Sănătate și post: SOIA

Ilie Tudor
- Pe lângă calitățile ei culinare, care o fac să semene la gust cu carnea, soia este un aliment-medicament anticancerigen -

Alimentele din soia

Acum, în plin post al Paștelui, este cel mai potrivit moment pentru a apela la produsele din soia. Meniul vegetarian se poate îmbogăți foarte mult cu aceste pre­parate care, atunci când sunt co­rect prelucrate și con­dimentate, sunt pe cât de deli­cioase, pe atât de bune pentru sănătate. Iată o listă aproximativă cu alimentele din soia pe care le pu­tem găsi în magazi­nele românești:

Carnea de soia

Este un produs uscat, foarte bogat în proteine, care atunci când este fiert în apă sau prăjit capătă o consistență și un gust aproape identice cu cele ale căr­nii. De regulă, soia texturată este folosită în pre­parate foarte asemănătoare cu mâncărurile tra­diționale cu carne, cum ar fi tocanele, chifte­luțele, sarmalele, șni­țe­lele etc.

Brânza din soia (tofu)

Este o specialitate asiatică la mare preț în Ja­po­nia, China, Thai­landa, unde există o ade­vărată tra­­diție în obținerea acestui pro­dus. În Eu­ropa și Statele Unite a fost adusă de către fon­datorul me­di­cinei ma­­cro­bio­tice, George Osha­­wa, care a atras atenția asu­pra proprie­tăților sale terapeutice. De re­gulă, tofu se pre­zintă sub forma unei paste albe, lipsite, prac­tic, de gust (motiv pentru care se con­su­mă numai cu sosuri condi­men­tate), doar în varianta euro­pea­nă, care se găsește și la noi, ea fiind gata să­rată și condimentată. Nu­tri­țio­niștii consideră această specialitate de soia mult mai sănătoasă decât cele anterior prezentate, întrucât - spun ei - planta este preparată prin me­tode care duc la o mai bună conservare a proprie­tăților sale terapeutice.

Sosurile din soia

Obținerea lor este în extremul Orient o ade­vărată artă, existând în fiecare țară cu tradiție în acest sens (Japonia, China, Thailanda, Vietnam) rețete mile­nare. Sosurile de soia se folosesc în spe­cial ca adaos la orez ori la brânza din soia.

Făina de soia

Se obține foarte simplu, prin măcinarea boa­belor de soia uscate. Combinată (în proporție de 5-15%) cu făină de grâu, este folosită pentru ob­ți­nerea unei pâini și a unor produse de patiserie ex­trem de gus­toa­se. De ase­menea, din făina de soia se pre­pară produse de panificație pentru dia­betici, întrucât este mult mai săracă în zaharuri decât grâul sau alte cereale.

Laptele de soia

Este produs pe scară indus­trială și se găsește în prezent în su­permarket-uri și în magazinele naturiste, fiind un ex­celent sub­sti­tut pentru laptele de vacă. Cu ex­cep­ția su­garilor, pentru care lap­tele matern este fără în­doială cel mai bun, este indicat tuturor cate­go­riilor de vârstă, fiind un pro­dus bogat în zaharuri ușor asi­milabile, în gră­simi și aminoacizi esențiali.

Mugurii de soia

Sunt de fapt boabe de soia ger­mi­na­te, care se folosesc pentru prepararea unor salate de crudități gustoase și mai ales extrem de sănătoase. Iată me­toda de obținere a acestora:
* Se ia un borcan de 800 ml și se umple un sfert cu boabe de soia bine spălate și de calitate bună.
* Se umple apoi borcanul pe jumătate cu apă călduță, după care se leagă foarte bine la gură cu un tifon, ast­fel încât să putem să îl um­plem și, respectiv, să scurgem apa din el fără să atingem germenii cu mâna.
* Se lasă astfel timp de 12 ore boabele de soia la ma­cerat, după care se scurge apa, lăsând borcanul pe un suport lângă chiuvetă, încli­nat la 45 de grade, cu gura în jos, pentru mai multe ore.
* Apoi, vreme de 5-7 zile, până când semințele germinează, boabele de soia se vor spăla de 2-4 ori pe zi, după care se vor pune la scurs (așezând bor­canul cu gura în jos), așa încât boabele să fie mereu umede, dar să nu stea înmuiate în apă.
* Atunci când au făcut colțișori de 2-4 centimetri, scoatem germenii din borcan, îndepărtăm cojile ră­mase, precum și boabele care nu au germinat sau alte resturi și îi depozităm la frigider.
Germenii astfel obținuți nu trebuie să aibă gust amar (aceasta indică faptul că au fost lăsați prea mult în apă și s-au stricat), nu trebuie ținuți în lumină di­rectă și la temperaturi mai mari de 4 grade. De regu­lă, depozitarea ger­menilor la frigider se face vreme de cel mult 7 zile. Se prepară sub formă de salate, la care se adaugă puțin ulei, sare, suc de lămâie, eventual și ceapă sau pătrunjel verde. Despre proprie­tățile te­ra­peutice ale acestor ger­meni, precum și ale boabelor de soia în general vom vorbi în continuare.

Soia în terapia naturistă

* Prevenirea bolii cance­roa­se - studii recente, fă­cu­te în Statele Unite, Asia, Europa, confirmă faptul că persoanele care consumă 50 g de soia pe zi sunt mult mai ferite de cancer. Femeile din Japonia și din Chi­na, unde consumul de soia este cel mai mare, au o in­ci­dență a can­cerului uterin și de sân cu până la 400% mai redusă decât compa­trioatele lor emigrate în Ame­rica sau în Europa și care au adoptat obiceiurile culinare de acolo. Soia acționează mai ales contra cancerului de prostată, a celui la sân și uterin, contra cancerului la colon.
* Osteoporoza - produsele de soia, mai ales laptele și făina, sunt un excelent ajutor pentru stoparea pro­cesului de pierdere a substanței osoase. Soia are o ac­țiu­ne estrogenă, estrogenul fiind hormonul care de­ter­mină asimilarea calciului și consolidarea oa­selor.
* Dereglări ale ciclului menstrual, hi­permenoree - se recomandă consumul zilnic de soia în forme cât mai apropiate de cele naturale. La femeile care mănâncă zilnic produse cu soia, pe­rioada de sângerare în timpul ciclului menstrual se reduce cu aproximativ 2 zile, dispar simptome cum ar fi migrena sau crampele asociate menstrelor.
* Tulburări specifice debutului de me­nopauză (bu­feuri, transpirații nocturne) - cele mai puternice efecte în tratarea acestor probleme de natură hormonală le au germenii de soia, care se vor consuma zilnic, sub formă de salată, în cure de minimum 3 săptămâni.
* Diabet - în urmă cu 30-40 de ani, medicii reco­mandau diabeticilor insulino-dependenți să consume cât mai multă carne, întrucât aceasta era foarte pu­ter­nică din punct de vedere caloric și nu conținea hi­drați de carbon. Noile studii au arătat că, deși nu con­ține zaharuri, carnea perturbă grav metabolismul și, mai mult, agravează boala diabetică, în loc să o sta­bi­lizeze. Soluția: consumați carne vegetală, adică pro­duse cu soia, care sunt foarte bogate în proteine și nu au în schimb toxicitatea produselor de origine ani­mală.
* Alzheimer, demență senilă - studii făcute de medicii ame­ricani în statul Hawaii, la po­pu­lația băș­tinașă, mare consu­ma­toa­re de soia, au arătat că acest ali­ment protejează celulele nervoase de degradare, ajută la menținerea până la vârste înaintate a memo­riei și a altor funcții mentale.
* Ateroscleroză, valori crescute ale co­lesterolului - se recomandă o cură de o lună în care să fie folosit nu­mai ulei de soia, care este foarte bogat în grăsimi nesaturate - un adevărat elixir pentru sistemul cardiovascular.
* Fragilitate vasculară - se re­co­mandă con­sumul zilnic de ali­mente pe bază de soia, cât mai pu­țin procesată. De fapt, soia este un adevărat prie­ten al sistemului car­diovascular, fiind de ajutor și în ischemia cardiacă, în tratarea sechelelor după acci­dente vascu­lare.
Alte boli în care o dietă bogată în soia este reco­man­dată sunt: hepatita cro­nică și hepatita cronică evolu­tivă, sur­­me­najul intelectual, astenia, conva­les­cența, afec­țiunile dermatologice, li­tia­za renală cu urați etc.