Părintele Constantin Necula este unul dintre preoții ortodocși cei mai populari de la noi. Foarte cunoscut și apreciat pentru conferințele pe care le ține în toată țara, iubit pentru discursul său cald și plin de umor, respectat pentru știința sa teologică, părintele Necula îi câștigă în masă pe tineri, de care este el însuși foarte preocupat, nu numai ca slujitor la altar, ci și ca profesor la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu. De altfel, multe dintre cele peste 50 de cărți semnate de părintele Necula caută să dea răspunsuri duhovnicești la problemele specifice tineretului. Iată de ce, aflându-ne la Sibiu, l-am invitat la un dialog despre tineri. A acceptat cu dragă inimă și cu același zâmbet curat, care nu-i lipsește niciodată de pe chip.
"Tinerii au nevoie de dialog și afecțiune"
- Părinte profesor, aveți o foarte bogată experiență de comunicare cu tinerii, nu numai în calitate de preot și dascăl, ci și în aceea de conferențiar și de "cronicar" al vieții bisericești. Ne puteți spune care sunt problemele majore ale tinerei generații?
- Principala problemă a tinerilor de azi este că nu sunt în căutarea lui Dumnezeu, ci în căutarea lor înșile. Până nu-i vom învăța pe tineri să se găsească pe sine, nu-i putem împinge să-l găsească pe Dumnezeu. Este nevoie de dialog cu ei, nu de monologul Bisericii. De deschidere și afecțiune, nu de discursuri ex cathedra. Tinerii au nevoie să fie ascultați, nu să asculte. Pentru că nu-i mai ascultă nimeni. Părinții nu-i mai ascultă, școala nu i-a ascultat niciodată, prietenii nu-i ascultă, căci sunt ei înșiși izolați și în căutarea cuiva care să-i asculte. O altă problemă este nesiguranța zilei de mâine, lipsa viziunii viitorului, o mare greșeală a politicului. Asistăm la un furt de vise de care se fac responsabili politicienii. În fine, tinerii noștri mai suferă și o castrare a creativității, prin sistemul de învățământ. Toate acestea au o rezolvare duhovnicească, desigur, la care însă se ajunge cu mult tact, cu delicatețe și înțelepciune. Avem, ca preoți și ca profesori, o responsabilitate uriașă față de aceste suflete în formare, supuse unor tentații și dileme cărora nu știu dacă generația mea le-ar fi făcut față.
- Oare dependența de internet și de rețelele sociale le influențează tinerilor comportamentul social și, spiritual, raportarea la divinitate?
- Toți suntem afectați într-o mai mare sau mai mică măsură de internet, căci nu ne putem sustrage tehnologiei cu totul. De aceea, toți am devenit nerăbdători, mai puțin prietenoși și comunicativi, mai superficiali și mai puțin înclinați către meditație. Este un mediu la care suntem obligați să ne adaptăm, dar fără să uităm ce contează cu adevărat. Tinerii sunt primii care au conștientizat riscurile pe care le presupune o societate informațională și au găsit mijloace de rezistență. Am zeci de prieteni tineri, unii dintre ei ingineri IT, care lucrează tocmai pentru consumul de tehnologie, dar care s-au întors la cititul cărților tipărite pe hârtie, de exemplu. Asta spune multe.
"Nu mai avem preocuparea de-a crește lideri care să moară pentru țară"
- Unii observatori au atras atenția asupra unui alt fenomen născut de rețelele sociale pe internet: oamenii își exprimă tot mai mult nemulțumirile, frustrările și revoltele pe rețelele sociale, după care, liniștiți că și-au făcut datoria, nu mai participă la manifestările publice, colective, nu mai declanșează presiuni civice care pot schimba sensul unor acțiuni politice...
- Eu am observat altceva: o lipsă de sens în "acțiunea" de pe rețelele sociale, pe Facebook, de pildă. Toată lumea crede că spune ceva important acolo, dar, în fapt, poate însemna ceva numai pentru cei câțiva care dau "like" și care sunt deja convinși de un adevăr sau altul. E o pierdere de timp. Facebook va avea finalitatea corectă pentru creștini, când va fi închis. Este o fereastră pe care eu o țin încă deschisă, pentru a afla lucrurile care se întâmplă de jur-împrejurul meu și pentru că simt, uneori, nevoia să punctez anumite chestiuni, fără să-mi fac însă iluzia că influențez cine știe ce. Totuși, nu internetul este principalul responsabil pentru ce se întâmplă în societatea românească. Problema este că nu avem o preocupare pentru a crește lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână, pentru țara lor. Noi naștem numai moftangii și ăștia ne și conduc. E dezastru. Din această perspectivă, și mișcările de protest din stradă, câte și cum mai sunt, își pierd rostul. Pentru că nu ai cu cine să înlocuiești această clasă politică decăzută. În fața unei provocări istorice, nu vom mai avea o reacție istorică. Nu-mi place să fiu defetist, dar chiar trebuie s-o spun: diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe atâtea câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii.
- Oare tinerii mai prețuiesc trecutul, tradiția, sunt pregătiți să apere aceste valori?
- Când cineva proiectează un film pornografic într-un spațiu cultural tradițional, deci fundamental creștin, cum este Muzeul Țăranului Român, e normal să existe un protest față de acest gest. Iar el le-a aparținut tinerilor. Ca să mă refer la cel mai recent exemplu de acest fel. Din acest punct de vedere, cred că în bună parte din tineretul nostru s-au păstrat intacte instinctele sănătoase. Desigur, este de remarcat și o schimbare de atitudine la tineretul care frecventează biserica. Dacă până în urmă cu niște ani era mai meditativ și puțin reactiv, acum înțelege să mărturisească adevărul cu mai multă îndrăzneală, să ia poziție față de derapajele morale din societate și să fie proactiv, adică să iasă în întâmpinarea unor probleme sociale și bisericești. Se poate vorbi de o maturizare duhovnicească, din acest punct de vedere.
"Ce lipsește în primul rând este modelul de mamă și modelul de tată"
- Tinerii și-au căutat totdeauna modelele. În ultima vreme, la noi se vorbește de lipsa lor. Este o problemă reală sau inventată?
- Ciudat este că ne plângem de lipsa de modele, dar lovim familia - care e prima sursă de modele. Ce ne lipsește în primul rând este modelul de mamă și modelul de tată. Noi, cei care am copilărit în comunismul târziu, am avut totuși mamă și tată. Părinții noștri s-au străduit să ne fie modele, chiar dacă ni s-a spus "generația cu cheia de gât". Generațiile de adolescenți de azi nu mai au părinții lângă ei, pentru că mama și tata, animați de dorința obținerii unei oarecare bunăstări, au cam demisionat din funcțiile lor firești. Mai funcționează "buniceala", ceea ce nu-i puțin lucru, dar trebuie să-i recuperăm pe tata și mama ca model. Și-atunci recuperăm tot. Altminteri, mai sunt, har Domnului, modele și între dascăli, și între duhovnici, și în lumea culturală, numai să deschidem ochii ca să le recunoaștem și să le urmăm.
- Care credeți că este virtutea cea mai mare a tinerilor de azi?
- Tinerilor le pasă. E o virtute socială. Ca să mă exprim pe înțelesul lor: #lepasă. Dacă ar fi +lepasă ar fi o metavirtute. E bine însă și așa. Faptul că-ți pasă e primul pas spre a schimba lucrurile, dar nu le schimbă neapărat. Pentru că le pasă, se revoltă pe internet, ies în stradă... Însă, câtă vreme lipsește păstorul, turma e în derivă. Scoți în stradă șase sute de mii de oameni și nu reușești să spui nimic, de fapt. Rămâi cu întrebarea: "Și?". Ei creează momente istorice pe care le consumă rapid, fără ca, totuși, să aibă o finalitate. E un fel de fast food al istoriei ce fac ei. Ceea ce îi va costa foarte mult. Această generație are nevoie de lideri, pentru a face mai mult decât să sufere pentru ce se întâmplă în țară. E nevoie de cineva care să coaguleze și să dea o direcție. Cine va ști să canalizeze, cu mijloace pedagogice și duhovnicești, energia acestui tineret spre valorile adevărate, va salva România. Am sperat și încă mai sper, că 1 Decembrie 2018, nu va trece fără să se fi remarcat și oamenii care să se ridice la nivelul acestei zile.
"Nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt"
- Discursul sfinției voastre atrage multă lume, umpleți săli de conferințe de mii de locuri și aveți videoclipuri pe youtube, care sunt vizionate de zeci și sute de mii de oameni. Componenta irezistibilă a lui pare să fie umorul. Apare, însă, o problemă: nu riscați ca auditoriul să ignore sau să uite ideea și să rămână doar cu distracția?
- Nu știu dacă pot elimina acest risc. Uneori, trebuie să dai drumul discursului așa cum îți vine. Și mai știu că sinceritatea și umorul conving mai mult decât orice. Pe de altă parte, nu pot fi altfel, sunt un băiat de cartier din Brașov. Spun lucrurile direct și cu ironie, pentru că așa m-am obișnuit. Dacă e nevoie, mă ofer să fiu martorul bufon al unei lumi extrem de dificile. Și o fac pentru că le aduc oamenilor bucurie. Când sunt prea serios, îi văd posomorâți și dezamăgiți. Să nu uităm că râsul sănătos vindecă de răutate. Ca să-i faci să ridice mâinile a rugăciune, trebuie mai întâi să le dai un motiv să-și îndrepte umerii căzuți a înfrângere. Cred că ei râd în sală și merg acasă vindecați. De altfel, nu e doar o părere, este o certitudine. Mulți m-au căutat să-mi spună că și-au schimbat viața după un cuvânt al meu. În cazul altora, am constatat direct că s-au apropiat de Hristos... Sigur, asta nu mă ferește de vedetism, de mândrie, dimpotrivă, dar lucrez asupra acestor ispite și mă întărește foarte mult slujirea de preot, căci la Liturghie nu poți fi semeț. Până la urmă, nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt.
- Părinte Necula, sunteți un om extrem de activ. Scrieți enorm, predați la Facultatea de Teologie, conferențiați, participați la emisiuni de televiziune și radio, sunteți implicat în numeroase proiecte sociale ale Bisericii, slujiți ca preot. Care este sursa de energie a sfinției voastre?
- Certitudinea că sunt în slujba lui Dumnezeu mă umple de bucurie și de putere. Practic, mă las purtat de o misiune care mi s-a dat. Și nu e puțin lucru să vezi cum îți zâmbesc oameni care înjurau Biserica până să te întâlnească. Sau să spui "Tatăl nostru" cu oameni care îl huleau pe Dumnezeu până atunci. Iar toate astea nu sunt de la mine, sunt de Sus. Greul nu-l duc eu, ci familia mea: soția și cei doi copii, care nu mă au lângă ei pe cât și-ar dori, mama mea, căreia i se ridică tensiunea de câte ori mă vede pe la vreo televiziune...
- Am intrat în Postul Paștelui. Ce le recomandați tinerilor să facă în mod deosebit, pentru a simți cu adevărat marea sărbătoare către care ne îndreptăm, Învierea Domnului?
- Îi îndemn să nu se pună notă de subsol, ci titlu. Și nu doar în post, ci tot timpul. Dacă se vor trata pe ei înșiși ca pe titlul vieții lor, atunci tot conținutul acestei vieți va fi neapărat unul bun. Nu-l poți iubi pe celălalt ca pe tine însuți, dacă nu te iubești pe tine. Nu poți iubi nimic, dacă nu-ți dai preț ție. Nu-ți va păsa cum trăiești, dacă te nesocotești. Dumnezeu ne cheamă la mântuire, ceea ce va să spună: la unirea cu El. Iar pentru aceasta, trebuie să avem mai întâi încredere în noi: că suntem cu adevărat fiii lui Dumnezeu și că toate ne sunt cu putință, din voia și cu ajutorul Lui.