Pr. Prof. CONSTANTIN NECULA: "Diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele..."

Claudiu Tarziu
"Diferența dintre generațiile vechi, care au făcut România independentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe atâtea câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii"

Părintele Constantin Necula este unul dintre pre­oții ortodocși cei mai populari de la noi. Foarte cu­noscut și apreciat pentru conferințele pe care le ține în toată țara, iubit pentru discursul său cald și plin de umor, respectat pentru știința sa teologică, pă­rin­tele Necula îi câștigă în masă pe tineri, de care este el însuși foarte preocupat, nu numai ca slujitor la al­tar, ci și ca profesor la Facultatea de Teologie "An­drei Șaguna" din Sibiu. De altfel, multe dintre cele peste 50 de cărți semnate de pă­rintele Ne­cula caută să dea răspunsuri duhovnicești la pro­ble­mele spe­ci­fice tineretului. Iată de ce, aflân­du-ne la Sibiu, l-am invitat la un dialog despre ti­neri. A acceptat cu dragă inimă și cu același zâmbet curat, care nu-i lipsește niciodată de pe chip.

"Tinerii au nevoie de dialog și afecțiune"

- Părinte profesor, aveți o foarte bogată ex­pe­riență de comunicare cu tinerii, nu numai în ca­litate de preot și dascăl, ci și în aceea de con­fe­ren­țiar și de "cronicar" al vieții bisericești. Ne puteți spune care sunt problemele majore ale tinerei ge­ne­rații?

- Principala problemă a tinerilor de azi este că nu sunt în căutarea lui Dumnezeu, ci în căutarea lor înșile. Până nu-i vom învăța pe tineri să se găsească pe sine, nu-i putem împinge să-l găsească pe Dum­ne­­zeu. Este nevoie de dialog cu ei, nu de mono­logul Bisericii. De deschidere și afecțiune, nu de discur­suri ex cathedra. Tinerii au nevoie să fie ascultați, nu să asculte. Pentru că nu-i mai ascultă nimeni. Pă­rinții nu-i mai ascultă, școala nu i-a ascultat nicio­da­tă, prietenii nu-i ascultă, căci sunt ei înșiși izolați și în căutarea cuiva care să-i asculte. O altă pro­ble­mă este nesiguranța zilei de mâine, lipsa viziunii vii­torului, o mare greșeală a politicului. Asistăm la un furt de vise de care se fac responsabili politicienii. În fine, tinerii noștri mai suferă și o castrare a crea­ti­vității, prin sistemul de în­vățământ. Toate acestea au o rezolvare duhovni­cească, desigur, la care însă se ajunge cu mult tact, cu delicatețe și înțelepciune. Avem, ca preoți și ca pro­fesori, o responsabilitate uriașă față de aceste suflete în formare, supuse unor tentații și dileme cărora nu știu dacă generația mea le-ar fi făcut față.

- Oare dependența de internet și de rețelele sociale le influențează tinerilor comportamentul social și, spiritual, raportarea la divinitate?

- Toți suntem afectați într-o mai mare sau mai mică măsură de internet, căci nu ne putem sustrage teh­nologiei cu totul. De aceea, toți am devenit ne­răb­dători, mai puțin prietenoși și comunicativi, mai superficiali și mai puțin înclinați către meditație. Es­te un mediu la care suntem obligați să ne adap­tăm, dar fără să uităm ce contează cu adevă­rat. Tine­rii sunt primii care au conștientizat riscurile pe care le pre­­supune o societate informațională și au găsit mij­loace de rezistență. Am zeci de prieteni ti­neri, unii din­­tre ei ingineri IT, care lucrează tocmai pentru con­­­sumul de tehnologie, dar care s-au întors la citi­tul căr­­ților tipărite pe hârtie, de exemplu. Asta spune mul­te.

"Nu mai avem preocuparea de-a crește lideri care să moară pentru țară"

- Unii observatori au atras atenția asupra unui alt fenomen născut de rețelele sociale pe internet: oamenii își exprimă tot mai mult nemulțumirile, frustrările și revoltele pe rețelele sociale, după ca­re, liniștiți că și-au făcut datoria, nu mai par­ticipă la manifestările publice, colective, nu mai declan­șea­ză presiuni ci­vice care pot schim­ba sensul unor acțiuni politice...

- Eu am observat alt­ceva: o lipsă de sens în "ac­țiunea" de pe rețelele so­ciale, pe Facebook, de pildă. Toată lumea crede că spune ce­va important acolo, dar, în fapt, poate în­semna ceva numai pentru cei câți­va care dau "like" și care sunt deja convinși de un adevăr sau altul. E o pier­dere de timp. Facebook va avea finalitatea corec­tă pentru creștini, când va fi închis. Este o fereastră pe care eu o țin încă des­chisă, pentru a afla lucrurile care se întâmplă de jur-îm­prejurul meu și pentru că simt, uneori, nevoia să punctez anumite chestiuni, fără să-mi fac însă iluzia că influențez cine știe ce. Totuși, nu inter­ne­tul este principalul res­pon­sabil pentru ce se întâmplă în societatea româ­nească. Problema este că nu avem o preocupare pentru a crește lideri care să fie gata, la o adică, să moară cu arma în mână, pentru țara lor. Noi naștem numai moftangii și ăștia ne și con­duc. E dezastru. Din această perspectivă, și mișcările de protest din stradă, câte și cum mai sunt, își pierd rostul. Pentru că nu ai cu cine să în­locuiești această clasă politică decăzută. În fața unei pro­vo­cări isto­rice, nu vom mai avea o reacție istorică. Nu-mi place să fiu defetist, dar chiar trebuie s-o spun: diferența dintre ge­ne­rațiile vechi, care au făcut România inde­pendentă și Marea Unire, și generația noastră, este că aceia și-au dat sângele pe atâtea câmpuri de luptă, iar noi ne batem cu pokemonii.

- Oare tinerii mai prețuiesc trecutul, tradiția, sunt pregătiți să apere aceste va­lori?

- Când cineva proiectează un film pornografic într-un spațiu cultural tradițional, deci fundamental creștin, cum este Muzeul Țăranului Român, e nor­mal să existe un protest față de acest gest. Iar el le-a aparținut tinerilor. Ca să mă refer la cel mai recent exemplu de acest fel. Din acest punct de vedere, cred că în bună parte din tineretul nostru s-au păstrat intacte instinctele sănătoase. Desigur, este de re­mar­cat și o schimbare de atitudine la tineretul care frec­ven­tează biserica. Dacă până în urmă cu niște ani era mai meditativ și puțin reactiv, acum înțelege să mărturisească adevărul cu mai multă îndrăzneală, să ia poziție față de derapajele morale din societate și să fie proactiv, adică să iasă în întâmpinarea unor pro­bleme sociale și biseri­cești. Se poate vorbi de o ma­turizare duhov­ni­cească, din acest punct de vedere.

"Ce lipsește în primul rând este modelul de mamă și modelul de tată"

- Tinerii și-au căutat totdeauna modelele. În ultima vreme, la noi se vorbește de lipsa lor. Este o problemă reală sau inventată?

- Ciudat este că ne plângem de lipsa de modele, dar lovim familia - care e prima sursă de modele. Ce ne lipsește în primul rând este modelul de mamă și modelul de tată. Noi, cei care am copilărit în co­munismul târziu, am avut totuși mamă și tată. Pă­rinții noștri s-au străduit să ne fie modele, chiar dacă ni s-a spus "generația cu cheia de gât". Generațiile de adolescenți de azi nu mai au părinții lângă ei, pen­­tru că mama și tata, animați de dorința obținerii unei oa­recare bunăstări, au cam demisionat din funcțiile lor firești. Mai funcționează "buniceala", ceea ce nu-i puțin lucru, dar trebuie să-i recuperăm pe tata și mama ca model. Și-atunci recuperăm tot. Alt­min­teri, mai sunt, har Domnului, modele și între dascăli, și între duhovnici, și în lumea culturală, nu­mai să des­chidem ochii ca să le recunoaștem și să le urmăm.

- Care credeți că este virtutea cea mai mare a tinerilor de azi?

- Tinerilor le pasă. E o virtute socială. Ca să mă exprim pe înțelesul lor: #lepasă. Dacă ar fi +lepasă ar fi o metavirtute. E bine însă și așa. Faptul că-ți pa­­să e primul pas spre a schimba lucrurile, dar nu le schimbă neapărat. Pentru că le pasă, se revoltă pe in­ternet, ies în stradă... Însă, câtă vreme lipsește păs­torul, turma e în derivă. Scoți în stradă șase sute de mii de oameni și nu reușești să spui nimic, de fapt. Ră­­mâi cu întrebarea: "Și?". Ei creează momente is­to­­rice pe care le consumă rapid, fără ca, totuși, să ai­bă o finalitate. E un fel de fast food al istoriei ce fac ei. Ceea ce îi va costa foarte mult. Această gene­ra­ție are nevoie de lideri, pentru a face mai mult de­cât să sufere pentru ce se întâmplă în țară. E nevoie de ci­­neva care să coaguleze și să dea o direcție. Cine va ști să canalizeze, cu mijloace pedagogice și du­hov­­­­nicești, energia acestui tineret spre valorile ade­vă­rate, va salva România. Am sperat și încă mai sper, că 1 Decembrie 2018, nu va trece fără să se fi re­mar­cat și oamenii care să se ridice la nivelul aces­tei zile.

"Nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt"

- Discursul sfinției voastre atrage multă lume, umpleți săli de conferințe de mii de locuri și aveți videoclipuri pe youtube, care sunt vizionate de zeci și sute de mii de oameni. Componenta irezistibilă a lui pare să fie umorul. Apare, însă, o problemă: nu riscați ca auditoriul să ignore sau să uite ideea și să rămână doar cu distracția?

- Nu știu dacă pot elimina acest risc. Uneori, trebuie să dai drumul discursului așa cum îți vine. Și mai știu că sinceritatea și umorul conving mai mult decât orice. Pe de altă parte, nu pot fi altfel, sunt un băiat de cartier din Brașov. Spun lucrurile di­­rect și cu ironie, pentru că așa m-am obișnuit. Dacă e nevoie, mă ofer să fiu martorul bufon al unei lumi extrem de dificile. Și o fac pentru că le aduc oa­­menilor bucurie. Când sunt prea serios, îi văd po­somorâți și dezamăgiți. Să nu uităm că râsul sănătos vindecă de răutate. Ca să-i faci să ridice mâinile a rugăciune, trebuie mai întâi să le dai un motiv să-și îndrepte umerii căzuți a înfrângere. Cred că ei râd în sală și merg acasă vindecați. De altfel, nu e doar o părere, este o certitudine. Mulți m-au căutat să-mi spu­nă că și-au schimbat viața după un cuvânt al meu. În cazul altora, am constatat direct că s-au apro­­­piat de Hristos... Sigur, asta nu mă ferește de ve­de­tism, de mândrie, dimpotrivă, dar lucrez asupra aces­tor ispite și mă întărește foarte mult slujirea de preot, căci la Liturghie nu poți fi semeț. Până la ur­mă, nu sunt decât un pitic la moara Duhului Sfânt.

- Părinte Necula, sunteți un om extrem de activ. Scrieți enorm, predați la Facultatea de Teo­logie, conferențiați, participați la emisiuni de tele­viziune și radio, sunteți implicat în nume­roase proiecte sociale ale Bisericii, slujiți ca preot. Care este sursa de energie a sfinției voas­tre?

- Certitudinea că sunt în slujba lui Dumnezeu mă umple de bucurie și de putere. Practic, mă las pur­tat de o misiune care mi s-a dat. Și nu e puțin lucru să vezi cum îți zâmbesc oameni care înjurau Bi­se­ri­ca până să te întâlnească. Sau să spui "Tatăl nos­tru" cu oameni care îl huleau pe Dumnezeu până atunci. Iar toate astea nu sunt de la mine, sunt de Sus. Gre­ul nu-l duc eu, ci familia mea: soția și cei doi copii, care nu mă au lângă ei pe cât și-ar dori, mama mea, căreia i se ridică tensiunea de câte ori mă vede pe la vreo televiziune...

- Am intrat în Postul Paș­telui. Ce le re­co­man­dați tinerilor să facă în mod de­osebit, pentru a sim­ți cu adevărat marea săr­bă­toare către care ne în­drep­tăm, Învierea Dom­nului?

- Îi îndemn să nu se pună notă de subsol, ci titlu. Și nu doar în post, ci tot timpul. Dacă se vor tra­ta pe ei înșiși ca pe titlul vieții lor, atunci tot conținutul acestei vieți va fi neapărat unul bun. Nu-l poți iubi pe celălalt ca pe tine însuți, dacă nu te iubești pe tine. Nu poți iubi nimic, dacă nu-ți dai preț ție. Nu-ți va păsa cum trăiești, dacă te neso­co­tești. Dumnezeu ne cheamă la mântuire, ceea ce va să spună: la unirea cu El. Iar pentru aceasta, tre­buie să avem mai întâi încredere în noi: că suntem cu adevărat fiii lui Dum­nezeu și că toate ne sunt cu putință, din voia și cu ajutorul Lui.