O călătorie în ascunzișul sufletului - BOBBY McFERRIN

Dana Ene
- Celebrul american pogoară pentru a treia oară în București -

Da. Este al treilea show pe care artistul american îl susține în țara noastră. Bobby este o adevărată legendă în lu­mea muzicală. A câștigat nu mai puțin de 10 premii Grammy, a cântat alături de cei mai cunoscuți muzicieni de jazz ai vremurilor noastre, precum Chick Corea sau Herbie Hancock, a spulberat topu­rile pop-rock cu celebrul Don't Worry, Be Happy ("Nu-ți face griji, fii fericit!"), dar a cucerit și scena muzicii clasice, ca dirijor, la pupitrul unor orchestre celebre, precum Filarmonica din New York sau cea din Viena.
În 2010, la cea de-a doua vizită a lui în Româ­nia, muzicianul de peste Ocean a chemat alături de el, pe scena Sălii Palatului, un taraf de lăutari, con­dus de acordeonistul Ionică Minune, lăsându-i pe spectatori muți de uimire, deși publicul românesc aștepta cu "înfrigurare" ca Bobby să interpreteze melodia care l-a făcut nemuritor, "Don't Worry, Be Happy". "Nu am mai cântat melodia aceea din anii '80. Mă bucur că le-a plăcut atâtor oameni și mă bucur că m-a ajutat să ajung prin ea și în casele unui public care altfel nu ar fi mers nici în ruptul capului să asculte în concert un mu­zi­cian care face im­pro­vi­zație! Dar «Don't Worry, Be Happy» a fost rea­lizată în stu­dio. E o melodie com­pusă, de fapt, din 7 în­re­gistrări se­parate, care au fost supra­puse. Nu aș pu­tea să cânt live versiu­nea ei celebră. Pe lângă asta, până să ajungă atât de cu­noscută, o interpre­tasem de atât de multe ori, încât era momentul s-o las deoparte. Am atât de multe alte cân­tece pe care abia aștept să le prezint publicului", mărtu­risește artistul în­tr-un interviu. "Mu­­zica este pentru mi­ne ca o călătorie spirituală, în as­cun­zișurile sufle­tu­lui meu. Și îmi pla­ce să îmi imaginez că fie­care dintre noi se află într-o călătorie în propriu-i suflet", se confesa el.
Robert "Bobby" McFerrin Jr. s-a născut pe 11 martie 1950 în Manhattan, New York, într-o familie de muzicieni. Părinți lui au fost amândoi cântăreți de operă, însă numai tatăl, baritonul Robert McFerrin a reușit să devină o stea în domeniu, fiind primul afro-american care a cântat într-un rol prin­cipal pe scena celebrei "Metropolitan Opera", din New York. "Părinții nu m-au obligat niciodată să cânt. M-am interesat singur însă, și destul de de­vreme, de muzică", mărturisea într-un interviu. Bobby a studiat de mic clarinetul și apoi pianul, fiind atras deopotrivă de muzica clasică și de cea modernă "Tata adora cântăreții de jazz și-i ascul­tam împreună pe Count Basie, Joe Williams, Dinah Washington, Duke Ellington etc. Dar mie îmi mai plăcea și muzica lui James Brown, The Carpenters, Marvin Gaye sau Led Zeppelin. Și, bineînțeles, adoram să-l ascult pe tata cântând operă", spunea Bobby.
În liceu, tânărul artist și-a creat propria-i trupă - Bobby Mack Quartet -, iar după absolvire s-a avântat să străbată America în lung și-n lat, cântând prin baruri sau hoteluri. Abia la 27 de ani s-a hotă­rât, cu adevărat, ce drum vrea să urmeze în viață, și a luat în serios ideea de-a de­veni solist. ?nvățase suficient de la școala vieții și se simțea pre­gătit. A cucerit ime­diat, cu talentul lui, un cunoscut producător de muzică de jazz, iar la 32 de ani, își lansa primul disc solo, inti­tulat chiar "Bobby McFerrin" (1982). Cu­­­rând, lumea întreagă avea să descopere un artist deosebit, extrem de talentat, un adevă­rat om-orchestră. Pâ­nă în anul 1988, când, mai mult din plicti­seală a înregistrat me­gahitul "Don't Worry, Be Happy", Bobby McFerrin era deja de­ținătorul a cinci pre­mii Grammy. Obți­nuse trei dintre ele pentru "Cel mai bun solist de muzică jazz" consecutiv, în anii 1985, '86 și '87. Avea un premiu Grammy pentru aranjament mu­zical și unul pentru "Cea mai bună înregistrare audio pentru copii" (1987), cea a cărții lui Rudyard Kipling, "Elefănțelul curios". Actorul Jack Ni­cholson a citit povestea, iar Bobby și-a folosit darul deosebit pentru a-i crea fundalul sonor.
Dar melodia care l-a impus marelui public a fost "Don't Worry, Be Happy", care i-a devenit emble­mă. Albumul care a cuprins-o, "Simple Pleasures" (1988), i-a adus trei discuri de platină și încă trei premii Grammy. În loc să profite la maximum de succes, muzicianul nu mai scoate niciun album timp de doi ani de zile și refuză să plece în turneu prin lume. "Dispare" și se reinventează, formând un cor a cappella, "Voicestra", și se dedică muzicii clasice. "Una dintre primele mele amintiri este legată de dirijat. Aveam trei ani și m-am apucat să dirijez un concert de Beethoven, care se transmitea la radio. La 40 de ani, mi-am oferit un cadou, atunci când mi-am luat inima în dinți și am con­tactat Orchestra Simfonică din San Francisco. I-am între­bat dacă ar avea curajul să mă lase să dirijez o piesă cântată de ei. Așa a început aventura mea de dirijor", povestea el.
De atunci încoace, Bobby a jonglat cu toate sti­lurile muzicale. ?ntr-un singur domeniu a rămas fidel, și anume, căsniciei lui cu Debbie Green. Cei doi s-au căsătorit în 1975 și au împreună trei copii, care i-au călcat pe urme tatălui. "Dacă sunt cu adevărat mândru de ceva în viață, sunt copiii mei. Maddie a absolvit Colegiul Berklee și cântă soul, Jevon cântă pe Broadway, iar cu Taylor am cola­borat de câteva ori, deși nu mă dau în vânt după violența limbajului din hip hop-ul lui", spunea artistul.
Cel mai recent album al americanului a fost lansat în 2013 și se numește "Spirit you all".
(Dacă sunteți curioși să-l ascultați, o puteți face pe 19 mai, la Sala Palatului din București. Bilete găsiți în rețeaua Eventim și au prețuri cuprinse între 150 și 250 lei.)