Fără nostalgii, cu MARGARETA PÂSLARU - "Trăiesc și lucrez cu pasiune, în prezent, cu gândul spre viitor"

Corina Pavel
Eram de vârsta "Veronicăi", când am vă­zut-o în filmul cu același nume. Împreună toată grupa mică de la grădinița la care mergeam, am așteptat cu toții, fredonând cu glasuri sub­țirele melodia zânei de pe ecran, ca să primim câte o trăistuță fermecată. S-au adunat mai bine de patru decenii de atunci, dar Margareta Pâslaru lo­cuiește ne­în­trerupt în inimile românilor! Cu melo­diile ce au fă­cut-o celebră ca interpretă, cu apa­ri­țiile sale fer­me­cătoare în teatru, film și, de câțiva ani, și pe un­dele radio, ea continuă să fie o prezență activă în viața artistică de la noi. Are o colecție impresio­nantă de premii și titluri, între ultimele fiind cel de "Artist Plurivalent" oferit în 2016 de Uni­­unea Autorilor și Regizorilor de Film și Pre­miul de Excelență pentru întreaga activitate de până în prezent. Pentru aniversarea celor șase decenii de activitate artistică și înaintea lansării celui mai nou album al ei, "Providența", am rugat-o pe mult pre­țuita și îndrăgita artistă să ne ofere un interviu.

"Muza mea, muzica, continuă să mă inspire"

- O numărătoare bogată: 60 de ani de acti­vitate artistică, 50 de ani de la lansarea primului disc și lansarea unui album nou care, la fel ca toate cele editate în ultimii ani, va avea finalitate caritabilă. Cu ce gânduri întâmpinați aceste fru­moase aniversări, doamnă Margareta Pâslaru?

- Ele vin într-un an important, și nu doar pentru mine, ci pentru toți românii, dacă ne gândim la ani­versarea Centenarului Unirii sau a celor 90 de ani de la înființarea Radio-ului național. În ceea ce mă privește, acești 60 de ani de activitate neîntreruptă îmi confirmă menirea artistică. Muzica pe care am dăruit-o publicului, muza aceasta pe care o slujesc de atâția ani, continuă să mă inspire și să îmi înalțe spiritul, să îmi picteze canavasul vieții cu simțiri, idei, vibrații și lumini. Lucrez cu aceeași pasiune mis­tuitoare ca în anii tinereții, și dacă la aniver­sarea celor 50 de ani de activitate, în 2008, am fost sărbătorită în aula Palatului Enescu - Cantacuzino de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, de data aceasta, am vrut să marchez altfel momentul aniversar, și anume, prin lansarea unui nou album. Astfel, în șirul albumelor de autor lansate în ultimii zece ani în beneficiul unor cauze umanitare, se înscrie și acesta, "Providența", lansat în 29 martie, cu două zile înaintea Floriilor, donând drepturile bănești "Asociației Nevăzătorilor" (discul anterior a fost dedicat supraviețuitorilor incendiului din clubul "Colectiv"). Din 1993, drepturile mele de autor, pentru fiecare CD și DVD vândut, s-au în­dreptat către scopuri umanitar-caritabile. De aceea, și de data aceasta le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat demersului meu, precum și produ­că­torului meu, Andrei Enescu. Albumul îl voi lansa și la târgurile de carte din Bucu­rești și din țară, cu sesiuni de au­tografe, devenite deja tradiționale și aș­teptate de cei care îmi iubesc muzica. În același timp, am dorit să programez aceas­tă lansare astfel încât să-i sărbă­torim, în preajma Floriilor, pe toți cei care poartă un nume de floare, asemeni mie și asemeni directoarei revistei dvs., dna Sânziana Pop, pe care o admir și o prețuiesc nespus.

"Providența"

- Pe noul dvs. album, "Providența", aveți și câteva "diversiuni" inspirate, de la muzica pop în genul blues, sau în autentic stil lăutăresc care mi se par magistrale. De unde această ușurință de a jon­gla între genuri muzicale, stiluri de inter­pre­tare?

- Ideile compozițiilor mi-au venit ca un fluviu, una după alta, și cred că nu a fost nimic întâmplător. Piesa care dă titlul albumului, "Pro­vidența", am compus-o gândindu-mă că există această forță care ne ocrotește și ne ferește de deziluzii, de "fructe ama­re". Pe la începutul ani­lor '60, l-am cunoscut pe marele acor­deonist Fărâmiță Lambru, în primul studio de televiziune aflat pe atunci în strada Moliére din Bucu­rești. El era acordeonistul pre­ferat al Mariei Tănase, era de o vir­tuo­zitate impre­sionantă, iar impre­sia acelui mo­ment în care l-am vă­zut pentru pri­ma dată, a rămas atât de vie, încât am simțit nevoia să-i aduc un tri­but, compunând piesa "Fărâmiță", pe care am înregis­trat-o, acompa­niată de un instru­mentist minunat, Paul Gheorghe. În seria ace­lorași întâlniri pro­vi­dențiale, în 1962 la Teatrul Municipal (astăzi, Teatrul "Bulandra"), regizorul Liviu Ciulei afișa distribuția piesei "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, în care-i alesese ca protago­niști pe Toma Cara­giu, Maria Tă­na­se și pe... Mar­gareta Pâsla­ru. Cele 400 de reprezentații ale piesei au însemnat o pe­rioadă intensă și continuă de șlefuire artis­tică, în vecină­tatea unor ase­menea uriașe personali­tăți ale scenei. Mi-au dat gustul teatrului, iar du­pă aceea, pe cel al fil­mu­lui. Revenind la piesele de pe acest nou album, o altă me­lodie se intitulează "Mâi­nile sale te-au atins, Cu­min­țenie" și este un omagiu pe care am vrut să-l aduc ma­relui sculptor Constantin Brân­cuși și operei sale, "Cu­mințenia Pământului". Piesa este orchestrată de Andrei Kerestely (fiul com­po­zi­torului Zsolt Kerestely), în al cărui studio am în­registrat majoritatea pieselor și căruia îi datorez mas­terizarea digitală a întregului album. În "Mor­feu", am spus povestea zeului viselor din mitologia greacă (piesa a fost orchestrată de Călin Grigoriu). Cu actorul Ovidiu Niculescu am înregistrat due­tul "Time is a monster". O apariție-surpriză pe al­bum este prezentatorul Mircea Radu, interpretăm împreună un fragment dramatic din "The Ballad of Reading Gaol" de Oscar Wilde, ale cărui versuri tulburătoare m-au inspirat în compunerea acestei piese, Nicu Patoi și Andrei Kerestely semnând aran­jamentul ei orchestral. Iar în piesa "Tags: veșnic, singur, plouă", inspirată de poezia "Rar" de George Bacovia, cred că mulți ascultători se vor regăsi. "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi", pe versu­rile Anei Blandiana, a devenit cel mai longeviv șla­găr componistic și am avut bucuria ca mari actori ai scenei românești (Emilia Popescu, Marius Ma­nole, Rodica Mandache, Mihai Bisericanu, Anca Si­gartău, Silviu Biriș, Florin Zam­­firescu) să accepte invitația mea de a interpreta fiecare câte un vers. Ceea ce a rezultat a fost un regal al nuanțelor de voci și de simțire. Piesa s-a bucurat de o orchestrație nouă, a lui George Popa, iar înregistrarea a fost fă­cută pentru albumul "Stelele fil­mului cântă" (realizat în bene­ficiul UCIN), dar mi-a plăcut atât de mult încât am inclus-o și pe acest album. Pe versurile ace­leiași poete mai am alte două compoziții care se regăsesc pe acest ultim disc: "Părinții" și "O furnică poetă". Bunica mea m-a învățat semnul crucii și ru­gă­ciunea cea de toate zile­le, "Ta­tăl nostru". Având acom­paniamentul la chi­tară al lui Radu Gol­diș, am pus cuvintele rugă­ciunii pe muzică în amin­tirea bu­nicii mele, și am pus și această piesă pe disc, între celelalte 25 de piese care-l compun.

"Un dar de la Cel-de-Sus"

- Sunt 60 de ani de când cântați. Ce vă ins­pi­ră, ce vă face să vă așe­zați la pian, în con­tinuare, și să compuneți o nouă melodie?

- Câte petale au flo­rile, tot atâtea nuanțe ale stărilor sufletești resim­țim și noi, oamenii, stări care, în ceea ce mă privește, mă predispun la visare și la dorința de a crea. Mă inspiră oamenii pe care-i întâlnesc, pro­priile mele situații de viață, dar și versurile po­eților pe care îi iubesc încă din tinerețe (în lungile turnee pe care le făceam pe atunci, luam cu mine mai multe cărți de poezie pe care le citeam pe drum sau între spectacole). Darul acesta de a exprima în vers și melodie liber­tatea mea interioară, și apoi de a pune în slujba mu­zicii vocea și dansul, mișcarea scenică, recunoscută de public drept stilul "pâslăresc" de interpretare, poate fi numit și talent, dar el e, în mod cert, un dar de la Cel-de-Sus, pentru care sunt profund recunos­cătoare.

"Un pic altfel, la 74 de ani"

- Ați studiat pianul cu Lia Romașcu, baletul cu marea Floria Capsali, v-ați pregătit întotdeauna cu multă atenție și minuțiozitate aparițiile scenice sau televizate, de la costumație și coregrafie, la nuanțele interpretării propriu-zise. Dacă privim emisiunile de divertisment prezentate astăzi de televiziunile comerciale, ne dăm seama că mulți dintre protagoniști au încă de învățat de la ma­eștri. Dumneavoastră aveți, la rându-vă, aseme­nea ucenici, discipoli?

- Eu am avut norocul să mă formez sub în­drumarea unor asemenea maeștri: primii pași în televiziune mi-au fost ghidați de  Ileana Pop, Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț, iar mai apoi am colaborat cu Tudor Vornicu și Titus Munteanu. La Radio am cântat sub bagheta lui Sile Dinicu și Paul Urmuzescu, iar la "Electrecord" am înregistrat primele discuri cu dirijorii Alexandru Imre și Teo­dor Cosma. Desigur, sunt recunoscătoare și celor 65 de compozitori care m-au solicitat spre a-mi în­credința piesele lor, de la ei am avut melodii rit­mate, vesele, jucăușe, ce au devenit șlagăre, dar acum, la 74 de ani, nu mi-ar mai sta bine să le interpretez. Astăzi văd lucrurile un pic altfel, este o treaptă firească a maturității artistice, toate lucrurile vin la timpul lor, și dacă a fost bine și frumos și în trecut, acum trebuie să mergem înainte! Nu am nostalgii, trăiesc în prezent trup și suflet, lucrez în prezent, cu gândul spre viitor! Observ cum în peisajul muzical asistăm la o schimbare rapidă a stilurilor, și văd că cei care sunt superficiali nu rezistă prea mult pe scenă, pentru că nu e suficient să ai voce, ci important e ce faci cu ea. Dar sunt fericită să văd că sunt și tineri extrem de talentați, ba chiar am avut ocazia să lucrez cu unii dintre ei, tineri instrumentiști și orchestratori, cu care am colaborat pentru cele zece albume de autor pe care le-am lansat în ultimii zece ani, câte unul în fiecare an. Apreciez energia și entuziasmul tinerilor, sus­țin tinere talente din toate domeniile muzicale (pop, jazz, clasic, folk, muzică populară), și încă din 2006, am oferit consultații artistice gratuite în cadrul Centrului "Tinerimea Română", finalizate prin spectacole susținute de tinerii debutanți. Pe unii dintre ei i-am invitat la Radio România Actua­li­tăți, în emisiunea pe care am realizat-o o vreme împreună cu domnul Pompilius Onofrei, apoi în alte pro­grame. Acum, la Radio Clasic (www.ClasicRadio. ro), prezint în continuare, alături de personalități cul­turale consacrate, și tineri aflați la început de drum artistic, bursieri ai Fundației "Principesa Mar­gareta".

"Basme fermecate"

- Plină de energie, vă implicați în tot felul de proiecte artistice și umanitare: ce vă aduce fiecare din ele în planul acumulărilor spirituale?

- E adevărat că atunci când mă implic într-un proiect, dăruiesc totul și lucrez cu o pasiune mis­tuitoare, până ce termin. La albumul "Providența" am lucrat 12 luni, uitând de vacanță sau de weekend liber, considerând că prin muzica mea pot face bine alto­ra. Mereu îmi spun că toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor și nu vreau să pierd nicio clipă prețioasă, căci faptele sunt cele care rămân, nu vor­bele!  De aceea, calculele, anali­zele, împărțitul firului în patru  nu fac parte din preocupările mele. Sunt recunos­cătoare că la vârsta mea, de 74 de ani, încă am resurse fizice și interioare pentru ceea ce îmi doresc să fac. Lu­crez cu pasiune, gândind că nimic nu ni se cuvine fără muncă, fără dăruire, și că măsura implicării dă valoare unui lucru bine făcut. Nu mă gândesc că nu am tinerețea de odinioară, ci privesc altfel lucrurile, spunându-mi că fiecare vârstă aduce altceva, alt nivel de înțelegere, altă bogăție spirituală, în­tr-un proces firesc al evoluției. Mă dăruiesc cu tot ce am mai bun în artă, iar publicul  meu fidel îmi înapo­iază înzecit, prin vibrația sa profund pozitivă și plină de dragoste darul trimis. Pun roadele muncii mele la dispoziția celor care au nevoie de ajutor, pentru că alături de iubire, com­pa­siunea este un dat al umanității din noi. Planu­rile mele urmează motto-ului meu, care este: "La tinerețe ne străduim să ne facem un nume, iar la maturitate trebuie să ne folosim acest nume spre a face bine altora!". În afa­ra muncii de creație și din studio, fac în conti­nuare voluntariat pentru Crucea Roșie și lucrez și la dez­voltarea proiectului tera­peu­tic audio "Vise fru­moase, copii!" cu basme înregistrate spre a fi au­diate de copii, înainte de culcare, în spitalele de profil din țară. Acesta este un proiect al cărui pro­gram-pilot l-am început cu mai mulți ani în urmă, citindu-le povești micilor bolnavi internați la Spi­talul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucu­rești și înregistrând ulte­rior audiobook-ul "Bas­me Fermecate", lansat la Editura "Curtea Veche".
  
Sub semnul discreției

- Cum arată o zi din viața dvs.? Mai aveți timp pentru prieteni, pentru familie? Mai citiți?

- Muzica a devenit o parte intrinsecă a mea, în­cât uneori mă trezesc dimineața cu câte un fragment de melodie în minte, pe care mă grăbesc, de cum mă ridic din pat, să-l notez și apoi să îl împărtășesc pianului. Apoi dau telefoane diferiților orchestratori, pen­tru a vedea cum putem "îmbrăca" instrumental ideea mea. Continuu să îmi cultiv vocea studiind, repetând, cân­tând și... rostind vorbe bune, po­zitivante și motivaționale!  Îmi fac programul astfel încât să-mi ofer timp pentru a-mi chema inspirația în tihnă, dar și pentru a mă pune în acord cu timpul liber al prietenilor apropiați, pentru că, nu-i așa, de prieteni avem întotdeauna nevoie! Cât privește fa­milia, avioanele zboară și peste Ocean, atunci când simțim nevoia de a ne vizita unii pe alții. Când nu ne ve­dem, ne unește, în afara sentimentelor profunde, și muzica, pentru că iată, no­ua mea compoziție ritmată,  inspirată de versurile Anei Blandiana, "O furnică poetă", inclusă pe ultimul album, a dat naș­tere și unui videoclip care pla­ce tu­tu­ror generațiilor din familia mea (in­clusiv fiicei mele Măriuca, și fiului ei, micuțul Luca). Valorile care m-au călă­uzit au fost bunul simț și simțul mă­surii, căci eu așa am fost crescută - cu o con­duită de viață sub semnul discreției, în respect față de semeni, de natură, de valorile artei. De aceea, am încercat în­tot­deauna să mă țin departe de can-can-uri, de presa amatoare de senzațional. Nu intru în jocul lor urât și nu dau curs bârfelor, oricare ar fi ele, ci aleg ceea ce e senin și frumos în viață, mă exprim prin muzică și îmi văd de drumul meu. În ce privește cărțile de pe noptiera mea, "Biblia" și volumele de poezii sunt ne­lip­site, fac mereu apel la ele, în func­ție de starea mea sufletească. Recitesc acum cărțile istoricului Neagu Djuvara, care ne-a părăsit de curând, la 101 ani. Am primit o carte fascinantă din partea autorului Laurențiu Damian, intitulată "Cio­buri de viață". Savurez fiecare pa­gină, inclusiv grafica, semnată de Răz­van Răduță. Și, astfel, zilele curg și, vor­ba cântecului pe care l-am com­pus pe versurile Constanței Buzea: "Și viața merge mai departe / Și viața nu se pier­de încă, / Oricât ne-ar dușmăni o moar­te, / Bătând cu fulgerul în stâncă".

- Sunteți o femeie puternică, o per­sonalitate de referință în lumea noas­tră artistică, o voce mare, ce nu se poa­te confunda cu nimic. Acum, în pri­mă­vara asta, care s-a lăsat atât de mult aș­tep­tată, în preajma marii săr­bători creștine a În­vie­rii, ce mesaj aveți pentru cei care vă iubesc muzica?

- Să ne primenim speranțele și să trecem la fapte, căci, oricâte gânduri și vorbe frumoase am avea, ele își pierd valoarea fără fapte care să le confirme. Cum întotdeauna, în preajma unei mari sărbători creștine, ne gândim mai mult la cei aflați în nevoie, în impas, și de aceste Sfinte Săr­bă­tori, eu voi fi ală­turi de vo­luntarii Crucii Roșii, pen­tru a dis­tri­bui pa­chete celor ne­voiași. Din fericire, pro­gra­mul "Ban­ca de Ali­mente", pe care l-am propus ani la rând fără re­zultat, a demarat cu brio, în 2009, prin cola­bo­rarea cu dna Mihaela Geoană și cu dl Ioan Silviu Lefter, di­rectorul Crucii Roșii România. În această idee, voi mulțumi o dată în plus cum­pă­ră­torilor ca­re, zilnic, adaugă produse neperisabile în co­­șul Crucii Roșii, instalat în diverse  magazine. Aces­to­ra, ad­miratorilor mei și tuturor cititorilor dum­nea­voastră le spun, din toată inima: "Sărbători Luminate!".