Răspuns pentru CONSTANTIN - Cugir, jud. Alba, F. AS nr. 1308 - "Caut un leac pentru colită de fermentație"

Redactia
Dr. RAREȘ SIMU - Centrul de Sănătate și Viață "Armonia", București și Cluj-Napoca, tel. 0766/29.84.58

Prin colită se înțelege o afecțiune a colonului, în care apare inflamația peretelui acestuia. De multe ori, leziunile se instalează și la nivelul intestinului subțire, în acest caz fiind vorba des­pre o enterocolită. Această in­fla­mație poate fi produsă de dife­rite cauze: factori infecțioși (bac­te­rii sau virusuri), care produc o enterocolită acută, iar ulterior, du­pă vindecare, rămân modificări la nivelul peretelui intestinal; parazitoza digestivă, în special lambliaza, provocată de modificarea florei intestinale nor­male și lezarea peretelui intestinal; afecțiunile stomacului - gastrita hi­poacidă, operațiile chirurgicale prin care se elimină o parte sau tot stomacul, gastrita atrofică, în care din cauza lipsei acidului clorhi­dric, se produc modificări ale florei mi­crobiene intestinale, care duc la apariția leziunilor peretelui; afec­țiunile pancreatice (pancrea­tite cro­nice); factori genetici - s-a con­statat că există familii în care mai mulți membri au această sufe­rință; factori alimentari (de exem­plu lactatele), care pot să agraveze anumite leziuni care există deja la nivelul intes­tinului.
Pentru a se putea stabili un tratament eficient al colitei trebuie lămurit care dintre factorii de mai sus a dus la apariția ei. Ar trebui să faceți analize ale florei intestinale, examene de coprocitologie și coprocultură, pentru bacterii și pentru fungi, exa­men de digestie al materiilor fecale, pentru a se vedea dacă este implicat pancreasul, și examene endoscopice, atât superior cât și inferior. Nu în ultimul rând, vă recomand să faceți o analiză de sânge, pentru a determina ce alimente tolerați și ce alimente nu tolerați (testul de intoleranțe ali­mentare tip Ig G4). În funcție de rezultatul acestui test, medicul vă poate recomanda un regim indivi­dualizat și foarte exact, pe care să-l urmați.
Cura cu argilă este deosebit de eficientă pentru bolnavii cu colită. Argila are proprietăți antiinfla­matorii, dezinfectante, de favorizare a vindecării leziunilor mucoasei. Vă recomand să faceți cură pe o perioadă de 3 săptămâni, după care faceți o pauză de 10 zile, apoi o reluați. Se folosește o lin­gură cu argilă, dizolvată într-un pahar cu apă de izvor sau apă plată. Se prepară cu o seară înainte de a se consuma. În primele două zile, se bea doar apa de deasupra argilei care se depune la fund. În zilele următoare, se amestecă și se consumă tot conți­nutul. În prima săptămână, se bea un pahar pe zi, dimineața, în a doua săptămână 2 pahare pe zi, dimineața și seara, iar în ultima săptămână 3 pa­hare pe zi, dimineața, la prânz și seara. Prepara­tele cu enzime digestive sunt foarte utile în cazurile de colită, mai ales dacă se constată că există modi­ficări la examenul de digestie sau examenul copro­citologic din materiile fecale. Vă recomand să luați aceste enzime digestive după fiecare masă. Enzimele digestive trebuie combinate cu reglatoa­re ale florei intestinale - probiotice, prebiotice sau eubiotice. Vă recomand să faceți cure de câte 3 luni cu această combinație, pauză o lună și apoi re­luați încă 3 luni. Nu în ultimul rând, vă reco­mand să urmați un tratament homeopat, cel mai bine în urma unui consult la medic. Există în far­macie anumite combinații de remedii - formule complexe homeopate - care v-ar putea ajuta. Vă recomand formula complexă 24 și formula com­plexă 11B, din care luați câte 5 picături, de 3 ori pe zi.


Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com


"Vă rog din suflet, recomandați-i tatei un leac pentru evitarea cangrenei"
(Răspuns pentru OLIVIA JAGA, F. AS 1256)


Stimată doamnă,
Ulcerele picioarelor pacienților cu diabet sunt o problemă frecvent întâlnită. Una dintre compli­cațiile importante este cangrena, de care ați pome­nit. În ce privește ulcerul descris de dumneavoa­stră, deși ar putea fi considerat un ulcer diabetic, ar putea fi mai degrabă un ulcer de decubit. Acestea sunt ulcerele date de presiunea cauzată de statul pe loc, cu presiune puternică aplicată căl­câiului, de greutatea piciorului în­suși. Acest lucru înseamnă că va tre­bui să se folosească metode care să elimine presiunea de pe călcâie, pen­tru ca ulcerul să se poată vindeca.
Trebuie reținut faptul important că nu orice ulcer apărut la piciorul unui pacient cu diabet este un ulcer diabetic. Unele dintre ele pot fi chiar mai grave, cum ar fi cancere cuta­nate la nivelul picioarelor, ulcere in­flamatorii, infecții (lepra, tuber­cu­loza), ulcere de decubit.
Factori care pot conduce la producerea unui ulcer:
* Neuropatie - este o complicație a diabetului ce duce la lipsă de sensibi­litate la nivelul picioa­relor, prin urmare, la risc sporit de a produce ulcere. Acestea se numesc ulcere neuropate. Ele sunt adesea nedureroase.
* Arteriopatie - este o complicație care conduce la lipsă de circulație sangvină la nivelul picioarelor. Poate complica ulcerele neuropate, făcându-le greu de tratat. Ele sunt adesea dureroase.
* Infecție - aceasta este o speță pe care am semna­lat-o adesea, căci nu se discută în literatura de spe­cialitate despre ea, însă infecțiile fungice, în spe­cial, pot fi suprainfectate cu bacterii și devin ulcerate.
* Ulcere mixte - acest tip de ulcer este adesea neuropat, complicat cu arteriopatie, așa cum am arătat.
Orice ulcer la nivelul piciorului unui pacient cu diabet trebuie tratat cu mare seriozitate.
Metode naturiste folosite în tratamentul unui ulcer la nivelul piciorului unui pacient cu diabet:
* Controlul metabolic - cu cât pacientul are o glicemie prost controlată, cu atât riscă să nu-și vindece ulcerul ușor și să se complice. Este esen­țial să fie bine tratat diabetul de fond.
* Miere de albine - există mai multe tipuri indicate. Agenția americană a medicamentelor re­comandă mierea de manuca și polifloră. Ele pot fi folosite fie sub formă de cremă, fie încorporate în pansamente.
* Terapie cu viermi (în engleză "maggot the­rapy") - este o metodă foarte utilizată. Viermii sunt cres­cuți în crescătorii, pentru a putea fi sterili. Ei de­vorează doar țesutul necrotic (țesut mort) din ulcere. În afară de debridare, viermii eli­mină anu­mite specii de bacterii și stimulează vindecarea ulcerelor.
* Enzimele - ajută la debridarea ulcerelor, fără traumatismul unei pro­ceduri chirurgicale, în același timp lăsând să crească ușor țesut să­nătos.
* Plante medicinale - gălbenele (Callendula), Aloe vera pot fi de mare folos în tratamentul ulcerelor. Balsamul de Peru, folosit adesea în parfumuri și considerat a fi alergenic, este foarte util într-o rețetă magis­trală, numită Pomada Mi­culicz.
* Foile de varză verde - sunt foarte utile, căci aplicate proaspete pe zonele din jurul rănii pot re­duce inflamația, ceea ce îmbunătățește șansele de vindecare.
* Terapia cu magneți - pot fi aplicați îm­preună cu un curent electric, ce favorizează vin­decarea prin stimularea celulelor, precum și prin îmbunătățirea circulației locale.
* Terapia cu lumină - anumite tipuri de lu­mină pot contribui la grăbirea procesului de vin­decare.
* Acupunctura, în special electroacupunc­tura, poate favoriza vin­decarea directă, precum și ameliorarea circu­la­ției și a neuropatiei.
* Homeopatia este de mare ajutor. Printre medicamentele folosite se includ Pulsatilla, Lachesis, Silicea.
Ulcerele diabetice pot fi foarte grave, pre­zentând risc major. Ele cer imperios consulta­rea unui medic specialist.
Vă urez succes!