Am cumpărat ieri, întâmplător, dintr-o benzinărie, "Formula AS". Îmi plăceau în trecut unele articole, dar nu am mai luat revista de ani de zile. Iureșul vieții, lipsa de timp... Cititul online, pe fugă, al noutăților, a luat locul ziarelor și revistelor clasice...
Am regăsit același ziar citibil, interesant și cu articole de suflet.
M-a impresionat suferința lui Ieronim, chinul lui sufletesc din relația cu soția și familia. Un bărbat "de casă", care se așteaptă să fie apreciat pentru "sacrificiul său", și care este, paradoxal, trădat de soție. În ciuda unei căsătorii reușite, cu copii, până la un moment dat... El tânjește după un răspuns din partea unui "pățit" sau a unui "înțelept", care să-l ajute cumva în suferință și "ceață".
Are trei întrebări concrete care îl chinuiesc:
- De ce l-a înșelat soția?
- Ce îi lipsise ei în căsnicie?
- Ce a găsit la celălalt?
Nu sunt un înțelept, dar da, am trăit și trăiesc o poveste asemănătoare, cu multe puncte izbitor de identice. Familie fericită, chiar trei copii, reușite materiale, iubire și efervescență. Doar că, în cazul nostru, nu eu am stat acasă, ci ea, care a renunțat la carieră pentru a crește cei trei copii și, mai ales pe fetița cea mică, care a avut de la naștere probleme de sănătate.
Deci, am fost "bărbatul" care a adus și aduce banii în casă, am trei firme și sunt cunoscut și respectat în branșa mea. Spun toate astea pentru ca Ieronim să înțeleagă că NU are ce să-și reproșeze din punctul ăsta de vedere, nu faptul că a ales să fie "gospodină" e cauza eșecului lor sentimental...
Și în cazul meu, la un moment dat, într-o primăvară, ea a venit acasă schimbată de la o întâlnire de revedere, după mulți ani, cu colegii de facultate. Și eu m-am prins repede și am citit mesajele... Și eu am reacționat cu tandrețe și atenție sporită, cu renunțări la obiceiurile mele de a călători des, cu flori și gingășii, pentru a-i acorda tot timpul ei. Și eu m-am chinuit și am plâns nopți întregi, văzând riscul de a-mi pierde familia, bunul cel mai de preț, și făcându-mi probleme de conștiință: ce am greșit?! Și soția mea mi-a propus să luăm totul de la capăt, căci nu vrea să ne despărțim. Până la urmă, și palma aceea s-a întâmplat să i-o dau când am văzut, după câteva luni "de fericire regăsită" că, de fapt, "povestea ei" nu dispăruse, în ciuda promisiunii.
Deși nu am toate răspunsurile pentru Ieronim, îi înțeleg suferința, pe care eu însumi am trăit-o și o mai trăiesc. De aceea scriu acum, aici, câteva gânduri, în speranța că îi vor fi măcar puțin de ajutor.
"Înșelatul ține de ea, nu de tine"
Ieronim, noi, bărbații, suntem construiți mai degrabă rațional, vrem să înțelegem și să acționăm logic, după principiul cauză-efect. Dar femeile nu sunt așa, ele trăiesc după altă structură, mai degrabă emoțională!
Primele două întrebări sunt de fapt una singură: de ce?! Iar tu te temi că răspunsul ar putea fi: pentru că te-ai transformat în "gospodină" și nu ai mai părut "destul de bărbat"... Adevărul e că lipsa ei de răspuns la întrebările tale indică ceea ce spuneam mai sus: nici ea nu știe de ce! Așa a simțit! Știa că face rău? Că nu e moral? Că te rănește?! Că își face rău și ei!? Că își distruge familia?! Că se face de râs față de copii și rude și prieteni?! Că devine subiect de bârfă?! Cu siguranță, da! Nici pentru ea nu e o fericire să aibă un eșec major în viață, nu?! Și atunci?! De ce?!
Răspunsul ar putea fi ăsta: în ciuda riscurilor, fricii, conștiinței, pur emoțional, ea a decis să accepte o provocare! Contribuie la asta foarte multe aspecte, poate educația, poate temperamentul, poate lipsa "fricii de Dumnezeu", poate plictiseala, poate conjunctura, diverse și toate adunate... Deci, "înșelatul" ține de ea, și nu de tine, orice ai fi făcut, tot acolo ajungeați!
Ai spus că fumează, că nu a vrut să meargă la psiholog sau la preot. De ce?! Pentru că știa că ei nu o vor valida, că rațional, totul e împotriva ei, dar ea a închis ușa rațiunii și s-a lăsat în voia curentului!
Vrea să trăiască clipa! Basta! Ignorând consecințele!
"Mergi mai departe în viață. Lasă timpul să vindece rănile"
A treia întrebare, "ce a găsit la celălalt"?! Nimic special! Să nu te simți complexat cumva. Dacă era căsătorită cu el, și pe el l-ar fi înșelat, la un moment dat! Înțelege că nu e despre tine, ci despre ea. A găsit la momentul critic, când tu nu ai observat, o mână întinsă, o privire provocatoare, o amintire, o dorință, ceva care a făcut-o să facă acest pas! De multe ori, unul din soți, bărbat sau femeie, "pică" într-o relație absurdă. Cei de pe marginie zic: "Ce-o fi găsit la ea?!". Semn că, de multe ori, aceste relații sunt ilogice, nu par să aibă vreun sens. Și se mai spune "s-a încurcat cu X", nu se spune că și-a găsit iubirea sau fericirea. Încurcarea asta dă numai probleme, nu rezolvă nimic și totuși, mulți cad în plasa asta...
Ca să revin la suferința ta. Nici eu, și nici tu nu avem ceva anume, care să ne vindece peste noapte de sentimentul eșecului, al dezamăgirii și trădării. Suntem în pragul sărbătorii de Paște. Sacrificiul tău pentru copii înseamnă iubire, și e un medicament care va da roade, așa cum ai și observat deja...
Cel mai bun sfat pentru tine: acceptă realitatea, iartă-te și iart-o și pe ea, cu milă, că e un om ce plutește în deriva vieții. Aveți copii împreună. Încearcă să ții o relație civilizată, de "bună ziua", și mergi mai departe în viață, lăsând timpul să vindece rănile.
Cu prietenie,
Un "pățit"