Vremea picioarelor umflate a început

Rodica Demian
- Glezne groase și dureroase, piele învinețită, mers greoi, aceasta este imaginea tipică a gutei în stadiu avansat. Nu disperați! O ali­men­tație potrivită poate pune piciorul în prag -

De parcă s-ar înfige adânc în vase sute de cioburi minuscule de sticlă - așa descriu persoanele afectate durerile pro­vocate de o criză acută de gută. În cazul acestei afecțiuni, problema o reprezintă cantitatea prea mare de acid uric existentă în sânge, rezultat al ex­cesului de al­bumine, pe care le asimilăm prin hra­nă. În mod normal, cantitatea suplimentară de acid uric se eva­cuează prin rinichi. Dar când acest lucru nu se în­tâmplă, se for­mea­ză niște cristale mici, care se acu­mulează, de pildă, în articulații, unde pot pro­voca infla­mații dureroase. Încheieturile se um­flă, iar în stadiu avansat se pot chiar osifica, deve­nind nodu­roase și rigide. "Criza clasică de gută durează în­tre cinci și nouă zile. La început este afectat, mai mereu, degetul mare de la picior. Simp­tomul ti­pic: pa­ci­enții se trezesc în toiul nopții cu o infla­mație masivă a articulației și cu du­reri pu­ternice", precizează reumato­logii.
Boala afectează mai ales bărbații între 35 și 40 de ani. Datorită estrogenului, femei­le se bucură de o situație oarecum privilegia­tă. Hor­mo­­nii sexuali feminini stimulează eva­cuarea aci­du­lui uric. După menopauză, însă, acest avantaj dis­pare, din păcate, și ris­cul de gută sporește. A­tunci poate fi afec­tată articulația principală a dege­tului mare de la picior dar, mult mai frecvent, fe­­mei­le au probleme la degetele și înche­ie­turile mâi­nilor. De aceea, guta nu poate fi des­coperită întot­dea­una din timp. Sau poate fi confundată cu reu­ma­tis­mul. Deși cele două afecțiuni sunt complet diferite.
Multe dintre persoanele afectate de gută evită să meargă la medic, parțial din jenă, pentru că pre­judecata că bolnavii înșiși ar fi responsabili de îm­bolnăvire din cauza stilului de viață neadecvat încă mai persistă. Ceea ce nu e adevărat. O aseme­nea afir­mație este total nedreaptă. Predispoziția unei per­soane la gută ține de gene, explică spe­cialiștii. Drept este, însă, că pentru a limita cât mai mult po­sibil riscul, alimentația corespunzătoare poate fi de mare ajutor.
Numeroși medici se concentrează doar asupra tratării simptomelor crizei de gută, pentru care, de regulă, recomandă calmante antiinflamatoare, așa-numitele antireumatice nesteroidiene (NSAR). Ceea ce rezolvă, însă, doar jumătate din problemă, pentru că trebuie reduse și valorile mari ale acidu­lui uric. Iar aici, intră în joc, din nou, albuminele (purine) amintite mai sus. Cei afectați trebuie să fie atenți la programul lor alimentar și să nu con­sume alimente cu conținut ridicat de albumine.
Și cantitatea insuficientă de lichide se numără printre puținii factori de risc cunoscuți. Tre­buie evitată deshidratarea, deci, trebuie băute lichide su­ficiente, adică 1,5-2 litri de apă sau de ceai pe zi. Apro­po de băuturi: mulți produ­cători îndulcesc sucurile cu fructoză sau cu sirop de porumb îm­bogățit cu fructoză. Dar prea multă fructoză nu nu­mai că îngrașă (su­pragreutatea stimulează guta), dar produce și creșterea concentrației de acid uric. De aceea, aceste produse trebuie consumate doar spo­radic. Același lucru este valabil și în ce pri­vește al­coolul, un alt "pro­vo­cator" de gută. Ți­nând seama de aceste avertismente, nu va mai trebui (probabil) să faceți niciodată cunoștință cu senzația de cioburi înfipte în os.

Ajutoare naturale pentru tratarea gutei

În cazul unei crize, următoarele metode cal­mează problemele.

Comprese cu brustur
Substanțele componente ale plantei au un puter­nic efect antiinflamator. A­mes­tecați 5 linguri de rădăcină de brus­tur (sub formă de pulbere), cu aceeași can­titate de apă caldă, până ce obțineți un terci. În­tindeți terciul pe un prosop, aplicați-l pe zona du­reroasă și lăsați să acționeze peste noapte (fixat cu un bandaj).

Șosete cu sare
Este un tratament "de casă", care vindecă sigur problemele inflamatorii acute. Puneți 30 g sare de bucătărie într-un litru de apă caldă și amestecați până ce se dizolvă toate cristalele. Înmuiați o șosetă cu soluția astfel preparată, stoarceți-o bine, tra­geți-o pe piciorul afectat și puneți deasupra o șo­setă de lână. Durata procedurii: circa o oră.

Ceai de urzică
"Defăimată" ca fiind o simplă "buruiană", ur­zica este deosebit de eficientă în cazul îmbolnăvirii articulațiilor, deoarece componentele ei stopează substanțele inflamatoare. Opăriți două linguri cu frunze de urzică, cu 150 ml apă clocotită și lăsați să se infuzeze 10 minute. Înmuiați un prosop în ceai, stoarceți-l și înfășurați cu el încheietura afec­tată. Durata aplicației: o oră. Ar trebui să beți și ceai de urzică (până la 4 cești pe zi). Stimulează eli­­minarea acidului uric.

Cataplasme cu brânză de vaci
Proprietățile răcoritoare, dar și antiinflamatoare ale brânzei de vaci nu trebuie neglijate. Ținută la frigider, se întinde într-un strat de 1 cm pe un pro­sop de bumbac. Se aplică pe articulație și se înve­lește cu un alt prosop. Se lasă să acționeze circa 60-90 de minute.

Atenție la ce mâncați!

Nu scăpați din ochi albuminele! Iată un gra­fic ce vă poate fi de ajutor. (Cifrele reprezintă con­ținutul de purine în mg/100 g.)

Alimente sărace în purine

Cafea - 0
Ceai - 0
Iaurt - 0
Lapte - 0
Brânză de vaci - 0
Ouă - 5
Roșii - 10
Mere - 15
Cartofi - 15
Ardei grași - 15
Brânzeturi moi - 15
Cașcaval - 15
Făină de grâu - 38


Alimente cu puține purine

Pulpe de pui - 108
Batog - 108
Calcan - 96
Broccoli - 80
Crenvurști - 80

Alimente bogate în purine

Șproturi - 802
Ficat de vițel - 460
Heringi - 210
Pate de ficat - 150
Mazăre - 180
Soia (boabe uscate) - 190
Șnițel de porc - 160
Varză de Bruxelles - 170