Mâncarea ne poate întineri?

Gilda Fildan
- "În anumite condiții, da", spune cercetătorul american Ernesto Riva. Cine îi urmează sfaturile poate fi sigur că practică o metodă anti-aging extrem de eficientă. Însă va avea nevoie de o disciplină de fier -

Profesor la "University of Southern Ca­lifornia" din Los Angeles, Ernesto Riva a sintetizat în cartea sa, "Trăiește 100 de ani mâncând", rezultatele a trei decenii de studiu al longevității, oferind cititorilor interesați de acest subiect un ghid practic de nutriție și stil de viață. Dar arma lui secretă în lupta cu bătrânețea este una incredibil de simplă: să mâncăm mai puțin. Și câteo­­dată, chiar deloc. Când stai de vorbă cu el, în­cepi să te simți vinovat pentru ușurința cu care ce­dezi ispitelor culinare.

Postul are o putere enormă

- Domnule profesor, este, realmente, posibil să ne prelungim viața hrănin­du-ne într-un anume fel? Cu cât con­tribuie la aceasta baga­jul ge­netic și cu cât condițiile de viață?

- Genele nu pot fi schim­bate, ade­sea nici condițiile de viață. De aceea, este mai simplu să abordăm problema pornind de la alimen­tație. S-a dovedit științific faptul că anu­mite de­prin­deri alimentare pro­duc efecte anti-aging. Cu alte cuvinte, ne ajută să trăim mai mult, în ace­lași timp având și o sănătate mai bună.

- În domeniul nutriției circulă o multitudine de teorii, care de multe ori se bat cap în cap. Că­reia dintre ele ar trebui să-i acor­dăm încredere?

- Cercetării științifice. Metabolismul uman este un sistem foarte complex, diferit de la o persoană la alta. A renunța la o grupă de alimente este sim­plist și lipsit de sens. De exemplu, să aruncăm o privire la dieta ketogenică, unde sunt reduși drastic carbohidrații, în favoarea protei­nelor și mai ales a grăsimilor. Ea funcționează pentru o scurtă perioa­dă, oamenii slăbesc, dar nu există nici un studiu de lungă durată care să confirme că acest tip de ali­men­­tație prelungește efectiv viața. Eu consider de-a dreptul primej­dioase asemenea recomandări lipsite de funda­ment științific. Cei ce le pun în prac­­tică pe termen îndelungat acceptă să devină niște cobai.

- Ce vreți să spuneți?

- Influența exercitată de un model de nutriție asupra longevității depinde de un cumul de fac­tori, printre care se numără și vârsta. De pildă, noi am ținut sub observație câteva mii de oameni, vreme de 18 ani, pentru un studiu epidemiologic pe tema proteinelor. Un grup de participanți a consumat multe proteine, iar celălalt nu. Ce am constatat noi: până la vârsta de 65 de ani, al doilea grup a avut un risc mai redus de a dezvolta un cancer, așadar, speranța de viață era mai mare. Dincolo de 65 de ani, însă, efectul s-a inversat - riscul de cancer a scăzut la cei care mâncau multe proteine. Sau ui­tați-vă la statine, medicamentele prescrise pentru a coborî nivelul colesterolului. Ele micșorează efec­tiv valorile lipidelor din sân­ge, în schimb, sporesc riscul de apariție a maladiei Alzheimer. De aceea este o iluzie să credem că aceste sfaturi simple re­feritoare la anti-aging ar putea să funcționeze.

Mâncați mai puțin

- Totuși, trebuie să existe un remediu-minune.

- Există într-adevăr. Se numește: renunțarea com­pletă la mâncare. Intervalele de post acțio­nează în organismul nostru ca inspecția tehnică la o mașină. Ele au o forță enormă. Noi, cercetătorii procesului de îmbătrânire, acceptăm unanim ideea că, de-a lungul etapelor parcurse de specia umană în devenirea ei, postul a fost mereu prezent, ca un element constitutiv al vieții, având un rol de rege­nerare, la fel ca somnul. Generațiile care ne-au precedat n-au avut șansa de a petrece un an întreg fără să se confrunte cu lipsa hranei măcar o săptă­mână. Din această cauză, oamenii n-au simțit nicio­­dată că se silesc să respecte perioadele de post, căci erau naturale și inevitabile - după cum spuneam, la fel ca somnul. Ele au dispărut însă din societățile noastre industrializate, noi ne-am dez­vățat să renunțăm. Specialiștii care se ocupă astăzi de studiul longevității recomandă intervale regula­te de post, sub control medical. La numeroase boli ale civilizației moderne, ca de pildă hipertensiunea, abținerea temporară de la mâncare dă rezultate mai bune decât tabletele.

- În prima tinerețe, dvs. ați părăsit Calabria pentru a merge în SUA, unde voiați să deveniți un star rock și vă hrăneați cu pizza și Cola. Cum și de ce v-ați schimbat alimentația?

- La 31 de ani, sufeream deja de hipertensiune și aveam niște valori mizerabile ale colestero­lului. Asta m-a șocat. Ca tânăr cer­cetător, lucram atunci cu Roy Walford, un pio­nier în domeniu. El și colegii lui reușiseră să de­monstreze că res­tric­țiile alimentare prelungesc via­ța oamenilor. Însă, cum eu n-aveam chef să mă în­fometez toată vremea, mi-am modificat alimenta­ția, elaborând un meniu sănătos pentru mine. Din acel moment, am avut și am în continuare valori ideale ale colesterolului și trigliceridelor, iar hiper­tensiunea a dispărut fără urmă.

Pizza este o combinație ucigătoare pentru metabolism

- A fost greu să renunțați la pizza și Cola?

- O, da. Și nici în prezent n-aș zice că e ușor, uneori mi se face o poftă teribilă - și, câteodată, chiar îmi îngădui să mă delectez cu o pizza. Dar noi, oa­menii, suntem robii propriilor obiș­nuințe și, din fericire, principiul este valabil și în ceea ce privește hrana sănă­toa­să, așa că eu m-am deprins să gă­tesc des pește și fructe de mare. Există o grămadă de mâncăruri deli­cioase care ne păstrează tineri.

- Ce reproșuri concrete s-ar pu­tea face pizzei din punct de ve­dere al efectului de îmbătrânire?

- Sosul de roșii cu adaos prea mare de zahăr, brânza cu un pro­cent ridicat de grăsime, carnea supusă unei procesări laborioase și aluatul din făină albă alcătuiesc o combi­nație ucigătoare pentru metabolism. Acest preparat re­pre­zintă exemplul perfect care ilustrează modul cum o mâncare în principiu sănătoasă (puțini car­bo­hidrați și multe legume) se poate transforma, în decurs de câteva decenii, într-una total nesănă­toasă. Pizza italiană clasică oferea o masă consistentă, cu den­sitate calorică mare, ce-i drept, totuși sănătoasă. Cine dorește să se hrăneas­că bine ar trebui să cerce­teze cum se mânca în zona lui de baștină, cu un secol în urmă, înainte ca prelu­cra­rea alimentelor să se fa­că în mare parte industrial. În Italia, de exemplu, por­țiile de paste erau cu mult mai mici decât în zilele noastre (ceea ce înseamnă mai puțini carbohidrați). Porțiile de legume erau mai mari, iar carne se gătea numai o dată pe săp­tă­mână. În Germania, unde producția de lactate are o tradiție îndelungată, sunt la ele acasă iaurtul și brân­za, consumate cu moderație. Să mai spunem că laptele de capră este mult mai sănătos decât cel de vacă, iar laptele muls de la vacile hrănite cu iar­bă sau fân și nu cu nutreț însilozat este mai sănă­tos decât acela provenit de la marile ferme zooteh­nice.

- Totuși, acum un secol, oamenii mureau mai devreme.

- Dar nu sufereau, încă de la 30 de ani, de boli ale civilizației. Desigur, progresul medicinei ne-a dăruit câțiva ani de viață în plus, dar câți dintre noi îi petrec scutiți de suferințe fizice, bucurându-se, într-adevăr, de o sănătate bună?

- Cum se explică faptul că ne plac atât de mult preparatele care conțin combinația grăsime-za­hăr-carbohidrați?

- În ce privește alimentația, noi rămânem într-un fel copii - deci, ca și copiii, iubim zahărul. El ne procură o satisfacție instantanee, fiindcă așa sun­tem programați, zahărul este baza metabolis­mului nostru. De aceea, mâncăm cu plăcere carbo­hidrați simpli, ca pâinea, pastele sau orezul, pe care organismul îi poate transforma imediat în zahăr. Asemenea alimente au o însemnătate vitală pentru creier. Numai că, în prezent, noi suntem în perma­nență tentați să le oferim în exces organismului nostru.

- Am fi curioși să aflăm ce oferă organismului său un specialist anti-aging.

- La micul dejun, o cană de ceai (negru și ver­de, în amestec), cu sucul stors dintr-o lămâie în­trea­gă și puțină miere. Lângă ceai, mănânc o felie de pâine prăjită, pe care pun gem, scorțișoară și stafide. Câ­teo­dată două felii, în func­ție de câte kilograme îmi ara­tă cân­tarul la momentul res­pectiv, pentru că îmi adaptez aportul de calorii la greutatea corporală.

- Vă cântăriți în fiecare zi?

- O dată pe săptămână. Dacă am luat în greutate, re­duc pâinea și pastele și renunț la masa de prânz.

- Vă preparați personal mân­carea?

- Da - și vă sfătuiesc și pe dvs. s-o faceți. Datorită legu­melor congelate, masa mea de prânz (care constă din paste, legume, năut, zar­zavaturi și mirodenii) e gata în 15 minute. Cred că un sfert de oră are la dispoziție oricine. Iar legu­mele congelate sunt de multe ori mai bogate în vitamine decât cele proaspete, care nu ajung decât după câteva zile la cumpărător.