Măcelul ursului carpatin

Ion Longin Popescu
Cu toate că ursul este o specie protejată prin lege, atât la nivel național, cât și european, guvernul PSD pre­gă­tește un adevărat masacru al acestor animale.

Partid exer­sat în tot felul de inginerii politico-economice, PSD va lansa o serie de "dezbateri" privind uciderea a 600 de urși bruni pe an, în următorul deceniu! Așadar, circa 6000 de exemplare vor fi "extrase" (cum ar zice doam­na Dăncilă!) din pădurile țării, în următorii zece ani. Un adevărat carnagiu, ținând seama că acesta este astăzi numărul total al urșilor din România! Imaginați-vă un șir de șase mii de români și străini, cu pușca pe umăr și cu pi­ciorul pe grumazul prăbușit al celor șase mii de urși bruni! Un șir de la București la Voluntari, cu care vâ­nă­torii s-ar mândri, rânjindu-și colții în fața lumii. O mân­drie a sufletului vânătoresc-sângeros, lipsit de pla­nuri naționale de acțiune, cum cere legea.
Într-o analiză pertinentă, realizată de cunoscutul lup­tător ecologist Gabriel Păun, președintele organizației "Agent Green", "cotele de recoltă animală mai mari decât sporul natural" sunt un act "inconștient și imatur" al politicienilor, care pot duce la declinul ireversibil al unei specii. Sub presiunea străinilor, care aruncă între 5000 și 15.000 de euro pe un exemplar (în țările lor, ursul a dispărut prin eradicare), a fost elaborat, în grabă, un Plan de acțiune, pentru așa-zisa conservare a populației ursului brun, plan datorat Institutului de cercetare și dezvoltare în silvicultură din Brașov. De notat că planul urmărește starea de sănătate a urșilor și vânarea "surplu­sului populațional" (parcă din nou vorbește doamna prim-ministru!). Văzând cât e de mare acest surplus, înrăiții ucigași de animale din UE (deci și din România) au grijă ca extragerea "surplusului populațional" să fie pe sexe și clase de vârstă. Va fi acceptată chiar și de­pă­și­rea sporului natural la "extrageri", lucru rar în planurile vâ­nătorești. Politic vorbind, vânătoarea nu va mai fi văzută ca un sport criminal, ci ca o măsură de "pre­ve­nire" a conflictelor și pagubelor printre săteni, care se poate aplica "tot anul", spre bucuria "prietenilor" de pes­te graniță. Având generoasa libertate de a împușca bietele animale tot timpul anului, vânătorii (alții decât cei ai lui Țiriac) vor deveni posesori de trofee unice, obținute în anotimpurile când blana este bogată și frumoasă, când animalele se împerechează și-și cresc puii. De când s-a integrat în UE, România protejează prin lege specia ursu­lui brun, în interes comunitar. Animalul necesită protecție strictă, fiind interzisă orice formă sau acțiune de captu­rare sau ucidere. Dar, reluând metoda golănească folosită în "revoluția justiției" și în "revoluția financiară", PSD încalcă această convenție europeană și încearcă să ela­boreze o lege scandaloasă, în interes vânătoresc. Fără date reale, incorect, amatoristic și șmecherește, miniștrii PSD vor să demonstreze că vânătoarea urșilor este unica soluție de reducere a pagubelor provocate în gospodăriile și grădinile țărănești. Ei nu iau în seamă măsurile al­ter­native, de protejare a fermelor și culturilor cu garduri electrificate, spre exemplu. Urmăresc simptomele și uită intenționat cauzele, între care despăduririle și lipsa unui sistem de compensații. De necrezut, dar acești miniștri nu întocmesc un recensământ științific al urșilor, făcut de specialiști, ci se bazează pe cifrele vânătorilor! Adică pun lupul paznic la oi!