Un model uitat: DOINA CORNEA

Ciprian Rus
A murit Doina Cornea, iar trista veste s-a strecurat discret, fără mare vâlvă, pre­cum a trăit însăși marea doamnă din Cluj, printre mă­runtele și mai puțin măruntele noastre zbateri de zi cu zi.

În ziua înmor­mân­tării, la București, preșe­din­tele PSD prăjea mici în curtea parti­du­lui de pe Bule­var­dul Kise­leff, iar fumul lor a ocu­pat tot timpul de emi­sie al ma­jorității televi­ziu­nilor ro­mâ­nești. Și preșe­din­tele Klaus Iohannis, și primarul Emil Boc, și prin­ci­pesa Mar­ga­reta, au avut altă agendă în ziua res­pec­tivă, iar asta nu e în sine ceva rău, pentru că, în mod sigur, Doina Cor­nea nu își dorea mare pompă pe ultimul drum, deși i se cuvenea cu pri­so­sință. I-au fost destui alături, aceia și doar aceia - cum îi ceruse dinainte fiului ei - care au iubit-o cu ade­vă­rat. Doina Cor­nea s-a dus, în vreme ce mulți dintre tor­ționarii fostei Secu­rități și dintre profi­to­rii actelor ei de curaj de dinainte de 1989 i-au su­pra­viețuit, iar mulți dintre ei și dintre cei asemenea lor continuă să fie sau să se eri­jeze în modele pentru Ro­mânia viito­rului. Asta e, de fapt, marea problemă.
Tot mai slăbită, Doina Cornea se re­tră­sese de ani buni din viața publică, iar acesta a fost pretextul perfect pentru mar­ginalizarea oficială a modelului pe care ea l-a reprezentat. Felul ei de a fi și felul ei de a spune lucrurilor pe nume a fost re­pede uitat, și nici acum, când al doi­spre­zecelea ceas a trecut deja, nu sunt semne că va fi revalorizat și recuperat pentru Ro­mânia. Lipsită de vremelnicele ambiții care i-au animat pe mulți dintre cei care i-au fost aproape, înainte și ime­diat după Revoluție, imposibil de șantajat (n-au reușit să o facă nici securiștii de dinainte, nici cei de după '89), Doina Cornea a fost, fără îndoială, un personaj incomod, atât printre aliați, cât mai ales printre adversarii politici. De aici și sfiala cu care azi vorbesc despre ea și unii, și alții. Mo­delul ei îi inhibă pe mulți. Într-o epocă, paradoxal, mult mai liberă și mai relaxată decât obsedantul deceniu opt al seco­lu­lui trecut, am avut parcă tot mai puține mo­­dele cu forța Doinei Cornea. Și, în ciu­da faptului că au fost tot mai puține, nu le-am cultivat cum se cuvine nici pe cele de care ne-am bucurat. Și-atunci, cum să le găsim la Guvern, cum să le gă­sim în Parlament, cum să le găsim în Top 300 "Ca­pital", cum să le găsim în mediul aca­demic, cum să le găsim în breslele ar­tiș­tilor, care și ei se devorează unii pe al­ții pentru posturi, pentru premii, pentru te-miri-ce?
Nu trebuie decât să întrebăm Gene­ra­țiile Facebook și Instagram cine a fost Doi­na Cornea, și vom avea imaginea fi­delă a cât de săraci am rămas după pleca­rea uneia dintre cele mai mari luptătoare împotriva comunismului din România. Sunt generații de luptători anticomuniști a căror biografie e supusă, în ultima vre­me, unui perfid proces de relativizare. Iar cea pe care nici Securitatea nu a reușit să o șantajeze, modelul cel mai curat de cu­raj, pleacă dintre noi aproape uitată...