Potrivit unei obsesii autohtone, aerul rece pare a fi țapul ispășitor când e vorba de durerile noastre de dinți. Afirmația, în sine, conține un sâmbure de adevăr, căci curentul nu face decât să scoată gunoiul de sub preș: el nu cauzează, dar poate exacerba o suferință preexistentă, precum sinuzita maxilară, otita (inflamația urechii) sau, în cazul nostru, infecțiile dentare.
Pentru a înțelege mai bine, să ne imaginăm o casă în plină iarnă. Dacă avem pereți groși și integri, frigul rămâne dincolo de fereastră. În cazul dintelui, cele două straturi de țesut dur, smalț și dentină, asigură protecție față de mediul bucal. Sub dentină, în camera pulpară, prosperă stăpâna căsuței noastre, pulpa dentară ("nervul"). Ca o harnică gospodină, ea este responsabilă de menținerea vitalității dintelui: refacerea dentinei, nutriția, inervația și apărarea împotriva agenților infecțioși. Ferm implantată în osul maxilar, rădăcina dintelui adăpostește, sub cele două țesuturi dure (cement și dentină), porțiunea radiculară a pulpei dentare. Când cariile dentare afectează pereții căsuței noastre sau retracția gingivală expune parțial rădăcina, aerul rece trece prin canaliculele dentinare, iritând pulpa. Cum avem de-a face cu o întreagă comunitate de dinți, "vestea" circulă repede: de multe ori, semnalul dureros difuzează de la dintele bolnav, de-a lungul traiectelor nervoase, cuprinzând jumătate de maxilar, inclusiv urechea.
- Ce este caria dentară și ce determină apariția ei?
- Caria dentară deține două superlative nedorite: cea mai frecventă afecțiune patologică întâlnită la om și, în același timp, cea mai frecventă cauză a pierderii dinților. Este un proces distructiv, cronic, al țesuturilor dure dentare (smalț, dentină și cement radicular), de natură infecțioasă, pus pe seama anumitor bacterii statornicite în cavitatea noastră bucală, precum Streptococcus mutans sau Lactobacilul. La originea ei mai regăsim, pe lângă microbi, alți doi factori determinanți, și anume, alimentația bogată în carbohidrați (zaharuri) și terenul pacientului (calitatea și cantitatea de smalț, dentină și salivă). Această triadă este influențată, suplimentar, de factorul "timp", adică perioada la care dintele a fost supus atacului cariogen. Bacteriile se adună sub formă de placă și tartru dentar, în zone retentive sau mai ferite ale dinților noștri, acolo unde igiena dentară și autocurățarea, prin intermediul salivei, sunt mult îngreunate. Trăiesc mai departe pe seama gazdei, generând, prin metabolizarea zaharurilor, fermentație acidă, responsabilă de demineralizarea dintelui.
Se mai adaugă, la cele enunțate mai sus, factori de risc, precum: igiena orală precară sau absentă, fumatul, stresul, carențele nutriționale, dezechilibrele hormonale, diabetul zaharat, refluxul gastro-esofagian, respirația orală (în rinita alergică).
- Cum știm când avem de-a face cu o carie dentară?
- Inițial, simptomatologia este absentă. În cariile incipiente, prejudiciul este greu de decelat de către pacient. Smalțul, lipsit de nervi și vascularizație, se comportă ca un veritabil zid de apărare. Dincolo de el, terminațiile nervoase din canaliculele dentinare, asemenea unor străjeri vigilenți, avertizează pulpa asupra pericolului iminent. Apare astfel sensibilitatea dentară, în special la rece, cald sau în contact cu băuturile acidulate. Alte semne subiective sunt: modificări de culoare (alb-cretos, cenușiu sau marmorații galben-brune), halenă sau gust neplăcut, papile sângerânde sau leziuni produse de marginile ascuțite ale cavității carioase. Când "invadatorii" (bacteriile) se apropie de pulpă, durerile devin intense, spontane sau progresive. Dacă leziunea carioasă a pătruns deja în pulpă, stăpâna dintelui nostru reacționează prompt prin inflamație (pulpită). Netratată, pulpita evoluează mai departe la vârful rădăcinii, sub forma parodontitei apicale, inflamația putând afecta inclusiv proximitatea osului maxilar (osteită). Pot apărea abcese sau resorbția progresivă a osului maxilar, care duc, în final, la pierderea dintelui.
- Cum tratăm caria dentară?
- Este important de știut că un tratament precoce este întotdeauna mai ieftin și mai puțin traumatizant. Cea mai eficientă metodă de profilaxie rămâne igiena corectă, prin periaj cu paste fluorizate de minimum două ori pe zi, folosirea aței dentare, a dușului bucal și a apei de gură. Se adaugă și alte măsuri, precum imunizarea prin vaccinare, detartrajul sau controlul zaharurilor din alimentație.
În funcție de complexitate, tratamentul leziunii carioase poate ocupa una sau mai multe ședințe. Indispensabile în depistarea carioactivității și aprecierea prejudiciilor create sunt investigațiile paraclinice, precum radiografia dentară, care completează rezultatele examenului clinic.
În cariile incipiente, sub forma unor pete albicioase de smalț demineralizat, se instituie un tratament non-operator, care constă în controlul dietei alimentare, periajul minuțios cu paste de dinți cu fluor sau în aplicarea topică (pe dinte) de substanțe fluorurate, remineralizante. Trebuie subliniat că, atâta timp cât nu a apărut cavitatea, procesul carios este încă reversibil.
Dacă atacul cariogen a lezat deja smalțul și dentina, intervenția este una operatorie și are ca obiectiv păstrarea vitalității pulpare. Refacerea morfo-funcțională a dintelui se realizează prin obturarea cavității ("plombă" sau încrustație). În alte situații, poate fi oportună realizarea unor fațete sau coroane dentare, care îmbracă dintele, conferindu-i rezistență și protecție la stimuli externi.
În fazele avansate, de inflamație pulpară, tratamentul vizează curățirea spațiului endodontic de țesutul pulpar infectat, tratament medicamentos, pentru oprirea fenomenelor inflamatorii și, în final, restaurarea coronară a dintelui. Acolo unde este cazul, se realizează dispozitive corono-radiculare (pivoți, știfturi sau "cuie", popular) prefabricate sau turnate. În cazul unei distrucții majore, fără posibilitatea restaurării, soluția rămâne extracția dentară.
Nu în ultimul rând, mai trebuie să știm că vizitele regulate la cabinetul stomatologic, de cel puțin două ori pe an, sunt de mare ajutor în prevenirea apariției oricăror probleme dentare. Și, atunci când "nervii" dentari conviețuiesc liniștiți în căsuțele lor de os, și noi suntem mai fericiți, uitând de durerile noastre de dinți.
Dr. LUCIAN CREȚU - medic stomatolog, Galați