DAN OLTEAN - Istoric: "Zamolxis a făcut o revoluție spirituală uriașă"

Valentin Iacob
De la Zamolxis la Deceneu

Cu Dan Ol­tean am stat de vor­­bă pe aco­perișul lumii. Așa am simțit, când eram pe dealul dacic al Mă­gurii Uroiului, nu de­parte de Simeria, iar sub noi, peste pan­glica lată a Mure­șului, Țara Hațegului se desfășura blând, cât vedeam cu ochii. Așa poftise d-l Dan Oltean, să stăm în acel loc energizant și îmbătător, loc în care pulsase odată inima Daciei. Căci Dan Oltean este în­dră­gostit de daci, despre care a scris cărți cura­joase și competente.

Unde merge sufletul?

- O ultimă apariție surprinzătoare în cărțile dvs. este Zamolxis. Până acum se credea că ma­rele Profet a trăit în Carpați. Dvs. afirmați că Za­molxis a trăit în Dobrogea și i-ați stabilit și pe­rioada vieții. Cum ați reușit?

- Eu mă bazez totdeauna pe surse istorice, mai ales pe mărturiile lui Herodot. Totul a început cu in­vazia persană din Dobrogea a regelui Darius. Atunci este pomenit și Zamolxis, în anul 514 î.e.n., când Da­rius vine să se bată cu sciții, spun izvoa­rele. Zeci de triburi se numeau așa, iar între ei erau și geții. Regele făcuse 1.400 de kilometri venind de la Ba­bilon într-o jumătate de an, cu o armată uria­șă, cea mai mare din Antichitate (numai coră­biile per­sane ce au făcut pod peste Dunăre au fost 600). Sciții s-au tot retras din fața monstrului per­san. Doar geții au opus rezistență acestei armate înspăi­mân­tătoare. Atunci au arătat ei de ce erau numiți cu drep­tate "cei mai neînfricați dintre traci". Chiar. De ce? De ce dintre toate popoarele antice, numai lor nu le era frică de moarte? Răspunsul este știut, neîn­fricarea lor se datora credinței ce le-o să­dise Za­molxis în nemurire. Geții considerau moar­tea ca o simplă schimbare de patrie. "Se credeau nemu­ri­tori", spune Herodot, părintele istoriei. În acea pe­rioadă, se întâmplă două lucruri fabuloase: în primul rând, începe marea colonizare greacă. Grecii colo­nizează toată Marea Neagră, care de­vine un lac gre­cesc, și apoi Mediterana. Colo­ni­za­rea greacă a în­semnat democrație și cultură. Atunci apare filozofia și tot atunci apare și Zamolxis. Și se petrece ceva deosebit pentru geți. Zamolxis le schimbă, în câteva decenii, riturile de înmor­mân­tare. Dacă înainte geții se îngropau, după secolul VII î.e.n, apar masiv la ei primele necropole de in­cinerare. Dintre cele mai mari, șase sunt la Enisala, lângă Babadag. Care, de fapt, era pe atunci golf la Marea Neagră, nu era uscat, ca acum. Și de acolo s-a născut o nouă civi­lizație. Exact atunci a venit Zamolxis și le-a spus că există două unități: trupul muritor, cel care vine din pă­mânt, și sufletul nemuritor, care trebuie să meargă în altă lume, în lumea ce­rească. Su­­fletul se duce în Soare, în Lună, în Venus. Așa s-au născut zeii pla­netari. În două-trei ge­ne­rații, Zamolxis a făcut o re­voluție spirituală uriașă. El i-a învățat pe geți că sunt nemu­ri­tori.

Strămoșul Luminos

- Cum ați ajuns să-l localizați pe Za­mol­xis în Dobrogea?

- Mai întâi, am avut descrierea concretă a lui He­rodot, care spune că pe aici, prin Do­bro­gea, au trecut perșii, și tot pe aici a întâlnit el poveștile despre Zamolxis. Unii spun că Zamolxis era un zeu, alții că era un mare preot, dar Herodot spune că era un mare profet, care i-a învățat pe geți legile vieții și ale nemuririi. Herodot vorbește des­pre geții de aici, din Dobrogea, geții de la gurile Du­nării.

- Ce alte dovezi vă mai susțin teoria originii dobrogene a lui Zamolxis?

- Primele mari necropole în care se trece de la în­humare la incinerație. De pildă, culturile Basa­rabi și Babadag, cum au fost numite. Acolo s-a tre­cut masiv la incinerație, după învățăturile lui Za­molxis. Ele au revoluționat tot. Iar în­vățătorul lor a trăit și el în acea zonă. Nu putea fi în altă parte. De acolo au plecat și au iradiat învă­ță­turile și civilizația lui Zamol­xis: de la gurile Dunării. Este încă o dovadă că civili­zațiile s-au născut la vărsarea marilor fluvii în mare.

- Aveți vreun argu­ment și mai spe­cial că Za­molxis a trăit în Do­brogea?

- Da. Sunt chiar toponimele astea, vreo douăzeci în zonă, ca­re încep cu li­terele "Sal". Sin­­gu­rele toponime care sunt cu Sal, sunt în Dobrogea. In­clusiv Su­lina. Și sunt și în Bul­garia: Salpada, Sal­mo­rus. Pentru că Za­mol­xis se numea, în reali­tate Salmoxis. Era nu­me mitic. "Sal" în­seam­nă lu­mi­nos. Vine de la "Sol"- soare, sa­rea ca­re-i albă, și tot ce este lu­minos și alb. "Mo­xis" înseamnă moș sau stră­moș. Așa­dar, Za­molxis era "Stră­moșul Luminos". Sau Tatăl Ceresc.

Brațul sfânt al Dunării

- Ce comori din vre­­mea Stră­mo­șului Luminos ați mai des­coperit?

- Eu am cercetat atent un braț al Dunării, Sfântu Gheor­­ghe. În apro­pierea acestui braț au fost clădite toate cetățile lui Zamolxis: de la Beștepe, Sal­so­via-Mahmudia și până la celelate. Pentru că Zamolxis nu-i doar un mit, el a existat cu adevărat - ca do­vadă sunt și cele 100 de ce­tăți geto-dace rămase de la el. Cetăți pe care eu le-am car­to­grafiat pe toate.

- De ce și-a ridicat Za­mol­xis cetățile tocmai pe bra­țul Sf. Gheorghe?

- Citind documentele vechi, am aflat că brațul Sfântu Gheorghe este, așa cum îl arată și numele, un braț sfânt. Și poate tocmai de aceea, toate ce­tățile lui Zamolxis sunt puse pe el. Despre asta vorbesc și Herodot și Strabon, celălalt mare istoric și geograf al Greciei antice. Și știți ce înseamnă că era braț sfânt? Că se putea bea apă din el, ba mai mult, apa aceea era o apă binecuvântată. Cred că nici nu se naviga pe el, pe atunci. Și să ne gân­dim bine: niciun fluviu din lume nu are un braț sfânt. Sigur, numele de acum al brațului se trage de la bizantini, din Evul Mediu. Dar Sfântul Gheor­ghe omora balaurii, la fel cum omora Za­molxis balaurii persani. Așa că, probabil, cu multă vreme înainte de Sfântul Apostol Andrei, a existat în Dobrogea un alt apostol mitic, să-i zic așa, care era vindecător. Din el își tra­ge seva și Sf. Gheorghe creș­tin, care de 2000 de ani pa­tro­nează, și el, Dobrogea.

- Să aibă brațul Sfântu Gheorghe proprietăți și ener­gii aparte?

- Așa e. Să vă dau un exemplu. Am măsurat odată cu un ampermetru foarte fin energia a trei copaci. Pe lân­gă ei trecea un râu. Și am constatat că râul prelua ener­giile de la toți copacii. Vă ima­­ginați câtă energie are Du­nărea pe brațul Sfântu Gheor­ghe, care cumulează energiile din munți și din jumătate din Europa? Iar noi o ignorăm. Căci dacă stai într-un loc, îi capeți energia. După două ore, vei avea aceeași energie ca locul în care te afli. Și Zamolxis știa toate aces­tea. După cum și dacii știau, din instinct și tradiție, unde să-și pună casele și unde să sape fântâni ca să bea apă bună.

Noul profet, Deceneu

- După Zamolxis, ur­mă­toarea figură spi­ri­tuală le­gendară a dacilor a fost De­ce­neu, Marele Preot care în vremea lui Burebista de­ținea o putere așa de mare, încât i-a convins pe daci să-și ardă viile și să trăiască puri.

- După moartea lui Burebista, puterea lui De­ceneu a crescut și mai mult. El a rămas la cârma spirituală a întregii Dacii, căci după Bure­bista, nu a mai fost o putere militară unică, în schimb, a ră­mas puterea spirituală peste toată Dacia. Și chiar dacă regatul dac se împărțise în patru sau în cinci regate, Sarmisegetuza din Munții Orăștiei a rămas capitala spirituală a tuturor da­cilor. Toți veneau aici, ca să fie unși regii locali, și Deceneu era cel care le dădea binecuvântarea. Și rolul acesta al Sarmise­getuzei s-a menținut mult timp, până în epoca dacilor liberi de după Traian. Căci după ce romanii cuceresc Sarmisegetuza Re­gia și o distrug, primele invazii ale dacilor liberi au fost tocmai aici. De ce? Pentru că voiau să-și re­cupereze centrul lor spiri­tual. Și ei erau nepoții și strănepoții dacilor în­vinși de Traian. Între ei, chiar strănepotul lui De­cebal, care fugise spre Maramureș. În anul 170, el a venit în fruntea da­cilor liberi, a incendiat Apullum și l-a jefuit. Apullum fusese capitala unei provincii roma­ne, și dacii i-au dat foc! Iar după asta, s-au dus drept la Sar­misegetuza și au distrus tot ce clădiseră ro­ma­nii acolo. (Romanii făcuseră chiar și un mau­soleu uriaș, ca în Dobrogea, la Tropaeum Traiani, că doar muriseră mii de soldați la asediul Sarmi­se­ge­tuzei lui Decebal). Și din mausoleul acela n-a mai rămas piatră pe piatră. Dacii au trecut ca tăvălugul, ca să-și recupereze centrul sfânt al lumii lor.

- Ce urme spirituale a lăsat Deceneu la Sar­mi­segetuza?

- Foarte profunde. Eu le-am aflat și prin mă­surătorile mele prin davele dacilor. Mai întâi, să vă spun că Deceneu a studiat la Alexandria. Iar în vremea lui Burebista și a lui Decebal, Ale­xan­dria era centrul științei lumii. Acolo, regii Pto­lemei au investit în oamenii înțelepți din Anti­chitate. Toți se duceau acolo și erau finan­țați de egipteni, care aveau și ei mult aur. Alexandria a fost un oraș al în­țelepților, ridicat de Alexandru cel Mare, la sfatul lui Aristotel. Iar Dece­neu, oda­tă întors de la Ale­­xandria, nu și-a păstrat doar pentru el înțelep­ciunea, ci i-a ri­dicat mult pe daci. Povestește Ior­danes des­pre Deceneu: "I-a inițiat în aproape toată filozofia. I-a învățat etica, dezvă­țân­du-i de obi­ceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, fă­cându-i să trăiască potrivit cu legile na­turii; i-a învățat logica, fă­cân­du-i su­periori celorlalte po­poare, în ce pri­vește mintea; arătându-le practica, i-a în­dem­nat să-și tră­iască viața în fapte bune; i-a învă­țat să con­temple cele 12 semne ale zodia­cului, iar prin ele, mersul planetelor și toată astro­nomia. Și ce plăcere mai mare există ca niște oa­meni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprie­tățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creș­terea și scăderea Lunii, pe ce­lălalt ob­servând eclip­sele soarelui... Getul se liniștește de în­dată ce pri­mește explicația acestor lucruri. Aceasta și multe altele, învățând Deceneu pe geți, prin știința sa, a strălucit în mijlocul lor, ca o ade­vărată minune".

- Cum ați găsit urmele măsurilor alexandrine la Sarmisegetuza?

- Totul a pornit de la o axă. În veacurile de di­naintea lui Deceneu, nu se știa cum e în­clinat Pă­mân­tul. Anticii știau că anotim­purile se produc pentru că Pământul e înclinat, dar nu știau care este înclinația lui. A descoperit-o, în anul 80 î.Hr., Hiparcus, cel mai mare astro­nom din Alexandria. Axa de rotație a Pă­mântului are o înclinație de 23,1 grade, a calculat el. Iar dacă o pro­iec­tezi din plan vertical în plan orizontal, îți dă 23 de grade N-E. Platon vorbește și el despre această axă și o numește Axa Lu­mii, Axis Mundi. Și spune că pe ea urcă la cer sufletele celor care mor. Și tot pe această axă coboară zeii. Ea e și axa ener­getică a Pământului - pe această axă intră energia cosmică în Pă­mânt, pe la poli. Ei, bine, în niciun oraș din An­ti­chitate nu găsim reprezentată în vreun fel axa asta. Dar ce găsim la Costești, de exem­plu? La Costești găsești că axa de simetrie a cetății este de 23 de grade N-E (axa pe care sunt puse turnurile). Primul turn este în capătul axei, de acolo răsare soa­rele, turnul al doi­lea este la mijloc, turnul al trei­lea în ca­pătul axei. În­trea­ga cetate - și turnurile și scă­rile și porțile - sunt orien­tate astfel. La fel este și la Ce­tatea dacică de la Căpâlna. Eu am car­to­grafiat până acum 300 de dave, de cetăți ale da­cilor. Și am obser­vat că nu­mai după venirea lui Deceneu apare Axa Lumii în planul lor. Asta în­seamnă că De­ceneu a adus în Dacia a­ceste înțelep­ciuni și mă­suri ale­xan­dri­ne. Dar eu mai cred că pre­zența acestei fai­moase Axe în cetățile dacice mai în­seam­nă și că dacii și preo­ții lor primeau mesajele direct de la Divinitate, pe Axa Lu­mii.

Întoarcerea la Zamolxis

- Dacă am ajuns la divi­ni­tate, spuneți-mi cum și-l repre­zentau dacii pe Dumnezeu?

- Divinitatea, la daci, nu are chip. Ei nu au lăsat nicio statuie de zeu. Dacii nu le-au făcut statui zeilor, și nici celții, la început, nici germanii, pentru că zeii erau infiniți. Și nu poți să-l arăți și nici să-i spui pe nu­me cuiva care este nesfârșit. Numele cel ade­vărat al lui Dumnezeu era știut numai de Marele Preot al Templului. Restul sunt porecle. Și la fel erau și pen­tru daci. Niciun zeu dac nu avea chip și nu­me. Erau o energie pe care o simțeau preoții. Tocmai de aceea, sanctuarele de la Sar­mi­segetuza sunt pu­se în ca­pă­tul estic, în capătul supe­rior al axei lu­mii. Adică în ca­­pătul axei Godeanu. Și du­pă sanc­tuare este cetatea și apoi regele, apoi militarii și po­pu­lația civilă. La toate ce­tă­țile era la fel. La toate da­vele.

- Ați mai descoperit și alte stranietăți din vremea lui Deceneu?

- Tot în cetățile dacice se pot vedea și azi litere care apar pe ziduri! La Sarmise­getuza, apare L-ul, de exem­plu, care nu există ca literă la greci. Toate lite­re­le care s-au găsit până acuma pe zidurile de la Sar­mi­segetuza Regia sunt litere gre­cești, cu excep­ția lui L. Știți ce însemna L? În Ale­xandria erau șiruri de ani, acolo se scria: L20, deci anii 20. "L", în Ale­xan­dria, în­sem­na așadar, "ani". Expli­cația aceasta e în concor­danță cu ceea ce am spus îna­inte despre axa aceea de 23 de grade, desco­perită tot în Ale­xan­dria. Și mai e ceva. Pe vremea lui Zamolxis, dacii își păstrau ce­nușa morților în vase de lut. Nu-i aruncau pe ape. Dar vine epoca lui Deceneu și dacii nu-și mai păs­trează morții. Dece­neu le-a impus dacilor să nu-și mai păstreze morții. Sunt 150 de ani în care nu gă­sești nicio urnă fu­ne­rară în Dacia. Iar asta a mai avut un efect. Medierea cu divinul sau al­te zeități nu se mai făcea prin morți. Medierea o fă­ceau pre­oții, în templu. Abia după ce vine Traian și cuce­rește Dacia și dis­par mulți dintre preoți, me­dierea s-a făcut iar prin morți. Erau săr­bă­tori ale morților, cum sunt și acum acestea ale Moșilor de iarnă, de vară, și mer­geau în cimitir și se rugau. Nu mai aveau preoți de ca­librul celor de di­nainte. Nu mai aveau școală, pentru că Sarmi­se­getuza avea un nu­măr de școli, spune Iordanes. El vorbește de școa­la de filozofie, astro­nomie, de etică de la Sar­mi­segetuza. Înseam­nă că toți erau școliți de Dece­neu și de ceilalți mari preoți. Dar după ce dispare școala asta, dispar și marii preoți. Și atunci, funcția asta de mediere cu Dum­nezeu, mai ales că erau urmăriți și prigoniți de ro­mani prin munți, s-a făcut prin Moși. Dacii revin la cultul Moșilor. De fapt, la Zamolxis.

- Domnule Oltean, a venit timpul să vă pun o întrebare de încheiere: cum ați ajuns să scrieți atâtea cărți despre daci?

- Mi-am dat seama că despre daci încă se pot scrie multe. Paradoxal, istoria lor este încă un te­ren aproape virgin. Dacă te ocupi de romani, tre­buie să mergi să studiezi vreo mie de cărți. Despre daci poți scrie chiar tu cărțile astea. Sigur că au mai scris și alții, dar eu cred că scriu pentru gene­rația din mi­leniul trei. Așa cum n-au mai făcut al­ții: lucrez cu drone, cu imagini de satelit, cu pro­grame 3D și com­bin istoria cu matematica și as­tro­nomia. Istoria este o știință integrată.

Foto: Colecția istoricului Leonard Velcescu