Rețete cu flori de vară: Planta plantelor - Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

Redactia
- Este una dintre cele mai eficiente plante medicinale. Mireasma lui, puternică și aromitoare, vorbește de la sine despre vigoarea pe care o transmite celor ce-l folosesc -

Rozmarinul este folosit încă din Anti­chi­tate ca plantă rituală, condimentară, me­dicinală și conservantă. Simbol al dra­gostei la grecii antici și la romani, era ars pe alta­rele zeilor, ca semn al fidelității și al prieteniei. Studenții din vechea Gre­cie purtau ghirlande din ra­muri de rozmarin înainte de examene, cu credința că a­cestea le vor îmbunătăți me­moria. Chiar și în zilele noastre, tinerii greci, parti­cipanți la Jocurile O­lim­pi­ce, ard câteva frunze de roz­marin înainte de ma­rile în­treceri sportive. Planta era cunoscută și de daci, sub nu­­mele de drakontos, pre­cum și de egipteni, care o pu­neau în mormintele farao­nilor, pentru vigorarea vieții veșnice.
Prima utilizare în medi­cină datează din jurul anu­lui 100 î.Hr., când se prepara un ulei, "Oleum coc­tum", eficace împotriva tetano­sului și parali­ziei.
În Evul Mediu a fost cultivat în grădinile mâ­năs­tirilor, călugării fiind cei care au dus rozmarinul la nord de munții Alpi, pentru a-l aclimatiza pe te­renurile însorite ale mânăstirilor, adăpostite, iarna, de ziduri. Miresele din acea perioadă își făceau cununi din rozmarin și împărțeau la nuntași bu­chete, fiind convinse că rămurelele plantelor aveau darul de a aduce vraja dragostei. Mamele puneau în mâna nou-născuților câte o ramură de rozmarin, pentru a avea noroc toată viața. Multe secole a existat practica arderii crenguțelor de rozmarin, pentru purificarea aerului, în spitalele europene, cu deosebire în Franța. Acest procedeu s-a păstrat până în secolul XX. A intrat în legendă cazul bă­trânei regine a Ungariei, Isabella, în vârstă de 70 de ani, care suferea de paralizie și dureri acute de reuma­tism și poliartroze. Într-o noapte, i-a apărut în vis un înger care i-a dăruit o crenguță de rozma­rin, cu care să se facă sănătoasă. Prin macerare în alcool, împreună cu alte specii aromatice, regina a obținut o tinctură cu care s-a masat câteva săptă­mâni la rând. Efectele au fost miraculoase. Bătrâna regină s-a vindecat, și-a recăpătat prospețimea și lumino­zitatea figurii, astfel că, în scurt timp, s-a căsătorit cu regele Poloniei, care i-a cerut mâna. Mult timp, "apa reginei Ungariei" a fost utilizată în toată Eu­ropa, fiindu-i recunoscute efectele ma­gice în trata­rea reumatismelor.
În scopuri terapeutice și condimentare se folo­sesc frunzele sau vârfurile înflorite, recoltate înce­pând din anul III de cultură, prin tăiere la maxim 5 cm sub ultima ramificație.

Tratamente cu rozmarin

Tratamentele fitoterapeutice cu rozmarin au fost aplicate încă din Antichitate, în vindecarea a numeroase afecțiuni:
* Aparatul digestiv (gastrite și infecții gastro-intestinale, colite, indigestii provocate de stres). Favorizează secreția bilei, accelerează ato­niile gastrice, combate balonările, aerofagia, râ­gâie­lile, elimină gazele, stimulează apetitul).
* Afecțiuni cardiovasculare - stimulează activitatea inimii slăbite și dureroase, tratează hi­po­tensiunea arterială, reglează ritmul cardiac, eli­mină palpitațiile și extrasistolele provocate de stă­rile nevrotice. Intervine benefic în cardiopatia is­che­mică dureroasă, în angina pectorală și în preve­nirea aterosclerozei coronariene, ca urmare a cură­țirii vaselor sanguine și a evitării rigidizării pere­ților vasculari. Intensifică circulația sângelui la nivel periferic și la creier și împiedică apariția arte­ritelor, trombozele, scleroza cerebrală, edemele car­diace cu umflarea gleznelor, precum și senzația de sufocare sau cea de răcire a mâinilor și picioa­relor, chiar în anotimpurile calde.
* Infecțiile respiratorii. Rozmarinul este cunoscut ca un excelent remediu pentru gripe, tuse convulsivă, crize de astm, bronșite cronice, rinite și sinuzite.
* Reglarea sistemului nervos. Rozmari­nul este un neegalat tămăduitor, cu efecte benefice în insomnie, stări de nervozitate, angoase, vertij, migrene de origine nervoasă, dureri de cap, de­pre­sie psihică, anxietate. Intervine în instabilitate emoțională, obo­seală prelungită, slăbirea trep­tată a memoriei, surmena­jul fizic și intelectual. La șco­lari, studenți și adulți cu muncă de birou, rozmarinul îmbunătă­țește memoria și capacitatea de concentrare. Recent, s-au obți­nut rezultate bune în cazul unor afecțiuni mai grave ale siste­mu­lui nervos, cum ar fi epilep­sia, paralizia facială, hemiple­gia, paraplegia spastică și te­trapareza, cu slăbirea funcțio­na­lității membrelor.
* Bolile osoase, respec­tiv reumatismul cardioarticular și degenerativ, poliartro­zele, durerile articulare și musculare găsesc ali­nare prin tratamente cu produse din rozmarin.
* Afecțiunile re­na­le și genitale. Roz­marinul are rol în ate­nuarea durerilor men­stru­ale, reglarea men­stre­­lor, combaterea pierderi­lor albe (leucoree). Datorită proprietăților diuretice, intervine favorabil în litiaza renală, colici nefritice, edeme renale, retenție urinară. Prin stimularea se­creției renale are rol de curățire a organismului de toxine.
Bune rezultate sunt înregistrate în impotența sexuală la bărbați și frigiditate la femei, intrând în grupa afrodisiacelor.
În tratamentele externe, rozmarinul și-a do­vedit eficacitatea în întărirea și regenerarea firului de păr și în activarea microcirculației san­guine la nivelul pielii capului. Combate alopecia, seboreea, iar prin proprietățile cicatrizante, anti­septice și antimicrobiene, intervine în vindecarea unor der­ma­­toze, plăgi deschise, răni purulente, râie și înțe­pături de insecte.

Formele de utilizare în fitoterapie

* Decoct din 50 g vârfuri înflorite de rozmarin: se fierb 5 minute într-un litru de apă; se lasă aco­perit 15-20 minute, se strecoară și se folosește sub formă de comprese contra reumatismului sau se toarnă în cada de baie, adău­gând 20 g sare amară, pentru tratamente în dureri muscu­lare, reumatism, edeme ale gambelor (picioare um­flate) și la spălarea capului contra mătreții.
* Infuzie din amestec de rozmarin, ienupăr și leuștean (1 linguriță de amestec la 200 ml apă clo­cotită) din care se beau 1-2 căni pe zi pentru ascită, ciroză uscată și ca diuretic în bolile de rinichi și inimă.
* Infuzie concentrată din 50 g vârfuri înflorite de rozmarin la 1 litru apă clocotită; se infuzează 15 minute și se utilizează extern în gargarisme, spălături, dușuri vaginale, frecții la entorse și băi în reumatisme, artroze, convalescență și la copiii anemici și nervoși.
* Tinctură din 10-15 g de frunze uscate la un pahar alcool de 70° și un pahar de apă; se lasă la ma­cerat 10-14 zile, apoi se strecoară. Se consumă intern câte o linguriță, de 3-4 ori pe zi, înainte de mese, având efecte contra colicilor abdominale, ateroscleroză corona­ria­nă, scleroză cerebrală, astenie, oboseală, stări de slăbiciune, întărirea memoriei, de­bilitate fizică la copii și tineri, pneumonie, hipotensiune, leșin (într-o cură de 3-4 luni).
Pentru uz extern, tinctura se diluează de 3 ori, cu apă fiartă și răcită, și se folosește în comprese sau frecții contra paraliziei faciale, în hemipareză, reumatism, contuzii, luxații (în amestec cu salvie), gargară pen­tru dureri de dinți, antiseptic și cicatrizant în tratarea plăgilor, degerăturilor, eczeme, acnee și seboree.
* Apa reginei Ungariei se prepară din 100 g flori proaspete de rozmarin și 20 g frunze proaspete de mentă, puse la ma­cerat în 1 1/2 litri alcool de 96°, timp de 6 săptămâni, la soare sau în loc călduros, cu agitare zilnică. Se stre­coa­ră prin stoarcere. Se adaugă apă de tran­dafiri (în cantitate egală) și 50 pi­cături ulei de rozmarin. Are efec­te an­ti­reumatismale, venotonice și de îm­pros­pătare a tenurilor obosite și cu pori dilatați, ca urmare a stimu­lării cir­cu­lației sanguine. Se fac frecții locale.
* Vinul de rozmarin se prepară din 50 g frunze proaspete la 1 litru vin roșu de calitate, se lasă timp de 5 zile, cu agitare repetată și se consumă câte un păhărel la fiecare masă. Asociat cu frunze de salvie (câte 20 g din fiecare) și o lingură de mie­re, are efecte ca tonic general și în afecțiuni cardia­ce, colesterol ridicat precum și contra asteniei, oboselii și a stresului.

Prof. univ. dr. CONSTANTIN I. MILICĂ


P. S. Acesta este ultimul articol scris pentru "Formula AS" de marele savant ieșean. A murit pe neașteptate, în plină vitalitate fizică și inte­lec­tuală, la vârsta de 89 de ani. Dispare un om de o modestie exagerată, autor al unei opere de excep­ție, dedicată cercetării puterii de vindecare a plan­telor. Dumne­zeu să-l primească și să-l răsplăteas­că pentru binele făcut oamenilor bolnavi.

Formula AS