Inteligența și creativitatea românească primesc frecvent recunoașteri internaționale. Aproape că nu există Salon de Inventică la Geneva, în care să nu fie premiat și un român. La ultima ediție, desfășurată în urmă cu câteva săptămâni, doi români au primit una dintre cele mai importante distincții ale Salonului: Premiul Presei Internaționale. Numele acestor laureați: Răzvan Sabie și Iosif Țăposu. Primul, în vârstă de 49 de ani, inginer de motoare cu ardere internă; al doilea, în vârstă de 72 de ani, doctor în matematică și șef al departamentului "Aerodinamica teoretică" de la Institutul de Aviație din București. Ei au pus în aer, pentru prima dată în lume, un aparat demonstrativ de zbor, similar cu ceea ce în literatura științifico-fantastică este denumit drept OZN. Despre domeniile în care ar putea fi folosit, odată ce ar fi produs, am aflat în urma unui dialog cu Răzvan Sabie.
"Am visat de mic lucruri care nu există"
- Înainte de a vorbi despre extraordinara dvs. performanță, care la noi în țară mi s-a părut că încă e departe de a-și afla ecourile binemeritate, vă pun o întrebare obligatorie: cum s-a născut plăcerea dvs. de-a inventa?
- Pasiunea pentru invenții o am de când mă știu. A inventa înseamnă să poți vedea lucruri care încă nu există, iar acest fapt este un dar de la Creator, pentru că e vorba de inspirație. Când eram mic, desenam lucruri pe care mi le imaginam. Pe unele le și făceam. Țin minte că am trimis câteva idei către revista "Tehnium". Eram pionier pe vremea aceea. Mi-au răspuns amabil, dar ferm, să mă ocup de lucuri mai "serioase", nu de fantezii. Vremuri! Aviația, la fel, a fost o pasiune din copilărie. Cred că am desenat mii, zeci de mii de avioane, mai ales în timp ce vorbeam la telefon.
- Sunteți pasionat de știință, deci un om destul de rațional și exact, dar în egală măsură aveți o sensibilitate care v-a făcut să lucrați și în producția de film. Merg bine împreună cele două părți ale firii dvs.?
- Trebuie să mărturisesc că am ajuns în producția cinematografică și în publicitate din întâmplare, nu din pasiune. Eu îmi doream atunci să lucrez în cercetare, dar, terminând facultatea în 1994, nu prea mai aveai unde să te angajezi - fabricile se închideau, institutele își răreau personalul și nu mai investeau în cercetare... Așa că am ajuns, la fel ca mulți alți proaspeți absolvenți, să lucrez în cu totul alt domeniu. Așa a fost să fie! În producția de film și de spoturi publicitare au fost lucruri care mi-au plăcut, dar și altele care mi-au displăcut. N-o să detaliez. Cert este că în ultimii ani, am lucrat mai mult în partea tehnică, pentru că aici este de fapt pasiunea mea adevarată și, în plus, nu mai sunt un adolescent, timpul se contractă și am simțit că trebuie să fac și ceea ce-mi place cu adevărat. Asta nu înseamnă că o să abandonez celălalt domeniu cu totul. Am un proiect de film pe care țin foarte mult să-l fac. Atunci când îi va veni timpul, îl voi face.
"Singura limită a aparatului este imaginația pilotului"
- Cum ați ajuns să faceți o "farfurie zburătoare"?
- Acum vreo nouă ani, lucram spoturi publicitare și alte producții de gen și m-am împrietenit cu un copywriter de la o agenție, care era și jurnalist la "Cațavencu", Alex Căutiș. El avea o căsuță într-un sat de munte și, într-un weekend, trecând pe la el, știind de pasiunea mea pentru invenții, mi-a zis că un vecin de-al lui este și el inventator și că ar vrea să ne facă cunoștință. Așa l-am cunoscut pe dl Iosif Țăposu, doctor în matematică și specialist în aerodinamică, care lucrase la avioanele noastre de luptă IAR 93, 95, 99, precum și la alte aeronave, și care inventase profile aerodinamice cu caracteristici deosebite. Am început să lucrăm la un sistem antiinundații, un sistem activ, simplu și ingenios, dar pe care nu l-am putut pune încă în practică, din cauza lipsei unui laborator de testare adecvat. Într-una din zile, dl. Țăposu m-a rugat să-l ajut să ducă o machetă la muzeul Politehnicii din Polizu. Ajungând la garajul unde era macheta, am văzut că era vorba de o machetă de test aerodinamic, de forma unei farfurii zburătoare. Și atunci l-am întrebat de ce o duce la muzeu, nu e bună? Mi-a zis că e foarte bună, dar că nu are cu cine să continue proiectul. După ce am discutat despre parametri și performanțe, mi-am dat seama că ar fi un imens păcat ca o astfel de idee să se irosească. M-am oferit să o "pun" în aer și uite că, după ceva vreme, am și reușit. Aparatul realizat este un demonstrator de zbor, care arată că pe baza acelui concept se poate face un aparat perfect funcțional și aplicabil. Declinările lui pot fi foarte multe: aparat civil pilotat, aparat militar, vehicul suborbital etc. Forma de farfurie nu este dată de amorul artei, ci este dată strict de rațiuni aerodinamice.
- Prin ce e deosebit acest prototip? Ce face el special față de aparatele de zbor aflate deja în largă folosință?
- Aparatul nostru reprezintă o altă paradigmă de zbor, o altă abordare. Numele conceptului, dat chiar în cartea "Profilele Delfin", scrisă de dl dr. Țăposu, este ADIFO și vine de la All DIrection Flying Object. Aparatul poate zbura în orice direcție având aceleași caracteristici aerodinamice și, în acest moment, este unicul în lume care poate face acest lucru. În plus, zboară la fel de bine în regim subsonic, cât și în cel supersonic. Din punct de vedere aerodinamic, aparatul trece "ca prin brânză" prin regimul transonic și poate ajunge cu mare ușurință la viteze foarte mari. În mod obișnuit, la un aparat clasic, coeficientul de rezistență la înaintare crește de șapte-opt ori și există foarte multe unde de șoc pe suprafețe, în timp ce la ADIFO, aceste lucururi nu se întâmplă, coeficientul de rezistență la înaintare rămâne aproape constant și, practic, aparatul nici măcar nu generează acel puternic boom sonic, așa cum îl cunoaștem, adică consum mic la viteze supersonice, confort mare și zgomot redus. Astea ar fi așa, foarte pe scurt, deosebirile aerodinamice față de celelalte aparate. Din punct de vedere al manevrelor de pilotaj, iar avem niște caracteristici unice și, anume, faptul că aparatul este capabil să translateze sau să întoarcă brusc, la viteze foarte mari. Seamănă cu manevrele acelea bruște atribuite OZN-urilor. Combinând toate posibilitățile aparatului, putem afirma că singura limită de manevră a acestui aparat este doar imaginația pilotului.
"Căutăm parteneri și finanțare pentru realizarea aparatului"
- Care sunt următorii pași, până când vom vedea "farfuria" zburând cu viteze amețitoare?
- Deși aparatul a fost testat aerodinamic la viteze subsonice, iar simulările la viteze mari confirmă amplul suport teoretic demonstrat matematic, mai este mult drum de bătut, până la o scară 1/1, capabilă să zboare cu viteze foarte mari. Cât de repede se va parcurge acel drum depinde de partenerii și de finanțările la care vom avea acces. Sperăm că vom găsi calea potrivită pentru ca acest concept să fie pus în practică într-un timp cât mai scurt și spre binele tuturor.
- Vă așteptați la recunoașterea de la Geneva?
- Văzând cât de multă lume a fost interesată de invenția noastră, mi-am dat seama că ne putem aștepta la un premiu, iar acesta a fost chiar unul de top, printre cele mai mari. În plus, am mai obținut o medalie de aur și încă alte două distincții. Nu a fost chiar marele premiu, pentru că acela a fost acordat unei invenții care vindecă sau ameliorează miopia, iar din punct de vedere etic, moral, așa e normal să fie.
- Ce alte invenții mai aveți în stadiu avansat?
- Acum, în ultimii ani, am depus șase cereri de brevete, dintre care două numai anul acesta. Având multe idei de-a lungul timpului, m-am hotărât să încep să le dau drumul. Și o să încerc să pun cât mai multe dintre ele în practică. Îmi doresc să am timpul și mijloacele necesare, ca să realizez cât mai multe dintre ele, pentru că deja, eu și familia mea am făcut destul de multe sacrificii. Chiar țin să le mulțumesc alor mei, pentru că m-au înțeles și m-au sprijinit în acest demers. Și aș vrea să le mulțumesc și tuturor celor cu care am lucrat la aceste proiecte. Sunt oameni minunați!