"Fiica mea are o secreție la sân"

Cititor Formula AS
(Răspuns pentru E. G., F. AS nr. 913)

Și eu m-am confruntat cu o problemă ca a fiicei dvs., dar totul a pornit de la un tratament pe care îl făceam pentru o altă afecțiune. Mergând disperată la medicul care mă trata, mi-a spus că nu e nimic grav și mi-a prescris medicamentul Brocriptin (drajeuri). E bine totuși să consultați un medic îna­inte de a-i administra medicamentul fiicei dv.
LUCICA M. - Bârlad

"Tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer esofagian neoperabil"
(Răspuns pentru S. R., F. AS nr. 982)


Vă sfătuiesc să-i preparați tatălui dvs. câteva remedii naturiste, recomandate de medicina tradi­țională chineză:
* Se fierbe, timp de o oră, un litru de oțet de mere, cu 300 g coajă de dud, mărunțită bine. După răcire, se filtrează lichidul și se îndulcește cu 200 g miere. Se beau zilnic câte 50 ml, o dată sau în câteva reprize.
* Se pune la foc un litru de apă cu 60 g frunze de garoafe. După ce au fiert 15 minute, se adaugă 10 g frunze de rostopască și se ia vasul de pe foc. Se beau două căni pe zi. Vă recomand și două pre­parate culinare, cu efect terapeutic, pentru momen­tul când soțul dvs. va putea relua alimentația cu hrană solidă:
* Într-un litru și jumătate de apă se pun 300 g rămurele de nuc, de grosimea unui deget, mărun­țite. După trei ore de fierbere, se introduc în vas trei ouă, care se fierb încă o oră, la foc mic. Se consumă numai ouăle, câte unul la două zile.
* Se prepară o supă dintr-un litru de apă, îm­preună cu 200 g smochine uscate mărunțite și 100 g carne slabă de vită. Se fierb aproximativ 40 de minute, până ce carnea se înmoaie. Se consumă atât carnea, cât și lichidul și smochinele.
ADRIAN S. - București

"Cum se poate evita apariția adenomului hipofizar?"
(Răspuns pentru MARIA - București, F. AS nr. 1146)


1. Și eu sufăr de aceeași boală, de 18 ani. La început, șocul a fost cumplit. Apoi, am hotărât că trebuie să fac tot ceea ce depinde de mine și am urmat sfa­tul medicului curant. Adică, am înce­put cobalto-terapia (pe care ați făcut-o probabil și dvs.) și apoi am urmat (și urmez și în prezent) un tratament cu Bromocriptină. Deși am mai făcut și câteva pauze medicamentoase, boala s-a stabilizat și adenomul nu a mai crescut. Sunt sigură că și me­dicul dvs. tot Bromocriptină v-a sugerat. (Se pare că e unicul tratament medicamentos pentru boala noastră). Timp de 7-8 zile, la începutul tratamen­tului (și tot atât după orice întrerupere și apoi reluare a lui) îmi este și mie foarte rău: amețeli, stare generală de rău, greață, dureri musculare (ca după o gripă foarte grea). Apoi, încet-încet, orga­nismul se obișnuiește. Totuși, la circa o oră după ce iau medicamentul, se instalează o stare de discon­fort (mi se înfundă nările și apare o senzație de greață ușoară). Dar dispar și aceste simptome, într-un interval de 1-2 ore. Am încercat și eu să aflu de tratamente naturiste pentru boala noastră, dar se pare că nu sunt. Există și posibilitatea unei inter­venții chirurgicale, dar depinde de mărimea și loca­lizarea adenomului. Vă doresc multă sănătate și vă rog să nu vă pierdeți speranța.
G. A. - Iași
Mult stimată d-nă Sân­ziana Pop, trebuie să vă mărturisesc că revista dvs. este "ziarul de suflet" al familiei mele. Vă mulțu­mesc pentru tot ceea ce faceți împreună cu colabo­ratorii dvs., și-i mulțumim lui Dumnezeu că existați.

2. Și eu sunt o bol­navă de adenom hipofi­zar, de 7 ani, și fac tra­tament cu Bro­mocriptină, tablete de 2,5 mg, zilnic, fără întreru­pere. Vă re­comand să luați legă­tura cu un medic en­docri­nolog, pentru stabili­rea dozei medicamentoase și efectuarea analizelor hor­monale. Menționez că eu nu am fost iradiată și mă simt bine, în sensul că au dispărut unele fenomene neplăcute și boala stagnează; în schimb, este nevindecabilă.
M. MUREȘAN - Cluj

"Tata are o tumoră la stomac cu metastază la ficat"
(Răspuns pentru LILIANA BONDOR - Arad, F. AS nr. 1189)


Tatăl meu are 75 de ani și în urmă cu aproape 3 luni a început să acuze dureri în partea ficatului, scăderea bruscă a poftei de mâncare și pierderea în greutate, într-un timp scurt, a peste 15 kg. După in­tervenții și investigații medicale, inclusiv tomo­grafia, diagnosticul a fost metastază la ficat și spli­nă. Am studiat cartea de trata­mente naturiste a d-nei Maria Tre­ben și am ales tratamentul ne­cesar.
Dimineața și seara:
* 1 ceașcă de ceai de pedicuță (infuzie);
* câte o înghițitură, înainte și după masă, de ceai de obligeană;
* 1 ceașcă ceai de urzică în care se adaugă 1 linguriță Bitter suedez.
La prânz:
* câte o înghițitură, înainte și după masă, de ceai de obligeană;
* 1 ceașcă de ceai de urzică în care se adaugă 1 linguriță Bitter suedez.
Se recomandă comprese cu Bitter suedez pe zona ficatului, în cazul în care apar dureri.
Preparare:
* infuzie de pedicuță: 1/4 litru apă clocotită în care se adaugă 1 linguriță plante.
* ceai de obligeană: 1/4 litru de apă rece, în care se adaugă 1 linguriță de plante, se lasă la ma­cerat de seara până dimineața, se încălzește și se strecoară, după care se ia conform recomandărilor.
Tatăl meu urmează de o lună acest tratament naturist și vreau să vă spun că după primele zile durerile s-au ameliorat și a început să mănânce, câștigând în greutate.
P. M. - Ploiești

"Mama mea are diagnosticul de limfom malign la nivelul globului ocular drept"
(Răspuns pentru MARIA - București, F. AS nr. 1238)


Mama dvs. trebuie să treacă imediat la regim alimentar numai din crudități: sucuri din morcov, dovleac, varză, țelină, sfeclă roșie, ridiche neagră, lămâi, portocale, struguri, mere, pere și în special cătină, diluate cu ceaiuri macerate la rece în apă purificată (dezinfectată) fără a se fierbe, și anume: gălbenele, coada-șoricelului, tătăneasă, măceșe, că­tină, păpădie, cel puțin doi litri pe zi, din care un litru de sucuri. Se vor consuma numai următoarele alimente crude: morcov, varză, țelină, sfeclă roșie, ridiche neagră, ceapă (50-70 g), usturoi (25-30 g), pătrunjel verde - o legătură zilnic.
* În plus: lapte crud, iaurt pre­parat fără foc, brânză de vaci din lapte crud, zerul rezultat de la brânza de vaci, zilnic - cel puțin un litru de lapte în total.
* Semințe de dovleac și semințe de floarea-soarelui, câte 100 g zilnic, ulei din germeni de porumb, ulei de soia sau ulei de floarea-soarelui presat la rece, miezul a 5-6 nuci sau 12-15 migdale dulci, zilnic, apoi 1-2 banane, grâu încolțit - 3-4 linguri zilnic.
* Cure de câte două săptămâni în alternanță cu 1 g de propolis, zilnic, mestecat și înghițit, apoi 1-2 cm de aloe vera, înainte de masă, dimineața, pe stomacul gol.
* Miere de albine, 1-2 lingurițe zilnic.
* Se vor aplica cataplasme cu varză, cărbune vegetal, frunze de gălbenele, tătăneasă pe locul afectat.
VALENTINA - București

"De când am intrat la menopauză nu mai pot dormi"
(Răspuns pentru IOANA - Craiova, F. AS nr. 1240)


Acum doi ani am avut aceeași problemă ca și dvs., pe un fond de depresie psihică și teamă. În toată această perioadă m-am rugat intens, cum de altfel mă rog și acum. Dumnezeu mi-a oferit rezolvarea stării mele prin rețeta de amestec de plante, pentru insomnie, din cartea Mariei Treben, rețetă pe care v-o recomand cu căldură, deoarece la mine a avut efect imediat și sigur. De atunci, eu nu mai iau nici un medicament alopat și nici pentru depresii, nici pentru insomnie. Iat-o: 50 g ciuboțica-cucului, 25 g levănțică, 10 g sunătoare, 15 g conuri de hamei, 5 g rădăcină de odolean.
Se opărește 1 linguriță (cu vârf) din acest ames­tec cu 1/4 litru de apă și se lasă să stea 3 minute. Ceaiul se bea foarte cald, în înghițituri mici, înainte de culcare. Se poate îndulci cu puțină miere, după gust. Toate plantele le-am găsit cu ușurință la plafar.
VALENTINA - București