Un puișor de vrabie căzuse din cuib; avea ochii încă închiși, era urât și golaș. Iată ce povestește Sabina: "Tata a încercat să mă convingă că nu-l voi putea salva, dar cu toate acestea, l-am luat cu mine acasă. Și astfel, a început o prietenie lungă și minunată".
Sabina îi pregătește un culcuș într-o cutie pe care-o căptușește cu un fular de lână, apoi începe să-l hrănească din două-n două ore, împingând mâncarea cu vârful unui chibrit în ciocul întredeschis. "Mă sculam noaptea și mă duceam să văd dacă trăiește."
Puiul de vrabie se întremează mai repede decât crezuseră; după o săptămână, îi mijesc primele pene, iar când i se face foame, începe să piuie, un fel de "bidi-bidi". De aici i se trage numele: Sabina îl botează Bidi.
Când împlinește trei săptămâni, Bidi încearcă primul zbor, apoi devine din ce în ce mai încrezător în propriile forțe. Acum, o așteaptă pe Sabina să vină acasă și i se așează fericit pe umăr, ciugulind-o de ureche. "Cred că este un fel de cerere în căsătorie", glumește Sabina, "pentru că Bidi a pregătit chiar și un cuib, din bucățele de hârtie." Dar într-o zi - trecuse deja un an - ușa dinspre grădină rămâne deschisă și Bidi își ia zborul.
Sabina îl strigă mereu, iar el îi răspunde, dar nu mai intră în casă. Mama Sabinei e sigură că vrăbiuța a ales libertatea, dar se înșală.
După o vreme, Bidi apare din nou, fericit să-și regăsească stăpâna. Sabina povestește: "Când m-a văzut, mi s-a așezat pe mână, umflându-și penele. Îi fusese dor de mine. Și din clipa aceea, n-a mai plecat niciodată".
Cu timpul, Bidi învață să imite tot felul de păsări și cere de mâncare, când toată lumea e la masă. Îi place la nebunie orezul.
Nu suportă muzica pop și se zburlește când o aude, în schimb. îl adoră pe Dumitru Fărcaș. Iar dacă Sabina vine acasă cu vreun coleg, Bidi trebuie încuiat în altă cameră, pentru că nu suportă bărbații, se zburlește și li se găinățează în cap.
Bidi trăiește ca un rege, pentru că Sabina îl alintă, dându-i zilnic hrană specială, vitamine și tot felul de bunătăți. Îi e recunoscător pentru asta, vine îndată ce îi aude vocea, ba se lasă chiar ciufulit și pupat. Când Sabina stă la televizor, i se așează pe umăr și se joacă cu părul ei. Dar de cele mai multe ori, i se cuibărește în palmă și-nchide ochișorii de atâta fericire.
Acum, Bidi nu mai este. A trăit aproape 13 ani, o vârstă binecuvântată pentru o vrabie. Într-o zi, a adormit pur și simplu pentru totdeauna. Sabina l-a îngropat, învelit în pânza albastră cu steluțe, cu care-i acoperea în fiecare seară colivia.
ANA-MARIA P. - Dej