Un lucru e sigur: Festivalul de Film Transilvania și-a bătut și anul acesta recordurile: 10 zile de festival, 227 de filme din toată lumea, aproape 100.000 de bilete vândute, 135.000 de participanți și peste 1000 de invitați români și străini. Cifre impresionante, care până și pe profesioniștii occidentali obișnuiți cu festivalurile de film i-au făcut să recunoască faptul că TIFF nu e doar un festival de talie europeană, ci și unul dintre cele mai îndrăgite de participanți. Iar motivele sunt nenumărate.
În primul rând...
LOCUL
Vibrant, verde, aerisit, cu patina lui imperială, dar și modern, din ce în ce mai "cool", mai sincronizat cu marile întâmplări ale Occidentului, Clujul te seduce din primele zile, chiar dacă îl cunoști deja de-o veșnicie. Nici nu cobori bine din avion sau din tren și simți cum festivalul și-a întins tentaculele peste tot: prin ceainării și cafenele, în fața sălilor de cinematograf, la Casa TIFF, cuibul profesioniștilor, prin parcuri, în cluburi, dar mai ales în Lounge-ul instalat în Piața Unirii, la picioarele lui Matei Corvin, devenit punct de întâlnire pentru iubitorii de film. Așa cum există un traseu al filmelor, care leagă între ele cinematografele, tot așa există și unul al gusturilor, cu care te răsfeți înainte sau după un film bun: înghețata cu cărbune și cocos, de la "Eis Moritz", canoli și espresso, de la "Da Pino", rața caramelizată de la "Maimuța Plângătoare", borșul de sfeclă de la "Samsara". Delicii culinare, grădini umbrite de iederă, invitați la mese, pe care-i recunoști după ecusoane! De aproape două decenii, miile de oameni care în primul weekend din iunie umplu străzile Clujului, la orice oră din zi și din noapte, sunt o infuzie de sânge proaspăt, care a resuscitat un oraș. De când există TIFF, Clujului îi bate din nou inima, și pulsația lui se aude până în marile capitale.
FILMELE
Farmecul unui festival e că aduce laolaltă producții clasice din toate timpurile, filme premiate în festivaluri care nu se vor difuza niciodată la noi, dar și noutăți proaspăt ieșite din producție. Iar TIFF-ul nu se dezice, cu selecția lui extrem de îndrăzneață și de eclectică. Cinefilii de anul acesta au putut vedea și cele mai bune filme ale lui Fanny Ardant, dar și "Foxtrot", cea mai recentă producție a israelianului Samuel Maoz, s-au putut bucura (gratuit!) de o selecție de 100 de filme alb-negru românești (proiect dedicat centenarului Marii Uniri), dar și de controversatul și mult discutatul "Nu mă atinge-mă", al Adinei Pintilie, întors de la Berlin cu Ursul de Aur. De retrospectiva dedicată legendarului cineast suedez Ingmar Bergman, la o sută de ani de la naștere, dar și de un blockbuster-cult, cum e "Marele Albastru", al lui Luc Besson. În fine, de filme documentare, greu de văzut în altă parte, dar și de un focus dedicat Bulgariei, care cu filmele ei ne concurează puternic în festivalurile internaționale, de secțiunea "Amintiri din URSS", cu peliculele ei sovietice care au marcat o generație, dar mai ales de filmele românești.
Nu mai e de mult o surpriză că proiecțiile cele mai vândute și cele mai așteptate la TIFF sunt cele autohtone, iar faptul că tinerii regizori români nu mai așteaptă ca filmul lor să fie selectat la Cannes sau Berlin, ci vin cu el direct la TIFF arată încrederea pe care o acordă festivalului și publicului românesc. M-am bucurat să văd la TIFF filme românești în premieră mondială, cum sunt "Povestea unui pierde-vară", al lui Paul Negoescu sau "Secretul Fericirii", al lui Vlad Zamfirescu, comedii inteligente, care ies cu totul din estetica Noului Val Românesc și care promit și succese de box office. Întors din Occident, unde s-a plimbat prin 9 festivaluri, "Charleston", debutul în lungmetraj al criticului de film Andrei Crețulescu a rulat și el la TIFF, cu casa închisă. Dacă în legătură cu filmele noi, curiozitatea era absolut firească, surpriza a venit însă de la două producții lansate anul trecut, plimbate deja pe marile ecrane, care își făcuseră numărul prin festivaluri, dar care, încă o dată, au smuls aplauze și au umplut sala până la refuz: "Un pas în urma serafimilor", bijuteria de film a regizorului Daniel Sandu, și "Soldații. Poveste din Ferentari", al Ivanei Mladenovici. Interesant de remarcat și faptul că în voturile acordate de public, notate de la 1 la 5, filmele românești au ieșit aproape toate cu punctaje peste 4. La TIFF există și o secțiune dedicată filmului românesc (cu un juriu străin!), care și-a decis câștigătorii. Cel mai bun film românesc este "Pororoca", cu Bogdan Dumitrache într-un rol magnific pentru care a câștigat premiul "Cel mai bun actor" la San Sebastian, în 2017. Cel mai bun film de debut este "Soldații. Poveste din Ferentari". Iar cel mai iubit film românesc este "Un pas în urma serafimilor", care anul acesta a plecat acasă și cu 8 premii GOPO.
INVITAȚII
"Omul sfințește locul". Așa spune un vechi proverb românesc. Și nicăieri vorba asta n-ar fi mai potrivită decât la Cluj, unde TIFF-ul adună anual peste 1000 de invitați: actori, regizori, scenariști, monteuri, sunetiști, producători, manageri culturali, jurnaliști străini și români, critici de film, directori de festivaluri. Un amestec colorat de oameni, vorbind în engleză, franceză, germană, rusă, de care te izbești la tot pasul. TIFF-ul nu ar fi ceea ce este fără farmecul acestor întâlniri întâmplătoare: la un cocktail la iarbă verde poți glumi cu Bogdan Mirică, regizorul nostru premiat la Cannes, într-o mașină de festival te poți intersecta cu actorul islandez Tomas Lemarquis (din "Nu mă atinge-mă"), la cină te poți nimeri alături de Alexei Medvedev, critic de film și fost selecționer al Festivalului de Film de la Moscova, care-ți va povesti despre neajunsurile breslei cinematografice sub un regim opresiv. La prânz, în Lounge-ul din Piața Unirii, cunoști de aproape echipele filmelor străine. Dimineața, la cafea, s-ar putea să-l zărești la o terasă pe Vlad Ivanov, singurul actor român care a fost prezent la Cannes cu trei filme în același timp, și care anul acesta a fost și unul din cei cinci membri ai juriului în secțiunea Competiție. Seara, în Piața Unirii, după proiecția Marelui Albastru, ai întâlnire cu Jean Marc Barr, actorul-fetiș al regizorului Lars von Trier, care apare în nu mai puțin de șapte filme ale acestuia. Un rendez-vous foarte dorit, care l-a ținut peste o oră lângă publicul curios să pună întrebări și să se fotografieze cu el.
Apoi, desigur, TIFF-ul are și invitații lui glamouroși, mult așteptați de presă și de publicul larg. Fanny Ardant, despre care francezilor le place să spună că e, de fapt, "ardente" (ardentă) s-a dovedit exact așa cum o prezintă numele. Reținută la prima vedere, fără să facă din apariția publică ceva fastuos, mai degrabă discretă și elegantă în înfățișare, nu-și putea totuși ascunde flacăra arzătoare și pasională care a împins-o mereu spre roluri pline de forță. Actriță rafinată și femeie liberă și cultivată, fosta muză a lui Truffaut și-a păstrat, înainte de toate, dreptul de a rămâne ea însăși. La Cluj, a strălucit pe scena Teatrului Național, unde Festivalul i-a acordat Premiul pentru Întreaga Carieră. În timp ce Opera Națională din Cluj a găzduit un eveniment hibrid unic, care a avut-o în centrul atenției pe legendara soprană Angela Gheorghiu, invitata de onoare a ediției din acest an. Vocea ei inconfundabilă, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, a precedat proiecția filmului "Tosca" (în regia lui Benoît Jacquot), în care faimoasa cântăreață de operă are chiar rol principal. Un regal pentru iubitorii de operă și pentru cinefili, în egală măsură.
***
Mi-ar mai trebui probabil multe pagini să trec în revistă toate filmele, concertele, întâlnirile care au făcut din TIFF-ul de anul acesta locul în care trebuia să fii. Farmecul festivalului stă însă chiar în faptul că ce se întâmplă acolo e imposibil de rezumat. TIFF-ul e exact ca un vârtej: te ia pe sus cu vibrația lui, te poartă cu el o bucată de vreme și lasă în urmă doar un zigzag luminos de bucurii și emoții. E harta secretă a Clujului, pe care ai așternut filme, oameni și întâmplări fericite.
Foto: MARIUS MARIȘ, CHRIS NEMEȘ, NICU CHERCIU