Cu un pic de organizare, se puteau face și zece! Democrația, așa originală cum e ea, funcționează încă în România. Fiecare își susține cum poate, mai mult sau mai puțin colorat, punctul de vedere. Pe vremea lui Ion Iliescu, când democrația noastră originală era încă în fașă, astfel de desanturi, de mii și mii de persoane purtându-și pașii și lozincile prin Capitală, și astfel de intersectări între diferitele Românii formate de la 1989, încoace, se lăsau cu ciomege și capete sparte! Nu a fost cazul, din fericire, acum.
Diferența dintre Româniile prezente sâmbătă în stradă a fost, oricum, cât se poate de flagrantă. Ne-am amăgit, în toți acești ani de la intrarea în Uniunea Europeană, că societatea poate fi strânsă laolaltă, măcar în jurul unor valori elementare, pentru care s-a suferit groaznic în vremea comunismului și pentru care au murit oameni simpli și onești, la simulacrul de Revoluție din 1989 și în tulburările sociale și politice din lunile de după. Adevărul e că nu s-a întâmplat așa: dacă în '90, taberele erau două mari și late, "neo-comuniștii" și "ceilalți", societatea s-a scindat tot mai mult. Sunt tot mai puține teme care ne țin uniți, iar aniversarea Centenarului, chiar asta trebuia să facă, să ne provoace cu motive care să ne unească, nu să ne dezbine. Nu s-a gândit, evident, nimeni la asta, și a trebuit să se suprapună, total neprogramat, victoria de la "Roland Garros" a Simonei Halep, pentru ca energiile acelor grupuri atât de diferite să conveargă. Toată România, efectiv TOATĂ, a trăit la fel emoțiile finalei: a tremurat în primul set, când adversara Simonei controla meciul, s-a îndârjit în setul secund, atunci când s-a decis totul și a exultat la final, când tenismena noastră a câștigat în stil de mare campioană. Trăim tot mai rar astfel de momente. Văzându-i la Paris, ca fani ai lui Halep, pe Gică Hagi și pe Gică Popescu, ni s-a făcut dor de generația lor și de victoriile care ne scoteau în piețe cu sutele de mii, într-o mare unire "în cuget și simțiri". Ne-am dat seama abia acum cât de mult ne-au lipsit marile victorii. Și ne-am dat seama, de fapt, cât de mult ne lipsesc marile proiecte. Din când în când, și Simona Halep, și Cristina Neagu la handbal, și fetele de la scrimă, campioane olimpice la Rio de Janeiro, ne oferă această mare bucurie de a ne uni pe toți. Tocmai de aceea, victoria Simonei Halep la Paris ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. Depinde de noi să căutăm, mai departe, motive care să ne țină aproape, umăr la umăr, uniți. Nu va fi ușor, dar nici Simonei nu i-a fost...