Gigantica mașinărie numită progres tehnologic a luat în ultimele decenii viteze amețitoare și cel puțin nouă, celor mai în vârstă, ni se pare că trăim în plin SF. Mai tot ce au imaginat maeștrii literaturii științifico-fantastice citiți cu nesaț în tinerețe a intrat concret în viața noastră, de la ființe clonate, la robotul umanoid Sofia, ca să dau doar două din nenumăratele exemple. Dacă în "Sapiens", tradusă tot la Polirom anul trecut, Harari realiza o scurtă istorie a omenirii dintr-o perspectivă inedită și cu idei uimitoare, în "Homo deus" el ne propune în oglindă o istorie a viitorului. Mai tulburătoare decât cea a trecutului însumat în peste 100.000 de ani de când umanoizii și-au afirmat calea aparte în ecosistemul planetei, ajungând ca, din ființe fragile, supuse agresiunilor mediului natural, să se transforme în stăpâni ai lui. Sapiens, specia care s-a impus în dura selecție naturală, a reușit într-un interval scurt în raport cu timpul universului să edifice sisteme sociale și civilizații complexe, modalități tot mai eficiente de exploatare a resurselor, viziuni tot mai nuanțate asupra lui însuși și a lumii. Istoricul israelian arată că, de la începuturile speciei sale, Sapiens s-a confruntat mereu cu trei mari probleme de care îi depindea supraviețuirea: foametea, molimele și războaiele. Cum a ajuns să le soluționeze printr-o revoluție agricolă, industrială, științifică e narațiunea pe care autorul o desfășoară cu talent, demonstrând că "ficțiunile" care au organizat societatea în evoluția ei au făcut ca omul actual să devină robul birocrației, consumerismului și aspirației spre fericire. În parcursul ei plin de evenimente sângeroase, umanitatea a reușit treptat să reducă impactul molimelor, să găsească soluții foametei și să facă războaiele (care pot acum genera propria extincție) mai puțin posibile. Dar, în secolul 21, o omenire mai unită la nivel global, capabilă prin creșterea vertiginoasă a cunoașterii să încalce legile selecției naturale ce asigurau un echilibru, a ajuns la un punct de ruptură în propria paradigmă: posibilitatea reconstrucției organismului uman cu "piese de schimb" va asigura prelungirea după plac a duratei de viață, transformându-i pe cei cu mari posibilități materiale în "zei". La sfârșitul antropocenului (etapa evoluției universului marcată de inserția umanului), Sapiens se găsește în fața altor trei mari probleme de rezolvat: nemurirea, fericirea și propria superputere, asemănătoare cu a zeilor.
Noile tehnologii, puse la dispoziție de științele de neoprit în avansul lor, îl vor schimba pe om atât de profund, încât toate conceptele create de el pentru a da sens lumii vor deveni irelevante. Emoțiile, sentimentele, dorințele, etica își vor pierde conținutul semnificativ, vor lăsa locul unui viitor dominat de inteligența artificială. Homo sapiens, care a eliminat speciile asemănătoare, care a îmblânzit (dar și distrus) natura în existența lui multimilenară, s-ar putea să-și fi declanșat deja procesul de dispariție. Algoritmul lui, ce i-a asigurat poziția centrală în ecosistemul global, ar putea fi depășit de algoritmul superroboților capabili să-și genereze propria dezvoltare inteligentă, desprinsă însă de conștiința specifică umanului. Conform ipotezei lui Harari - dezvoltată cu farmec epic și argumente convingătoare - consecința aspirației neînfrânate a omului spre fericire și nemurire ar fi o lume cu totul nouă, care va stăpâni universul dar nu va mai fi una umană.