E mic de statură, roșcat auriu, cu ochișori negri, frumoși și inteligenți, bine educat (nu latră aiurea), curat, spălat cu șampon, cu tabieturi la ore fixe, plimbări în lesă, mâncare crocantă din pachet, consultații la doctorul veterinar pentru vaccinuri. Un adevărat cățeluș de apartament, fricos în afara camerei, dar bine protejat și iubit de stăpână. Ea lucrează și Fredi e mult timp singur. Stă pe pervazul geamului, uitându-se la lumea misterioasă de afară, seara are preocupări "intelectuale", privește programul TV "Animal Planet". Îi vizitez deseori și-i duc cățelului câte o prăjitură de casă, pe care, cu mare placere și cu o infinită delicatețe, o primește în botic și-și arată recunoștința, lingându-mi mâna sau frecându-și botul de pantofii mei. Într-o zi de decembrie, s-a iscat mare zarvă pe palierul nostru. Pe preșul din fața apartamentului în care trăiește Fredi a poposit o pisică slabă șnur, neagră ca păcatul, cu ochi de chihlimbar imenși și cu un fir de voce, mieunând înfometată. Stăpâna lui Fredi a primit-o în casă. Pisica a încremenit în hol, cu capul tras între umeri, speriată. Fredi i-a dat ocol cu multă curiozitate, apoi a lins-o pe creștet în semn de prietenie și amândoi s-au cuibărit pe pernuța de catifea ce-i servește drept culcuș lui Fredi. Stăpana i-a tratat cu o farfurioară de lapte, din care amândoi s-au înfruptat pe rând. Și așa a început o nemaipomenită prietenie - cățelul bucuros să împartă timpul și adăpostul cu o pisică ca Țili (așa am botezat-o), fericită că are un amic și o nouă stăpână. Iată-i zilnic scoși la plimbare, Fredi în lesă și Țili tropotind umăr la umăr, pe piciorușele-i scurte, alături de prietenul ei, fugărindu-se și jucându-se veseli prin iarbă, spre deliciul vecinilor din bloc, mirați de așa comportament curios. După o vreme, Țili a adus pe lume trei pui tărcați. Teckelul își privea cu ochi mari prietenuța - "cazată" într-o cutie mare de carton, căptușită cu lâneturi moi - și pe noii veniți, îngrijiți și alăptați de întunecata lor mamă. Cățelul se apropia încet, cu timiditate, aducând în bot un oscior de pui pe care-l punea în cutie lângă Țili, iar ea îl primea. Când pisica pleca obosită pe afară, Fredi se strecura în cutie, luându-i locul. Lingea și curăța cu grijă blănița tărcată a puilor, încolăcit, ținându-le de cald, culcat alături de ei. Îi lua în dinți și-i transporta prin cameră, așa cum vedea că face Țili. Fredi și Țili trebăluiau harnici pe lângă pisoii tot mai năzdrăvani, iar noaptea, pisica îi ducea în bot, cu recunoștință, la patul stăpânei, unde îi depunea pe plapumă, cu mândrie firească, de mamă. Se jucau toți cinci, urcându-se pe divan, pe scaune, neobosiți și veseli. A venit și ziua când vecina mea a trebuit să renunțe la pisici, camera ajungând neîncăpătoare pentru o familie atât de numeroasă. O colegă pensionată, care locuiește la țară, în vecinătatea Timișoarei, a sosit pe o bicicletă și cu promisiunea că va îngriji bine mama și puii, i-a luat într-un coșuleț aninat de ghidon. Fredi și stăpâna lui i-au condus, amărâți, până la poartă. Parcă înțelegând situația, Fredi s-a ridicat în două lăbuțe s-o "sărute" pe căpșor pe Țili, iar pisica i-a lins boticul. Țili a ajuns într-o gospodărie mare, cu curte, grădină și pod cu fân, având stăpâni buni și toleranți. În acest timp, Fredi stătea tot timpul trist, cu căpșorul pe lăbuțele din față. Nu mai dorea mâncare și nici plimbarea nu-l mai ispitea. Jelea în tăcere după prietena lui dispărută. După o lună, a sosit scrisoarea ce anunța că Țili și puiuții s-au acomodat cu noua lor casă. Vecina mea a citit cu glas tare scrisoarea, Fredi a ciulit atent urechile la auzul numelui prietenei lui, a luat delicat plicul în bot și l-a pus pe pernuța de catifea. Plicul trebuie lăsat acolo, altfel Fredi latră cu înverșunare, ceea ce nu-i stă în obicei. Ochișorii lui parcă s-au mai înviorat, simte că stăpâna îl va duce în concediu la țară și o va revedea cu drag pe Țili și pe cei trei pisici. Nu mai stă trist pe pervazul geamului, zilnic ia plicul în botic și-l duce la ușă, cu o semnificație ușor de descifrat și cu speranța în ochi. Eu sunt martora acestei minunate întâmplări din viața lui Fredi și a lui Țili, un cățel și o pisică, uniți printr-o mare prietenie. Doamne, noi, oamenii, câte avem de învățat de la minunatele animale!
DOINA T. - Timișoara