Muiat în zahăr, îmbibat în grăsime, falsificat... Trei reguli pentru o alimentație sănătoasă

Gilda Fildan
- De o bună bucată de vreme, toată lumea vorbește despre alimen­tație. Când în sus, când în jos. Cafeaua este o adevărată otravă pentru inimă, aluaturile îngrașă, laptele poate declanșa alergii... Descoperirile din domeniul nutriției sunt contradictorii și ne creează un sentiment de nesiguranță. La un moment dat, ne vedem confruntați cu întrebarea: la urma urmei, noi ce mai avem voie să mâncăm? Răs­punsurile ni le dă medicul austriac KARL Messner, un specialist cu dublă calificare: psiholog și medic nutriționist -

- Mult timp s-a spus că ar trebui să consu­măm cât mai puțină grăsime, iar cafeaua s-o bem cu măsură. Acum, aceste recomandări nu mai sunt valabile. Cafeaua este un veritabil medica­ment, iar fără puțină grăsime, murim. De ce se con­trazic atât de des studiile pe teme de alimen­tație?

- Din păcate, în știința nutriției, cercetările se abat adesea de la prin­ci­piile unei metodologii ri­gu­­roase. Sunt puse în rela­ție noțiuni diferite și se uti­li­­zează metode de investi­gare diferite. Sau se sta­bi­lesc conexiuni doar presu­pus cauzale. De exem­plu, se afirmă: japonezii ajung la vârste îna­in­tate pentru că mănâncă mult pește. Însă cone­xiu­nea dintre con­sumul de pește și spe­ranța de viață nu poate fi interpretată ca fiind cau­zală, deoa­rece există și alți factori care joacă un anu­mit rol. Nu­meroase studii nu au un fundament științific solid.

- Din ce cauză?

- 80% din date se obțin prin intermediul unor chestionare. Iar chestionarele nu constituie o sursă de încredere, fiindcă ele reflectă, de fapt, un deziderat. În momentul când mi se cere să scriu ce mănânc, eu îmi revizuiesc deprinderile alimentare. Și în cazul experimentelor de labora­tor, se pune de fiecare dată întrebarea dacă re­zultatul va fi valabil în condițiile vieții reale. De­seori, nu. Iată un exem­plu: vrem să aflăm dacă publicitatea influen­țează comportamentul ali­men­tar. Un grup de su­biecți privește un spot publicitar și are biscuiți pe masă, celuilalt grup nu i se prezintă un material publi­citar, ci i se pun numai biscuiți pe masă. Avem de-a face cu o si­tuație creată artificial, care nu ne va spune nimic despre atitudinile din viața coti­diană. Partici­panții știu că sunt incluși într-un experiment, așa că își spun în sinea lor: "Aha, acum mi se arată o reclamă la niște alimente, prin urmare vor să vadă dacă eu mănânc sau nu bis­cuiții." Oamenii nu sunt deloc proști.

- Și cui folosesc asemenea rezultate, care nu se confirmă decât arareori?

- Specialiștii sunt obligați să publice cât mai mult, dacă doresc să le crească prestigiul, iar acest lucru pune o imensă presiune asupra lor și produce o grămadă de maculatură. Se trag și niște sfori. Autorii studiului îl cunosc pe refe­rentul care le va face evaluarea și contează pe amabilitatea lui. Apoi, unele cercetări sunt finan­țate de industrie cu un scop precis. Cel ce pierde în final este con­sumatorul, care va fi total confuz.

- Teama noastră cea mare este că suntem manipulați de producătorii din industria ali­men­­tară... Se spune, chiar, că alimentele de import care ajung în țările foste socialiste sunt mai slabe calitativ decât cele din Comunitatea Europeană.

- Se observă clar că, în urma protestelor venite de peste tot, industria alimen­tară din Europa a in­trat în defensivă. De pildă, anu­mi­te lanțuri de su­per­marketuri, ca Lidl, reduc simțitor pro­centul de zahăr din sorti­mentele proprii.

- Revenind la studiile științifice: dacă în majo­ritatea lor nu se poate avea încredere, cum vom ști ce mai avem voie să mâncăm?

- Întregul bagaj al cunoștințelor de necon­testat de care dispune actualmente știința nutriției poate fi rezumat în trei reguli simple.
1. Să ne hrănim cu alimente neprocesate.
2. Să ne compunem un meniu cât mai variat posibil.
3. Să mâncăm multe legume.

Aceasta este tot ce putem spune cu certi­tudinea de a nu greși, deoarece oamenii metabolizează hrana în mod diferit. Re­comandarea mea concretă sună ast­fel: fiecare trebuie să-și găsească propriul drum prin încercări repe­tate, pentru a afla ce anu­me îi priește. Nu în chip dogmatic, cu in­terdic­ții severe, ci printr-un fel de auto­ex­plorare. În acest scop, va fi necesar să acordăm mai multă atenție mâncării și să ne rezervăm suficient timp pentru ea.

- Stilul vegan, moda bio - alimentația să­nătoasă pare să ia proporții nemaiîntâlnite!

- Da, într-adevăr, deprinderile alimentare au devenit astăzi pentru unii oameni obse­sie, ba chiar o platformă de definire a iden­tității. Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești. De vreme ce nu ne mai putem pune spe­ranțele nici în socialism, nici în capitalism, ne cău­tăm salvarea în alimen­tație. În același timp, însă, există foarte mulți oameni care nu se pricep să ci­teas­că o listă de ingrediente, nu-și găsesc timpul nece­sar ca să gătească sau, pur și simplu, nu știu cum se prepară o mâncare. Ar fi necesar ca ei să-și facă totuși curaj și să-și recucerească independența alimentară. Atunci când știi exact ce conține mâncarea și cum a fost preparată, nu numai că te hrănești mai sănătos, dar îți și place mai mult ceea ce mănânci. Totodată, îți redobândești în­crederea în aptitudinile tale și stima de sine, fiindcă devii propriul tău specialist în nutriție.

- De unde pornim, pentru a realiza această recucerire?

- Este nevoie să reflectăm și să ne facem un plan: ce am de învățat ca să mă descurc mai bine în bucătărie? Ce voi prepara în următoarele zile? Când și unde voi merge să-mi fac cumpărăturile? Cum citesc o listă de ingrediente? De asemenea, trebuie să conferim mâncării un caracter solemn. De pildă, să mâncăm împreună cu familia, făcând din această îndeletnicire un ritual, iar nu să înghițim pe nemestecate ce s-o găsi prin fri­gider. Să transformăm masa într-un ceremonial, în loc să mâncăm la repezeală, în timp ce ne uităm la televizor. Astfel nu ne vom potoli doar foamea, ci ne vom satisface și psihic. Gustările luate "la botul calului", cum se spune, nu ne satură, așa încât simțim nevoia să mai mâncăm ceva și asta ne creează ulterior sentimente de vinovăție. Nu vom avea o relație sănătoasă cu mâncarea, atâta vreme cât nu ne-o pregătim sin­guri.

- Mulți se justifică prin lipsa de timp.

- Tocmai acest argument arată că ei nu acordă mâncării importanța cuvenită. Pretextul lor spune indirect: sunt o persoană care trăiește pentru munca sa. Însă mâncarea reprezintă un antidot pentru muncă. Mesele întrerup procesul muncii, intercalează pauze și aduc relaxare. În ziua de astăzi, oamenii s-au obișnuit să mănânce pe fugă, iar consecințele nu pot fi favorabile, deoarece o persoană care nu face pauze nu va da randament la lucru. Mi se spune adesea: "Seara, când mă întorc de la serviciu, nu reușesc să mai și gătesc." Atunci eu răspund: "Dar ca să vă uitați la televi­zor aveți timp!" Trebuie să avem mai mult res­pect pentru hrana noastră. Și să ne punem câteva întrebări importante: "Care este stilul meu de viață? Ce mâncare concordă cu el?". Și-apoi, hrana are legătură cu corpul. În lumea de azi, unde fiecare trebuie să-și creeze o imagine, un brand personal, devine tot mai important modul cum îți stăpânești corpul. Cumpătarea este privită ca o virtute, de pildă, iar suplețea - ca un simbol al capacității de a atinge nivelul de performanță dorit. Consumatorul conștient se prezintă drept cineva care știe cum să mănânce, ca să arate perfect. Alimentația e strâns legată de imagine.

- Cu toate acestea, populația obeză atinge în prezent o cifră-record.

- În societatea noastră, unde domnește abun­dența, impulsul de a cumăra tot ce vezi s-a fina­lizat cu apariția unui mare număr de supra­pon­derali. Uitați-vă ce aglomerație este în marile magazine alimentare. Pentru un număr enorm de mare de oameni, viața se reduce la a mânca. Obezitatea a luat proporțiile unei epidemii și a de­venit extrem de costisitoare pentru sistemul public de sănătate.

- Ce este de făcut?

- Eu cred că nutriția ține de felul de a fi al oamenilor, al popoarelor. Francezii, de exemplu, deși stau mai prost decât nordicii la capitolul datelor fiziologice, trăiesc mai mult decât ei. De ce? Fiindcă savurează mâncarea, o celebrează, sunt mai mulțumiți de viața pe care o duc. Ei, când mă­nâncă, "oficiază", nu înfulecă. Ne-ar prinde bine și nouă să fim puțin mai liniștiți și să ne bucurăm de mâncarea din farfurie.

- Dvs. ce le recomandați pacienților?

- Cu excepția celor trei reguli despre care am mai vorbit - alimente neprocesate, meniu variat, multe legume - tot restul e individual. Nu trebuie să pornim de la ideea că acizii grași trans și zahărul sunt dăunători în general, ci să le testăm efectul asupra organismului nostru. Dacă ne sim­țim rău după ce mâncăm prăjituri, nu ne rămâne decât să renunțăm la ele. Anumitor persoane nu le priește zahărul, altele nu tolerează prea bine cruditățile. Firește, cei ce au rezistență la insulină vor trebui să vadă cum își pot modifica ali­mentația. În orice caz, datele fiziologice nu trebuie pierdute din vedere.

- Așadar, criteriul principal în alegerea mâncărurilor este modul cum organismul nostru răspunde la ele...

- Exact. Va fi o preocupare de o viață să descoperi care alimente îți priesc și care nu. Iar uneori, situația se schimbă în decursul anilor. Desigur, în ce privește grăsimile trans, este lim­pede că ele nu fac bine nimănui niciodată. Însă dacă mănânc alimente neprocesate, voi fi auto­mat ferit de pericolul de a ingera grăsimi trans. Vedeți, cele trei reguli sunt imbatabile, fiindcă reușesc să fie, concomitent, foarte cu­prinzătoare și extrem de simple.