Doi bătrâni morocănoși, plictisiți de dureri de șale și oase obosite, cu vederea slăbită, cu nopți lungi, lipsite de somn. Și încărcate de agitație. Toate ne dădeau de furcă: fie că foșneam prea mult, fie că scăpam o ceașcă ce se spărgea cu zgomot, fie că uitam lumina aprinsă, în ziua următoare, toate erau subiecte de conflict interminabile. Gândul că liniștea, pacea casei ne lipsea și nu o vom mai afla niciodată punea stăpânire pe sufletele noastre. Dar iată că necazurile s-au dus, iar fericirea noastră apăru pe neașteptate. Am găsit-o la Timiș, în stațiune, într-o vară, când cu doi din cei patru nepoți ne întorceam dintr-o plimbare în pădure. Era un pui necăjit de pisică, chinuit de copii răutăcioși, care-l aruncau în sus, să vadă dacă batista legată în patru colțuri de trupul ei se desface ca o parașută. La ultima cădere a aterizat într-o garniță cu ulei de mașină. Când am scos-o de acolo, năclăită toată, se îneca, neputând respira, zbătându-se să-și îndepărteze din urechi și din ochi uleiul negru și gros. Am luat-o sus, am spălat-o, am hrănit-o și, înfășurată într-un prosop, a dormit până a doua zi, când am văzut că avea o blăniță albă și pufoasă, stropită pe cap cu câteva pete cafenii. Deși eram hotărâtă s-o duc jos, în preajma sălii de mese, la rugămințile copiilor am cedat și am luat-o acasă. Ne-am sfătuit, i-am dat numele de Lissa (ceva mai sâsâit și mai apropiat de pis-pis) și ca să-mi facă hatârul, fiindcă locuim la parter, tataie i-a făcut o scăriță pe care urcă și coboară de câte ori are nevoie. Doarme vara în grădinița din față, între tufele de trandafiri, cu burta pe iarba verde și răcoroasă, uitându-și cu desăvârșire copilăria necăjită. Jucăușă și grațioasă, ne oferă momente de desfătare și distracție. Orice fir de iarbă mișcat de vânt o face să sară, închipuindu-și că prinde prada. Pândește noaptea și dimineața și chiar vânează șoricei și biete vrăbiuțe neatente, pe care ni le aduce, trofee de vânătoare, chiar în bucătărie. Mi-am jurat în gând că n-o s-o mai las la televizor; unele secvențe din Animal Planet, cu feline care se hârjonesc sau vânează în junglă o înfioară și-i ridică părul pe spinare, simțind prin fibra neamului oarece mesaj.
Este al treilea membru în familie, cu drepturi depline, pe care și le cunoaște foarte bine. Își crănțăne hrana uscată - pâinea ei de toate zilele -, dar savurează, lipăind cu zgomot, și iaurt din cel mai bun, cărniță de pasăre și chiar ciocolată, acestea din urmă ceva mai rar, căci prețurile lor rânjesc diabolic neputincioaselor noastre pensii.
Are momente de mare tandrețe când toarce, urcând pe speteaza fotoliului, și te mângâie cu botul ei cald și catifelat pe ceafă sau pe mână. Dacă-i atingi blana moale, se prăvale pe spate, se întinde cât e de lungă, savurând mângâierea. Caută locuri curate și calde pentru dormit, de preferință pledurile pufoase sau fotoliul cel mai apropiat de calorifer. Aici doarme ore întregi, într-o totală relaxare, în poziții din cele mai neobișnuite, cum ar fi pe spate, cu burta în sus. Lăbuțele din față îndoite frumos, capul puțin într-o parte, iar labele din spate acoperite pudic cu coada. Uneori, doarme sus, pe șifonier, în scobitura unei valize cu miros de vacanță, vârându-ne în suflet un ghimpe de spaimă, că a dispărut.
Doamne, dar ce fericită sunt când, obosită, mă așez puțin la odihnă și ea vine moale și caldă în poala mea, pășind cu precauție, până se asigură că-i acceptată, așezându-se apoi colac pufos de liniște și pace, pentru casa și sufletul meu.
Mâinile obosite se odihnesc și se încălzesc în blana ei curată și catifelată, gândurile zburdă în voie la copii, la nepoții prinși în vâltoarea și exuberanța adolescenței. Atunci le acord înțelegere pentru graba cu care comunică cu noi, din ce în ce mai telegrafic, găsesc toleranță pentru ceașca spartă, pentru lumina uitată aprinsă, pentru ușa trântită cu zgomot.
JEANA H. - București