Scrisoare către câinele meu

Cititor Formula AS
Dragă Freduț,

Iată, îți scriu câteva rân­duri. Câteva rânduri simple, pe care, chiar dacă tu, câine di­baci și in­teligent fără sea­măn (în­că) nu le poți citi, vei înțe­lege că în ele se găsește re­cu­noștința pe care ți-o port de aproa­­pe opt ani de zile, de când ai ve­nit în casa mea. Ne-am plimbat mult în di­mineața asta, dar stând acum la masa din bucătărie, mă uit la tine cum, prefăcându-te că moțăi cu capul pe lăbuță la pi­cioa­rele mele, îmi arunci o­cheade șme­­­chere și cu­­rioa­se. "Când mer­­gem iar?", pare că mă întrebi, cu ochii tăi mari și negri. "Mer­­gem", îți răs­pund cu glas tare, și atunci urechile tale aco­perite cu blă­niță roșie și pu­foa­să se ciulesc, sor­bind cu atenție cu­vântul ma­gic. Știu, cel mai mult îți place în parc, la "ci­ripele". Așa le-am bo­tezat noi doi pe acele vră­biuțe sprin­tene și co­­chete, care te ade­me­nesc a­proa­pe de cui­bul lor, ca apoi să-și ia zbo­rul, fă­cân­du-ți parcă în ciudă că nu ai și tu do­uă aripi ca să le poți prin­de. Dar nu fi ne­că­jit, mai sunt și pi­sicuțe pe lumea asta, pe care un că­țel serios și cu simțul datoriei știe cum să le pu­nă la punct. Vezi bine că motanul vecinei Mi­haela te salută cu res­pect, de fiecare da­tă când îl întâl­nești hoină­rind prin curte, și chiar ascultă cu resemnare sfa­turile pe care i le dai, atunci când latri înde­lung. Ba chiar pisica văr­gată pe care nu de­mult ai că­țărat-o în pom, după ce ai gonit-o de sub o mașină, s-a mutat pe altă stradă. Tu, în­să, câine edu­cat din rasa nobilă a Setterilor iu­bești cățeii. Mici sau mari, negri, albi, în dungi sau cu pete maro, de neam sau nu. Cu ei te joci, faci tumbe, pe ei îi cauți odată ce te slobozesc din lesă, și după ei îți fug ochi­șorii, atunci când îi ză­rești în treacăt din mașină. Ești trist când trebuie să ne părăsim prie­tenii din parc sau de pe alte coclauri, ca să ne întoarcem aca­să. Dar vezi tu, acasă ne aș­teaptă ma­ma, cu mân­care bu­nă, iar pe ti­ne te răsfață cu oa­se pe care le mai ascunzi după mașina de spă­lat. Tot de la ea mai furi covrigi, nu atât ca să-i ronțăi, ci ca să te joci cu ei.
Freduț drag, mulți adulți la vârsta mea găsesc prea puțină bucurie în a privi un cățel fu­gind, o pisică moțăind în geam sau o mână de păsărele ciri­pind în cuibul lor. Dar tu, cu salturile tale de căprioară, m-ai învățat să văd și să iubesc ce alții, din prea ma­re serio­zitate, ignoră în goana lor de zi cu zi. Pentru acest cadou fă­ră de preț pe care mi l-ai făcut, tu nu îmi ești câine, iar eu nu îți sunt stăpână. Tu ești prietenul meu cel mai bun, iar prie­tenii tăi sunt și prietenii mei. Dar să nu mai ză­bovim. Ne așteaptă ciri­pelele în parc. Mer­gem Fredi, mer­gem!

Aura S.