Puterea vindecătoare a florilor

Rodica Demian
- Există flori care fac mai mult decât să ne înfrumusețeze grădina și casa, și anume, ne ajută să luptăm împo­triva bolilor. Preparați și dvs. ceaiuri și băi cu parfum natural, după rețetele pe care vi le recomandăm mai jos -

Ce abundență de culori și de par­fumuri! În aceste zile, totul în jurul nos­tru înver­zeș­te și înflorește. Iar fap­tul că, prin bogăția de nuanțe și de forme, na­tu­ra ne arată de ce e în stare, îi bu­cură nu doar pe gră­dinarii de ocazie și pe iubitorii de flori, ci și pe toți cei ce țin la să­nătatea lor. Pen­tru că florile multor plante săl­ba­tice sau de grădină con­țin sub­stan­țe vege­ta­le secun­dare, care - mai ales ames­tecate - ne pot ajuta să combatem o su­medenie de afec­țiuni.
Multe remedii preparate în casă sau recomandate de medicina popu­­­lară și-au confirmat eficiența de-a lungul generațiilor și sunt re­des­co­perite astăzi, când grădină­ritul este la mare modă.
Leacurile pe bază de plante se fo­­losesc mai cu seamă în cazul unor simptome ușoare. Dar nu le sub­­apre­ciați, și evitați supra­dozarea lor! Și dacă aveți îndoieli, cereți pă­rerea unui medic, pentru a exclu­de posibile efecte se­cundare și inter­ac­țiuni noci­ve cu alte medicamente.

Panseluța de câmp (Trei-frați-pătați)
O floare mică, cu eficiență mare, pentru piele și tuse


Panseluțele de câmp sunt printre pri­mele flori care apar primă­vara: își ițesc căp­șoa­rele lor ciudate spre soa­re deja în martie, și înfloresc, apoi, neobo­site, până în toamnă. Sunt originare din Europa Cen­trală, le pla­ce penumbra și au flori colorate în fel și chip. Pan­seluța de câmp (Vio­la tri­color) mă­soară circa 10 cm. Vin­decătorii i-au desco­perit calită­țile de reme­diu na­tural multilateral în Evul Mediu.
Interesant din punct de vedere medical este conținutul în alcaloide și acid salicilic, ambele având un efect antiinflamator și calmant.
Se folosesc florile uscate. Cea­iu­rile prepa­rate din ele stimulează me­­ta­bolismul și cură­ță sân­ge­le. Da­­torită e­fec­­tului său ex­pec­torant și an­ti­spas­mo­dic, panse­luța de câmp este reco­man­dată ca un "me­­­dica­ment" de nădejde îm­po­triva tusei. Iar da­torită acțiunii ei ase­mă­nătoare cu cea a cor­tizo­nului, este folosită în cazul proble­me­lor der­mato­logice (piele cu impurități, cu cruste etc.)
* MACERAT. Pentru o ceașcă, se toarnă apă rece peste 1 linguriță de flori usca­te, se acoperă și se lasă să stea așa peste noapte. Se strecoară, se încăl­zește - eventual - la tempe­ratura camerei și se ține rația pentru ziua respectivă într-un termos.
* BAIE. Se toarnă 1 l de apă clocotită peste 2-3 linguri de flori uscate, se lasă 15 minute să se infuzeze, se strecoară și se amestecă cu apa din cadă.
Recomandare: Folosiți, pe cât se poate, panseluțele sălbatice, nu­mite și toporași, cam de mări­mea viorelelor. Spre deosebire de pan­seluța de grădină cu flori mai mari, cea de câmp are o concentrație mai im­por­tantă de substanțe active.

Trandafirul
Regina florilor ne relaxează și ne fortifică


Tranda­fi­rul este simbolul iubirii și regele ne­contestat al tuturor flo­rilor. Da­­torită parfumu­lui și for­melor sale fascinante, Rosa centifo­lia a fost con­siderată o floare cu totul deo­sebită încă din Antichitate. La înce­put, oa­­menii au cultivat tran­­dafirii ca plan­te de­corative, dar de multe secole încoa­ce, din peta­lele lor se dis­tilează un ulei foar­te valoros pentru parfumuri. În Orient, locul lor de origine, din cele peste 30.000 de soiuri de tran­dafiri, mul­te cresc și astăzi în săl­bă­ticie, iar bucă­tarii le rup petalele pen­tru a le presăra peste deserturi.
Dar trandafirii - care înflo­resc din mai până în oc­tom­brie - nu sunt apre­ciați doar pen­tru fru­mu­sețea lor: înce­pând din Evul Me­diu, importanța lor ca plan­te me­dicinale a sporit continuu, ei pu­tând fi vă­zuți, practic, în toate gră­di­nile mâ­năs­tirilor.
În medicina po­pulară, petalele de trandafir sunt folosite în cazul afec­țiu­nilor ginecologice, al pro­­ble­­melor stomacale și di­gesti­ve și în­de­obște pen­tru în­tărirea orga­nis­mului. Aro­mo­terapeuții reco­mandă petalele de tranda­fir pentru efectul lor de­con­­ges­tionant, de relaxare a mus­cu­la­turii și pentru combaterea proble­melor de somn.
* VIN DE TRANDAFIR. Se pune pe foc să se înfier­bânte 1 l de vin alb, cu 100 g de za­hăr can­del și cu 2 crenguțe de cimbru. Se adaugă 10 flori de tran­dafir, se acoperă cu capac, se lasă să stea așa 2 ore, după care se stre­coară vinul și se toarnă în sticle. Este un bun întăritor în caz de obo­seală fizică și psi­hică. Se iau 1-2 linguri de 2-3 ori pe zi. O lin­gură de vin pen­tru gar­gară cal­mea­ză in­fla­­ma­țiile gin­giilor.
* TONIC. Se toarnă 200 ml de apă cloco­tită peste 1 lingură de petale uscate, se lasă să se infu­zeze 5-10 minute și se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi, în caz de tulburări menstruale.
Recomandare: Pentru scopuri te­ra­peutice, cele mai eficiente sunt so­iu­rile mai vechi și trandafirii sălbatici. Dar - în principiu - puteți folosi orice fel de trandafiri, cu condiția să nu fi fost stropiți.

Părăluțele
Diuretice, tonice pentru ficat și piele


Practic, nu există plantă mai ro­bustă decât părăluța (lat. Bellis pe­rennis). Are flori albe gălbui și e una din cele mai cunoscute și mai în­drăgite flori sălbatice din Europa. Înflo­rește, neobosită, între martie și noiembrie, pune stăpânire pe orice teren, fie el îngrijit sau nu, dar mai ales pe izlazuri și fânețe.
Părăluțele sunt considerate de multă vreme drept leac universal, ce poate fi utilizat într-o paletă foarte largă de afecțiuni - de la tuse până la constipație sau insomnie.
Bine de știut:
Substanțele componente ale flo­rilor și efectul acestora au fost stu­diate din plin. Mai ales co-acțiunea dintre substanțele vegetale secun­dare, vitamine și minerale stimu­lea­ză metabolismul și curăță sân­gele.
Pentru te­ra­pie, se folosesc atât flo­­rile proaspăt cule­se, cât și cele us­­ca­te, ca­re - sub for­mă de ceai - în­tă­resc stomacul și fi­catul, iar apli­cate ex­tern, stopea­ză virusurile și cal­mează pie­lea.
* CEAI. Se opăresc 2 lingurițe de flori uscate cu 250 ml de apă clocotită și se lasă 10 minute să se infuzeze. Pentru cura de detoxifiere, se beau zilnic 2 căni de ceai: este diuretic și fortifică ficatul.
* BAIE. Se fierb 8 linguri de flori uscate în 250 ml de apă (doar cât să dea în clocot), se lasă să stea 30 de minute și se toarnă în apa de baie. Stopează inflamațiile în afecțiunile cronice ale pielii.
Recomandare: În cazul înțepă­turilor de insecte, se mărunțesc (cu degetele) câteva petale de pără­luță și se pun pe înțepături. Calmează rapid mâncă­rimea și inflamația.

Verbina
Puteri magice împotriva infecțiilor și a reumatismului


Verbina nu este o plantă decorativă în toată puterea cu­vântului, pentru că florile ei mici trec adeseori neob­servate. În schimb, i se atri­buiau puteri magice încă din Antichitate și în ritualurile celtice.
La țară, se mai obiș­nu­iește și astăzi să se afume clădirile și locuințele cu ver­bină, pentru alungarea spi­ritelor malefice și atra­ge­rea spiritelor protec­toare. De aceea i se mai spune și iar­bă fermecată. Vindecă­torii fo­lo­sesc puterea tămă­duitoare a ver­binei cel pu­țin din An­tichitate, conform săpături­lor -, chiar din neolitic.
Medicina populară o reco­man­dă împotriva răcelii și a reumatis­mu­lui. Uleiurile sale eterice, sub­stanțele amare și taninurile au efect anti­bacterian și antiinflamator. Cea­iul pre­parat din flori uscate de verbină calmează tusea și provoacă expectorația la nivelul căilor res­piratorii. Conținutul ridicat de acid silicic are un efect pozitiv asupra metabolismului pielii.
* CEAI. Se opăresc 2 lingurițe de ver­bi­nă uscată (flori) și 1/2 de linguriță de flori de soc cu 250 ml apă clo­cotită și se lasă să se infuzeze 10 minute. Se strecoară ceaiul și se beau zilnic 2-3 căni, cu înghițituri mici, în caz de infecții sau de tuse. Ceaiul rece (ca o esență), picurat pe o com­presă, grăbește vindeca­rea rănilor super­ficiale.
Recomandare: Deși din flori se poa­te distila un ulei cu aro­mă proas­pătă, ver­bina are mai degrabă un gust aspru. De aceea, pentru pre­pararea ceaiu­rilor, i se adaugă com­ponente mai blânde, precum flor­ile de soc sau cimbrul.