SOPHY BURNHAM - "Da! Fiecare are îngerul său păzitor"

Redactia
- Romancieră, scena­ristă și ziaristă americană, laureată a nu­meroase premii pentru opera sa, își datorează ce­lebritatea mai ales cărților sale cu îngeri, apărute în tiraje de masă -

- Cărțile dvs. cu îngeri s-au bucurat de un succes uriaș în Statele Unite și-n Europa. Cum v-ați apropiat de acest su­biect?

- Tocmai publicasem o carte și eram în peri­oada de cău­tare a unui nou subiect. Sunt o scriitoa­re pro­fe­sio­nistă și pe atunci mă gă­seam între două cărți. Din senin, am simțit imboldul să aștern pe hâr­tie, doar pentru mine și pentru co­piii mei, fără a avea in­tenția de a fi editate, toa­te întâmplările ma­gice și misterioase care se petre­cu­seră în viața mea. Pe măsură ce avansam, intram într-o lu­me ha­lucinantă, care nu se putea expli­ca. Scri­am po­­veș­tile și le învâr­team ca pe niște pie­tre în pal­mă, pentru a pu­tea să le deslu­șesc ade­vărul, străin de orice logică rațio­nală. După ce am scris jumătate de car­te, le-am dat prietenilor să citească și au fost foarte emo­țio­nați. Și eu eram. Când ești scri­itor, știi dacă ceea ce ai scris este bun sau prost. În cazul acela, sim­țisem că era ceva foar­te pu­ter­nic. Astfel, am hotărât să fac demersuri pentru ca po­ves­tirile să fie tipărite.

- Lumea era pregătită pen­tru întâlnirea cu îngerii?

- Cartea a așteptat patru ani apariția. Nicio edi­tu­ră nu era interesată de ea, pentru că pe atunci su­bi­ec­tele spi­rituale nu erau căutate de public. Era epoca cea mai ma­­te­rialistă, epoca Reagan în Ame­rica. Dar imediat după 1990, s-a întâmplat ceva, a avut loc o modi­ficare a conștiin­ței. Oa­me­nii au descoperit că nu erau ni­cio­dată sa­tisfăcuți. Nu reu­șeau să-și astu­pe golul pe care îl simțeau în su­flet; în ciuda banilor, a hainelor de blană și a mași­nilor de lux pe care și le cumpărau. Nu-și găseau pa­cea inimii. Noi toți căutăm sen­timentul de îm­pă­care. Am intrat în noul mileniu și re­alizăm că ne lipsește ceva, că suntem înfome­tați din punct de vedere spiritual.

- În reprezentarea creștină, îngerii sunt me­sagerii unui Dum­­­­nezeu iubitor, care ne cear­tă atunci când greșim, dar ne și ocrotește. Oare fie­care om are un înger?

- Da, fiecare are îngerul său păzitor. În copi­lărie, bu­nica mi-a spus o poveste pe care o cred: înainte de a ne naște, când încă suntem mici lumini în grădina lui Dum­nezeu, ne sunt "repartizați" deja îngerii păzitori care ne vor însoți de-a lungul între­gii noastre vieți. Și atunci când murim, adică în clipa în care ne întoarcem la sta­rea spirituală, acești prieteni dragi ne conduc de unde am venit.

- Există vreo cale de a ne vedea îngerii păzitori și de a in­tra în contact cu ei?

- După apariția cărților, mi s-a pus de multe ori aceas­tă întrebare: "Cum pot să intru în contact cu înge­rul meu păzitor?". De fapt, nu avem nevoie de așa ceva. E suficient să recunoaștem bineface­rile care ne sunt dă­rui­te în timpul vieții și să mulțumim pentru ele. Cu cât mul­țumim mai mult, cu atât bine­facerile se vor revărsa asupra noastră. Nu noi tre­buie să vedem îngerii. Ei tre­buie să ni se arate. Până la urmă, nu este important dacă ne vedem sau nu îngerul păzitor. Este important ca, ajunși la sfâr­șitul vieții, să ne uităm în spate și să spu­nem: "Oare mi-am trăit via­ța cum trebuie? Am iubit cu adevărat?". Am o prietenă bună care a trăit o experiență de moarte clinică. Avea doispre­zece ani când s-a întâmplat. A trecut prin toate etapele despre care vor­besc toți cei care au trăit astfel de ex­periențe. A trecut prin­tr-un tunel de lu­mină și la capătul lui a văzut ființe spi­rituale sau îngeri lumi­noși. A existat însă un obstacol pe care nu a putut să-l depășească, un câmp și un râu păzit de un gard. Acolo și-a văzut întreaga ei viață defilând foarte repede prin fața ochilor. A remar­cat că viața i-a fost arătată ca un fel de alfabet Morse, cu spații pline și goale. Apoi și-a dat seama că nu i-au fost arătate decât momentele când a iubit în manieră totală. A ales deci să se întoarcă la viață, pentru că nu iubise su­fi­cient. Cred că spre asta sun­tem uneori chemați înapoi: o vibrație, o chemare, o viață spiri­tuală mai elevată. Este un lucru extrem de greu. Cum să iubești pe cineva care toc­mai te-a insultat? Cum să iubești, necondiționat, per­­soa­na care ți-a rănit sentimentele? Și totuși, mulți oa­meni, mai ales călugări și preoți, se roagă, iertân­du-și duș­manii, dându-le o mână de ajutor.

- Le datorăm îngerilor recu­noștință?

- Da. Le datorăm mulțumiri și elogii și, mai ales, tre­­buie să cre­dem în Dumnezeu. Trebuie să le mul­țu­mim în­ge­rilor mereu. Sunt foarte duioși și tandri. Vor să ne vadă râzând. Le putem oferi zâm­betul nostru și vor fi în­cântați.

- Oare oamenii sunt pe punctul de a deveni mai înțele­gă­tori? Începe omenirea să învețe ceva despre legătura cu Dum­nezeu?

- Întrebarea este dacă putem să ne iubim, în loc să ne urâm. Se pare că începem să învățăm acest lu­cru. Oare putem să-i învățăm pe copii că există îngeri gata să-i ajute? Vom avea curajul să le spu­nem că este bine să se roage pentru a obține ceea ce doresc? Vom avea curajul să recu­noaștem, nu numai în biserică, ci și în cursul în­tâm­plă­rilor din viața noastră, că trăim într-un uni­vers mult mai vast și mai grandios decât credem? Oare avem acest curaj? Nu cred că este vorba despre o ale­gere in­di­vi­duală. Pu­tem să ne încăpățânăm și să încer­căm să ne opu­nem, dar nu putem rezista. Va trebui să urmăm cu toții cu­rentul. El duce la un nivel luminos și la multă dra­gos­te.


Reproduceri după picturi de Olga Greceanu