Modelul croat
Pentru oricine a trecut măcar o dată prin Croația - așa cum am făcut-o noi, cei de la "Formula AS", în documentările pe urme vlăhești - evoluția fantastică a echipei lui Luka Modric și Ivan Rakitic, la Cupa Mondială de Fotbal, nu e câtuși de puțin o surpriză. Amestecul acesta de rigoare nemțească și de creativitate italiană pe care Croația l-a etalat timp de o lună pe stadioanele din Rusia - peste care vine amprenta inconfundabilă a dârzeniei balcanice - îl vezi peste tot prin micuțul stat așezat pe fosta Dalmație italiană. Dacă la noi a rămas, în destule privințe, la stadiul de slogan de campanie, "lucrul bine făcut" e o realitate care te impresionează la tot pasul în Croația. Intrată abia în 2013 în Uniunea Europeană, ținută pe loc multă vreme de durerosul război balcanic din anii '90, Croația a recuperat uimitor decalajele față de țările de vază din Europa Centrală și, în multe privințe, chiar și față de țările cele mai dezvoltate din Occident.
Infrastructura e primul lucru care îți sare în ochi când, venind prin Serbia, ajungi pe fâșia îngustă și lungă de litoral care străbate Croația. Autostrăzi ca-n filme taie malul înalt și pietros dinspre mare: o priveliște de cinci stele, care e doar "introducerea" în ceea ce poate Croația în materie de turism. Fără resurse remarcabile, cu o suprafață mică și fără prea multă mână de lucru - croații sunt, de toți, sub 4,5 milioane de locuitori - micul stat balcanic a făcut după război ceea ce trebuia să facem și noi, din capul locului, după Revoluție: și-a pus la punct infrastructura și serviciile, și cu asta și-a ambalat deja motoarele în susținerea economiei și în apropierea de Vest. Calitatea drumurilor este considerată de raportorii UE ca fiind peste media europeană!
Muncă, apoi mândrie
De cinci ori mai mică decât România, Croația atrage de două ori mai mulți turiști. Pe bună dreptate: Croația refuză spoiala și are cel mai mare respect față de istoria și față de monumentele sale. Un firicel de nisip nu e irosit! Istria, Dalmația, insula Krk, superbul Dubrovnik te fac, fiecare în parte, să te îndrăgostești iremediabil de Croația. La fel și oamenii, a căror mândrie națională vine la pachet cu virtuți care nu doar că o justifică, ci o și înnobilează: voluntari disciplinați și harnici, mereu dispuși să dea totul ca să iasă treaba ca la carte, exact așa cum au fost, la Mondialul din Rusia, simpaticul Luka Modric și colegii săi de echipă. Pur și simplu, n-ai cum să nu îi apreciezi când vezi cum luptă până în ultima secundă pentru victorie, n-ai cum să nu prinzi drag de ei când vezi cum, pe lângă uriașul talent care i-a promovat la cele mai mari cluburi de fotbal din lume, de la Real Madrid și Barcelona la Juventus Torino și Inter Milano, Modric, Rakitic, Mandzukic sau Perisic știu să fie "mari", fără să uite de modestie, de muncă și orgoliul de a fi croat. În vreme ce Messi, Cristiano sau Neymar au plecat devreme acasă, scuzați de unii că "nu ar avea cu cine să joace", croații au strâns rândurile în momentele grele și au mers din victorie în victorie. "Copiii războiului" din anii '90, mulți dintre ei născuți și crescuți în Occident, ca refugiați, au devenit eroii unei țări mici, dintr-un colț de Europă la care, la fel ca și în cazul României, Vestul se uită adesea cu condescendență ("biete victime ale socialismului"). Dar pentru croați, pentru "copiii războiului", pătrățelele alb-roșii de pe stema țării și a tricourilor echipei naționale de fotbal sunt simbolul suprem al unui popor care și-a regăsit identitatea și e mândru de ea.
După 20 de ani
Povestea ascensiunii Croației în fotbalul mare începea acum exact 20 de ani, într-un meci cu România, în optimile Campionatului Mondial de Fotbal din Franța. Croații aveau atunci o echipă chiar mai talentată ca acum, noi îi aveam încă pe Gică Hagi, Ilie Dumitrescu și Adrian Ilie. Balcanicii ne-au învins greu, cu 1-0, după un penalti care, cu tehnologia de video-arbitraj de azi, nu s-ar fi dat niciodată. Suker, Prosinecki și Boban au mers atunci mai departe, până în finala mică, câștigând medaliile de bronz. "Generația noastră de aur" s-a dus, iar generația lor magică, la fel. Numai că, în vreme ce la noi nu a venit nimic din spate, Croația are acum o echipă cu adevărat de aur, care a întrecut marea performanță de acum două decenii, ajungând în finala mare a unui Mondial. Croații au jucat atât de bine la acest turneu final, că milioane de români au ajuns să fie fanii lor împotriva Franței, în marea finală. O simpatie sportivă, dar și "frățească", pentru o țară cu un trecut asemănător cu al nostru și care, iată, își ia revanșa prin fotbal, arătând că valoarea nu este limitată geografic, și că dacă vrei, poți. "Sunt mândru de ceea ce au făcut jucătorii noștri, de forța pe care au arătat-o, de rezistența și energia lor...", declara, după semifinala cu Anglia, selecționerul croat Zlatko Dalic. "Voiam să fac schimbări, dar nimeni nu voia să iasă, toți îmi spuneau: «Pot să alerg în continuare». Unii fotbaliști au evoluat cu mici accidentări, care i-ar fi împiedicat să evolueze în alte meciuri, iar doi dintre ei au jucat într-un picior și asta nu s-a văzut".
Cel mai bun jucător: Luka Modric
După trei meciuri eliminatorii de mare luptă și o semifinală de infarct, în care au întors rezultatul inițial de 1-0 pentru englezi, Modric și colegii săi i-au depășit pe idolii copilăriei lor și au câștigat respectul lumii întregi. Să treacă și de Franța ar fi fost curată nebunie! Sute de mii de pătrățele alb-roșii au umplut străzile Zagrebului, Zadarului și Dubrovnikului, în așteptarea marii finale. Susținuți din tribună de președinta Kolinda Grabar-Kitarovic, primul lor fan pe durata întregului turneu, croații au luptat ca niște lei și împotriva Franței. Vreme de jumătate de repriză, francezii nici n-au văzut mingea, dar au deschis scorul după o fază dubioasă și au făcut 2-1, după superba egalare a Croației, tot la capătul unei decizii discutabile a arbitrului. Pragmaticii jucători francezi au profitat la maximum de șansă și s-au desprins în câștigători. Sleiți de puteri, după un turneu lung și dificil, croații atacau și în minutul 90, când nu mai era nimic de făcut. O lume întreagă le-a aplaudat abnegația, de-a dreptul eroică. Pentru niște campioni înnăscuți, înfrângerea a fost dureroasă, iar asta s-a văzut în ochii plini de lacrimi ai jucătorilor croați. Dar mândria, mândria că au fost acolo, în marea finală, mândria că o lume întreagă a fost martora și susținătoarea performanței lor deosebite, mândria a fost mai mare decât durerea. La 33 de ani, căpitanul și coordonatorul lor de joc, sufletul echipei, Luka Modric, a fost desemnat jucătorul Mondialului din Rusia, recunoașterea internațională a talentului și dăruirii sportive a unui mare sportiv croat, fără fițe și tatuaje. Muncă, patriotism și mândrie: modelul croat.
Luka Modric: nepotul de păstor din munții vlahilor
Luka Modric, căpitanul Croației și cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Rusia, a copilărit în satul Modrici, din Munții Velebit, vechii munți ai vlahilor, la 40 de kilometri de orașul Zadar. De altfel, la fel ca vechii vlahi, bunicul lui Luka se ocupa cu păstoritul. Chiar și băiatul în vârstă de 5-6 ani e surprins într-un domentar realizat în anii 1989-1990 adunând turma de capre a familiei. În 1991, când a început războiul sârbo-croat, bunicul lui Luka a fost împușcat, pe când se întorcea cu turmele acasă. Întreaga familie s-a refugiat atunci la Zadar. Joaca cu mingea a devenit pentru Luka Modric singurul refugiu, deși miuțele copiilor erau întrerupte, adesea, de sunetul alarmelor antiaeriene.
Copilul plăpând care ieșea cu caprele pe pășune înainte de 1990 este azi unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lume. A făcut impresie bună în Anglia, la Tottenham, de unde a fost adus la Real Madrid, la dorința expresă a lui Jose Mourinho. După ce, cu Real, Luka Modric a câștigat de patru ori Liga Campionilor, marele vis al puștiului din Velebit era să obțină o performanță istorică, alături de echipa națională a Croației. A obținut-o la recent încheiatul Mondial din Rusia, unde echipa sa a luat argintul, iar el aurul individual, după ce a fost desemnat omul turneului.
Două mari erori de arbitraj în finală!
După îndelungi dezbateri în ultimii ani, Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia a fost prima mare competiție care a folosit tehnologia de video-arbitraj VAR, care îi permite arbitrului de centru să consulte pe un ecran reluările unor faze controversate, înainte de luarea unei decizii finale. După ce, cu foarte rare excepții, a funcționat excelent la acest turneu final, făcând dreptate în situații în care arbitrii nu au văzut exact ce s-a întâmplat pe teren, sistemul VAR s-a "gripat" tocmai în marea finală dintre Franța și Croația. Ambele goluri ale Franței din prima repriză au venit după miopia arbitrului, în câteva faze controversate: primul după un fault inexistent și după un ofsaid nesemnalat, al doilea, după un penalti mai mult decât discutabil. Protestelor din teren și de la vestiare ale jucătorilor croați, în frunte cu Modric și Rakitic, li s-au alăturat nume mari ale fotbalului mondial. "Sincer, nu înțeleg ce rol mai are sistemul VAR, dacă Franța dă gol după un fault inexistent la Griezmann", a scris, pe o rețea de socializare, Iker Casillas, căpitanul campioanei de acum 4 ani de la Mondiale, Spania. "Ai dreptate, Iker! Mai mult, Pogba era în ofsaid și a participat la fază", i-a răspuns imediat atacantul Barcelonei și al Uruguayului, Luis Suarez. Foști mari jucători englezi, azi comentatori de fotbal, au sărit și ei ca arși, la penaltiul acordat Franței. "Este absolut ridicol!", a declarat Alan Shearer. "Croații au fost fantastici. Nu i-au dat Franței nicio șansă, niciun culoar spre poartă, iar acum sunt conduși după o lovitură liberă care nu a fost și după un penalti care nu e penalti".
Superlativele Cupei Mondiale
Imediat după încheierea marii finale, pe lângă acordarea medaliilor de argint și de aur celor două echipe combatante, Mondialul din Rusia și-a stabilit și celelalte superlative ale ediției. Balonul de Aur i-a fost oferit căpitanului Croației, Luka Modric, care s-a detașat în fața căpitanului și coordonatorului de joc al echipei de bronz a Mondialului, Belgia, precum și în fața vedetei echipei Franței, Antoine Griezmann. Rămas fără medalie după finala mică pierdută cu Belgia, atacantul Angliei, Harry Kane, a trebuit să se consoleze cu Gheata de Aur a Mondialului, pentru cele șase goluri înscrise în timpul turneului. Pe locurile 2 și 3 în cursa pentru Gheata de Aur s-au clasat Antoine Griezmann (4 goluri și 2 pase de gol) și Romelu Lukaku (4 goluri și 1 pasă de gol). Cel mai bun portar a fost desemnat belgianul Thibaut Courtois, în vreme ce premiul pentru cel mai bun tânăr jucător i-a revenit, pe merit, revelației echipei Franței, Kylian Mbappe, cel mai spectaculos fotbalist de la acest turneu.
Vedeta Mondialului: președinta Croației
Una dintre prezențele cele mai agreabile de la Mondiale a fost președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, suporterul numărul 1 al lui Modric și compania. Președinta și-a plătit din banii ei șederea în Rusia și biletele la meciuri, pe care le-a urmărit din rândul suporterilor până în ultimele runde, când a fost invitată la tribuna oficială. În euforia victoriei împotriva Rusiei, din sferturile de finală, Kolinda a intrat direct în vestiarul jucătorilor croați, pentru a fi prima care-i felicită. După marea calificare, Kolinda Grabar-Kitarovic a plecat la summit-ul NATO, acolo unde s-a prezentat cu tricoul Croației pe sub sacou și cu un fular de suporter în culorile țării sale. La capătul meciului cu Franța, Kolinda a rezistat cu stoicism în ploaie (ea n-a beneficiat de umbrelă, ca Putin), la festivitatea de premiere și i-a consolat, personal, pe fiecare dintre jucătorii Croației.
Kolinda Grabar-Kitarovic are în spate un CV impresionant. Înainte de a ajunge președintă, a fost ministru de Externe, ministru al Afacerilor Europene, ambasador al Croației în Statele Unite și Asistent pentru Diplomație Publică al Secretarului General NATO. Are o licență în științe sociale de la Universitatea din Zagreb și studii post-universitare la Viena, o bursă Fulbright la "George Washington" University, o bursă Luksic la Kennedy School of Government de la Harvard. O femeie care îi dă politicii energie, suflet și competență.
Foto: Agerpres - 3; Guliver/Getty - 1