El și-a strâns banii necesari călătoriei într-un mod insolit: a vândut bucăți de drum, căci, oricum, avea în fața lui kilometri din belșug. Așa că a dat câte 500 de kilometri la pachet cu povești și poze pentru 50 de euro. Și cum, din fericire, mai sunt încă destui visători pe lumea asta, cei peste 20.000 de kilometri s-au vândut ca pâinea caldă. La întoarcere, povestea lui a devenit subiectul unui documentar marca Discovery. În plus, jurnalul său de călătorie scris pe ruta România-Mongolia a fost publicat sub titlul "Vând kilometri".
Între timp, Mihai a "recidivat", refăcând călătoria în Mongolia, de data aceasta împreună cu soția și fiul său.
Comerț cu kilometri
- Călătoria ta în Mongolia te-a transformat în erou, mulți visători și-ar dori să își ia lumea în cap și să aibă o aventură ca a ta.
- Erou? Nici vorbă. N-am făcut nimic deosebit. Am ieșit și eu puțin afară din casă, atâta tot. Dacă există vreun «gheroi», cum îmi spuneau rușii, în toată povestea asta, ăla e unul singur: motocicleta Doyle. Ea a învârtit zeci de mii de kilometri sub roți, a mâncat benzina care numai benzină nu era, a mușcat din toate gropile de pe drumul care nu mai era, a murit de cald prin deșert, a înghețat noaptea sub stele, în timp ce eu mai trăgeam o pătură peste mine, și tot ea m-a adus pe mine întreg acasă.
- E nevoie de ceva curaj să te duci singur până la capătul lumii, nu?
- Dacă înainte să plec mi-ar fi spus cineva cât de simplu e, de fapt, cu siguranță n-aș fi crezut. Curajul de care e nevoie încape într-o ureche de ac. E mai periculos să treci strada după țigări. Nu m-am considerat niciodată un mare motociclist. Eu sunt ăla de cade ca musca-n curbă, fără să știe ce l-a lovit. Mi-e frică de viteză, nu știu să pun genunchiul jos sau să polizez scărițele, aș face cu plăcere un ocol de o sută de kilometri ca să evit cinci kilometri de nisip. Îi invidiez pe cei care fac toate astea cu curaj și mă uit la ei precum copilul la vitrina cu acadele. În schimb, știu altceva. Îl citez puțin pe domnul Ted Simon: "Aș merge mai degrabă departe decât repede????". "Și înapoi", aș adăuga eu.
- Și rețeta care e, dacă exista vreuna?
- A, e simplă. Odată ce-ai făcut rost de dramul de curaj, ești ca și plecat. Apoi devine și mai simplu. Trebuie să ai răbdare, să oprești des, să cunoști oamenii, să faci cu mâna, să te lași depășit, să zâmbești mult, să nu te grăbești, să vezi, să simți, să te uiți înapoi, să ai încredere, să știi, să afli, să nu-ți fie rușine să plângi, să nu încetezi să te minunezi și, mai presus de toate, să iubești.
- Cine au fost cei care au "investit" în călătoria cu Doyle în Mongolia? Cine au fost "cumpărătorii de vise", să le spunem?
- La început, s-au înghesuit prietenii dornici să mă ajute, dar apoi am început să îmi refuz amicii, pentru că eram curios să aflu dacă oameni pe care nu îi cunosc sunt în stare să scoată bani din buzunar pentru un lucru atât de ciudat. Cine e nebunul ăla care să plătească pentru așa ceva? Și am fost foarte bucuros să descopăr că mai bine de jumătate dintre cumpărătorii kilometrilor mei au fost necunoscuți.
- Ce locuri ți-au plăcut mai mult și mai mult în prima călătorie?
- Mongolia și Tadjikistan. Paradoxal, sunt cele mai primitive țări prin care am trecut, nu au aproape deloc drumuri și pentru un motociclist e teribil de greu să traverseze locurile alea, dar acolo am întâlnit cei mai frumoși oameni și asta a compensat tot.
- În ce constă frumusețea oamenilor de acolo?
- Deci uite care-i treaba. Ar trebui ca cineva să-și deschidă o afacere. Să facă cumva să-i mai monteze încă o mână motociclistului care trece prin Tajikitsan, ca astfel să poată răspunde la salut și să rămână și atent la drum în același timp. Nu cred că există vreo persoană pe lângă care să fi trecut și să nu-mi fi făcut cu mâna. Iar în Mongolia, copii cu motorete fugeau după mine, fiecare om pe lângă care treceam îmi făcea semn să opresc. Și opream. Nu ne înțelegeam deloc, dar dădeam mâna prietenos și plecam. Un kilometru, și altcineva îmi făcea semn să opresc.
- Iată o întrebare pe care și-au pus-o, cu siguranță, mulți: de ce motocicletă și nu mașină?
- Când văd în București zeci de mașini stând la cozi la semafoare, mă întristez. Noi nu avem timp de așa ceva. Viața e atât de scurtă. Și apoi, când stai în mașină, parcă te uiți la televizor. Ești ca acasă, e cald, fumezi, vorbești la telefon și privești viața printr-un geam. Eu le tot spun prietenilor mei conducători auto: "Voi nu treceți cu adevărat prin locurile pe unde mergeți cu mașina". Eu, când trec cu motocicleta pe lângă un câmp unde țăranii cosesc fânul, simt mirosul de fân. Sau simt răcoarea pădurii pe care o traversez. Lucrurile astea nu le trăiești când mergi cu mașina.
Fericire cu ataș
- După succesul fulminant pe care l-ai avut cu călătoria în Mongolia, vânzând kilometri, povești, fotografii și vise, ce ai mai făcut și pe unde ai mai umblat?
- După întoarcerea din Mongolia, mă pot lăuda cu adevărat cu un singur lucru: venirea pe lume a fiului meu, Vladimir. Apoi, legat de umblat, am mai făcut câteva drumuri. În 2014, pe când Vladimir împlinea 4 ani, ne-am decis că trebuie să facem cumva să mai luăm o motocicletă, ca să ne putem plimba toți trei. Ne-am hotărât la o motocicletă cu ataș, iar din 2015, am început să călătorim împreună.
- Ce motocicletă ți-ai cumpărat, în care să încăpeți toți trei?
- Motocicleta pe care am luat-o în 2014 este un "Ural Ranger". O motocicletă rusească, cu un aer foarte clasic, cu personalitate. Am botezat-o "Zair".
- Pe unde ați călătorit în familie?
- În 2015 ne-am plimbat prin 42 de țări ale Europei, plus Maroc, timp de patru luni. Am parcurs 28.000 de kilometri. Apoi, în 2016, am zis să testăm puțin abilitățile off-road ale motocicletei, cu un drum până în Georgia și Armenia, întorcându-ne acasă cu un mic ocol prin Austria. În 2017, am luat estul în piept, într-o încercare de a le arăta Oanei și lui Vladimir pe unde am fost eu singur, cu opt ani în urmă. Am mers până în Mongolia și înapoi, timp de patru luni, parcurgând 26.000 de kilometri, pe aproximativ același traseu, dar invers.
Fruntea lumii: Danemarca
- De data asta ți-a fost mai ușor să strângi fondurile necesare călătoriei? Ai folosit același sistem cu "Vând kilometri"?
- Nu, mai ușor nu a fost, pentru că de data asta am mers pe forțe proprii, cu bani economisiți. Cred că sistemul "Vând kilometri" a fost atât de frumos și a avut impactul pe care l-a avut, pentru că a fost o idee foarte originală la vremea ei. Ar fi păcat să încerc să reeditez succesul cu aceeași rețetă. "Vând kilometri" rămâne "Vând kilometri".
- Povestește-ne care au fost highlite-urile călătoriilor tale?
- E o întrebare foarte grea. Vladimir s-a plimbat cu Zair prin vreo 56 de țări, într-o perioadă adunată de aproximativ 10 luni. E o întrebare grea, nu pentru că nu aș ști care sunt highlite-urile călătoriilor, ci pentru că sunt prea multe.
- Unde te-ai mai întoarce?
- Din nou, o întrebare cu răspunsul greu. Uite, în Mongolia m-aș întoarce, deși am fost deja de două ori. M-aș întoarce în cam toate locurile prin care am trecut, pentru că în fiecare loc am mai lăsat câte ceva de descoperit.
- Dar dacă ar fi să alegi, unde ți-ar plăcea să trăiești?
- Când am ajuns în Danemarca, stând de vorbă cu oamenii de acolo, am ajuns la concluzia că o asemenea țară nu prea are cum să existe. Mi s-a părut că acolo, relația dintre cetățean și stat e una, cum să zic eu, amoroasă. O țară unde statul are grijă de cetățean și cetățeanul iubește să plătească taxe. Așa că da, Danemarca ar fi în capul listei cu țări unde e de trăit. Apoi am avut un sentiment foarte puternic de "acasă" când am ajuns în Spania. Și cred că ăla e locul.
Foto: Mihai Barbu