O piedică în calea fericirii - Mirosul gurii

Rodica Demian
- Uneori este atât de ucigător, încât cei care-l simt cad ca muștele moarte, spre mirarea "poluatorului", care nu-și simte cumplitul miros al gurii. Când nu este vindecată, halena, după numele ei științific, blochează cariere și ține iubirile la distanță. În cazul ei, discreția celor apropiați este o crimă. Cel în cauză trebuie avertizat -

În marea majoritate a cazurilor, ne jenăm să îi spunem cuiva că îi miroase gura, deși ar fi mai onest și mai simplu decât să întoar­cem capul sau să găsim un pretext să plecăm. Iar dacă vrem să nu ni se întâmple și nouă, există un procedeu de control: în fiecare dimineață, să ne ținem căușul palmei pe gură, să suflăm ușor în el și să ducem, apoi, rapid, palma la nas. Dacă există, mirosul greu se simte imediat. La medic trebuie să meargă doar cei al căror miros este neobișnuit de dulceag, pentru că atunci pot fi suspectați de diabet, sau dacă este vorba de un miros de amoniac, și respectivii ar putea suferi de o afecțiune renală.

Cauzele mirosului gurii

Igiena nesatisfăcătoare
După mâncare, resturile alimentare sunt pre­lucrate de bacterii și încep să fermenteze și să împrăștie mi­rosuri neplăcute, dacă nu ne spă­lăm pe dinți. Dar periuța, sin­gură, nu rezolvă probleme, deci trebuie să apelăm și la ața den­tară și la "dușurile" pentru cu­rățarea spațiilor dintre dinți.

Dinți stricați
Mai ales plombele defectu­oase, care ar fi trebuit de mult tratate, pot declanșa mirosul ne­plăcut al gurii. Mergeți neîn­târ­ziat la dentist.

Infecții sau ciuperci în cavitatea bucală

Mirosul gurii poate fi cauzat de infecțiile gin­givale, dar și de amigdalele purulente, de micozele din cavitatea bucală și cea faringiană, precum și de o gură extrem de uscată.

Dereglări intestinale de natură nervoasă
Deficiența enzimelor digestive, un mediu intes­tinal bolnav, o floră intestinală alterată, o inflamație a mucoasei stomacale sau o gripă intestinală pot fi cauzele mitosului neplăcut al gurii.

Alcool și tutun
Consumul exagerat de alcool sau cel regulat de tutun duc, firește, la un miros puternic al gurii.

Situații de stres
Stresul combinat cu supărarea, emoțiile și îngrijorările produce nu rareori mirosul neplăcut al gurii. Care dispare imediat după dispariția stre­sului.

Anumite alimente
Adeseori, cauza mirosului gurii o reprezintă anumite alimente, printre care se numără usturoiul, ceapa și prazul, în toate variantele posibile, dar și brânzeturile cu "personalitate".

Imunitate slăbită
Mirosul gurii poate fi produs și de un tratament medical, de pildă de terapia unei afecțiuni pulmo­nare. Dacă pacientul trebuie să folosească în mod constant un spray anti-bonșită, acesta poa­te slăbi imunitatea organismului în așa măsură, încât se produce o micoză care declanșează apoi mirosul gurii.
Dar procesul respectiv poate fi oprit: după fie­care utilizare a spray-ului, pacientul trebuie să-și clătească puternic gura cu apă.

Trucuri împotriva mirosului gurii

Lipsa stresului
Evitați, pe cât puteți, stresul. Dacă obligațiile devin sufocante, învățați să spuneți "Nu!", măcar din când în când. Ocoliți certurile, intrigile, supă­rările. Feriți-vă de persoanele agresive, pentru că, oricât ar suna de ciudat, acestea pot fi declanșatorii mirosului neplăcut al gurii. Luați-vă concediu când vă simțiți suprasolicitați și odihniți-vă cu adevărat la sfârșit de săptămână. Dar aveți grijă să nu cădeți în extrema cealaltă: stresul produs de prea mult timp liber. Încercați, pur și simplu, să nu faceți absolut nimic, măcar din când în când. Va fi în beneficiul sănătății dvs. generale fizice și psihice.

Umiditatea aerului
Gura uscată, ca "declanșator" al mirosului neplăcut, este, din păcate, subestimată. Persoanele care își pe­trec timpul în încăperi încălzite, cu o umiditate redusă a aerului, sau cele care dorm noaptea cu gura deschisă, au, de obicei, o mucoasă bucală us­cată. Ea devine un loc apreciat de bacterii, care, la rândul lor, produc destul de frecvent mirosul gurii. Cel mai bun remediu împotriva gurii uscate: beți, re­gulat, o cantitate suficient de mare de apă, pe tot par­cursul zilei. De preferat, câte 1 pahar, la fiecare oră, cu înghițituri mici.

Legume și fructe
Nu mai consumați carne, o vreme, ci doar le­gume și fructe cât mai proaspete, crude, și cu con­ținut ridicat de vitamina C: portocale, manda­rine, kiwi, grepfruit, ardei gras și varză murată. Citricele asigură prospețimea aerului respirat și întăresc, în același timp, sistemul imunitar.

Remedii de casă împotriva mirosului gurii

Gargară
Puneți 10 picături de ulei de ar­bore de ceai, 20 de picături de tinc­tură de propolis sau 7 pică­turi tinc­tură de smirnă într-un sfert de litru de apă călduță și spălați-vă gura cu soluția astfel obți­nută. Cei ce au proteze den­tare ori coroane de porțe­lan sau din substanțe sin­tetice trebuie să le curețe, și pe acestea, cât mai te­meinic posibil.

Apa de gură
Folosiți apă de gură de mai multe ori pe zi. Împrospătează și parfu­mea­ză plăcut cavitatea bucală. Dar atenție: folosirea, în mod repetat, a unor ape de gură aspre poate irita mu­coasa bucală.

Spălatul pe dinți

Spălați-vă bine pe dinți, după fiecare masă. Și folosiți după aceea un "duș" bucal.

Borșul
Și borșul curat, preparat în casă, combate eficient mirosul gurii, dato­rită fermenților puternici - pe care-i conține.

Guma de mestecat
Din când în când, este suficient să mestecați o gumă. După cum arată studii recente, aceasta ajută, în plus, și la întărirea puterii de concentrare. Apro­po de mestecat: încercați, câteodată, și cu boabe de cafea.

Pătrunjelul
Mestecați câteva linguri de pătrunjel verde, proaspăt, tocat mărunt. Sau frunze proaspete de salvie ori de mentă. Foarte bune s-au dovedit a fi și: cimbrul, măghiranul, feniculul, anasonul sau mărarul.

Merele și bomboanele
Este suficient să mâncați un măr, și mirosul gurii dispare. Sau să sugeți bomboane răcoritoare ori pastile, de preferință cu eucalipt.

Propolisul
Faceți o cură cu propolis. Cumpărați de la far­macie sau de la plafar tinctură de propolis, puneți 20 de picături în apă călduță, faceți gargară cu o parte și beți, apoi, restul. Există propolis și sub for­mă de capsule. Dar atenție: cura aceasta are efect, doar dacă miroul gurii provine de la o dereglare digestivă în stomac.

Laptele
Unii oameni au noroc. Beau un pahar de lapte și au și scăpat de mirosul neplăcut al gurii. Unii reacționează mai bine la laptele rece, alții la cel cald.

Ceaiul de afine
Unora le ajută o cură cu ceai de afine. Durează 3 săptămâni și se beau zilnic 3 cești de ceai. Sau clătitul regulat al gurii cu ceai de salvie cald.

Chimenul
Opăriți 2 lingurițe de semințe de chimen zdrobite cu 1/4 l de apă clocotită. Lăsați să se pătrun­dă 10 minute și strecurați. Beți ceaiul călduț, cu înghițituri mici la fiecare masă. Sau lăsați să fiarbă vreme de 5 minute 1/2 de linguriță de semințe de anason și 1/2 de linguriță de semințe de chimen, în 1/4 l de lapte. Strecurați și beți amestecul călduț, cu înghițituri mici.

Semințele de in
Dați într-un clocot zilnic, vreme de o săptă­mână, 1/4 l de lapte cu 1 lingură de semințe de in galben-aurii. Mâncați terciul (păsatul) pe stomacul gol. Digestia și flora dvs. intestinală vor fi iarăși în ordine.