De ce a înnebunit vremea?

Cristian Curte
- În recentele incendii din Grecia, 26 de adulți și copii au fost găsiți morți, pe o plajă. Muriseră îmbrățișați, după ce alergaseră în van spre mare, încercând să se ferească din calea focului care le mistuise pădurile și casele -

Și în România va fi pârjol

Incendiile care au devastat Elada au fost, fără îndoială, unele dintre cele mai teribile dezastre cau­zate de încălzirea globală. Din păcate, potrivit spe­cialiștilor, nici România nu va fi ferită de astfel de fenomene. Până în 2050, temperatura medie anuală va crește la noi în țară cu valori cuprinse între 2,5 si 3,5 grade Celsius. Dat fiind faptul că în ultimii 100 de ani, creșterea a fost de doar un grad, efectele, în următoarele decenii, vor fi mult mai dure. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat că temperaturi de 40 de grade vor fi obișnuite, la fel ca și fenomenele ex­treme - veri foarte sece­toase, însoțite de ploi zilnice, rapide și abun­dente, de peste 20 l/mp. Și mai îngrijorător este fenomenul de deșertifi­care cu care România s-ar putea confrunta pes­te un secol. Părți în­tinse din Bărăgan ar pu­tea arăta atunci ca în Sa­hara, cu consecințe teri­bile nu numai pentru agricultură, ci și pentru diver­si­tatea ecosistemului. Asta dacă nu cumva încălzi­rea globală își va încetini ritmul. Fapt improbabil, spun mulți climatologi, care constată creșterea con­tinuă a gazelor cu efect de seră pe toată planeta.

Un fenomen devastator

Efectul de seră a fost descoperit de matematicia­nul Joseph Fourier, în 1824. Razele soarelui care ajung pe pământ încălzesc suprafața acestuia, iar apoi sunt reflectate înapoi în spațiu, însă gazele cu efect de seră, între care cel mai important este dio­xidul de carbon (există și o contribuție mai puțin importantă a metanului), modifică permeabilitatea atmosferei, formând o "plapumă" care reține mai mult decât ar trebui din căldura pământului. Rezul­tatul este încălzirea globală. Potrivit unui studiu din anul 2014, publicat de statista.com, 25% din gazele cu efect de seră provin din producerea electricității și căldurii, alte 21% din industrie, 14% din trans­por­turi (mașini, vapoare, avioane, trenuri), 12% din agricultură, mai ales din creșterea vitelor (mari producătoare de metan), 12% din despăduriri, iar 16% din alte cauze. Având în vedere complexitatea surselor de emisie a gazelor cu efect de seră, scăde­rea lor este o misiune complicată. Avem nevoie nu doar de mașini electrice, ci și de surse noi de energie regenerabilă, de împăduriri și, de ce nu, de schimbarea unui mod de viață. Civilizația industria­lă a dus, potrivit unui raport semnat de 450 de cer­cetători din 60 de țări și publicat de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA, la cel mai ridicat nivel de dioxid de carbon înregistrat vreodată pe Terra - 405 părți per milion. Rit­mul de creștere al dioxidului de carbon s-a înmulțit de patru ori față de debutul acestei creșteri, înregistrat la începutul anilor 1960. Însă nu toți climatologii sunt de acord că această alarmantă creștere a dioxidului de carbon provine, în totalitate, din activitatea umană. Scepticii cred că încălzirea globală ar putea fi generată de factori naturali, con­tribuția omului nefiind atât de importantă.

Scepticii de serviciu: de vină e soarele!

Patrick Moore, unul dintre cofondatorii "Green­peace", a părăsit organizația, dezamăgit de fanatis­mul la care se ajunsese, și a ajuns în tabăra sceptici­lor. Ce spun scepticii: în primul rând, un fapt îm­părtășit de toți oamenii de știință din domeniu - clima pământului și concentrația de dioxid de carbon au fost într-o continuă schimbare de-a lun­gul vieții Terrei, independent de activitatea umană. Perioadele calde au alternat cu glaciațiunile, din cauze diverse, care țin de: "termostatul planetei", orbita eliptică a pă­mân­tului, erupțiile vul­ca­ni­lor și cele sola­re. Chiar acum suntem în siajul unei glacia­țiuni, de aceea avem gheață la poli (în peri­oadele calde ea nu a existat). Așadar, e clar că tot timpul cli­ma a fost instabilă, de ce să decretăm că omul e fac­torul principal în schimbarea de acum? Sami Solanki, profesor la Institutul Max-Plank, a declarat că, de 8.000 de ani, soarele nu a mai avut o activitate atât de intensă ca acum. Richard Lind­zen, profesor emerit de științe atmosferice la Uni­ver­­sitatea MIT din SUA, a de­mon­strat că nivelul dio­xidului de carbon din at­mosferă a crescut constant în ultimii 200 de ani, dar activitatea umană nu a avut un rol în această creș­tere decât începând cu a doua jumătate a secolului XX, de acum 60 de ani. Însă, în toată această perioadă de timp, de doar două secole, temperatura planetei a crescut, în medie, cu doar un grad celsius. Așadar, dacă dioxidul de carbon a crescut natural 140 de ani, fără implicarea industriei, de ce am considera că arderea de com­bus­tibili fosili e prin­cipala vinovată? Aș încheia cu opinia lui Ian Plimer, geolog australian, care a scris șase cărți pentru a demonstra că încăl­zirea globală nu e legată de activita­tea industrială a omului. Ceea ce nu ne scutește, desigur, de lupta îm­potriva poluării, care ucide mii de oameni prin otrăvurile arun­cate pre­tutindeni - în ape, în atmosferă sau pe pământ. Dio­xidul de carbon nu e otrăvitor, dar deșeurile indus­triale, pulbe­rile legate de arderea benzinei și motorinei, reziduurile nu­cleare sunt, iar lista ar putea con­tinua la nesfârșit. În toată această dispută există însă și o speranță: chiar dacă noi ne răzbunăm pe planeta noastră, s-ar putea ca ea să aibă o soluție pentru noi.

Marea speranță: "termostatul" Terrei

Studiind diferitele ere prin care a trecut planeta, geologii au observat că, aparent paradoxal, Terra a reușit, cu toate că a trecut prin schimbări climaterice importante, să mențină o temperatură în general favorabilă vieții. Iar asta s-a întâmplat, spun ei, da­torită faptului că pământul are un fel de "termostat" care îi permite să își autoregleze temperatura - când atmosfera se încinge, termostatul o răcește, iar când ea îngheață, termostatul o încălzește. Un mecanism în care actorul principal este nimeni altul decât... dioxidul de carbon, vinovatul principal pentru efec­tul de seră. Cum merge termostatul? Când planeta începe să se încălzească din cauza efectului de seră produs de acumularea în atmosferă de dioxid de carbon, crește și cantitatea de precipitații, pentru că apa se evaporă masiv din oceane. Apa de ploaie are însă o proprietate remarcabilă - adună în ea dio­xidul de carbon din atmosferă, devenind ușor acidă, iar când intră în pământ, dizolvă rocile, încorporând în ele dioxidul de carbon cu care venise din nori. Astfel ea "spală" atmosfera, la propriu. Pe lângă acest proces, și oceanele primesc apă acidă, încăr­cată cu dioxid de carbon, pe care microorganismele marine îl încorporează în cochiliile lor, care apoi se depun pe fundul oceanului sub formă de roci se­dimentare. Prin aceste două procese, dar și prin res­pirația plantelor, dioxidul de carbon care se află în exces în atmosferă este, practic, îngropat în pământ. Astfel, el dispare treptat, ceea ce reduce efectul de seră, iar asta determină răcirea treptată a climei. Uneori, răcirea este suficient de puternică, încât se poate instala o glaciațiune. Odată atmosfera răcită, ploile scad în intensitate, iar în cazul unei glacia­țiuni se transformă în ninsoare. Drept urmare, în­globarea dioxidului de carbon în roci sau schelete de microorganisme scade, uneori ajungând de zece ori mai puțin intensă decât în perioadele calde. În schimb, în perioada rece, el este eliberat treptat, înapoi, în atmosferă, din rocile în care s-a acumulat prin activitatea vulcanilor, care în timpul erupțiilor aruncă cantități uriașe de gaze. Totul până la un punct, în care dioxidul de carbon ajunge să se acu­muleze în atmosferă suficient de mult încât deter­mină apariția, din nou, a unui efect de seră -pămân­tul reîncepe să se încălzească, iar glaciațiunea se topește la razele soarelui. Ciclul acesta a funcționat timp de miliarde de ani, iar noi, oamenii, am profitat de aerul condiționat al planetei, care a făcut atmo­sfera respirabilă.

Fenomene extreme


Polul Nord se topește

Cercul Polar este locul în care te aștepți să vezi urși albi ca zăpada, zbenguindu-se printre ghețari. Curând, s-ar putea ca blana urșilor să își schimbe culoarea, pentru că temperaturile extrem de ridicate au ajuns și la ei. În vara aceasta, pe 30 iulie, la Banak, în Norvegia, cel mai nordic punct al Europei, temperaturile au atins 32 de grade Celsius. Pentru un bucureștean nu pare mult, dar gândiți-vă că avem de-a face cu o localitate care este la nord de Cercul Polar!

Scandinavia a luat foc

Marea Baltică, o mare rece, a ajuns vara aceasta la 26 de grade, așa încât scan­dinavii au putut să renunțe la conce­diile la Mediterana, pentru a se bucura de apa caldă din fața casei. Dar bucuria a venit la pachet cu nenorociri. În Suedia s-au consemnat valori chiar și cu zece grade mai mari decât cele normale, fapt ce a declanșat incendii de pădure. Nu au fost mortale ca cele din Grecia, dar na­tura a fost rănită grav. În Norvegia, la Trondheim și Snasa, s-au atins recorduri absolute, de 32,4 și 31,6 grade, cele mai ridicate înregistrate vreodată în centrul țării. Și nici Finlanda nu a scăpat. Mercu­rul a urcat până la 33,3 grade, cea mai ridicată temperatură înregistrată din 1914, când s-a atins recordul absolut la Helsinki, cu 35,9 grade.

Japonia între ape și foc

Când mercurul termometrelor a atins valoarea de 41,1 grade Celsius, în Kumagaya, un oraș din Saitama, la 65 de kilometri nord de Tokyo, Agenția Meteorologică din Japonia a anunțat că fusese doborât un record. Au urmat 40 de morți, uciși de valul de căldură care a trimis mii de japonezi în spitale. Ma­joritatea celor decedați erau în vârstă și trăiau în case în care nu exista aer con­diționat. Dar sauna ucigătoare avea să se dovedească o provocare minoră față de o altă furie dezlănțuită a naturii - inundațiile masive. Ele au provocat mari alune­cări de teren, care au distrus case și au luat cu ele vieți. La ora aceasta, bilanțul este sumbru: 76 de morți, 92 de persoane dispărute și nu mai puțin de 1,6 milioane de oameni strămutați din casele lor. Cea mai mare parte a celor sinistrați sunt grupați în partea de sud a provinciei Hiroshima. Situația a fost atât de gra­vă, încât autoritățile au trimis noti­ficări de eva­cuare pentru aproape cinci milioane de oameni. Nu mai puțin de 48.000 de polițiști și pompieri au luptat pentru a salva viețile celor luați de viituri. Japonia arată acum de parcă ar fi trecut printr-un asediu prelungit - podurile sunt luate de ape, tre­nurile, celebre pentru punctualitatea lor, sunt sus­pendate în mare parte, iar producătorii de mașini Daihatsu și Mitsubishi și-au închis porțile fabri­cilor din zonele afectate. "Cartierul meu s-a trans­format într-un ocean și sunt îngrijorat pentru că nu știu cât timp va rămâne așa", a declarat pentru "The Guardian", Nobue Kakumoto, un bătrân de 82 de ani din Hiroshima. Problema este că nu nu­mai cartierul domnului Kakumoto este sub asediu, ci întreaga planetă.

Grecia, după foc, potopul

"Aceasta este fața schimbării climei!", titrează "The Guardian", citându-l pe profesorul de climato­logie Michael Mann, după ce incendiile din Grecia au făcut 91 de victime, iar numărătoarea continuă încă. Autoritățile au dat vina pe o mână criminală și pe neglijență, anunțând că deja l-au găsit pe local­nicul care ar fi stârnit incendiul inițial, încercând să ardă câteva crengi și frunze în curte. Dar, dincolo de ceea ce au făcut sau nu câțiva inconștienți, focul din Grecia are și cauze naturale, într-o țară în care vege­tația se aprinde spontan în fiecare vară. Ceea ce a fost catastrofal la Mati, o localitate din apropiere de Atena, întinsă pe 10 kilometri pătrați, care a ars în în­tregime, a fost combinația dintre neglijență și o natură nebună. Focul s-a propagat cu o viteză uimi­toare, surprinzându-i pe localnicii care nici nu au avut timp să ajungă la mare, pentru că vântul a bătut în rafale care au atins chiar și 130 km/h. La dezastru au contribuit și pinii, care aveau tulpini subțiri și erau uscați de arșița verii. Amplasați lângă case, ei au fost torțele care au aprins foarte repede toată sta­țiunea. Dispariția lor creează însă premizele unor noi dezastre. Christos Zerefos, șeful Centrului de cerce­tări pentru fizica atmosferei și climatologie de la Academia din Atena, a declarat pentru Euronews că dispariția pădurii face posibilă apariția unor inunda­ții puternice. Tot el a spus că incendiile au fost cau­zate de o combinație de factori climatici care au creat "furtuna perfectă", permițând focului să ră­peas­că atâtea vieți. Poate că profesorul poate părea alarmist când anunță un nou dezastru, dar recentele inundații din Atena au dovedit că, atunci când e vorba de încălzirea globală, o nenorocire nu vine niciodată singură.
Bine ar fi ca și noi, românii, să ne deschidem ochii măcar în ultimul ceas. Incendii devastatoare ca cel din Grecia putem avea și noi. Fără să le băgăm de seamă, pentru că nu țin prima pagină a ziarelor, incendiile de vegetație de la noi din țară nu sunt nicidecum puține. Statistica Institutului pentru Situații de Urgență arată că în ultimii doi ani, 2016 și 2017, s-a intervenit pentru stingerea a 26.000 de incendii. Și e demn de remarcat că în cazul incendiilor de păduri de la noi, factorul de­clanșator este, în majoritatea cazurilor, cel uman - țigări aruncate iresponsabil, arme de vânătoare folosite fără respectarea regulilor sau focuri aprin­se și scăpate de sub control. Trebuie să ne gândim că verile secetoase nu ne afectează doar pe noi, ci și vegetația, care are nevoie de foarte puțin pentru se aprinde. Iar dacă se aprinde, e foarte greu să o stingi. De aceea, cel mai simplu este să previi. Dacă tot nu putem noi, oamenii, schimba cursul în­călzirii globale, măcar să avem grijă de pădurile și câmpurile noastre. Exemplul Greciei ne arată că atunci când natura se dezlănțuie, nu suferă sin­gură...

Foto: 123RF (2), Guliver Getty (1), Agerpres (1)