Mă numesc Iulia Lung și locuiesc de 5 ani în satul Vidra, comuna Vârfurile, jud. Arad. Am ales să devin țărancă, deși toata viața mea am trăit în mediul citadin. În toți acești 5 ani, m-am minunat de frumusețea uluitoare a acestui colț de țară, unde înveți să apreciezi resursele naturale și simplitatea vieții. Avem 7 sate și-o comună, precum cei 7 pitici și... Baba Cloanța. O poveste întoarsă pe dos!
Acțiune civică de pomană
De când m-am mutat aici, am adunat zilnic gunoaie, am improvizat șanțuri, am cărat pietre cu roaba ca să astup gropi și am adus voluntari din toate colțurile lumii, care să ajute la muncă și să învețe cum trăiesc ecologic țăranii noștri. De asemenea, am avut câteva discuții cu primarul și viceprimarul comunei, în audiență sau ședință publică, și am depus memorii la primărie, semnate de majoritatea covârșitoare a cetățenilor satului nostru. Adică, am făcut acțiune civică personală, am unit comunitatea spre a face acțiuni civice împreună și am inițiat dialog cu administrația locală. Răspunsurile oficiale ale primăriei sunt evazive, neconforme cu adevărul și negative. Neoficial, s-a pus presiune pe consăteni ca să nu mai semneze și alte memorii și s-a transmis, tot neoficial, mesajul clar de nepăsare față de nevoile satului și de intimidare a consătenilor. Adică, și bruma de initiațivă civică pe care am construit-o s-a spulberat. În paralel, am făcut muncă personală de cercetare pentru a mă documenta în privința posibilităților pe care le poate avea o administrație locală spre a fi eficientă și de succes (fonduri europene, antreprenoriat social, dezvoltare economică, legislație pentru gestionarea nevoilor comunității, pentru transparență în activitate...). Am cerut ajutorul multor organizații civice care au trimis la rândul lor scrisori de susținere a comunității noastre sătești, către primăria Vârfurile. Am scris tuturor instituțiilor care guvernează fonduri europene, cerând ajutor pentru satul meu, iar acestea au răspuns cu promptitudine, inclusiv trimițând scrisori la primărie. În 24 aprilie 2018, ziarul "Special Arad" a publicat un reportaj despre noi. Rezultatul? Primăria n-a făcut nimic din ceea ce e de datoria lor să facă. De fapt, nu rezultă că ar fi măcar conștienți că au vreo datorie față de comunitate. Nevoile satului, exprimate clar, sunt ignorate.
Alți primari cum reușesc?
De ce am făcut eu toate acestea? Pentru că observ și înțeleg, aud ceea ce vorbesc consătenii mei, văd viața noastră grea și știu că se poate ca totul să fie extrem de diferit, cu o administrare publică profesională, benevolentă și motivată continuu de binele comunitar. Sunt multe exemple pozitive în țară, multe primării care au transformat viața sătenilor extraordinar. (Vezi recentele reportaje despre Vama Buzăului publicate în "Formula AS".) În mediul rural nu există prosperitate fără implicarea directă a administrației locale. Puterea comunității rurale este extrem de redusă față de cea urbană (financiar, economic, cultural, informațional...), ea nu se poate autosusține și nici nu are altă sursă de ajutor. De aceea, un sat cu o primărie incompetentă este în cădere liberă. Și cu cât e mai izolat satul, cu atât mai puțin vizibilă, ineficiența primăriei. Culmea e că tocmai aceste sate sunt bijuterii de frumusețe și bogăție naturală. Vă vorbesc despre satul meu, dar situația este aceeași pentru toate celelate șase sate aferente comunei. Drumurile sunt un dezastru, nu avem șanțuri, podețe, iarna nu se deszăpezește, curg apele și noroiul pe drumuri ca la potopul lui Noe. Vara te îneacă praful și te omoară pietrele și gropile. Trebuie să parcurgem foarte mulți kilometri pentru a rezolva orice problemă, de orice natură. Dezvoltarea economică nu există sub nicio formă. Nu s-a atras niciun agent economic care să deschidă locuri de muncă, practic, tinerii nu au unde munci. Nemaivorbind de creșterea bugetului local prin atragerea de investitori. Oamenii nu au nici măcar o mică piață locală unde să își valorifice produsele. Practic, nimeni nu poate face un ban din munca în agricultură, adică scopul și modul traiului în mediul rural. Nefiind colectivizată zona, nu există nici măcar minimul de pensie de la fostele CAP-uri. Dacă în timpul comunismului toți își trimiteau copiii la școală ca să ajungă la oraș pentru o viață mai bună, acum toți își trimit copiii în străinătate, la muncă, ca să nu se mai întoarcă. Dacă, atunci, apelativul "țăran" era folosit în derâdere, acum se poate folosi cu mirare și apoi cu compasiune. Singurele afaceri sunt cele cu masă lemnoasă, campion la defrișări masive fiind chiar primarul. Nu va dura mult până se deșertizează. Apoi?... Nu există un plan B. Nu se întrevede nici o altă oportunitate de a prospera financiar în zona noastră. Nu cred că vom mai apuca 10 de ani pe aici, ca parte de țară locuită, în felul în care demografic suntem acum, adică pe pieire. Nu există niciun plan sau intenție a primăriei de a pune atenția pe repopulare și dezvoltare economică.
Un sat fără bucurii
Zona este de o frumusețe copleșitoare. Sate răsfirate pe dealuri și văi, înconjurate de munți și păduri, un ocean verde, unde se aud preponderent doar sunete naturale. Cu toate astea, primarul este convins că zona nu are niciun potențial turistic, și de aceea primăria nu mișcă absolut nimic în a încuraja turismul. Cultural, nu se întâmplă nimic, absolut nimic. Nu am ce detaliu sau explicație să vă dau aici, pentru că nimic înseamnă nimic. Se muncește mult, fără beneficii financiare și nu există bucurie, sărbătoare. S-au descurajat toate tradițiile de a sărbători, până și colindele au încetat. Administrația publică locală nu are nicio viziune, nicio strategie de dezvoltare. Nu au nici măcar curiozitatea de a afla care sunt nevoile oamenilor. Toată atenția lor stă pe salariile extravagante votate și pe facilitățile de afaceri personale prin prisma funcțiilor. Dialogul cu primăria, indiferent de subiect, înseamnă să auzi continuu că "nu se poate" și să primești explicații neconforme cu adevărul sau, maxim, promisiuni false. Cei care pot pleca în străinatate la muncă (cu gând să nu se mai întoarcă) sunt preocupați doar de exod. Cei care nu pot pleca nu mai așteaptă nimic. Dispar galopant animalele, grădinile, livezile, grajdurile, copiii... Adică, satul piere, scârbit să mai lupte pentru supraviețuire, intimidat, autoconvins că nu merită nimic...
Ca-n Evul Mediu
Cei care trăiesc aici nu mai sunt nici țărani autentici, nici altceva în devenire, sunt doar indivizi care nu-și cunosc drepturile, care au pierdut orice urmă de încredere în toate aspectele vieții, care nu mai speră nimic, ci doar caută s-o scoată la capăt măcar până la sfârșitul lunii. Esența vieții acestui loc este total nedefinită. Nu mai sunt repere nici morale, nici culturale, nici strategice, pentru a defini încotro merge viața acestui sat, atât cât va mai fi. Pământul nostru e bun, fertil, oamenii sunt pricepuți în ceea ce fac, avem păduri, ape, zonă nepoluată, aici este raiul pomilor fructiferi... Zestrea satului e bogată. Pe de altă parte, se puteau accesa bani europeni mai mult decât suficienți ca să avem un nivel de trai excelent. Presa abundă de exemple de primari de succes, care au făcut în zonele lor lucruri uluitoare, chiar și pentru orășeni. Adică aveam toate șansele să trăim bine și, totuși, aici e "fundul pământului". Trăim ca în Evul Mediu.
Mai sunt doi ani până la alegeri, asta, dacă mai crede cineva în aceste alegeri. Oare cât mai pierdem până atunci? Fondurile europene s-au cam terminat deja, conform răspunsurilor oficiale primite de la respectivele instituții. Și, oricum, primăria noastră nu arată niciun interes în a accesa măcar ultimii bani. Avem doar buget local și acela gestionat cu reavoință și neprofesionalism. Pădurea dispare vertiginos. Aproape în fiecare zi afli că a mai plecat cineva la lucru în străinatate și că a mai murit un bătrân. Ce se poate face pentru Vidra și pentru celelalte 6 sate ale comunei Vârfurile? Din interior nu mai avem pârghii. Vă rog să puneți la inimă povestea noastră! Vă invit să veniți la noi. Oamenii sunt primitori, se bucură de oaspeți. Ar mai prinde curaj văzând că li se acordă atenție. Sau poate faceți un reportaj, poate sesizați instituții cu putere, organizații, ar ajuta enorm să fim văzuți, auziți... De-am avea șansa unei administrații locale competente și cinstite, repede am învăța să prosperăm, să simțim că merită să trăiești aici.
Oameni buni, puteți face ceva pentru noi? Contează! Avem nevoie de ajutor de mai sus decât nivelul de la care s-a creat povestea tristă a acestui sat. Căci, fără ajutor extern, nouă, cu nivelul civic redus, cu deznădejdea consătenilor, pe de-o parte, și cu nivelul de neprofesionalism și cu lipsa de conștiință a administrației noastre publice... PIERIM!
IULIA LUNG - sat Vidra, jud. Arad
"Sunteți învestiți să aduceți adevărul la lumină"
Onorată redacție "Formula AS",
D-nă Sânziana Pop,
Vă întâmpin cu sincere urări de sănătate alese și sfinte bucurii, precum și deosebite împliniri. Cu sfiala cuviinței, îndrăznim a vă adresa cuvânt de rugăminte, de a vă preocupa în activitatea dvs. și de aducerea la lumină a adevărurilor istorice de care poporul român a fost lipsit în ultimii 45-80 de ani.
Gravitatea clipei în care ne aflăm astăzi, ca și cea din 16-31 decembrie 1989, NU îngăduie distracție, nici ușurătate și nici compromisuri, ci reclamă angajare imediată și integrală la o muncă de maximă responsabilitate a celor care, asemenea dvs., astăzi, cu voia Bunului Dumnezeu, sunteți învestiți să aduceți adevărul la lumină, ca să se vindece rănile și să fim sloboziți din minciună, lașitate și slugărnicie. De asemenea, vă mai rugăm să insistați și să sprijiniți îndreptarea Constituției țării noastre privind familia tradițională, o lucrare ce se impune a deveni o urgență.
Bunul Dumnezeu să vă ajute, să vă lumineze și împuternicească să vă faceți datoria "Cu Credință, cu Dragoste, cu Frică de Dumnezeu și fără greșeală".
Vă mulțumim cu stimă,
Un grup de cititori din Brașov, cu fiii și nepoții lor, pentru care semnează
NICOLAE COLAN din Șchei