Doi copii și trei cocoși

Cititor Formula AS
Dragă "Formula AS",

Sunt una dintre cititoarele permanente ale revistei și iu­besc rubrica dedicată anima­le­lor, pe care o citesc printre primele. La fel ca alți oameni de suflet, am trăit și eu în­tâm­plări adevărate, legate de făp­tu­rile din preaj­­­ma omu­lui, fi­in­țe care nu vor­­­besc, dar știu să-și ara­te iu­bi­rea. În a­min­tirea mea au rămas câte­va ase­­me­nea "nes­te­ma­te" ca­re îmi lu­mi­nează trecu­tul. Am să vă po­ves­tesc una dintre ele...
Pe când lo­cuiam la Bucu­rești, lucram undeva pe Șo­seaua Alexan­driei, la două stații de capătul tram­vaiului 2. Într-o zi de început de mar­tie rece și po­so­morât, în timp ce așteptam autobuzul spre oraș, a tre­cut în viteză dinspre Bragadiru, un ARO cu re­morcă. Din cauza curen­tu­lui format de viteza mași­nii, prelata remor­cii flutura dis­perat și, la un moment dat, am văzut cum a aruncat ceva pe șosea. Uitân­du-mă mai aten­­t, am observat că ceea ce căzuse se mișca. M-am apro­­piat în grabă și am vă­zut un pui de găină aproape zdro­bit de asfalt. M-am grăbit să îl iau din fața ce­lorlalte mașini care circulau în viteză și l-am băgat în mă­nușa de lână. Mi-a mulțumit, scoțând un piuit chi­nuit. Cum au­tobuzul meu nu mai so­sea, am luat-o de-a lungul șoselei, de unde am mai salvat încă doi pui. De unde venea acel ARO și în­­cotro se du­cea n-am a­flat nicio­dată.
Ajunsă aca­să, le-am fă­cut puișorilor un cui­bu­șor căl­­duț și moa­le, într-o cu­tie. Le-am dat să mănânce, i-am în­vățat să bea apă. Ce bucu­rie pentru copiii mei! I-au adop­tat i­me­diat, pu­nân­du-le la fiecare câte un nu­me de alint. Ia­tă-mă ma­mă a cinci su­fle­te! După lec­ții, fu­ga afară cu pu­ii și tare mândri mai erau și invidiați de toți copiii din jur, când puii se ju­cau prin iarbă, și doar la au­zul nu­me­lor ve­neau gră­biți, li se ur­cau în pal­mă și de aco­lo pe umeri. Când ră­mâ­neau sin­­guri în bucă­tărie, pi­uiau de ma­ma fo­cu­lui, chemân­du-ne. Când ven­eam aca­să, doar ce auzeau che­ia în broască, că și ieșeau repede din cu­tie, bă­tând bucu­roși din aripi. Câte pozne... dacă îi lăsai de capul lor prin casă! Câte ghivece de flori scur­mate, farfurii răstur­nate, cer­neală văr­­sată peste ca­iete! Așa au cres­cut și s-au trans­format în trei cocoși cu creste ro­șii, care au în­ceput să-și scoa­tă băr­bă­ția la iveală, la în­ceput ră­gușit, apoi curat și puternic, scoțând din minți toți ve­cinii cu "cucurigul" lor. Ve­nise vremea să-i ducem la țară, la început în va­can­țe, apoi de tot. Le-a plăcut li­ber­tatea, dar de, nu pu­teau ui­ta că au cres­cut în casă și mai treceau din când în când prin bu­cătăria ma­mei, doar e­rau cocoși de apar­ta­ment!
Așa a tre­cut vara, cu ne­mai­vă­zuta până atunci pri­e­tenie din­tre doi copii, un băiat și-o fe­tiță, și trei cocoși.

MARIA T. - Piatra-Neamț