Cum s-a vindecat Olivia

Cititor Formula AS
Anul acesta am avut o iarnă cu năbădăi, când cald, când frig, prilej de a se instala gripele și virozele.

Așa s-a întâmplat că prietena mea Olivia a prins o viroză cu febră și dureri, care a pus-o la pat și a sleit-o de puteri. Și cum credea că va rămâne singură în această stare de rău, se căina jalnic. Dar n-a fost deloc așa. "Dumnezeu are un plan de salvare pentru fiecare din noi".
Când suntem în necaz, primim atâtea semne de iubire venite prin "soli" bine­voi­tori, numai că nu toți îi recunoaștem. Dum­nezeu ne trimite minunile Sale prin oameni buni și, deseori, prin necuvântătoare, care n-au cu­vinte, dar ne vorbesc prin compor­tamentul lor. Așa a trăit prietena mea, Olivia, niște minuni care i-au dat putere și încre­dere în bine, în revenirea stării de sănătate. Am să vă po­vestesc despre câ­teva din aceste minuni. Olivia are un prieten fidel, Negruț, un pisoiaș zburdalnic, plim­băreț și frumos. Are "ciu­boțele" negre, "frac" negru lucios și "că­mășuță" albă, aju­rată. Ochii lui albaștri, rupți parcă din seninul cerului, îi sporesc fru­mu­sețea. Ca orice pisică, și el caută tovărășia spe­ciei, chiar dacă uneori se termină cu încăierări din diverse motive. De multe ori, se distanțează de curtea lui și pleacă în vizite mai îndepărtate. Dar acum, când stăpâna lui era epuizată de boală, Negruț a renunțat la capriciile lui de motan mofturos și chiar la plimbările lui amoroase, că doar era fe­brua­rie, luna nunților la pisici. A rămas lângă Oli­via o săptămână întreagă și i-a încălzit pi­cioa­rele și sufletul, ba chiar o însoțea din cameră în cameră, ca un protector. A rămas credin­cios lângă ea și o privea drept în ochi cu înțelegere. Parcă nici mâncare nu-i mai trebuia. O altă mare minune a fost trandafirul ja­ponez de lângă geamul Oliviei. Atunci, în a­cele zile gre­le, de boală, a vrut s-o în­vese­leas­că și a înflorit. Din aceeași tul­pi­nă, pe ra­mi­fi­cații diferite, au apărut do­uă flori de cu­lori diferite. O floare era de cu­loare roșu-co­rai, cu partea din interior de un roșu mai intens, cu stamine galbene, și o altă floare avea petale albe, cu grena spre interior și tot cu stamine galbene. O frumusețe rar întâlnită și o perfecțiune uimitoare. Tranda­firul e sim­bol al iubirii, al voioșiei, și el și-a arătat fru­musețea și "sentimentele" în aceste zile triste. Prin geam, se răsfăța la soare, căutându-i căl­dura și dorind să-și sporească frumusețea. Florile vorbesc prin frumusețea lor, dar trebuie să știi să le asculți "glasul". Când ai așa frumusețe de floare în casă, gândurile îți devin mai curate, mai senine, mai optimiste; te cuprinde o bucurie. Era și asta o minune trimisă de Sus. Și cum prietena mea știe să-și împartă bucuriile cu alții, trandafirul acesta drag a avut parte de ma­rea admirație a ve­cinilor și a prietenilor.
Și acum, a treia minune. Pe pervazul gea­mului de la sufragerie, a apărut o veveriță. Făcuse un salt de acrobație de pe o ramură răsucită a teiului din apropiere și ajunsese acolo. Venise poate să admire trandafirul ja­ponez, dar mai precis să bucure ochii și sufletul prietenei mele. Olivia s-a dus la geam s-o admire de aproape: era roșcată, cu ochi maronii, ca două alune fixate pe căpșorul ei, și avea o coadă mare, stufoasă. Nici nu-i păsa că era așa de aproape de un om; poate chiar îi făcea plăcere, că doar era și ea o minune tri­misă de Sus. S-a tot răsucit pe pervaz, a atins geamul cu lăbuțele, a examinat-o pe ad­mi­ratoarea ei, apoi a întins o lăbuță, de parcă voia să-i facă urări de sănătate. S-a aruncat apoi pe altă ramură din tei și, hop, hop, din creangă în creangă, a dispărut. Venise doar să-i facă o bucurie Oliviei? Prietena mea o mai așteaptă să vină și acum, când e sănă­toasă și se gândește cu ce ar putea-o trata ca să rămână prietene pe vecie.
Totul e bine când se termină cu bine. Acum, Olivia a rămas cu Negruț, cu tranda­firul japonez înflorit și cu veverița care vine cel puțin o dată pe săptămână să-i bată cu lăbuța în geam. Dacă ești om bun, Dumnezeu îți trimite darurile Lui care-ți alină durerea.
De multe ori, ele vin prin necuvântătoare, dar trebuie să știi să le vezi, să le primești, să le aștepți. Cred că și necuvântătoarele știu că a fi așteptat înseamnă a fi iubit.

ELENA - Iași