Sunt câțiva scriitori basarabeni încă tineri, activi și bine cotați în literatura română de azi. Fie că au rămas în Republica Moldova, fie că au ales să trăiască în România, ei nu mai au deloc aerul pășunist și provincial al generațiilor anterioare, sunt sincronizați cu tendințele moderne și postmoderne occidentale și au un atu în plus - o aprofundată cunoaștere, în original, a marii literaturi ruse, care le-a intrat în gena creatoare. Numelor deja cunoscute cititorilor români li s-a adăugat din 2016 cel al Tatianei Țîbuleac, al cărei debut în roman cu "Vara când mama avea ochii verzi" a avut un mare succes de critică și de librărie: acum cartea a ajuns la a treia ediție și tot se mai scrie despre ea, iar de curând a fost publicată și în traducere franceză (sper ca stilul ei poignant să o facă vizibilă printre sutele de romane noi ce apar anual în Franța). Originalitatea șocantă a micului roman constă atât în directețea brutală a stilului, sub care mustește o tandrețe stângace, cât și în abilitatea de a evita melodrama, deși în principal e vorba de un destin ce cumulează nenorociri. Se spune că abia al doilea roman dezvăluie capacitatea reală a unui autor. Iar prin cartea pe care vi-o recomand azi, Tatiana Țîbuleac confirmă aprecierile entuziaste de la debut. Chiar dacă reia același tip de personaj narator durificat de suferințe timpurii, care privește candid-furios ceea ce îi e dat să trăiască, romanciera creează acum o altă lume, cea a Chișinăului din anii '80 și până azi, având ca fundal istoria basarabeană a perioadei reflectată în viața cotidiană. Naratoarea e aici o fetiță poreclită Lastocika (Rîndunica), abandonată la orfelinat ca și Aleksy din "Vara..." și care, ca și el, privește înapoi cu mânie, traumatizată de așteptări înșelate. Adoptată (de fapt cumpărată) de la orfelinat de rusoaica Tamara Pavlovna, ca să o ajute în "meseria" ei de vânzătoare de sticle goale adunate din gunoaie, fetița locuiește cu mama adoptivă într-o curte comună, reproducând în mic lumea Chișinăului multietnic și stratificat social, în ciuda minciunii egalitariste a sistemului comunist. Observațiile sinestezice ale fetei învie o umanitate în diversitatea ei pestriță, sesizează dramele din jur, de care nici ea nu e scutită, dar întâmplările dramatice prin care trece o ambiționează să-și depășească datul mizer, să se rupă de el. Cernobîlul, Perestroika, războiul din Transnistria, trecerea la grafia latină, la limba oficială "moldovenească" în școală, corupția și emigrația - toate sunt povestite prin peripeții ce capătă rezonanțe simbolice. Un loc aparte în roman îl ocupă relația între cele două limbi, rusa și româna, în care crește și își formează o identitate ezitantă naratoarea bilingvă (există în text și destule cuvinte rusești, scrise în grafia originală, ilustrând modul de a gândi amestecat al personajului). Roman dens și emoționant al Chișinăului așa cum noi, de aici, nu-l cunoaștem, "Grădina de sticlă" îi consolidează Tatianei Țîbuleac poziția de romancier român foarte bun.