Faimoasele comori dacice descoperite în zona Orăștiei, pe vremea imperiului habsburgic, au luat drumul Vienei și praful s-a ales de ele, au fost date la topit, de-abia dacă mai poți alege câteva monede din kilogramele de aur îngropate de Decebal sub râul Strei! Comorile găsite de fiscul vienez au avut și ele cam aceeași soartă, într-o vreme în care prețuirea istoriei vechi pălea în fața strălucirii aurului. Mai târziu, înainte de 1900, în vremea dualismului austro-ungar, odată cu dezvoltarea arheologiei, tot mai multe comori au ieșit la iveală de sub glia Ardealului. Ele n-au mai luat drumul Vienei, ci al Budapestei și, din fericire, pentru că și timpurile erau altfel, n-au mai ajuns în topitorii. Dar nici n-au mai făcut vreodată drumul întors către Transilvania. Sunt, la Budapesta, zeci și zeci de piese de mare valoare, descoperite în Transilvania și care, puse laolaltă, ar face cât jumătate din tezaurul României expus la Muzeul Național de Istorie de la București! Le-am văzut cu ochii mei! Am stat în fața lor, încremenit și înfiorat, în urma unui "noroc" cum ți se întâmplă numai o dată în viață. Plecasem la Budapesta pe urmele marelui Burebista, încercând să găsesc prin arhive și prin muzee dovezi ale uriașei sale campanii de cucerire, dusă prin pusta maghiară în apogeul puterii lui. Căutam vreun ciob de ceramică dacică, vreun vârf de săgeată ori o sică ruginită, când, etalate cu mare fast, într-unul dintre muzeele Budapestei, am dat peste tezaure uluitoare, comori de aur ca în povești, toate aduse din Transilvania! Am plecat în Ungaria pe urmele unui mare rege dac al Antichității, pe urmele celei mai temerare campanii militare din istoria noastră veche, și ne-am întors copleșiți de aurul greu pe care l-am descoperit, ca într-un serial polițist, pas cu pas, vitrină cu vitrină, notiță cu notiță, în sălile fastuoase ale "Nemzeti Muzeum" din Budapesta...
Marele regat de la marginea pustei
Cum mergi din Ardeal spre Occident, de îndată ce treci de Caransebeș și te apropii de Nădlac, fostul domeniu nobiliar al Rățeștilor, începe pusta. Dealurile înverzite de pe malul Mureșului se topesc, treptat, sub soarele arzător de început de septembrie, într-un tăpșan pe care doar culorile amestecate ale vechilor sate șvăbești din Banat îl mai scot din monotonie. Odată trecut de umilința și furcile caudine ale controalelor Schengen, pusta maghiară te înghite laolaltă cu o monotonie soră cu moartea. Câmpuri nesfârșite, întrerupte de fâșii lungi de arătură proaspătă, ce se lungesc până departe, dincolo de linia orizontului. Toată întinderea aceasta uriașă de pustă, care începe din Banat, urcă până la cotul Dunării de lângă Budapesta și merge până la câmpia ce leagă Viena și Bratislava, lungă de sute de kilometri, a fost cucerită, acum mai bine de 2000 de ani, de marele rege Burebista, după o campanie militară fără egal în istoria orgolioasă a dacilor. O pagină de vitejie deloc cunoscută azi, dar despre care s-a scris cu mare admirație în lumea antică și care a atras atenția atotputernicului Imperiu Roman: dincolo de Dunăre, în "lumea barbară", un mare regat lua naștere! Un regat capabil să strângă sub același stindard o armată impresionantă, capabilă, la rândul ei, să se ia la luptă cu războinicele triburi celtice care ocupau Europa Centrală de azi!
Strânși împreună în spatele unui iscusit strateg, dacii deveniseră mai puternici decât toate popoarele din jur. Iar ambițiile lui Burebista erau pe măsura forței pe care o strânsese sub steagul său! Nici nu știa încotro să pornească la luptă mai întâi: îl tentau și teritoriile tracice de la sud de Dunăre, îl tentau și cetățile grecești de la Marea Neagră... Dar, întâi de toate, trebuia să elibereze triburile dacice aflate sub stăpânire străină. Iar asta însemna să-i înfrunte pe celți, care îi stăteau ca un ghimpe în coastă, la granița de vest a Daciei.
Dacii, stăpânii Panoniei
"Ajuns în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine", scrie Strabon în istoria sa. Ani buni i-a luat lui Burebista să-i strângă laolaltă pe daci, mai cu frumosul, mai cu sila. Mai bine de jumătate din domnie, vreo 20 de ani, doar asta a făcut. În frunte cu marele preot Deceneu și cu puternicii săi tarabostes, Burebista a pus ordine și disciplină în regat. De câte ori a avut ocazia, a trecut neînfricat Istrul, în Tracia, și de acolo în Macedonia și Illyria: toate aceste fapte de arme i-au călit soldații pentru marile campanii ce aveau să vină... În scurtă vreme, Burebista ajunge la o forță militară depășită doar de cea a Republicii Romane. Unii spun că se bizuia pe o armată de aproape 200.000 de soldați, alții spun că erau și mai mulți: e de-ajuns doar să te uiți la cât de "dodoloață" era Dacia din epoca aceea, ca să îți imaginezi cât amar de oștire se strângea în spatele stindardului regelui. Cu toată această forță, Burebista atacă fulgerător, de-a lungul malului stâng al Dunării (în Panonia de azi). Un vuiet amarnic cuprinde pusta, nori albi de praf se ridică în urma raidurilor șuierătoare ale dacilor, cu o mie de ani înaintea atacurilor hoardelor de huni. Nimic nu le stă în cale dacilor până în dreptul Bratislavei de azi! Un deșert rămâne în urma lor, un "pustiu" lăsat "pe seama vecinilor, ca să-l pășuneze", după cum scriu, impresionați, cronicarii romani. Ecourile ofensivei armate a dacilor pe Dunărea mijlocie ajung repede în capitala Imperiului. În ochii istoricilor de la Roma, faptele de arme ale dacilor capătă proporții epopeice. "Burebista i-a pustiit astfel pe celții care se amestecau cu tracii și illyrii, iar pe boii care se aflau sub ascultarea lui Critasiros, precum și pe taurisci, i-a șters de pe fața pământului, de-a ajuns să fie temut și de romani...". Rege peste sudul Dunării și dincolo de Prut, peste teritoriul de azi al României și încă mai la nord de Maramureș, Burebista se înstăpânește, în anul 60 înaintea erei noastre, peste întreaga pustă, până la porțile Vienei...
Șirag de comori
Marile fapte de arme ale lui Burebista sunt azi parte de necontestat din istoria Panoniei. În monumentala sa lucrare despre istoria Panoniei și a Dunării mijlocii, reputatul istoric maghiar Mocsy Andras îl pomenește des pe Burebista. Vrând, nevrând, citești despre marele regele al dacilor în orice carte de istorie maghiară care se respectă. Mocsy povestește cum dacii și-au stabilit avanposturi în multe părți din teritoriile nou-cucerite, lăsând urme ale culturii lor. "Ceramica specific dacică a fost descoperită în straturile cetăților celtice (...) - Banat, Valea Moravei, estul și vestul Slovaciei și, din loc în loc, pe partea dreaptă a Dunării, în nord-estul Panoniei de mai târziu". Drumul spre vest al armatelor lui Burebista poate fi ușor intuit după tezaurele ascunse în grabă de celți și care se înșiruie de-a lungul Dunării, de la cotul fluviului, un pic mai sus de Budapesta, până la Viena: Tótfalu, Stupava, Bratislava, Simmering... Chiar dacă celții apucaseră să-și îngroape din bogății, Burebista s-a întors cu o uriașă pradă de război. Mărturie stau monedele de aur ori de argint. Circa 40 de monede din aur emise de boii de pe Dunărea mijlocie s-au găsit în comuna Geoagiu, lângă Orăștie, iar patru de argint sunt parte a unui tezaur monetar descoperit la Tămădău, o monedă celtică a fost descoperită și în cetatea de la Costești: iar acestea sunt doar mici indicii despre prada de război luată de Burebista din pusta Panoniei!
Nimic despre daci
Călăuză prin Ungaria, pe urmele campaniei lui Burebista, mi-au fost lucrările reputatului istoric maghiar Mocsy Andras. Arheologul Péter Vámos, de la Muzeul Aquincum din Budapesta, mă avertizase că sunt slabe șanse să găsesc ceva palpabil, din vremea campaniei regelui dac. Numeroasele materiale dacice despre care vorbea Mocsy în anii '70, sunt, în interpretarea modernă, mai degrabă rezultatul unui "impact cultural", pe urma relațiilor dintre celții din Panonia și dacii din Ardeal, și nu neapărat un indiciu etnic. E greu să spui - mi s-a explicat - că o anumită descoperire dacică din Ungaria are legătură cu războiul lui Burebista... Dar nu de astfel de confirmări aveam eu nevoie: prezența unor triburi dacice în pusta maghiară, încă dinaintea războiului dintre Burebista și celți, e incontestabilă. Am dovedit-o prin reportajele noastre, publicate de-a lungul timpului în "Formula AS". Artefacte dacice (ceramică, arme) există mult dincolo de Ungaria, în nordul Poloniei și Germaniei, dincolo de Marea Baltică, tocmai în Danemarca și în Suedia. Speranța mea era să găsesc ceva mai convingător. Cu ea în suflet, am pornit într-o după-amiază de sâmbătă către impresionanta clădire ce găzduiește reperele cele mai de seamă ale istoriei maghiare: Muzeul Național de la Budapesta.
Părea să am ghinion: muzeul, înconjurat de munți de moloz, era închis pentru renovare. Dar norocul care m-a însoțit totdeauna în reportajele mele, nu m-a lăsat nici acum: cu o amabilitate extremă, ghidul muzeului, Bayer Árpád, și-a rupt câteva ore din weekend, ca să mă ajute să aflu ce căutam. I-am spus că m-ar interesa ceva urme dacice din perioada lui Burebista, care, după speranța mea, nu puteau lipsi din muzeu. Dar singurul reper pe care mi l-a putut arăta era un panou mare, despre cucerirea romană, în care se explica cum Dacia și Panonia erau provincii romane vecine. Atât: nici o altă mențiune, cât de mică, legată de daci, care trăiseră în Panonia, pe care o cuceriseră, cu mare tam-tam, cu șase decenii înainte de Hristos! Bayer Árpád ridică din umeri: îi pare rău, dar ar vrea să mă ajute cu altceva, dacă tot am bătut atâta drum... Și atunci s-a întâmplat o minune. Ca într-o stare de grație, i-am spus lui Bayer Árpád ceva la care nu mă gândisem până în acel moment: "Aș vrea să-mi arăți, dacă vrei, tot ce are legătură cu Transilvania, în muzeul de la Budapesta". Árpád stă o clipă pe gânduri, apoi îmi zâmbește. "Am prezentat în chip și fel acest muzeu, dar nimeni nu mi-a cerut o sinteză așa de interesantă. O să ai ce vedea!".
Descrierea comorii
"Privește acest tezaur! Este printre cele mai valoroase din întreg muzeul!", îmi spune călăuza mea. Trei manechine, un prinț și două prințese, drapate în mătăsuri alese, stau în fața mea. Broșe imense, din aur masiv, le atârnă pe piept, alte broșe, perechi, câteva vase din aur și o brățară groasă întregesc colecția. Recunosc imediat binecunoscutul tezaur gepid de la Șimleul Silvaniei, o comoară cu nimic mai prejos decât faimosul tezaur de la Pietroasele. Citisem despre el, iar acum iată-l, în toată splendoarea, în fața mea! Descoperit în 1889, de doi țărani români, pe vremea Imperiului Austro-Ungar, tezaurul a ajuns imediat la Budapesta. O altă parte a aceluiași tezaur, găsită cu un secol mai devreme, se află azi la Muzeul de Istorie din Viena... Mă învârt minute bune în jurul vitrinei care ocupă centrul camerei, pentru a pune cât mai bine în valoare una dintre marile comori din istoria Transilvaniei. Árpád mă așteaptă răbdător. Trecem într-o altă sală, în care, tot în centru, se află o replică în mărime naturală a celebrei statui a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, al cărei original se află la Cluj, lângă Universitate. De altfel, toată sala are, într-un fel, legătură cu capitala Ardealului, căci îi e dedicată lui Matia, marele rege născut la Cluj, fiul lui Iancu de Hunedoara. Fost guvernator al Ungariei, Iancu de Hunedoara are și el un tablou impesionant în muzeul budapestan. Tot în muzeu se află și două șei despre care ghidul spune că i-ar fi aparținut, cândva, lui Vlad Țepeș. Din sală în sală și din epocă în epocă, ajungem până la primul război mondial și la cucerirea Budapestei de către trupele românești, în 1919. Ordinele transmise populației de către comandamentul românesc, tipărite în română și maghiară, sunt expuse în muzeu. Le privesc și nu pot să nu zâmbesc când realizez coincidența: la 2000 de ani după impresionanta cucerire a Panoniei de către Burebista, trupele românești repetaseră isprava printr-o altă mare faptă de arme din istoria noastră! Dar despre asta, în alt reportaj!
Doi detectivi pe urmele aurului transilvănean
Continuăm parcursul prin sălile elegante de la "Nemzeti Muzeum", dar gândul îmi e tot la tezaurul pe care ghidul mi l-a arătat la intrare. "Sigur nu mai găsim și alte comori din Ardeal?". "Sincer, nu știu, dar haide să mergem înapoi în sălile de istorie veche și să căutăm mai atent", spune. Ne întoarcem, și norocul e iarăși la întâlnire: ce descoperim acolo e cu adevărat impresionant! Numai între o singură vitrină, din 15 exponate, 13 sunt din Transilvania: discuri de aur ornamentate, de la Grăniceri, inele pentru prins părul, minunat dichisite, un tezaur de la Șmig, o brățară de aur de la Târgu Mureș, o altă brățară, ornamentată, de la Biia. În rest, puzderie de inele și de brățări cu motive dacice. Árpád caută într-o sală și, cum găsește ceva interesant, cum vine într-un suflet să îmi arate. E un pic pe fugă, stăm prin muzeu de două ore deja, dar munca de detectiv de comori îl prinde tare de tot și pe el. Găsim, până la urmă, zeci și zeci de exponate, unul mai frumos și mai strălucitor decât altul. Comorile Transilvaniei strălucesc imperial în sălile de la Nemzeti Muzeum, unde mici "note de subsol", pe care nu le citesc decât specialiștii, dau cuvenita recunoaștere locului de obârșie al comorilor. Tot căutând, dăm și peste două minunate piese găsite la Apahida, lângă Cluj, parte a unui tezaur mai mare, care a fost descoperit după întregirea României și care se află acum în sala tezaurului de la Muzeul Național de Istorie de la București, dar și o impresionantă brățară cu capete de taur, una dintre cele mai frumoase exponate din întreg muzeul. "S-a făcut la un moment dat un top cu cele mai importante piese din muzeu și acum, că am văzut care dintre ele sunt din Ardeal, pot să îți spun că multe dintre ele se află în el", îmi spune Árpád la despărțire, un profesionist și un om minunat, bucuros că mi-a putut fi ghid pe drumul aurului plecat de la noi în bejenie.
Umbra lui Burebista la Gellert
Mă despart greu de luciul aurului pe care mi-ar fi plăcut să-l contemplu acasă, în locul unde a fost găsit, ca să mă întorc la tema cu care am plecat de acasă: regele Burebista. Plec de la muzeu și pornesc, pe malul Dunării, spre Muntele Gellert. Munte e mult spus, dar, înfipt abrupt în malul drept al Dunării, în plină câmpie, Gellert-ul chiar pare impresionant. Și apoi, e o întreagă mitologie în jurul Gellert-ului, care îi dă și ea o alură dramatică. Austriecii au construit aici, după revoluția din 1848, o fortăreață care să domine Buda și Pesta, în cazul unei noi răzmerițe. 100 și ceva de ani mai târziu, rușii au urcat și ei tancurile pe Gellert, în timpul revoltei anticomuniste din 1956. Dar în vremurile antice, aici, pe Gellert, a fost o cetate celtică. Să fi fost cucerită de Burebista, așa cum se șoptește printre câțiva istorici români? Plasată de-a dreapta Dunării, într-un punct-cheie de trecere de pe un mal pe altul, cetatea nu avea cum să le scape din vedere luptătorilor daci. Dar istoricii maghiari nici nu vor să audă de așa ceva: ei susțin, sus și tare, că nu au găsit elemente dacice în timpul săpăturilor arheologice. Au găsit în alte locuri din Ungaria, dar pe Gellert, nu. "Conform unor teorii, fortăreața ar fi fost construită tocmai împotriva invaziei dacice, deci e posibil să fi fost un așa-numit «refugium»", îmi spusese, totuși, arheologul Péter Vámos.
Sunt sus, în vârful "muntelui" Gellert, la 200 și ceva de metri deasupra Dunării. Privesc în amonte și îmi imaginez zecile de mii de daci ai lui Burebista atacând năvalnic, precum apele venind dezlănțuit, dinspre munți. În lumina limpede a apusului de toamnă, poți ghici meandrele Dunării până hăt departe. Locul are în el ceva cu adevărat magic. Ajunge doar să te urci acolo, sus, și simți cum te înstăpânești, cumva, peste toată pusta de la poalele dealului. Ajunge să urci acolo ca să te simți rege. Acum 2000 de ani, pentru marele Burebista era joacă să cucerească Gellert-ul - dacă nu cumva a și făcut-o. Iar dacă nu a făcut-o, e numai și numai pentru că țintele lui erau mult mai ambițioase de atât: Viena și Bratislava... Nimeni în istoria noastră nu a îndrăznit și nu a cucerit atât de mult ca Burebista!