Disperarea Corinei Crețu

Ciprian Rus
Multe i se pot pune în cârcă alian­ței PSD - ALDE din punctul de vedere al "bunei" guvernări.

Aruncă bani în neștire pe paranghelii de cartier, în loc să facă lu­crări edilitare, sparge bani pe pensii speciale, în loc să îi pună să circule prin investiții, trage din toate direcțiile în investitorii străini stra­te­gici, pe care îi acuză că ar sta în spa­tele mișcărilor de stradă etc. Dar una dintre prostii le întrece pe toate. Să-i pici cu ceară, PSD-iștii nu vor să se atingă de fondurile europene! Știu ei ce știu! Dacă faci investiții pe fon­du­rile europene, ești controlat la sânge, deci nu prea are cum să pice vreun pic de șpagă, dar măcar în cazul unor proiecte mari, care în mod limpede nu se pot face din bani publici, ar trebui să apelezi la ajutorul Uniunii Euro­pe­ne! Atât de mare e îndărătnicia guver­nanților, că au reușit să o scoată din minți chiar pe reprezentanta lor la Bruxelles, comisarul european Corina Crețu. Veche protejată a lui Ion Iliescu, Corina Crețu nu e câtuși de puțin ge­nul de PSD-ist rebel. Dar halul de dis­perare în care-au dus-o premierul Dăn­cilă și ai săi, a determinat-o să-i beș­telească pe PSD-iști de la Bru­xelles. Într-un atac fără precedent, Cre­­țu acu­ză guvernul PSD că nu de­pune pro­iecte de infrastructură pentru a fi fi­nanțate cu fonduri europene. "Vreau să vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului Ro­mâniei, față de munca pe care o fac", a avertizat Crețu. "Nu înțeleg aceas­tă tensiune care s-a creat între mi­ne și Guvern. Eu doar am spus lucrurilor pe nume: avem bani la Bru­xelles pen­tru proiecte de infra­struc­tură, dar nu avem proiecte. Autostrada Târgu Mu­reș - Iași este o prioritate a Comisiei Europene; avem nevoie să com­pletăm proiectele de infra­struc­tu­ră care co­nectează Europa, mai ales Re­publica Moldova și Moldova de Europa cen­trală și de est. Avem bani pentru studii de fezabilitate, dar nu avem nicio so­licitare pentru așa ceva", a declarat Co­rina Crețu. Tot ea a acuzat Gu­ver­nul de la București și că și-a încălcat promisiunea de a depune la Bruxelles proiectul metroului Pipera - Berceni. "La ora actuală, avem în analiză un singur proiect major: me­troul Otopeni - Gara de Nord. Aștep­tăm Craiova - Pitești, Târgu Mureș - Iași, podul de la Brăila. Autoritățile române sunt cele care au solicitat schim­barea progra­mu­lui de infra­struc­tură, dânșii ne-au dat niște termene care au fost deja depă­șite. De exemplu, pro­iec­tul de metrou Pi­pera - Berceni, unde dânșii s-au an­gajat pe proprie răspun­dere, sub sem­nătură, că vor depune în 2017 acest proiect. Suntem în octom­brie 2018 și nu l-am primit. S-au pier­dut 2 miliarde de euro în domeniul cel mai vulnerabil și cel mai necesar pen­tru România, cel al transpor­tu­rilor. Pentru perioada 2014 - 2020 fa­cem eforturi supra­ome­nești să evităm pier­derea banilor", a mai adăugat comi­sa­rul european.
Corina Crețu a întărit faptul că își dorește ca românii să înțeleagă că din partea Comisiei Europene există toată disponibilitatea de a finanța proiecte de infrastructură în România, dar atâta vreme cât autoritățile de la București nu transmit proiecte, Bruxelles-ul nu are ce finanța. Cam așa stau lucrurile! O spune - nu vreun reprezentant al opo­ziției adormite din Parlament - o spu­ne chiar un om cu carnet de mem­bru PSD!