Noi mârșăvii

Ciprian Rus
Sunt deja vreo doi ani de când Liviu Dragnea și PSD-ul au pornit un război deschis împotriva celor care ies în stradă și acuză puterea de mizeriile pe care le face în domeniul justiției.

Nici măcar faptul că, re­cent, Comisia de la Ve­neția, entitatea cea mai în mă­sură să judece fără pa­timi, strict profesional, schimbările legislative de la București, a dat dreptate, aproape punct cu punct, opozanților puterii, nu îi face pe cei din PSD-ALDE să dea îna­poi. Dimpotrivă, o țin pe a lor. Du­pă atacurile verbale și controalele tri­mise pe adresa marilor corporații, ai că­ror șefi au ieșit în stradă, după de­mons­trațiile de forță din august și după aroganța propunerii de înaintare în grad a celor care au condus șarjele împotriva protestatarilor pașnici, a venit rândul organizațiilor non-guver­namentale să intre pe lista răzbunării PSD-iste. Sub pretextul transpunerii în legea românească a unei directive europene privind spălarea banilor, gu­ver­nanții bagă societatea civilă în aceeași categorie de risc financiar cu fur­nizorii de servicii de jocuri de no­roc și cu instituțiile bancare, obli­gând ONG-urile să raporteze beneficiarii reali ai activității lor, în termen de 30 de zile de când aceștia sunt cunoscuți: în caz de neconformare, organizația poate fi dizolvată, spune proiectul de lege.
Rezultatul e previzibil, se plâng ONG-urile: "blocarea activității orga­ni­zațiilor, cele mai afectate ur­mând a fi asociațiile și fundațiile care lucrează în beneficiul unor persoane vulne­ra­bi­le (persoane abuzate, persoane cărora nu li se respectă drepturile omului, per­soane afectate de sărăcie extremă) și investiția inutilă de resurse în ac­ti­vi­tăți administrative, în detrimentul ac­tivităților pe care organizațiile le desfășoară în beneficiul comunităților pe care le servesc". Mai simplu spus, în loc să se ocupe de menirea lor de bază, ONG-urile vor fi prinse în hâr­țogăraie și amenințate în orice mo­ment cu dizolvarea...
Dar perversitatea guvernanților nu se oprește aici. Nicidecum! Pentru că UDMR-ului și asociațiilor non-guver­namentale care se ocupă de interesele minorității maghiare nu le conveneau această lege, Liviu Dragnea a lăsat de la el, generos cum îl știm, când vine vorba de interesul său personal (în cazul de față, de a se bizui pe voturile murdare ale parlamentarilor UDMR). Așa că a decis să bage în lege un amen­­dament care scutește ONG-urile minorităților de la obligația valabilă tuturor celorlalte ONG-uri! A mia mâr­șăvie pusă la cale de alianța de guvernare PSD-ALDE și UDMR și a mia oară când Uniunea Maghiară face troc pe față cu principiile de drept și, în definitiv, cu prezentul și cu viitorul românilor! Încă un cadou de Centenar făcut românilor - ONG-iști sau nu - de către guvernanți! Nu poate fi exceptat de la lege un ONG care se ocupă de copiii bolnavi de cancer, dar de bieții colegi de rele de la UDMR li s-a rupt inima celor din PSD și ALDE...