"Îmi exprim gratitudinea față de d-l dr. Ion Pătrașcu și față de spitalul din Sebeș - Alba"

Cititor Formula AS
Mă numesc Coralia Velțianu, sunt inginer pen­sionar, în vârstă de 82 de ani, și doresc să vă aduc la cunoștință următoarele: fiind în vizită la fiul meu, într-o comună de lângă Sebeș-Alba, m-am împie­dicat de o piatră și am căzut.

Mi-am fracturat brațul stâng. Am fost dusă la spitalul din Sebeș-Alba, la urgență. Spre norocul meu, ortopedul spitalului, dr. Pătrașcu, tocmai fusese de gardă. Imediat mi-a făcut o radiografie, confirmându-mi că era fractură a humerusului stâng, cu o ușoară deplasare. Spre sur­prinderea mea, în locul clasicei radiografii, mi s-a înmânat un disc cu diagnosticul. D-l dr. Pătrașcu Ion mi-a explicat că nu era cazul de operație, și nici de gips, care numai atrofiază musculatura și care apoi se reface greu, așa că dânsul, personal, mi-a fă­cut un bandaj absolut profesional, care, deși nu era foarte fix peste bust, a fixat așa de bine frac­tura - încât n-am avut după aceea nicio durere. A lăsat liberă și palma stângă, cu recomandarea de a o folosi și mișca.
Mi-a dat rețetă pentru cazul în care aș fi avut dureri. Deși am cumpărat medicamentele, n-a fost nevoie să le folosesc, pentru că brațul nu m-a durut deloc, datorită bandajului făcut cu atâta măiestrie de dom­nul doctor.
Doresc să-mi exprim pe această cale gratitu­dinea și admirația față de dr. Ion Pătrașcu și față de spitalul din orașul Sebeș-Alba, pentru preocupare umanitară față de binele pacienților săi. Doresc să arăt, de asemenea, că dr. Ion Pătrașcu a colaborat cu marele ortoped român de renume mondial, dr. Clement Baciu. Omagiu școlii de medicină româ­nești, care a dat personalități de anvergură în aceas­tă glorioasă, dar foarte grea meserie.
Mulțumesc, "Formula AS", că faci cunoscute nu­mele unor personalități românești!

CORALIA MARIA VELȚIANU - Brașov