"Am osteoporoză și reumatism degenerativ"

Cititor Formula AS
(Răspuns pentru LENUȚA - Bicaz, F. AS nr. 836)

Am scăpat de durerile cauzate de osteoporoză și reumatism degenerativ prin masaje, practicate de circa trei ori pe săptămână, cu un burete natural (lu­far), care se găsește de vânzare la prăvălii și piețe. Frecarea cu buretele uscat activează circu­lația sângelui în tot corpul. Masajul se face de la vârful de­getelor picioarelor în sus și de la degetele mâi­nilor tot în sus. Nu este bine să se facă în alt sens. Pe urmă, mă ung cu ulei de măsline, tot în același sens în care fac și masajul. Am încercat și eu trata­mente cu diverse medicamente, dar n-au dat rezul­tat. După o internare la recuperare, nu mai puteam să merg. Acum mi-au dispărut durerile, pot merge bine, pot să și alerg - pe când înainte, doctorii mi-au recomandat să-mi iau baston. Este indicat să vă preparați un macerat din mușețel proaspăt și ulei de măsline, care dă rezultate și mai rapide. Dar și uleiul de măsline simplu este bun: eu îl folosesc pentru orice durere provocată de frig sau de curent, ori pentru alte dureri reumatismale.
Totodată, trebuie să aveți încredere în Dum­nezeu, să iertați pe toată lumea, inclusiv pe duș­manii dvs., să spuneți "Tatăl Nos­tru" dimineața și seara, să aveți gânduri bune, să faceți fapte bune. Multă sănătate.
G. MARIA - București

"Aș vrea să mă îngraș cu măcar 5 kg"
(Răspuns pentru LILIANA M., F. AS nr. 980)


1. Vă transmit tratamentul pe care l-am folosit ca student, având 1,81 m înălțime și doar 60-64 de kilograme. Singura metoda care a dat rezultate concrete s-a bazat pe polen de albine proaspăt (după un an își pierde proprietățile), care conține proteine pure și este cea mai bună hrană pentru organism. Polenul se ține la rece, fără umezeală (dacă se umezește, devine toxic). Prin asociere cu mierea, produce o recuperare rapidă a greutății, o îmbunătățire a formulei sângelui și o creștere a tonusului vital. Dacă tratamen­tul nu dă rezultate, înseamnă că individul respectiv are o boală endocrină (hiperti­roidie) sau o tumoră care îl împiedică să asimileze substanțele prin tubul digestiv. Tratamentul: Se ia, de preferință dimi­neața, pe nemâncate, polen (1-2 lingu­rițe) dizolvat într-un pahar cu apă caldă sau ceai vreme de zece minute, în care se adaugă și o lingură de miere lichidă. La început va produce o stare de discon­fort gastric, dar va dispărea cu timpul. Se pot lua 1-3 pahare pe zi sau granule de Polenolecitină.
MUGUR C. - Reșița

2. Am citit tot în "Formula AS" o rețetă simplă și deloc costisitoare pentru a vă putea îngrășa. Ea constă într-o cură cu apă de mare, adică să se bea în fiecare zi câte o înghițitură de apă, până se ajunge la un litru pe zi și apoi în des­creștere, până la o înghițitură. Veți avea plăcuta surpriză să vă îngrășați 7-8 kilo­grame. În plus, veți căpăta imunitate la boli ca gripă, amigdalită, răceli.
VALI - Ploiești

"Băiețelul meu are prea puține trombocite în sânge"
(Răspuns pentru CARMEN, F. AS nr. 1018)


1. Tratament naturist pentru mărirea numărului de trombocite: se face o infuzie dintr-o linguriță de crețișoară, peste care se toarnă o cană de apă fiartă. Se acoperă și se lasă să se infuzeze un sfert de oră. Nu se îndulcește. Se beau două căni pe zi - una pe stomacul gol și a doua seara, la o oră și jumătate după ultima masă. Sperând că aceste rânduri vă vor fi de folos, vă mulțumesc pentru timpul acordat. Cu stimă și bucurie, pentru că aveți o publicație foarte interesantă.
CATINCA - București

2. Vă recomand o rețetă pe care am folosit-o și noi, pentru fetița noastră în vârstă de 10 ani, cu rezultate foarte bune. (Diagnosticul ei - purpură trom­bocitopenică acută.) Ingrediente: miere de albine naturală - 1 kg, propolis solid, dat pe răză­toarea de plastic - 20 g, aloe (frunze date tot pe răzătoarea de plastic) - 750 g. Planta să fie în vâr­stă de 3-5 ani. Înainte de recoltare, planta să nu se ude timp de 5 zile. Toate ingredientele se pun într-un borcan de sticlă și se țin la rece timp de 5 zile, după care se administrează ast­fel: în primele 5 zile, se ia câte o lingură dimineața și la prânz, cu două ore înainte de masă, apoi se ia câte o linguriță dimineața și la prânz, cu două ore îna­inte de masă. Durata tratamentului este de la trei săptămâni până la două luni. Cura se poate repeta încă o dată, după o pauză de șapte zile. Atenție, să nu confundați planta de aloe cu alta. Amestecul de aloe este recomandat și în vin­decarea următoarelor boli: viroze respiratorii, anorexie, cefalee, faringo-a­mig­dalite, astm bronșic, reumatism, paralizii, in­fec­ții cronice ale pielii, neurastenii, ulcere gastrice, cancere, TBC pulmonar. Contraindicații: în sar­cină și dereglări hormonale.
M. VIORICA - Slatina

"Caut tratament alternativ pentru herpes genital"
(Răspuns pentru COSMIN, F. AS nr. 1105)


Prietena mea a suferit cumplit, timp de zece ani, de un herpes genital. A fost pe la toți medicii și a făcut tot felul de tratamente. Toți i-au spus că herpesul nu se vindecă în totalitate, dar se poate ameliora. A făcut și vaccin antiherpetic și alte tratamente, dar nu i-au ajutat. Acum, prietena mea este plecată în Israel și mi-a scris că se simte foar­te bine. Cum? În fiecare zi, face băi locale călduțe cu apă cu sare io­dată. Un litru de apă și o lingură cu vârf de sare. Sarea iodată se găsește în comerț. După baie, se aplică un unguent: Locacorten Tar (se gă­sește în farmacii). Herpesul apare la șase luni sau la un an. Cu acest tratament (ieftin și foarte bun), prie­tena mea se simte foarte bine.
CLAUDIA - Ploiești

"Am un lipom gigant care recidivează"
(Răspuns pentru CATRINA, F. AS nr. 1261)


Stimată doamnă, și eu am avut un lipom, e drept că nu atât de mare ca al dvs., și am reușit să mă vindec cu ajutorul bitterului suedez, în felul următor: locul trebuie mai întâi uns cu alifie de gălbenele, apoi se aplică o bucată de vată îmbibată cu bitter suedez, se pune deasupra o bucată de vată uscată, pentru izolație termică, se acoperă cu o folie de material plastic sau se leagă cu o fașă. Cu această compresă se poate umbla prin casă sau se poate ședea. După scoaterea compresei, se pudrează pielea cu talc, pentru a împiedica apariția mân­cărimilor. Bitterul suedez se poate achiziționa ca atare de la farmacii. După două săptămâni, lipo­mul - care era inițial cât o monedă - s-a redus până la dimensiunea unui bob de mazăre, iar după încă o săptămână, a dispărut complet. Rețeta res­pectivă se găsește și în cartea Mariei Treben, din care m-am inspirat. Respectând tratamentul în­tocmai, în fiecare zi, am reușit să evit o operație chirurgicală care, deși nu este foarte complicată, este neplăcută.
Vă doresc succes și multă sănătate!
DELIA M. - Brașov

"Caut leacul cu semințe de pepeni verzi pentru eliminarea pietrelor la fiere"
(Răspuns pentru N. M. - Sinaia, F. AS nr. 1291)


Se iau semințe de pepene verde și se usucă. Se dau prin râșnița de cafea și se ia în fiecare dimineață câte o linguriță din această pudră, amestecată cu o lingură de ulei de măsline. Se iau 10 zile la rând di­mineața, pe stomacul gol, și se stă culcat 10 minute pe partea dreaptă. Tratamentul durează trei luni, câte zece zile din fiecare lună, la intervale regulate. Rețeta este sigură. În pe­rioada cât se face tratamentul se exclud prăjelile, grăsimile, alcoolul și cafeaua.
GEORGETA - Ploiești

"Fiul meu suferă de epilepsie idiopatică"
(Răspuns pentru MARILENA S. - Craiova, F. AS nr. 1309)


1. Într-o revistă ungurească am citit un articol extrem de interesant, în care se afirma că medicii canadieni au ajuns la senza­ționala descoperire că, în cazul unei carențe de man­gan în organism, corpul uman este zguduit de crize epileptice. La un băiat de 12 ani, testele obiș­nuite pentru bolnavii de epilepsie n-au dus la nici o concluzie. Atunci au verificat cantitativ toate elementele din sânge și a reieșit că nu avea nici măcar jumătate din cantitatea de mangan normală. De asemenea, în sângele mamei, cantitatea de mangan era mică. Apoi au verificat valorile man­ganului la alți copii epileptici și, de asemenea, ele erau mici. Medicii studiază mai departe legătura dintre mangan și crizele epileptice și speră că printr-o alimentație mai bogată în mangan să vin­dece această boală grea. Întrebând o rudă, de pro­fesie farmacist, dacă în farmacii există mangan, mi-a răspuns afirmativ. Părerea mea ar fi să vă consultați medicul în privința aceasta sau, dacă nu știe nimic, să apelați personal la mangan. Medi­camentele sunt însoțite de instrucțiuni privind administrarea lor.
LIVIA M. - Arad

2. Vă sugerez câteva rețete de tratament pe cale naturală, recomandate de oameni care le-au încer­cat și au obținut rezultate bune.
* Comprese cu bitter suedez, aplicate pe zona occipitală. Procedeul e dublat de ingerarea de ceai de urzici, din care se beau patru căni pe zi, în care se toarnă câte două linguri de bitter suedez.
* Se amestecă ulei de măsline cu ceară și fagure de albine topite (în cantități egale). Se unge cu acest preparat o bucată de pânză și se aplică sub formă de compresă pe coloana vertebrală.
* Se recomandă băi cu flori de fân din zona montană. (Se umple un săculeț care se fierbe 5 minute în 5 litri de apă, apoi se bagă în apa din cadă, împreună cu lichidul infuzat.)
* Sucuri de legume: se beau zilnic 300 ml suc de morcovi, 160 ml suc de spanac, 100 ml suc de sfeclă, 120 ml suc de salată verde, 30 ml suc de cas­traveți, 31 ml suc de pătrunjel.
* Masarea, vreme de 5 minute zilnic, a zone­lor reflexogene pentru ganglionii limfatici. Multă speranță, sănătate și încredere în rugăciunile către Dumnezeu!
GABI V. - București