Săptămâna 23-29 noiembrie

Tana Rosca
Weekend-ul începe cu o frumoasă Lună pli­nă în Gemeni, care garantează mo­men­te plă­cute în familie, sau poate furniza ener­gia po­tri­vită pentru o petrecere plină de antren și de glume simpatice. Dacă invitați și amici din lumea aface­ri­lor, utilul poate să se îmbine cu plă­cutul. Avem însă nevoie de atenție pentru detalii, pentru că există tendința de a face mai multe lucruri în același timp. Soarele intră în Săgetător, unde îi găsește pe Mercur retrograd, dar și pe marele benefic Jupiter. Pu­tem comite greșeli sau chiar gafe, dar ele vor stârni mai degrabă amu­za­­mentul decât supărarea. Și chiar putem să câș­tigăm capital de simpatie în urma stân­gă­ciilor comise. Neptun cel distrat și emoțional re­vi­ne în mișcare directă luni, care poate fi o zi de ma­ximă confuzie, mai ales pentru na­tivii din Pești, dar ulterior apele neptuniene se mai lim­pe­zesc și vedem mai clar detaliile. Venus, Uranus și Nodul Nord (sensul vieții) sunt în deza­cord, ceea ce ne poate îndemna să facem alegeri im­pulsive și necugetate în domeniul banilor, al prie­teniei sau în amor.

Semnele cardinale:

BERBECII nu se simt prea bine în pielea lor din două motive. O dată pentru că Marte, planeta dvs., se găsește în Pești, ceea ce vă scade energia și vă supune unor stări emo­ționale ciudate. Pe urmă, pentru că aveți din nou ten­dința de a face cum vă taie capul în parteneriat.
RACII primesc tot felul de impulsuri con­tradictorii din partea planetelor. Ura­nus le dă idei îndrăznețe în carieră, dar care pot fi cam radicale pentru gustul uno­ra. Venus îi pune în postura de diplomat pentru în­treaga familie, iar Nodul Nord îi confruntă cu karma.
BALANȚELE se bucură de un spectacol, un concert sau pur și simplu de o excursie de weekend. Venus în semnul dvs. vă face să căutați frumosul și vă dă răbdarea să faceți față unui partener de cuplu ori de afaceri năzbâtios. În privința carierei, destinul își spune cuvântul.
CAPRICORNII care socializează în weekend cu partenerii de afaceri pot des­co­peri o modalitate lucrativă de a-și ex­tin­de colaborarea. Ar fi bine să conștientizați câtă ener­gie alocați carierei și câtă perechii dvs. Asta pentru că partenerul are tot mai multă nevoie de dvs.

Semnele fixe:

TAURII au idei inspirate privind mă­rirea veniturilor. Nu e vorba neapărat des­pre surse noi de câștig, ci mai degrabă despre extinderea celor existente. Încercați să aveți răbdare cu cei din anturaj, dar gândiți-vă de două ori înainte de a le da bani.
LEII sunt mai temperamentali ca de obicei. Sunteți într-adevăr în formă, plini de vervă, dar autocontrolul poate lăsa de dorit - vă pot scăpa remarci nelalocul lor. Cei vizați ar putea să vă poarte pică o vreme. Vă iau însă partea prietenii, care vă apreciază creativitatea.
SCORPIONII au nevoie de atenție dacă pornesc la drum lung sau au de sus­ținut relații mai complexe cu per­soa­ne sau instituții din străinătate. Unii colegi de ser­viciu v-ar putea călca pe nervi, dar dacă reacționați în forță, aveți mai mult de pierdut decât de câștigat.
VĂRSĂTORII încep să își deruteze prietenii, revenind la radicalisme la care renunțaseră, aparent, din iunie. Dacă nici acum ideile dvs. nu sunt acceptate, ar fi cazul să le lăsați baltă. Și în privința banilor ar trebui să fiți rezervați, până cu cunoașteți toate detaliile.

Semnele mutabile:

GEMENILOR le priește Luna plină de vineri în semnul lor. Fie că vă vedeți cu familia ori cu prietenii, distracția este garantată. Asigurați-vă întâi că ați terminat toate chițibușurile de la serviciu, altfel șefii se pot supăra, mai ales luni.
FECIOARELE nu mai știu cum să se comporte față de partenerul de cuplu ori de afaceri. Nu vă bateți capul, vă veți lă­muri de marți încolo. Dacă aveți idei de afaceri, nu le demarați fără să consultați o persoană obiectivă.
SĂGETĂTORII se simt excelent, ceea ce nu se poate spune despre unii dintre cei care îi înconjoară, care se pot trezi cu ade­vă­ruri neplăcute spuse fără menajamente. Mare aten­ție la volan sau la componentele electrice ale mașinii.
PEȘTII sunt zăpăciți din două motive. Primul îl constituie Marte în semnul dvs., cu a cărui energie nu rezonați deloc. Al doilea e schimbarea de macaz pe care o face Neptun, luni. Cât timp sunteți într-o asemenea stare de derută plus nervi, e bine să stați cuminți.