Iar când privim spre marile fapte din trecut și spre marile personaje care ne însuflețesc istoria, cădem, inevitabil, într-o nostalgie dezarmantă. Citind despre Marea Unire, am dat zilele trecute peste o fotografie emblematică a acelor vremuri. 15 bărbați eleganți, așezați pe două rânduri, pozau pentru istorie: prima fotografie de grup a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și teritoriilor românești din Ungaria, așa cum s-a numit, de fapt, primul guvern românesc care a condus zona intracarpatică până la unirea de facto, consfințită de tratatele internaționale la 1920. Condus de Iuliu Maniu, marele artizan al Unirii, guvernul ardelean are nume unul și unul: Dr. Alexandru Vaida-Voevod, Dr. Ștefan C. Pop, Vasile Goldiș, Dr. Aurel Vlad, Dr. Morariu, Iosif Jumanca, Dr. Romul Boilă, Dr. Ioan Suciu, Dr. Victor Bontescu, Ștefan Haliță, Dr. Laurențiu Oanea, Dr. Aurel Lazăr, Dr. Emil Hațegan și Ion Flueraș. Orice comparație cu clasa politică de azi - nu mai vorbim despre componența guvernelor din ultimii 2 ani - e absolut dureroasă. După cum dureroasă e, pentru tot mai mulți dintre tinerii dinamici ai României de azi, direcția tot mai confuză în care a luat-o țara, sub conducerea lui Liviu Dragnea și a oamenilor săi din coaliția aflată la guvernare. Dezastru! Nouă români pleacă din țară în fiecare oră, îngroșând rândurile milioanelor care vor sărbători centenarul Marii Uniri departe de bătrânii lor părinți, rămași singuri prin satele și cartierele sărace ale țării, departe de copiii pe care-i văd doar seara, pe Internet. În vreme ce Serbia își face cadou de Centenar o autostradă de peste 500 de kilometri, care o va străbate de la un capăt la altul, iar Finlanda își face cadou o bibliotecă uriașă, de 100 de milioane de euro, România așteaptă aniversarea sutei de ani de la alipirea Transilvaniei fără nici un proiect de anvergură care să strângă în jurul său, cum s-ar cuveni de Unire, pe toată lumea. Forța civică din ultimii ani, care a pus România pe prima pagină a presei internaționale, pare să fi fost înghițită, și ea, de derizoriul din jur.
Iminența depresiei pare mai mare ca oricând în aceste zile, care ne pun față în față cu entuziasmul și energia de acum 100 de ani. Tocmai de aceea sunt mai actuale ca oricând vorbele pe care unul dintre oamenii din eșalonul al doilea al Consiliului Dirigent din Transilvania, marele profesor Onisifor Ghibu, ni le-a lăsat ca testament peste timp. "Dacă la un moment dat veți întâlni în calea voastră piedici, fie din partea străinilor, fie din partea fiilor rătăciți și orbiți de răutate din sânul vostru chiar, aduceți-vă aminte că înaintașii voștri, care au trăit, au luptat și au murit sub stăpâniri străine, au întâlnit în calea lor obstacole și mai mari și că ei totuși nu s-au speriat de ele, ci crezând puternic în dreptatea cauzei lor, și-au împlinit datoria cu o persistență și mai mare, până la deplina biruință!". Atât de invocată zilele acestea, istoria nu trebuie să fie doar despre greșeli și nici doar despre comparații. Istoria trebuie să fie și despre puterea de a merge mai departe, în ciuda barierelor de orice fel. Asta e, de fapt, lecția cea mai frumoasă pe care generația celor 15 bărbați eleganți din Consiliul Diligent ne-a oferit-o acum 100 și ceva de ani, când Marea Unire nu părea decât un vis îndepărtat...