MAREA UNIRE

Alecu Renita
- Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată -

Marele istoric și patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din via­ța neamului nostru a fost în­făp­tu­irea României unite, a statului unitar, care a adunat la 1 decembrie 1918, aproape toate pă­mân­turile isto­rice locuite de veacuri de români. Această uriașă operă de reîntregire a națiunii ro­mâne s-a clădit temeinic și îndelung, cu gândul, cu sufletul, cu sabia și cu plugul tuturor gene­ra­țiilor de băștinași; s-a făcut cu jertfe enorme și a încununat visul secu­lar al moldovenilor, mun­te­nilor, transil­vă­nenilor, arde­le­nilor, basara­be­nilor, buco­vi­nenilor, bănă­țenilor, maramu­re­șenilor și dobrogenilor, de a viețui împreună, pentru tot­dea­una, în vecii vecilor, fiind­că Dumnezeu a creat un sin­gur popor - poporul român - și patria acestui popor este una singură -- România. Icoa­na acelor zile, când milioane de suflete reînviate în Basa­rabia, Bu­co­vina și Transil­vania, "cu moarte pe moarte călcând," sfărâmau lanțurile robiei străine, își scriau pro­pria carte de istorie și își cucereau li­ber­tatea, demni­ta­tea și unitatea națio­nală, strălu­cește fas­cinant peste timpuri, ară­tând voința, fru­mu­sețea și încrede­rea poporului român în destinul și viitorul său.

Minunea a pornit din Basarabia

Ceea ce con­fe­ră, pentru noi o în­cărcă­tură apar­te a oma­­gierii Cente­na­rului, este că în anul de grandioase zguduiri naționale și sociale, 1918, procesul de reîntregire a națiunii române por­­nește de aici, din Basarabia. Marii noștri com­­patrioți îmbrățișează din convingere și ne­cesitate vitală ca­uza românească, formând acea minunată gene­rație a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Hali­pa, Ion Buzdugan, Vasile Stro­escu, Ștefan Cio­banu, generație care prin mare curaj, responsabi­li­tate și înțelepciune, votează la Chișinău, pe 27 mar­tie, Actul Unirii. Fapta mă­reață a românilor basa­rabeni este continuată în toamnă de sora noas­tră Bucovina, care după o înstrăinare umili­toare, de 143 de ani, hotărăște prin votul popu­lației deștep­tate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuți, reîntoar­cerea la Patria-Ma­mă. Și cum sfârșitul încu­nunează opera, la 1 de­cem­brie 1918, în cetatea pri­mului întregitor al nea­mu­lui românesc, Mihai Vitea­zul, la Alba Iulia, cu votul popular a peste o sută de mii de ro­mâni, Transil­vania noastră dă­râmă închisoarea habs­bur­gilor și revine liberă. Aca­să.

"Fraților, fiți bineveniți! Trăiască România Mare!"

În fața delegațiilor înnobilate de flamura tri­co­loră, văzând chipurile lu­mi­nate și mândre ale ro­mâ­ni­lor din teritoriile slobode, primul mi­nistru al Româ­niei, Ionel Brătianu, excla­mă printre lacrimi de bucu­rie: "Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim nicio­da­tă. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscum­pără veacuri întregi de su­fe­rință. Bucuria noastră nu este bucuria unei sin­gure generații. Ea este sfânta tresărire de bucurie a în­tregului popor român, care de sute și sute de ani a îndu­rat suferințele cele mai crude, fără să-și piar­dă credința neclintită în sosirea ace­lei zile care ne unește astăzi și care trebuia să vie, care nu se pu­tea să nu vie... Fraților, fiți bineveniți! Trăiască România Mare!"
Astfel, prin lupte îndelungate și jertfe uriașe, ro­mâ­nii din imperiile asu­pritoare, însuflețiți de duhul li­bertății și de idealul unității națio­nale, dând glas vo­in­ței popu­­lare, înlătură hotarele ne­drepte din sânul ace­luiași popor și cali­gra­fiază pe harta lumii statul uni­tar al întregii noastre seminții - Româ­nia. O Țară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Țară a tu­turor ro­mâ­nilor, așe­­zată pe temeliile de­mo­cratice ale Cons­­tituției din 1923, în­ce­pe să pul­seze în rit­muri mo­derne, adu­când dezvoltarea, pros­pe­ritatea și ci­vi­lizația europeană în teritoriile ie­șite de sub domi­nația imperială și rein­te­grate în spațiul carpato-danubiano-pon­tic.

Printre cele mai dezvoltate țări din Europa

În 22 de ani de Independență reală (1918-1940), Ro­mâ­nia reîn­tre­gită a cu­nos­cut un progres im­pre­sionant (de ex., ca­pacitatea in­dustrială a crescut cu 235%), bo­gățiile ei și produsul intern brut aducând-o, către anul 1935, în to­pul celor mai dez­vol­tate țări din Eu­ropa. La rândul ei, în 22 de ani, Ba­sarabia a cu­noscut transformări spec­ta­cu­­loa­se, ajungând din­tr-o guber­nie țaristă, înapoiată și anal­fa­betă, într-o re­gi­une a afir­mării de sine, a belșugului și a știu­torilor de carte. O să exem­pli­fic afirma­ția mea cu date ade­vărate, care spulberă tonele de minciună propa­gate neîn­tre­rupt de Moscova și lichelele ei de la Chișinău: în 1917, în Basarabia nu exista nici o școală primară ro­mânească, deși majo­ri­tatea ab­solută a popu­lației era românească. În iunie 1940, când tancu­rile sovietice au ocupat Basarabia, funcționau 2628 de școli primare, cu 7581 de învățători și cu 348 de mii (!) de elevi. Se mai cere de adăugat că, devenind parte inte­grantă a Ro­mâniei, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolșevice, de războiul civil din Rusia, de trei valuri de foamete pro­vocate de re­gi­mul co­mu­nist, de deportările, epu­rările și asa­si­natele în masă or­ganizate de Sta­lin. Putem afirma cu certi­tudine: fără inter­be­licul românesc, Basa­rabia ar fi devenit o Trans­nis­trie, întinsă de la Bug până la Prut, cu exter­mi­narea sau rusificarea de­plină a populației băștinașe.

Dumnezeu a creat un singur popor, o singură patrie

Omagiind Centenarul și înaintașii, avem da­toria să trecem în arhive și interpretările anti­ro­mâ­nești, să aducem adevărul istoric în spațiul pu­blic. Mitul că am primit cadouri de la "stă­pâni", în 1859 și 1918, devine periculos și ri­di­col, ali­men­tând complexele de inferioritate. Ma­rea Uni­re nu a fost o întâmplare norocoasă, un acci­dent con­junctural, ci încunu­na­rea unui pro­ces înde­lungat, fi­resc, în care semințele uni­tății na­­ționale fructificau încet, dar neîntrerupt, în toate terito­rii­le ro­mânești, for­mând treptat con­ști­ința iden­­ti­tară, comună, a unui po­por di­vizat de imperiile ve­cine. De la "descălecatul" țărilor ro­mâne, ideile de unitate ling­vistică, reli­gioasă și națională le găsim per­manent la cronicari, la căr­turari, la domnitori. Mihai Vi­teazul cunoștea foarte bine ho­tarele etnice ale neamului româ­nesc, când a făcut prima Unire la 1600. Pentru înfăptuirea Marii Uniri, în anii Primului Război Mondial, ro­mânii au adus o jertfă de sânge de un sfert de mi­lion de soldați și ofițeri. La Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, în 1918, Tri­colorul unității naționale l-au înălțat ro­mânii, nu misionarii Moscovei, Vie­nei sau Budapestei. Și după dez­mem­bra­rea crimi­nală a Ro­mâniei, în 1940, în teritoriile ocu­pate, popu­lația românească nu a în­cetat să-și apere ființa națio­nală și să creadă în reîntregirea Țării. Basa­rabia și Bu­co­vina de Nord, cu uriașele lor pierderi su­ferite în anii de ocu­pație sovietică, sunt o dovadă vie că ele știu, și după o sută de ani, că sunt ro­mâ­nești și aparțin Ro­mâniei. Și cred și azi, ca și atunci, în 1918, în Unire și în dreptatea lui Dum­nezeu. Cred acum și în veac! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor - po­porul român - și patria acestui popor este una sin­gură - România.