Viața printre cozonaci
- Ada, cum ai ajuns să montezi la Piatra Neamț?
- Inițial am făcut cunoștință cu trupa la spectacolul "O ladă", al lui Alexandru Dabija, la care am compus muzica. Mi-a plăcut mult că actorii sunt foarte inventivi, deschiși, creativi. Anul trecut am lucrat împreună "Visătorul", o adaptare după dramaturgul Ian McEwan, care are deja un traseu de-a dreptul turistic aș putea spune, fiind invitat la o grămadă de festivaluri, peste tot în țară. După succesul înregistrat, am primit încă o propunere de la direcția teatrului, și fiind vorba de un spectacol creat pentru publicul tânăr dintr-un oraș din Moldova, m-am gândit să pun în scenă, cu aceeași echipă de actori, plus muzicianul Vali Răcilă, "Amintiri din copilărie".
- Cum de l-ai "atașat" pe Vali Răcilă la distribuție?
- Din una într-alta, spectacolul a început să devină un western muzical, și atunci m-am gândit ce mișto ar fi să vină Vali Răcilă cu chitările lui, cu muzicuțele lui și cu toată prezența lui atât de spectaculoasă. Și acum, cu "Sir Blues Răcilă" pe scenă, avem cel mai tare western cu popi moldoveni făcut vreodată.
- De ce "western cu popi moldoveni"?
- Creangă ne-a condus aici. Când am citit ultimul capitol al "Amintirilor", cu tot ce se petrecea la "fabrica de popi din Fălticeni", mi-am zis: "Stai puțin! Asta nu mai e pentru copii". Eu, la școală, parcă nu am studiat partea asta. Sau, în orice caz, era bine ascunsă. Preotul era o persoană importantă în comunitate. Preoția era, cum am spune noi azi, o "carieră de succes". Creangă însuși a devenit preot, la dorința mamei lui. În spectacol, mama îi zice: "Vreau sî ti fași popî, tu nu știi și-i ghini pientru tini. Ai sî trăiești numa printri cozonaci și-ai sî mă îmbogățiești și pi mini".
- Cum ai recitit "Amintiri din copilărie" cu ochii de adult?
- În copilărie, nu mi-a plăcut deloc. Și chiar de curând am auzit la radio niște copii plângându-se de textul ăsta, că nu îl înțeleg, că are prea multe regionalisme și că e vetust. M-am gândit că ar fi bine dacă l-am "traduce" pentru vremurile noastre, dar fără a băga degetele în ochii spectatorilor, cu "vai, ce moderni suntem noi!". Sunt, totuși, teme cât se poate de actuale, ca furatul, etern valabil la români (sigur, azi nu se mai fură cireșe, ci peșteri întregi cu comori) și, deși Creangă e un mare umorist, atacă și chestiuni serioase, de exemplu - bătutul copiilor la școală și acasă sau abuzul asupra femeilor, fenomene cât se poate de valabile și astăzi, și nu doar în zona rurală.
"Smărăndița zbieraaaa, popa șî mai tari dădea"
- După cum povestește Creangă în "Amintiri din copilărie", bătaia la școală era program obligatoriu.
- Da. Așa cum ne amintim cu toții din carte, preotul, care era și învățător, îi bătea aprig pe copii, începând cu propria fiică. Nică al nostru are un cântec în care zice așa:
"Popa o zâs cî ni pocniești la fiicari greșalî,
La scris, la șitit sau drăcării di li fășiem noi la școalî.
Smărăndița o râs, el o luat biciu din cui și o-nșeput s-o biciuiascî pisti fund
Di parcî niși nu-i păsa cî-i fata lui.
Smărăndița zbieraaaa, popa și mai tari dădea
Și mi sî rupia inimaaaa
Nu di durerea ei, ci di groaza cî di bici
Nu poți scăpa".
Unguroaica din Humulești
- Copilăria lui Creangă ți-a stârnit și ție amintiri din copilărie?
- Da. Nu m-am putut abține și am introdus un personaj care mă reprezintă un pic și pe mine, o fetiță unguroaică. Eu sunt jumate-jumate, româno-maghiară. Mama e unguroaică. I-am găsit un caiet din clasele primare, în care făcea exerciții la limba română. Undeva scria: "Mie mi doare dinții". Și învățătoarea, tot unguroaică, o corectase cu cerneală roșie: "dințiile". Și mi-am zis: "Asta e o zonă care merită exploatată". Sigur, unii vor spune că nu are ce căuta o unguroiacă în Moldova, dar, asta e. Nu se spune că în "Amintirile" lui Creangă este vorba despre copilăria copilului universal? Ei, am băgat și eu o unguroaică în Humulești.
- Ești ardeleancă, dar văd că te-ai contaminat de accentul moldovenesc.
- Nu sî poati altfiel pi aicișa, ia. Mi-e tare dragă vorba asta dulce, moldovenească. Și după o perioadă de lucru la Piatra Neamț, nu poți rămâne imun la accent.
- În spectacol apar, nu unul, ci patru Nică. Cum ai ajuns la varianta asta?
- Nu am pornit de la început cu patru "Crengi", să le zic așa, dar într-acolo m-a dus cartea, pentru că Ion Creangă își amintește de el la vârste diferite.Tot citind despre Creangă, am aflat că, adult fiind, avea 120 de kilograme. Era mare! Și la un moment dat, aud o conversație între Vali Răcilă și o persoană din teatru care se ocupa cu transportul: "Va fi dificil să mă transportați pe mine, pentru că am cinci chitări și 120 de kile". Și atunci mi-am dat o palmă peste frunte și mi-am zis: "Păi, ăsta e Creangă! Creangă matur. Ce tare!" Și repede am reorganizat personajele, și uite așa am ajuns să îl avem pe Nică la mai multe vârste. Iar Vali Răcilă, cu barba lui lungă și cu burta de popă, e parcă decupat din "Amintiri". Și știi ce mi-a spus? Că el a jucat la un moment dat la teatrul din Botoșani, și ultimul lui rol acolo a fost chiar Ion Creangă. Ca să vezi cum se leagă lucrurile.
Concert la scândura de spălat rufe
- Ai transformat și în acest spectacol, la fel ca în "Visătorul", orice obiect de uz casnic, în instrument muzical.
- Da, actorii au fost tare drăguți și implicați, au luat totul în serios. Au învățat cu mine și cu tutoriale de pe net, să cânte la linguri, la preșuri, la mătură, la scândura de spălat rufe... Totul e instrument.
- Îți place lumea basmului, Ada? Pare desuetă pentru timpul în care trăim...
- Da, eu citesc și acum povești și mă uit la desene animate. Copilul e o ființă deșteaptă și nu trebuie plictisit cu lucruri numai și numai drăgălașe. El înțelege unele lucruri mai bine chiar decât adulții.
- Versurile cântecelor scrise de tine pentru "Amintiri" sunt cât se poate de haioase și vesele. Spre hazul cititorilor noștri, poți să ne spui, de exemplu, ce cântă Smărăndița popii, când ne-o prezintă pe "malefica" pupăză din tei?
- Smărăndița cântă așa: "Dacî ti pupuie dimineațî, n-ai noroc, nici poftî di viațî,/ Dacî ti pupuie mai târzâu, ai ghinion când treși pi la râu/ Dacî ti pupuie di pi-o crenguțî, o sî fii toatî viața grăsuțî/ Dacî ti pupuie pi la prânz, o sî-ț creascî copiti di mânz/ Dacî ti pupuie în partea stângî, îți crești nasu oleacî pi lângî/ Dacî ti pupuie di pi-o fântânî, poți sî uiți și limba românî/Dacî ti pupuie di pi-o căpițî, îți cad bulinili di pi rochițî".
- Absolut minunat! Hazul tău împrăștie ceața, oriunde s-ar afla, în pădure sau în inimă. La ce mai lucrezi acum?
- La Cluj, am ceva treabă cu niște Chirițe (uite că nu părăsesc spațiul moldovenesc de tot) și mai pregătesc și alte lucruri despre care încă nu vorbesc, că sunt superstițioasă.