"Țării mele pe care am iubit-o și pentru care m-am jertfit îi urez viitor de aur"

Ion Longin Popescu
Un învățător din Gorj, Emilian I. Bâldea, a fost grav rănit în Războiul de Reîntregire (1916-1918).

Rămas infirm, a refuzat pensia de invalid de război, motivând că statul a ieșit slăbit din luptele de doi ani, iar el are pământ și pădure care să-i asigure existența. Un eroism rar întâlnit în vremurile de azi. Re­gina Maria l-ar fi îmbrățișat ca o ma­mă, dacă l-ar fi cunoscut. În jurnalele ei de­plângea bărbătește starea armatei care în­vinsese la Mărăști, Oituz și Mărășești: "Soldații noștri, prost hrăniți, înarmați insuficient, rareori lăudați, veș­nic obosiți, au rămas credincioși regelui, de neclintit în mijlocul debandadei foștilor lor aliați (rușii). Am trăit printre ei pretutindeni, în spitale, pe front, chiar și în tranșee, i-am văzut înfometați, scheletici, re­năs­când la viață, redevenind ființe sănătoase și puternice. Juraseră să reziste ca un zid, pentru a apăra ultima păr­ticică de pământ românesc, care era încă al nos­tru". După cum relatează Ion Țîrlea din Târgu-Jiu, în povestirea "Crâmpeie de istorie și parfum de epocă", eroul Bâldea a ajuns în vremea tragică a in­vaziei bol­șevice, din anii 50, intrând în atenția orga­nelor co­muniste, care l-au acuzat de poziția sa antiso­vietică. Fiind unul dintre făptuitorii României Mari, dascălul din Gorj se alăturase eroilor de pe front, prin lupta că­rora țara rezistase invaziei germano-ungurești. În mod firesc, poziția patrioților a rămas anti-comu­nistă și după al doilea război mondial. Ares­tarea lor a fost iminentă, teroarea bolșevicilor instalați la condu­cerea țării neiertând nici un român adevărat. În noaptea de 25-26 mai 1947, știind că va fi arestat, dascălul și-a scris Testamentul - un document de mare valoare morală, care își dezvăluie importanța la 100 de ani de când autorul său a fost rănit în luptă. "În urma pregă­tirilor ce simt că se fac, ca să fiu arestat din cauza cre­dințelor și sim­țămintelor mele românești, de către oa­meni care afi­șează pe la toate răspântiile că reprezintă democrația nouă, m-am hotărât să las pe această cale câteva re­co­mandări și dispozițiuni soției mele și co­piilor mei. În primul rând, le reamintesc să nu uite că sunt ro­mâni, și această recomandațiune să treacă mai de­parte din tată în fiu, atâta timp cât va dura neamul meu. Să nu uite că cinstea și omenia sunt podoabe cu care s-au mândrit înaintașii mei, și la fel să rămână și celor care vor veni după mine. Să fie iubitori ai bise­ricii și gliei strămoșești. (...) Să lucreze în viața lor mai mult pentru binele public decât pentru al lor per­sonal. Să fie oameni ai datoriei în orice direcție ar activa în viața lor pe care o doresc plină de fapte bune. Să nu considere puținul ce le ramâne de pe urma mea ca o încurajare la trândăvie, ci să fie sârguincioși și chib­zuiți... Tuturor, o caldă îmbrățișare de soț și pă­rinte, în clipa când voi fi despărțit de viață, iar țării me­le pe care am iubit-o și pentru care m-am jertfit îi urez viitor de aur". Sărmanul și modestul luptător pen­tru reîntregirea țării a fost închis la închisoarea Văcă­rești. După eliberare, a trăit până la 23 martie 1970. Astăzi, când România pare că a ajuns la viitorul dorit de el, cinstind un veac de la faptele de vitejie ale înain­tașilor eroi, amintirea lui Emilian I. Bâldea e vie încă. Fie ca în respect pentru faptele sale și ale altor români ca el, să se afle, cu prilejul Unirii, în miezul veșnicei cinstiri!