Cazuri de extremă urgență

Redactia
"Nu știu câte zile mai am, încerc să supraviețuiesc"

Stimată publicație "Formula AS",
Am fost sfătuit să mă adresez dumneavoastră, cu nădejdea că prin voia divină, voi găsi sprijin pentru a mai spera la viață. Mă numesc Mireuță Viorel, pen­sionar, singur și diagnosticat cu carcinom scua­mos laringian. Boala m-a secătuit de puteri, rana urâ­tă de la gât abia o privesc chiar și medicii, dar eu cred încă în viață. Știți, cu siguranță, ce înseamnă să nu ai bani, să te lupți cu sistemul sanitar și cu ig­no­­ranța semenilor. Lunar ar trebui să cheltui câte 1500 lei pe supraviețuire la limită! Tratamente, dru­muri la spitale, bandaje, leacuri naturiste, puțină hra­nă și multe altele. Nu am decât jumătate din aceas­tă sumă - pensia, și nici un alt ajutor, decât din par­tea unui fost coleg, care mă susține și mă mai ajută. Aș vrea să am posibilitatea să cumpăr mai multe tra­ta­mente, să merg la alte clinici, să fac in­vestigațiile care mi se recomandă de mai mult timp, să încerc tot ce se mai poate, dar sunt limitat de neputința fi­zică și cea financiară, în special. Nu știu câte zile mai am de la Dumnezeu! Unii doctori mi-au dat foar­­te puțin timp, dar eu, indiferent cum aș fi, merg îna­inte și cred și mă lupt cu durerea și ne­putința trupului, nădăjduind să am cele necesare la limită pentru tratament, supraviețuire și lupta cu boala. Aproa­pe mi-am pierdut și vocea, dar în­că mai am pu­terea să vă șoptesc cu du­rere și lacrimi: aju­ta­ți-mă, frații mei. Pe lângă programările și trata­men­tul gra­tuit pe care-l aștept la mila celor din sis­tem, am de făcut și unele in­vestigații cu plată, de încercat une­le tratamente natu­riste pentru cancer, să îmi cum­păr ceva pentru iarnă de îmbrăcat și încălțat. Mă chi­nui să strâng măcar o mie-două de lei, pen­tru aces­te mici planuri de viitor prin care visez, și eu, să mă agăț de via­ță, dar credeți-mă că rămân ne­mân­­cat une­ori, și tot nu reușesc să strâng. Nu visez să ajung la clinici private și scumpe, ci să prind anul 2019 și să tră­iesc cu demnitate, atâtea zile câte voi mai avea de Sus.
Am deschis conturi la Banca B.C.R., sucursala Dorohoi pe numele MIREUȚĂ VIOREL:
Cont lei: RO25RNCB0044160007220003
Cont euro: RO41RNCB0044160007220006
Cont dolari: RO14RNCB0044160007220007
(Vă las toate documentele medicale necesare, contactele medicilor de la oncologie Iași, care îmi cunosc starea, date de la primărie.)
Multă sănătate și bucurii! Le mulțumesc tuturor de înțelegere și ajutor, Dumnezeu să vă apere și să vă ajute!
MIREUȚĂ VIOREL


"La 79 și 84 de ani sunt greu încercați de viață"


Stimată doamnă Sânziana Pop,
Sunt o fidelă cititoare a revistei "Formula AS", încă de la apariția ei, și văzând nenumărate cazuri uma­nitare rezolvate prin bunătatea dvs. și a citito­rilor revistei, mi-am luat inima în dinți și m-am ho­tărât să vă scriu despre cazul dramatic al unor bă­trâni care trăiesc în cartierul Titan din București. Es­te vorba despre două persoane în vârstă de 79, res­pec­tiv 84 de ani, cu o poveste de viață extrem de ne­fe­ricită și plină de greutăți. Sunt împreună de peste 40 de ani, s-au cunoscut în tinerețe și i-a unit tre­cutul fiecăruia, plin de lipsuri și de nevoi. Des­tinele lor parcă sunt co­piate la indigo. Băr­batul, Gheorghe Cris­­tea, or­fan de ambii pă­rinți, a venit din Mol­­dova, de la Bacău, și după ce a fost că­sătorit și a ră­mas vă­duv, a încercat să-și facă un viitor în Ca­pitală, unde a lucrat la început ca muncitor neca­li­ficat, dar și ca zilier. Pe-atunci era înalt și chipeș, cu talent pen­tru dansurile populare, așa că a fost scos din pro­ducție și inclus în echipa artistică a fabricii unde lu­cra. Toate erau bune și frumoase la vârsta aceea, când nici nu-ți trece prin cap că anii trec, îm­bă­­trâ­nești, iar necazurile te pot cotropi. După Revo­luție, a fost disponibilizat din echipa de dansuri unde activa, dar cum nu suporta să stea degeaba, a lucrat ca vânzător pe la diverși patroni, apoi fiind un om foarte credincios, a lucrat și ca paznic la o biserică. În majoritatea locurilor a fost acceptat fără carte de muncă (practică curentă în acei ani), astfel că bietul om nu are în prezent, oficial, decât 5 ani dovediți ca vechime în muncă. Arhivele fabricilor pe unde a lucrat ca zilier s-au desființat și nu a putut beneficia de niciun fel de pensie. Totodată, nu poate avea ca­litatea de asigurat, deci nu are nici card de sănătate și nu este luat în evidențele vreunui medic de fa­milie. Ai zice că nu există, că este o fantomă vie. În prezent, situația este și mai tragică, căci Gheorghe s-a îmbolnăvit. Singura per­soa­­nă pe care se poate ba­za este jumătatea vieții lui, Emi­lia, care încearcă din răsputeri să-l aju­te cum poate. Și povestea vieții ei seamănă cu a lui Gheorghe. Emilia Lungu venea dintr-o familie dezmembrată și foarte să­racă, încât nu a putut face prea multă școa­lă; s-a mulțumit să lucreze în­tr-o cofetărie, într-un coafor, apoi în urma unui accident, s-a ales și cu o infir­mi­tate la un pi­cior. A lucrat atât cât s-a putut la Coo­pe­rativa de In­valizi, de unde s-a pen­sionat medical. În pre­zent, ea are pen­sia minimă pe eco­no­mie, în valoare de 640 lei. Gheor­ghe și Emilia s-au cu­nos­cut, s-au plă­cut și, neavând niciunul din ei vreo rudă de sânge, și-au alăturat des­tinele cu mulți ani în ur­mă, numai că, îm­bătrânind, s-au jenat să-și mai ofi­cia­lizeze relația. Au trăit în concubinaj, așa încât el nu a putut dobân­di calitatea de coasigurat la această pensie mizeră a ei. În pre­zent, el este grav bol­nav, aproape paralizat la pat, și în urma unei spi­talizări scurte, neavând calitatea de asigurat, a fost trimis acasă. În prezent, pentru că stă nemișcat, în­tr-o singură poziție, a făcut escare. Si­tua­ția este dis­­pe­­rată! Nu au bani pentru medi­ca­men­te, pansa­men­te, ungu­ente. Puținii bani sunt drămuiți între chel­tu­ie­lile de în­treținere ale gar­sonierei în care stau, și alimente. Prin bunăvoința ve­cinilor au fost ajutați cât de cât, dar situația se agravează de zi la zi. Nici ea nu este sănă­toasă, are mul­te afecțiuni ne­tra­tate, tot din lipsa ba­ni­lor. Doam­­nă Sânziana Pop, vă rog din suflet să pu­bli­cați chemarea mea de aju­tor, în nu­mele lor, și Bunul Dumnezeu să vă răs­plătească bu­nătatea!
(Anexez alăturat copii după actele de identitate ale celor două persoane aflate în mare dificultate, și copia talonului de pensie minimă, din care încearcă cu disperare să supraviețuiască amândoi.)
Cu mulțumiri și speranță,
MARIANA NAFTAN - e-mail: mariana.naftan@gmail.com
Cei doi oameni în vârstă ar putea fi ajutați pe nu­mele LUNGU EMILIA - București, str. Postă­va­rul nr. 22, bl. 12, sc. 1, etaj 10, ap. 100, sector 3, cod poștal 032425