Crăciunul în fel si chip

Dia Radu
Un brad de 11 milioane de dolari

Revista "Finances On­line" a făcut iarna aceasta topul celor mai scumpi brazi de Crăciun din lume. Fără aproape nicio legă­tură cu frații lor din pă­durile înzăpezite, brazii câștigători sunt dintre cei decorați cu aur, cristale și diamante. Dacă pe ultimul loc s-a situat un brad ex­pus în lobby-ul Hotelului Sofitel de la Londra, deco­rat cu sticle de co­niac în valoare de 55.000 de do­lari, pe locurile fruntașe sunt un pom de Crăciun din Hong Kong, îmbrăcat în cristale Swarovski, în valoare de 1,8 milioane de dolari, un brad futuristic din aur pur din Tokyo, înalt de 2,4 metri, care "ascunde" în desig­nul lui 50 de personaje Disney, în valoare de 4,27 milioane de dolari și, pe locul întâi, bradul de la Abu Dhabi, din recepția hotelului de lux "Emirates Palace". Decorat până la refuz cu globuri de aur, argint, diamante, perle, safire și smaralde, printre care atârnă și ceasuri, brățări și coliere de lux, bradul de la Abu Dhabi e estimat la 11,4 milioane de dolari.

Cadouri pentru cei bogați

Lista de Crăciun cu cadouri de milioane de dolari, propusă de faimosul lanț de magazine de lux Neiman Marcus din SUA, s-a deschis din nou și în 2018. Mai extrava­gantă ca niciodată și editată sub forma unei cărți-catalog, lista aduce laolaltă daruri dintre cele mai opulente, de la măsuțe de cafea semnate de Dalai Lama, în valoare de 12.000 de dolari, până la aparate de prăjit pâine Dolce& Gabbana, pentru un "mărunțiș" de 850 de dolari. Noutatea de anul acesta stă însă într-o secțiune pe care editorii au numit-o "Fan­tasy Gifts". Idei puse la dispoziția multi­milionarilor, care au deja tot ce și-ar putea dori! Pentru 200.000 de dolari poți, așadar, achizi­ționa o sculptură ani­malieră semnată de artis­tul nordic Bjorn Okholm Skaarup. Pentru 300.000 de dolari, ai posibilitatea să petreci o zi întreagă cu designerul de costume Coleen Atwood (deținătoare a patru Os­car-uri), să creezi alături de ea o ținută inspirată din "Animale fantastice. Crimele lui Grindelwald", să iei prânzul cu ea și să te lași răsfățat la o ședință foto cu vestimentația crea­tă de ea. Pentru 555.000 de dolari, iubito­rii tenisului cu dare de mâ­nă pot petrece patru săptămâni alături de tenismena Sloane Stephens, campioana din 2017 a Grand Slam US Open. Pachetul oferă posibilitatea de a sta în același hotel cu ea, de a avea o lojă VIP la fiecare tur­neu, de a avea acces în backstage și chiar posi­bilitatea de a juca, unu la unu, un meci de 45 de mi­nute. În fine, pentru cei care își permit suma de 7,1 milioane de dolari, catalogul propune și cel mai mare yacht eco din lume, cu panouri solare, întins pe trei etaje și lung de 23 de metri. Pentru a liniști vocile care au acuzat compania de gesturi stri­gătoare la cer, Neiman Marcus nu uită să amintească faptul că 5% din costul de aproximativ 9 milioane de dolari al "cadourilor fantezie" vor fi direcționate în scopuri caritabile.

"Jingle Bells" a fost primul cântec transmis din spațiu

Scris de James Lord Pier­pont pen­tru un concert de Ziua Recu­noș­tinței și republicat cu titlul de azi abia în 1857, "Jin­gle Bells" a ajuns foarte târziu să fie asociat cu Crăciunul. Fai­ma lui vine și din fap­tul că a fost primul cântec trans­mis din spațiu. În decembrie 1965, echipajul Gemini 6 a con­tac­tat baza anunțând, într-o glumă cu iz de Cră­ciun, că au obser­vat un "obiect roșu neidentificat", cu "traiectorie de la nord la sud" și "încărcătură foarte mare". Mesa­jul a fost urmat de hohote de râs și de un "Jingle Bells" cântat la muzicuță.

Cea mai lungă vacanță

În 2018, felul în care pică în calendar ziua de Crăciun face ca europenii să-și poată lua un concediu de 12 zile cu numai patru zile de învoire. Începută pe 21 decembrie sea­ra, vacanța poate dura până în seara de 2 ianuarie. Cum se ex­plică? Simplu! 22 și 23 de­cembrie sunt zile de weekend, 29 și 30 - la fel. 25 și 26 de­cembrie sunt zilele de Cră­ciun, libere prin lege, la fel ca 1 și 2 ianuarie. În plus, britanicii și islandezii mai au și Boxing Day ("vacanța bancară"), pe data de 27, zi liberă, când toate instituțiile publice sunt închise. Pentru un concediu de 12 zile, un islandez nu trebuie să-și ia decât trei zile libere: 24, 28 și 31. Un calcul entuziast, care s-a viralizat rapid pe internet și a sfârșit prin a-i îngrijora pe angajatori.

Sărbătoare în buletin

Dacă în România numele de Crăciun e unul dintre cele mai banale și nu pune nicio problemă semantică, nu la fel stau lucru­rile în lumea anglo-saxonă, unde numele de familie Christmas nu doar că e foarte rar (îl întâlnești, totuși, răspândit în Essex și Sussex), dar te poate pune în situații de-a dreptul hilare. Așa e cazul celor aproximativ 50 de femei pe nume Mary care în ultimii 100 de ani s-au căsătorit cu bărbați cu numele de familie Christ­mas. Cea mai celebră Mary Christmas e fosta activistă și directoa­re a revistei americane "Spread", dedicată celor care desfășoară "munci sexuale".

Campioni la accidente

De la instalarea luminițelor de pom, la aprinderea artificiilor și de la punerea șosetelor pe șemineu, la coptul prăjiturilor, obiceiu­rile de Crăciun par să dea mult de furcă americanilor. A­genția pentru Protecția Con­su­matorului din Statele Uni­te a atras atenția că nică­ieri altundeva nu s-au înregis­trat atâtea incidente. Numai anul trecut în decembrie, ca­merele de urgențe ale spi­talelor au înregistrat apro­ximativ 15.000 de vizite, generate de procesul deco­rării casei. Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, brazii de Crăciun au provocat cel puțin 100 de incendii seri­oase, soldate cu zece morți și pagube de 15,7 milioane de dolari. Să fie oare ameri­canii mai nepricepuți?

S-a născut, cu adevărat, Iisus, de Crăciun?

Un lucru, cel puțin, știm sigur: Biserica Creștină timpurie nu sărbătorea Crăciunul. Abia în anul 440 d.H., sinoadele au proclamat oficial ziua de 25 decembrie ca ziua în care s-a născut Hristos. Cel mai probabil, dintr-un calcul util: Nașterea Domnului se suprapunea, astfel, peste Saturnalii, o sărbă­toare păgână foarte iubită de mu­ritori. Cei mai mulți cercetători ai Bibliei susțin, de altfel, că Iisus nu s-ar fi putut naște în decembrie, din cel puțin două motive. Știm din Luca (2:8) că "în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împre­jurul turmei." Dar luna decembrie e rece și ploioasă în Iudeea, iar păstorii nu sunt niciodată afară. Apoi, tot Luca (2:1-4) amintește că părinții lui Iisus veniseră în Betleem să se înscrie, la porunca lui Cezar. Iar recen­sămintele nu se făceau nicio­dată iarna, când drumurile erau în stare proastă. Dar dacă Iisus nu s-a născut de Crăciun, poate, oare, Biblia să ne indice când a făcut-o? Tot Luca (1:26) spune că Eli­sabeta, maica lui Ioan Bote­zătorul, era însărcinată în luna a șasea când Iisus a fost conceput. Zaharia, tatăl lui Ioan, "preot din ceata preo­țească a lui Abia", "slujea la templu în rândul săptămânii sale", pentru că "așa a ieșit la sorți". "Du­pă ce s-au împlinit zile­le slu­jirii, s-a dus la casa sa", și "Elisa­beta a zămislit". Calculele isto­ri­ci­lor așază "săptămâna lui", undeva în perioada 13-19 iunie, după ca­len­darul acelui an. Deși contro­versate, bineînțeles, calcu­lele ar dovedi astfel că Ioan s-a născut la final de martie, iar Iisus, cu șase luni mai devreme, la final de septembrie.

Unde ajung scrisorile către Moș Crăciun?

De foarte multă vreme, scrisorile copiilor trimise renilor sau Moșului în persoană sunt parte din tradiția de sărbători. Ce nu și-au imaginat însă ameri­canii e că va veni o vreme când poșta va fi, pur și simplu, debordată de numărul lor. Ca să vină în întâmpinarea copiilor de pe întregul continent, Ser­viciul Poștal al Statelor Unite a creat, încă de a­cum 100 de ani, un depar­tament special. "Opera­tion Santa" implică nu doar angajați ai poștei, ci și oameni de bine de peste tot care, în dorința lor de a face un gest de caritate, trag la sorți o scrisoare (ale cărei date de identificare sunt anonimizate), scriu un răspuns și cumpără un cadou. Îl înmânează apoi oficiului poștal, care mai departe îl transmite autorului scrisorii. Din pă­cate, cele 15 oficii care au intrat în joc n-au în subordine decât vreo 200 de astfel de « reni » voluntari, care abia fac față la 20.000 de scrisori. În timp ce la sediul central al poștei din Manhattan se strâng, în fiecare iarnă, nu mai puțin de 500.000!

Cine l-a creat pe Moș Crăciun?

Născut din tradi­țiile religioase dedi­cate Sfân­tului Nico­lae (episcop grec cu­noscut pentru fap­tul că și-a împărțit ave­rea celor săraci), pes­te care s-au suprapus fi­gura olandeză a lui Sin­te­klaas și cea bri­tani­că/ franceză a lui Father Christmas/ Père Nôel, Mo­șul occidental de azi, așa cum îl portretizează zeci de mii de cărți, filme, reclame și desene, e în mare parte opera companiei Coca Cola. S-a născut în 1931, atunci când un ilus­trator, pe nume Haddon Sundblom, a creat campania pu­blicitară de Cră­ciun, în jurul imaginii lui Santa Claus. În timp, compania și-a adjudecat în chip neo­ficial imaginea, iar popularitatea desenelor a dus la convingerea larg răs­pândită că Moș Crăciun a fost in­ven­tat de Coca Cola. Adevărul istoric e însă faptul că Moșul cel vesel, gră­san, cu barbă albă și ochelari, e me­ritul caricaturistului Thomas Nast, care în anul 1823 a ilustrat pentru o revistă poemul "O vizită de la Sfântul Nicolae."

Cele mai profitabile colinde din lume

Ascultat până la saturație în aproape orice țară din lume, cântecul scris și produs de Mariah Ca­rey "All I Want for Christmas is You" ocupă locul întâi în topul popularității cântecelor de Crăciun. Numai în anul apariției, 1994, a urcat direct pe locul întâi în top, în peste 20 de țări din lume. De atunci, se estimează că dreptu­rile de autor i-au adus lui Mariah Ca­rey mai bine de 60 de milioane de do­lari. O sumă colo­sală, depășită însă de cântecul lui Bing Crosby. "White Christ­mas" a reușit performanța de a se vinde în 50 de mili­oane de exemplare în lumea întreagă și de a fi inclus în pri­ma ediție a Cărții Recordurilor.

Crăciun cu sânge albastru

Darren McGrady, fosta bucătăreasă șefă a Reginei Elisa­beta a II-a, a Prințesei Diana și a Prinților William și Harry, a dezvăluit public, în cadrul unui interviu, cum petrec Altețele Regale de sărbători. Startul festivităților e dat în fiecare an de Regină, care, pe 19 sau 20 decembrie, pleacă la Norfolk, la Conacul Sandrigham. Pe 24 seara, când se reu­nește întreaga familie, cadourile, impecabil împachetate, sunt așezate deja pe una dintre măsuțele joase. Ziua de Cră­ciun începe pentru întreaga familie cu un mic-dejun consis­tent, e urmată de o slujbă la biserică la care participă cu toții, și de un prânz cu salată de ho­mar și creveți, curcan la cuptor cu garnituri felurite și nelip­sita budincă cu unt și coniac. După-amiaza e rezervată desfa­cerii cadourilor, discursului Reginei, pe care toată familia îl urmărește la televizor, ceaiu­lui de la ora 5 și celebrei prăjituri de Crăciun, cu fructe confiate. Nici seara zilei de Crăciun nu e mai puțin în­căr­cată de bunătăți. În sufrageria conacului se instalează un bufet generos, cu 15-20 de feluri de mâncare și ospă­tari gata să taie la nevoie curcanii și purcelușii de lapte. An­treurile lipsesc cu desăvârșire (fiind rezervate doar nop­ții de Anul Nou). Nu însă și desertul preferat al Re­ginei, un mousse divin cu ciocolată amăruie. "Familia Regală e suficient de conservatoare", mărturisește Darren Mc Grady. "Meniul de Crăciun nu se schimbă niciodată, rămâne același an de an".


Vechi tradiții

NORVEGIA - Cu gândul la spiriduși
Norvegienii sunt con­­vinși că oamenii își îm­part spațiul cu făpturi ne­văzute. De pildă, Jule­nisse, spiridușul Cră­­ciu­nului, care aduce darurile. Alți spiriduși ocrotesc ca­sa. Drept mulțumire, sunt răsplătiți cu un castronaș cu păsat.

ANGLIA - Meritul lui Albert
Pomul de Crăciun a fost adus pe insulă de prințul Albert, soțul german al reginei Victoria. Obiceiul bradului a început în 1848, când un ziar a publicat o fotografie cu familia regală în fața unui exemplar superb.

SUEDIA - Țap de paie
Se numește Julbock și își are, ce-i drept, ori­ginile în perioada dina­inte de Hristos. Dar e nelipsit, de Crăciun, și împodobește ca "perso­naj" din paie, mai mic sau uriaș, bradul de Cră­ciun, masa, fereastra, pia­ța palatului din Gävle...

DANEMARCA - Timbru nou
Din 1904 încoace, în fiecare lună noiem­brie se tipărește un timbru nou de Crăciun: se numește Julemarke și banii câștigați pe el sunt folosiți în scopuri sociale.

FINLANDA - Un domn distins
Conform tradiției, Moș Crăciun locuiește în Fin­lan­da, se numește Joulu­pukki, este căsătorit și nu vine nici­decum pe horn, ci bate la ușă. Din "dotarea" lui face parte, pe lângă sania cu reni, și un bas­ton.

ELVEȚIA - Gălăgie mare!
În preajma Crăciunului, la Küssmacht, pe muntele Rigi, se adună mii de oameni. Îm­brăcați în alb, participanții plesnesc din bici, aleargă cu făclii și lampioane în mâini prin orașul întunecat, pentru a alunga spiritele rele cu gălăgie și lumină.