- Încă din primăvară, odată cu melodia "Bate, Bate", realizată în colaborare cu Marius Moga, am remarcat un suflu nou în muzica ta: influențe folclorice. Acum recidivezi cu "Vântule", o piesă frumoasă, cu versuri pe măsură și, din nou, cu parfum folcloric. Ce se întâmplă?
- Poate ții minte că într-unul dintre interviurile noastre trecute ți-am spus că, la un moment dat, voi lua o decizie categorică și voi păși alături de ceea ce se numește "comercial". De fapt, eu și băieții din formația Crush n-am făcut niciodată cu adevărat muzică comercială, dar eram acolo, într-o zonă extrem de reconfortantă pentru noi, în care aveam public din mai multe categorii de gusturi. Mi-a plăcut mult timp confortul acesta, mai ales că ani buni am fost pe aceeași lungime de undă cu colegii mei. De la o vreme, însă, ceva nu mai mergea în chimia noastră muzicală. Era ca o relație de iubire, în care dispare pasiunea, în care este călduț, dar fără nicio scânteie. Nu ne mai regăseam, dar în același timp îmi era și foarte greu să spun: "Gata!". Am zis-o până la urmă, am reușit, și acum mă simt extrem de bine. Această piesă nou-nouță, "Vântule", aduce noua mea direcție muzicală, orientată către folclor, așa cum remarcai. Schimbarea de stil nu are nicio legătură cu anul centenar, nu e niciun artificiu de marketing, ci este un lucru care mi s-a strecurat pe sub piele de mai mulți ani. Urmăresc de mult un număr de interpreți populari, mai bine zis de rapsozi populari autentici, bătrâni cu povești și cântece arhaice, de o frumusețe cutremurătoare. Culmea este că nu pot cânta melodii populare specifice Moldovei mele natale (nu le simt nici ca stare, nici ca tehnică vocală), în schimb, mi se potrivesc foarte bine cântecele din zona Ardealului, Maramureșului și Banatului. Să nu se înțeleagă că Alexandra Ungureanu va cânta de acum înainte muzică populară! Nu. Ce fac eu este să adun folclor sută la sută autentic și să-l adaptez muzicii pop, vocii mele, dar păstrând scânteia aceea frumoasă a cântecului tradițional. Am început pregătind un repertoriu pentru emisiunea "O dată în viață", la care am participat de multe ori. Chiar și acum, în noiembrie, am fost printre invitații concertului mare, de la Sala Palatului.
Regina din Târlișua
- Vrei să spui că studiezi folclor autentic, că mergi prin țară și culegi cântece vechi?
- Da, da, chiar merg. Nu mi-aș fi imaginat niciodată cât de fascinant este folclorul vechi dacă nu aș fi făcut asta. Țin minte că atunci când începusem și eu Conservatorul, mă scoteau din minți orele de folclor muzical. Și uite că astăzi merg în sate izolate și vorbesc cu bătrâni și plâng lângă ei, de cât de frumos cântă. Și în folclor s-au denaturat multe în prezent, o mulțime de melodii nu au absolut nicio legătură cu tradiția. De aceea prefer să merg în zone curate, neatinse de dorințe mercantile și de faimă... Din păcate, rapsozii populari de care vorbesc și pe care mă străduiesc să-i cunosc sunt azi foarte puțini și foarte bătrâni. Iar acolo unde ei nu au reușit să transmită mai departe cântecele acestea autentice și iubirea față de ele, tradiția se va pierde foarte curând. Satul românesc s-a schimbat, s-a modernizat, doar o mână de oameni mai trăiesc izolați, în case de pe vârful dealului, fără semnal la telefon. Doar că transformările acestea au dus și la schimbarea filtrului sufletesc al oamenilor de la sat. Spre bucuria mea, însă, există și excepții. Am cunoscut o bătrână în casa căreia am petrecut mult timp, alături de ea și de fiica ei. Am plâns la poveștile și cântecele acestei bătrâne cum nu mai plânsesem niciodată. Teodora Purja din Târlișua, zona Țibleșului, este bunica de optzeci și trei de ani care mi-a topit inima. (A cântat la "Serbările de Crăciun" ale "Formulei AS" n. red.) Lenuța, fiica ei, este o multi-premiată interpretă de muzică populară. Bătrânica aceasta este atât de frumoasă, atât de deșteaptă, atât de demnă, o adevărată regină țărancă... Totul îmi place la oameni ca ea: cum te primesc în casă, cum se pregătesc cu ce au mai bun, te omenesc sincer, pentru că așa le stă în fire, nu pentru că vii de la București cu un reportofon în mână sau însoțită de un reporter și un etnolog, așa cum merg eu. Ne uităm la poze, pândim în lada de zestre, povestim despre fiecare mărgică și cusătură din costumul popular, ascult poveștile copilăriei lor, ale războiului, ale cântecelor. Lelea Teodora cântă cu noduri, niște sunete din altă lume, pur și simplu. Când am rugat-o să-mi explice tehnica de a cânta astfel, mi-a spus că nici nu știe că e o tehnică. Pur și simplu așa a învățat de mică. Nodurile sunt sunetele necazului în folclorul arhaic, sunetul plânsului. Și, îți spun, am plâns lângă bătrâna aceasta, mai ales când mi-a cântat despre mamă și fiică, un cântec în care fata îi reproșează mamei că a născut-o fără noroc, iar mama îi spune că atunci când era "grea" cu ea mergea pe o punte îngustă și a scăpat norocul în apă. Niște imagini de-a dreptul păgâne, de un dramatism incredibil, cu norocul care alunecă la vale, amestecat cu noroi, ceva crunt, care cântat cu noduri, de glasul acela pur, necizelat, este de-a dreptul cutremurător... Simt experiențele acestea ca pe ceva terapeutic; la fel mi s-a întâmplat și când l-am cunoscut pe Dumitru Ciupa din Fundu Bârgăului, care cântă la fluieraș, la taragot, la caval. Anul acesta nu am fost în nicio vacanță, am considerat drumețiile prin țară vacanțele mele și abia aștept să dea căldura să pornesc iar pe dealuri, în căutarea ultimilor rapsozi populari. Sunt în plin proces de învățare, dar nu vreau să devin doctor în etnologie, ci vreau doar să simt, să cunosc acești oameni, să mă las atinsă de poveștile lor fabuloase. Din punct de vedere componistic, las ceea ce studiez, ceea ce mă atinge, să reiasă din melodii, atât cât simt că e necesar. O linie melodică pop poate avea doar un abur de folclor, doar câteva note, doar o temă, doar un sunet. Nu contează. Contează doar ce simt eu că e adevărat pentru mine. Și să nu adaug nicio notă muzicală în cântecele mele din ceea ce ascult la oamenii aceștia, tot mă simt infinit mai bogată că i-am cunoscut.
- Se simte, într-adevăr, în atitudinea ta o bucurie, o poftă de nou, de schimbare...
- Mă bucur, pentru că exact așa și este. Am vrut întotdeauna să fac mai mult pentru muzică. Chiar îmi reproșam la un moment dat că, dacă un anumit lucru nu mi-a ieșit așa cum mi-l doream, a fost și pentru că au existat perioade în care nu am acordat studiului timpul cuvenit. Acum chiar m-am întors la studiu, la chitară, la armonie, la canto. Iau lecții intense. Mă inspiră și băieții noi cu care lucrez în studio și pe scenă - Vlad Măzărel și Sebastian Lazăr -, amândoi conservatoriști, tobă de carte. Vlad a făcut toată viața muzică, liceu, facultate, a participat la olimpiade în domeniu, iar acum este bursier la ASE - ce mai, un tânăr foarte, foarte inteligent, cu un avânt extraordinar, care asimilează orice lucru nou cu o poftă molipsitoare. Mă motivează mult amândoi, precum și prietenia cu jurnalistul Sebastian Secan, care mă îndrumă și mă ajută enorm în căutările mele folclorice.
Premianții din Basarabia
- Urmează și un disc al reinventatei Alexandra Ungureanu?
- Obligatoriu! Lucrez la un album cu totul diferit, un fel de confesiune. Viața mea, experiențele mele puse pe muzica de influență folclorică. E o provocare pentru mine acest aspect, pentru că este pentru prima dată când intenționez ca poveștile cântecelor mele să fie chiar experiențele mele, nu unele primite de la diferiți compozitori. Sper ca anul viitor să lansez către public această nouă versiune a mea. Cred că peisajul muzicii românești îmi și permite asta, fiind unul destul de fast. Simt că muzica este în revenire la noi, se renunță tot mai mult la rețete, chiar dacă legea este făcută în continuare de Radio. Apar tot mai multe proiecte adevărate sau pe care eu, una, le cred. Irina Rimes este una dintre artistele în mare vogă, dar care este și "adevărată". Poate și pentru că ea aparține generației noi de artiști basarabeni (alături de Mihail și alții), care sunt o inspirație pentru noi. Sincer! Apariția lor în România face bine artiștilor români, pentru că vin tobă de carte, plini de talent, de bun simț, au un aer proaspăt și, implicit, ne mai pun și pe noi la muncă. Eu prin fiecare colaborare cu artiștii basarabeni am fost surprinsă de cât de bine pregătiți sunt. Uite, recent, am colaborat cu Orchestra "Lăutarii", din Chișinău, a maestrului Botgros: ce muncă titanică fac oamenii aceștia, pe lângă talentul lor care este inimaginabil.
"De la un timp sunt bine cu mine"
- Alexandra, muzical te reinventezi, ești plină de vise și de entuziasm, dar oare sufletul tău ține pasul cu tine? Te știu fragilă și foarte sensibilă...
- Cu o singură excepție, cred, nu am putut niciodată spune despre mine că sunt cu adevărat bine. Face parte din firea mea să fiu mereu în căutare. Mama îmi spunea că de mică aveam așa, o tristețe. Nu făceam lucrurile cu pofta copilului, nici boacănele nu erau parcă făcute cu entuziasm, cu toată inima. Asta sunt! Mă caut permanent. Dar, privindu-mă în felul acesta, cu sinceritate și asumare, nu pot spune că astăzi nu aș fi bine cu mine însămi. Ba chiar sunt tot mai bine, chiar dacă încă mă aflu pe drum, pentru a putea răspunde complet la întrebarea "cine sunt?". În prezent, mai degrabă mă întreb "de ce am nevoie?". Mult timp am crezut că am nevoie de anumite lucruri neapărat, ceea ce m-a făcut să greșesc, ba chiar să greșesc repetat. Acum fac curățenie, nu mai trag balast după mine, elimin treptat lucrurile inutile, chiar oameni... Sunt bine cu mine, pentru că după ani și ani, mi-a revenit pofta de a învăța. Sunt bine cu mine, pentru că, în sfârșit, mă mulțumesc cu ceea ce am în prezent, că nu mă mai tem că, dacă nu fac anumite lucruri, măritiș, copii..., va fi un capăt de lume. Știu că tu nu îmi pui întrebări intime, ca să scoți picanterii de la mine, dar prin intermediul Formulei AS, vreau să le răspund altor curioși, care numai lucruri din astea știu să întrebe. În ultimele luni, sunt bine cu mine și din punct de vedere fizic. Încerc să mă îngrijesc cât pot de bine, prin metode diferite. De exemplu, am avut o afecțiune la ochi, niște chisturi dureroase, care arătau rău și din punct de vedere estetic, și care s-au dovedit a fi o boală autoimună, numită salazion. Un an și ceva m-am chinuit cu ea, de la antibiotice la tratamente naturiste, concerte anulate, nu mă mai puteam machia sau purta lentile de contact. Hotărâsem să mă operez exact când mi-a spus cineva care suferea ce aceeași boală și care se operase de patru ori, că e degeaba, pentru că boala va recidiva negreșit. Aceeași persoană m-a povățuit să ignor boala. Am ascultat-o, până la urmă era și singura abordare pe care nu o încercasem. Mi-am văzut de viață, mi-am spus că nu am nimic, mi-am șters boala din minte, iar din luna mai până acum nu mi-a mai apărut niciun chist. Am tras și niște învățături din această experiență... ciudată. Controlul este în mintea noastră. În domeniul medical, ca și în toate celelalte, informația este foarte dispersată azi, un bombardament de "știri senzaționale", care te înnebunesc. Fie că e vorba de nutriție, de social, de politic, totul vine de-a valma, așadar este bine să faci un pas în spate, să cugeți, să alegi cu atenție și de restul să te detașezi...
Copiii "Mioriței" - supuși, docili și înceți
- Să înțeleg că încerci să te detașezi de tot ce se întâmplă astăzi cu noi, românii?
- Ah, nu. Sunt interesată de ceea ce se întâmplă în jurul meu, în țara mea, doar că am ales să nu mai trec lucrurile prin sufletul meu și, cel mai important, să nu mai intru în polemici. Știu prieteni care s-au certat după o viață de prietenie din cauza politicii, chiar și eu am avut conflicte, pentru că am fost sinceră și mi-am exprimat opiniile. Așa că am ales să fiu informată doar pentru binele meu. Am și eu o firmă, am facturi, am drepturi de autor, depun declarații, plătesc și eu taxe, așadar, este important să știu ce am de făcut. Sunt ancorată destul de bine în realitate, urmăresc viața politică, dar, repet, pentru mine și atât. Nu am ales să mă detașez, am ales să nu mă las afectată.
- Cum îi vezi, totuși, pe români, în acest an centenar?
- Apreciez mult istoria țării mele, apreciez tradiția, patrimoniul nostru valoros, dar, din păcate, acești o sută de ani dovedesc că suntem copiii "Mioriței" - docili, supuși, înceți. Ne stă în fire, pur și simplu. Cred că pentru următorul secol, românii ar trebui să schimbe viteza, să se grăbească, să se inspire poate de la modelele valabile din țările cu mult mai dezvoltate decât noi, să le copieze progresul, nu altceva. Ne-ar prinde bine puțină evoluție bine gândită, dublată de mai multă responsabilitate.
- Să sperăm că așa va fi. Până atunci, să ne ținem aproape de finalul anului și te întreb, firește, ce planuri ai de Sărbători și pentru 2019?
- Crăciunul l-am petrecut în familie, cu mama, iar Revelionul va fi pe scenă, ca toți artiștii. Pentru finalul de an, voi lansa și un fel de colind mai ciudat, plasat pe fundalul unei povești de iubire. Chiar sunt foarte încântată de această piesă și îmi doresc mult să fie apreciată. Sper pentru anul ce vine să lansez albumul și să-mi găsesc publicul pentru această nouă direcție muzicală pe care merg. Visez, de asemenea, la colaborări frumoase, precum cea pe care am avut-o cu Marius Mihalache. Am cântat împreună într-un concert o variantă a piesei "Vântule", care m-a uns la inimă, pur și simplu. Nu știu cât timp trecuse de când nu am mai simțit o așa bucurie pură și o așa mândrie că sunt artist și cânt. În rest, să fim cu toții sănătoși, sinceri și în pace.