Mulți români speră că, după tulburatul 2018, anul Centenarului, 2019 va aduce schimbările care-i vor permite țării să iasă din prăpastia în care au împins-o politicieni iresponsabili, preocupați doar de propria bunăstare. 2018 a dezvăluit că multe din personajele ce bântuie scena publică a țării nu sunt reprezentative pentru aspirațiile și proiectele ei. Demagogi lipsiți de orice scrupul, primitivi incompetenți, impostori și hoți, și-au făcut loc în ceea ce se numește clasa politică a României, pervertind-o de la ceea ce trebuia să fie "misiunea" ei, aceea a administrării corecte și echilibrate a resurselor țării, a asigurării unui ritm de dezvoltare care să o apropie de standardele civilizaționale ale Uniunii Europene, a cărei membră este. Sociologii, analiștii politici și istoricii au încercat să explice de ce, după răsturnarea regimului comunist în 1989, România a ratat șansa unei integrări rapide în lumea democrațiilor occidentale, din care, de altfel, cetățenii ei au dorit mereu să facă parte. Unii dintre ei au vorbit de dificultatea schimbării mentalităților (reflexele comportamentale dobândite în timp schimbându-se, după cum se știe, cel mai greu). Alții au susținut ipoteza că organizarea tradițională, de tip tribal, a societății românești, este cauza principală a dezinteresului românilor pentru o administrație coerentă și responsabilă. În loc să fie o oglindă a intereselor de ansamblu ale societății, partidele s-au transformat, din această perspectivă, în clanuri preocupate doar de soarta membrilor lor. Politologii au vorbit de influența pe care dictaturile prin care a trecut țara de-a lungul istoriei a avut-o asupra simțului civic și organizatoric, disprețul totalitar față de individ și cetățean al acestora împingându-l la pasivitate, scepticism, resemnare față de deciziile oricărei puteri în funcțiune. Cert este că, în deceniile care au urmat "exploziei" din 1989, electoratul român s-a detașat tot mai mult față de "oferta" partidelor, românii preferând "să-și ia lumea în cap". Absenteismul și hemoragia de cetățeni pregătiți profesional și apți pentru competiția cerută de piața liberă au favorizat clanurile partinice cele mai bine organizate, capabile să mobilizeze clientelar electoratul rămas. Așa se explică victoria la alegerile din 2016 a PSD-ului, pe fondul unei prezențe la vot a numai 20% din acest electorat. PSD-ul a știut să-și vândă eficient "marfa" unor promisiuni electorale exagerate, fără acoperire în realitatea socială a țării.
Anul 2018 a fost, totuși, un an al "trezirii" românilor. Am scris în mai toate editorialele anterioare cum, pe fondul acceptării formale a principiilor și regulilor europene, a susținerii "de vitrină" a separației puterilor în stat, PSD-ul și-a dezvăluit, până la urmă, brutal, intențiile "tradițional" totalitare, sub comanda unui șef condamnat penal, care l-a transformat, pur și simplu, într-un clan mafiot, dispus la orice manevră, pentru a-i păstra "stăpânului" o mască de onorabilitate și libertatea de manevră. Liviu Dragnea a știut, e drept, să-și răsplătească fidelii și clienții (inclusiv "tovarășii de drum" din alte partide) cu sinecuri, salarii și pensii "grase" din administrația țării, transformată, pe față, într-o "întreprindere de familie". Chiar și cei mai pasivi, sceptici și resemnați alegători dintre cei rămași în țară, în urma plecării masive a celor mai pregătiți și mai tineri cetățeni, au realizat că, prin corupția, nepotismul și șantajul de clan practicat de PSD, pasămite pentru "democratizarea" țării, România a devenit obiectul "de joacă" al unui singur om, șeful, "tăticul", pentru care se schimbă legile, se fac reguli conjuncturale, se înființează și desființează instituții. România a devenit un "bolnav al Europei", și UE, chiar dacă admite ca ea să asigure, după regulile sale predictibile, președinția Consiliului Uniunii în următoarele șase luni, o privește cu reticență. UE va amenda, cum este normal, abaterile de la regulile sale și de la principiile statului de drept, grav zdruncinate, în 2018, în România.
Trezirea românului "din somnul cel de moarte" s-a concretizat în marile manifestații ale societății civile din anul care s-a încheiat. Românii din diaspora, care au luat contact direct cu "lumea de afară", au realizat cel mai clar că, dacă vrea într-adevăr să se schimbe spre bine, țara trebuie să o cotească în direcția democrațiilor veritabile, cu partide responsabile, bazate pe doctrine și ideologii politice ferme. În 2019, România va avea două încercări electorale, europarlamentarele și prezidențialele. Sondajele arată că "partidul-clan", PSD, care a dominat autoritar întreaga perioadă post-comunistă, a coborât în preferințele alegătorilor sub 25%, iar trendul este, în continuare, negativ. Românii au realizat, se pare, că absenteismul, dezgustul de politică, resemnarea, nu sunt soluții pentru salvarea țării. "Somnul de moarte" al rațiunii (sau, în cazul nostru, al națiunii) naște monștri. PSD-ul și grupările sale clientelare vor încerca, prin toate mijloacele, de la manevre instituționale, presiuni administrative și mituiri efemere, până la minciuni mediatice nerușinate, să deturneze noul civism al societății în ansamblu. Cetățenii vor fi însă, de această dată, "cu ochii pe ei", după cum susțin, de peste un an, admirabilii manifestanți civici de la Sibiu. Electoratul român a înțeles că a critica evoluția politică a statului român în Parlamentul UE nu înseamnă "trădare de țară", iar abandonarea Președinției în mâinile unui lider de clan duce automat la sucombarea statului de drept. În afara țării, românii au văzut că separația puterilor și, mai ales, independența Justiției, asigură funcționarea stabilă și predictibilă a societății, lăsând loc competențelor individuale să se manifeste într-o competiție meritocratică. Ei nu mai vor să fie umiliți în propria lor țară. Scrutinurile din 2019 vor fi, de aceea, esențiale, pentru noul curs al statului român. Partidele care se vor prezenta la ele cu aceleași figuri politice compromise, cu indivizi reșapați după afaceri obscure sau cu incompetenți obraznici în impostură, își asumă un risc imens. În 2019, România va deveni radicală.