Părintele DINU POMPILIU - Biserica "Șerban Vodă" din București

"Când încheiem anul vechi, se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra noastră și să-l rugăm să ne poarte de grijă și în anul care urmează"

Părintele Dinu Pompiliu, parohul bisericii Șerban Vodă, este unul dintre cei mai iu­biți preoți ai Capitalei. Energic, întreprin­zător, mereu atent la ne­voile enoriașilor, sfinția sa se îm­parte pe mai multe "fron­turi", con­struiește, deo­po­trivă, zi­duri și oa­meni, hră­nește trupuri și su­flete. Are o predică pre­cum mie­rea, care te unge pe inimă. Și slujește și cu ardoare! Are titlul de doc­tor în teologie, dar știe să se adreseze fie­cărui creștin pe limba sa. Scrie cărți și participă la emi­siuni de ra­dio și de te­le­viziune, or­ga­nizează con­fe­­rințe și dez­bateri culturale și, în para­lel, dă de mân­care săraci­lor. Deși este mereu aglomerat de ur­gen­țe, își face timp pen­tru toți și pentru toa­te.
Într-o zi de la finalul anului trecut, am avut bucuria unui dialog cu părintele Dinu Pompiliu, pe un su­biect pe care nu l-am mai abordat: cum întâm­pină creștinii Anul Nou. Sau cum s-ar cuveni să o fa­că. Iată sfaturile sfinției sale!

"De Anul Nou, să ne gândim cum corectăm ce-am scris în Cartea Vieții"

- Biserica nu sărbătorește Anul Nou laic, pe 1 ianuarie, ci anul nou bisericesc, la 1 septembrie. Totuși, mulți credincioși se află în biserică în noaptea dintre ani, la slujba dedicată Sfântului Vasile cel Mare. Pe de altă parte, duși sau neduși la biserică, toți avem nevoie, din când în când, să punem un bun început. Iar dacă alegem data de 1 ianuarie, e și mai bine. Începem anul cu Dum­nezeu...

- Să știți că noi, la parohia Șerban Vodă, serbăm Anul Nou în biserică. Pentru că e un moment al bilanțului - ce am realizat, cu ce am rămas restanți, atât în plan practic, dar mai ales în plan duhovnicesc -, precum și un moment de înnoire a spe­ranței. Și de bucurie. Când încheiem anul vechi, se cu­vine să-i mulțumim lui Dum­nezeu pentru binefa­cerile pe care le-a revărsat asupra noastră și să-l rugăm să ne poarte de grijă și în anul care urmează, să ne învețe cum să scriem în Cartea Vieții numai lucruri bune. De altfel, Mân­tuitorul ne-a în­vățat să mul­țumim Domnului pentru toate, întotdeauna. Pe urmele lui Hristos, la fel ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel. Deci, ni­mic mai potrivit decât să ne începem Anul Nou în biserică. E un prilej de a ne gândi la ce am făcut bun și ce am greșit, să ne promitem, în fața lui Dumnezeu, că nu vom repeta păcatele și că vom ține poruncile Lui. Dumne­zeu ne dă ani, ca să avem timp să în­dreptăm ce-am scris greșit în Cartea Vieții, pe care El o va deschide la sfârșitul veacu­rilor și ne va judeca după ea. Și dacă vom fi scris fapte bune, atunci vii vom fi pentru totdeauna, iar dacă nu, ne va fi șters numele. Auziți? E cutre­mu­rător!

"La noi, biserica e arhiplină în noaptea de Anul Nou"

- Este obligatoriu ca pentru ru­găciunea de mulțumire să venim în biserică la cumpăna dintre ani, ori e de ajuns să spunem un "Tatăl nos­tru", oriunde ne-am afla?

- Eu îi îndemn pe credincioși să vină la biserică. Iar la noi este deja o tradiție, biserica e arhiplină în noap­tea de Anul Nou. Și după slujbă ple­căm cu toții pe la casele noastre, la o masă cu cei apropiați, cu nădejdea că în anul ce vine, vom schimba ceva în bine în viața noastră. Și sun­tem optimiști, căci dacă Dum­nezeu ne-a mai dat un an, ni l-a dat ca să facem mai mult bine pe lumea aceas­ta, să eliminăm răul din viața noastră și să devenim bineplăcuți Tatălui, Fiului și Sfân­tului Duh.

- Puteți recomanda o ru­găciune anume pentru acest moment?

- După cum știm din ve­chime, românul începe orice cu o rugăciune, de obicei cu "Tatăl nostru", dar toate rugăciunile așa-numit începătoare sunt po­trivite pentru a pune un bun în­ce­put noului an. Asta pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu vin la biserică. Iar pentru cei care vin la biserică în noaptea dintre ani, începem cu Acatistul Sfântului Vasile cel Mare, pen­tru că noaptea se citește acesta, iar prima zi din an îi este dedi­cată acestui mare Părinte al Bi­sericii.

"Poți fi curat ca îngerii, dacă nu faci fapte bune, nu te mântuiești"

- A te ruga poate părea sim­plu, dar știm că nu e, pentru că gândurile te muncesc și te abat de la rugăciune. Ce sfat le dați credincioșilor, pen­tru a se putea aduna mai bine în rugăciune și pentru a face rugăciunea mai roditoare?

- Ne putem opri la rugăciune, dar ea nu este singura cale de mântuire. Sunt mai multe căile pe care le putem urma, pentru a dobândi Împărăția lui Dumnezeu. Prima este calea mărturisirii. Dacă îți spovedești păcatul, Dumnezeu ți-l iartă, iar sufletul tău este curat. Sunt atâtea exemple cu cei care și-au mărturisit păcatele și li s-au iertat și cu cei care nu și le-au mărturisit și nu le-au fost iertate. Apoi, este calea smereniei. Dacă ești smerit cu inima, Dum­nezeu îți iartă păcatele și iarăși ești curat. Gândiți-vă la pilda Vameșului și Fariseului. Câte lucruri bune făcuse Fariseul și se lăuda cu ele, și nu i-a plă­cut lui Dumnezeu, și cum s-a smerit Vameșul, și acesta i-a plăcut lui Dumnezeu. Omului mândru, Dum­nezeu îi stă împotrivă. Altă cale este rugăciu­nea neîncetată. Nu poți face rugăciune multă? Spune-o doar pe cea desăvârșită, care este "Tatăl nostru". Și dacă și asta e prea grea pentru tine, spu­ne măcar "Doamne, miluiește", și este o faptă plă­cută lui Dumnezeu. Și mai bine ar fi să ai rugăciu­nea cu lacrimi. Căința, care se manifestă prin văr­sarea la­crimilor, te poate mântui. Să ne plângem cu amar păcatele, să ni le plângem din adâncul sufle­tului! Pe urmă, calea milosteniei. Milosteniile ajung până la cer. Gurile pe care le hrănești vor striga la cer în vremea judecății: "Doamne, fie-ți milă de el, că și lui i-a fost milă de noi!". Poți fi curat ca îngerii, dacă nu faci fapte bune, nu te mântuiești. Iar milos­tenia făcută din toată inima poate răscum­păra păca­tele. Ferice de cei care folosesc toate aceste căi pen­tru a fi bineplăcuți Domnului! Pe toți vă îndemn, deci, să le urmați, căci veți fi mântuiți.

"Europa este sub spectrul nenorocirii, pentru că s-a lepădat de Hristos"

- Vremurile în care trăim sunt tulburi, iar ca duhovnic, cu siguranță, primiți toate frământările, temerile și neputințele credincioșilor, așa încât vă întreb: cum îi susțineți sufletește, cum îi întăriți să rămână fideli învățăturii ortodoxe și lui Hristos, trecând peste toate necazurile?

- Noi, creștinii, suntem optimiști prin excelență. De ce? Pentru că știm că Dumnezeu nu ne lasă niciodată la necaz. Chiar dacă am avut un an greu, Cel care conduce lumea spre ținta sa finală este Dum­nezeu și El nu vrea să ne piardă, ci să ne câș­tige, deci ne va ajuta să mergem mai departe și ne va rândui și bucurii. Mulți se gândesc cu spaimă la noul an, așteptându-se la răutăți și mai mari - căci, știm, diavolul nu se odihnește și vrea să distrugă creația lui Dumnezeu -, dar dacă suntem conștienți că totul este în mâna lui Dumnezeu, nu avem de ce ne teme. Să se înfricoșeze numai aceia care s-au înstrăinat de Hristos. Iată ce se întâmplă în Europa, câte dezastre, crime, atentate... Asta este numai pentru că oamenii l-au scos pe Dumnezeu din viața lor, nu mai sunt creștini, prigonesc Biserica Lui... Europa este sub spectrul nenorocirii, pentru că s-a lepădat de Hristos. Să-i mulțumim, deci, Domnului, pentru că ne dă puterea credinței, căci prin ea vom fi izbăviți din toate. Să nu ne îndoim și să împlinim poruncile Lui. Și nimic nu ne va doborî.

- Ne-ar ajuta mult să ne facem prieteni printre sfinți, în această luptă permanentă cu frica, nesi­guranța și răul. Știu, din mărturii pe care le-ați făcut public, că aveți mare evlavie la anumiți sfinți. Le spuneți și cititorilor noștri care vă sunt cei mai la îndemână, să spun așa, la vreme de nevoie, ca și la ceas de bucurie?

- Întotdeauna i-am cinstit pe toți sfinții, dar cel mai aproape de inima mea este Sfântul Pavel, pen­tru că este gura lui Hristos. Nimeni parcă n-a trăit mai mult taina credinței ca Sfântul Pavel și nimeni n-a formulat mai frumos și mai adânc adevărurile de credință. Apoi, sunt în rugă­ciunile mele perma­nente Sfinții Trei Ierarhi - Vasile, Grigorie și Ioan -, bunul Sfânt Nicolae și Sfântul Paisie de la Neamț, das­călul ru­găciunii, care și ocrotește biserica noastră. Cu toții sunt mo­dele de urmat pentru cei care vor să ca­pete cununa cea ce­rească, mân­tuirea. Însă, deasupra tuturor aces­tora, la vreme de res­triș­te sau de bucurie, este Împă­răteasa Lu­mii, Măicuța Domnului. Fără mij­­locirea ei, cred că nu pu­team face nimic. Ca o mamă m-a ținut mereu în brațele ei, mi-a în­drep­tat pașii și mi-a deschis ușile... Și puținul bine pe care l-am făcut i-l datorez.

"Cea mai mare criză prin care trecem este criza iubirii"

- Sunteți unul dintre preoții cu o bogată activitate misionară, culturală și filantropică. Săriți acolo unde auziți cel mai mic strigăt de ajutor. Din expe­rien­ța sfinției voastre, ce credeți că-i lipsește mai mult românu­lui, azi?

- Dragostea. Dragostea de aproapele. Dacă ar fi mai multă iubire în lume, n-ar mai fi atâția bătrâni flămânzi, când multora dintre noi ne prisosește mân­carea. Dacă ar fi mai multă dragoste, n-ar mai fi atâția copii abandonați. Dacă am respecta legea de aur a iubirii, n-ar mai fi atâtea păcate grele pe pământ. Cea mai mare criză prin care trecem este criza de iubire. Toate celelalte izvorăsc din ea. Nu avem nevoie de o iubire care să ne ducă la patimi, ci de iubirea la care ne îndeamnă Hristos: "Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decât aceas­ta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi". Iar noi suntem prietenii Domnului, câtă vreme îi urmăm poruncile. Dintre care, prima este cea a dragostei. Iată de ce cred că fiecare dintre noi am putea să ne promitem, pentru anul ce vine, să iubim mai mult.

- Un an nou aduce spe­ranță, dar cum să facem să o păstrăm?

- Omul care îl are pe Dum­nezeu prieten, acela știe ce să facă și acela nu pierde nici spe­ranța, nici dragostea, nici cre­dința. Căci Hristos ne-a spus: "Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ce v-am poruncit Eu!". Și dacă suntem prieteni cu El, vom descoperi chipul Lui ne­mu­ritor în semenii noștri. Așa vom dobândi și pacea sufleteas­că, și forța de a merge mai de­parte, și dragostea față de a­proa­pele...

"Pelerinajul este, după părerea mea, o școală a Duhului Sfânt"

- La final, părinte, nu pot să nu vă pun o întrebare legată de o pasiune a sfinției voastre: pelerinajul. Știindu-vă un pelerin încercat și un ghid de excepție, aș vrea să aflu de ce ar trebui să meargă creștinul, măcar o dată în viață, în anumite locuri sfinte?

- Pelerinajul este, după părerea mea, o școală a Duhului Sfânt. Într-un pelerinaj, omul redescoperă sfinții, îl descoperă pe Dumnezeu, dar își află și frumusețea din el în­suși. Pentru că, mergând într-un loc sfânt, înveți istorie, lucruri care țin de morala creștină, acumulezi cu­noștințe catehetice... Un om în pele­rinaj nu este în plimbare, nu doar că merge cu mașina sau cu altceva dintr-un loc în altul, ci pătrunde dincolo de ce vede. De aceea, cei care conduc pelerinajele au o mare misiune, de a-i atinge la inimă pe pelerini, nu doar de a le arăta calea. Un pelerinaj este un bun prilej de a scoate "odoarele" și "merindea" din cămările Bisericii și, ca un bun gospodar, să le pui pe masă pentru drumeți, ca să-i hrănești sufletește. În esență, toți suntem într-un lung pelerinaj. Și Biserica. Toți călătorim către Ie­ru­sa­limul cel Ceresc.