"La doar 23 ani, am monturi dureroase"

Cititor Formula AS
(Răspuns pentru DIANA, F. AS nr. 1318)

Dragă Diana, monturile la picioare se pot trata foarte bine cu miere polifloră. În special seara, îna­inte de culcare, se ung monturile, repetat, cu miere. După ce s-a zvântat prima aplicare, se unge din nou, se așteaptă iarăși până ce se usucă mierea și se ung locurile din nou. Operația aceasta se face în fiecare seară, până la dispariția monturilor. Se mai pot unge monturile cu bitter suedez sau cu tinctură de iod, sau se pot face băi la picioare cu apă caldă în care s-a pus o mână de sare de Bazna. Băile se fac seara și nu trebuie să dureze mai mult de 20 de minute. Cu ajutorul mierii de albine polifloră se mai pot trata și bătăturile de la picioare. Pentru a evita formarea monturilor de la picioare și a bătă­turilor trebuie să purtăm încălțăminte care nu ne strânge, piciorul trebuie să fie cât mai lejer, încălță­mintea să fie din piele, iar ciorapii să fie din bum­bac 100%. Vă doresc numai bine,
DUMITRU NEGULESCU - Buzău

"Mama are hepatită tip C, activă"
(Răspuns pentru CAMELIA V. - Galați, F. AS nr. 1322)


Dragă Camelia, înțeleg foarte bine zbuciumul prin care treci, pentru ca și mama mea a fost diag­nosticată cu aceeași boală. Am crezut că e sfârșitul lumii. Din alte motive medicale, nu avea voie să facă tratamentul cu interferon, așa că singura spe­ranță a fost să caut o cale de acces către noile medi­camente, apărute în 2016-2017. Partea bună era că acestea acționau rapid, într-o cură de 3 luni, și nu conțineau interferon, cu efecte secundare foarte pu­ternice și devastatoare pentru organism. Partea proas­tă era prețul lor. Tratamentul oficial costa circa 50.000 euro. Totuși, disperarea de a nu o pier­de pe mama mă făcea să mă gândesc să-mi vând apartamentul. Până la urmă a venit o soluție - am aflat printr-un "înger păzitor", un doctor bun și in­format, că pe piață există și medica­mentul generic (adică are aceeași compoziție - Ledipasvir 90 mg & Sofosbuvir 400 mg, dar e fabricat într-o țară care nu se află sub mono­polul farma­ceutic mondial, deci nu are interes să țină prețul negociat dintre guverne și firma care a scos prima produsul pe piață). Țara în care se fabrică este Bangladesh. Me­dicamentul care mi-a vindecat ma­ma este Twinvir. Cos­turile sunt între 300-1000 euro. Aveți nevoie de ana­lizele la zi și de rețetă. Caută aceste informații pe net și vei descoperi detalii. Tot ce pot să mai spun este că se ia o pastilă pe zi, la aceeași oră, timp de 3 luni. După această perioadă, virusul nu mai apare în sân­ge. Șansa ca mama ta să se vin­dece există, mama mea s-a vin­decat. Atenție doar la inter­media­rii care vor să profite, ei sunt în orice bran­șă. Căutați să luați legătura cu ci­ne­va direct de la firma producă­toare.
Doamne ajută! Sănătate și spe­ranță pentru toți oamenii purtători de acest virus. El poate fi învins. Un an cu bucurii și sănătate pentru toți cititorii și realizatorii "Formulei AS", o comunitate dătătoare de viață.
ADRIANA

"Fiul meu suferă de boala Crohn și abces perianal"
(Răspuns pentru d-na GHEORGHE - Milano, F. AS nr. 1334)


Trebuie să știți că boala Crohn nu are tratament, dar se poate ameliora prin regim special, recoman­dat de un medic nutriționist. Cauza principală este intoleranța la gluten, acea substanță existentă în grâu și alte cereale, care face aluatul elastic, după o frământare îndelungată. Glutenul este toxic pen­tru corp, deoarece deschide porii intestinului gros, permițând bacteriilor să emigreze în abdo­men. În cazul fiului dvs., ar fi util să folosească alte cereale pentru pâine, de exemplu hrișcă, quinoa, mei (acestea se râșnesc și se face pâine). Există produse fără gluten în comerț, dar, dacă sunteți în Italia, unde pizza și pastele predomină în alimen­tație, trebuie să mergeți la un me­dic nutriționist.
Abcesul perianal este o afecțiune asemănătoare unui furuncul mare și foarte dure­ros, poziționat într-o zonă expusă unei curățenii defici­tare. Trata­mentul este chi­rur­gical, dar in­cizia nu se poa­te coase, deoa­rece zona este plină de mușchi circu­lari și cusătura s-ar rupe, agravând afecțiunea. Incizia trebuie urmată, minimum 7 zile, de un tratament cu anti­biotice in­jec­tabile din gene­rația 4 (ce­falosporine, de exemplu Cefta­mil). Alege­rea antibioticului este la de­cizia medicului care a efec­tuat intervenția.
Cauza care ar putea pro­voca abcesul este smulgerea unui fir de păr din zona anală, cu un cocoloș de hârtie igienică, fără ca pacientul să simtă și să ia măsuri adecvate de cură­țenie intimă. Rădăcina firului de păr este aceea care se infectează în profunzime și când apare durerea este deja prea târziu. Trebuie mers la operație, urmat tratamentul antibiotic prescris și apoi se fac ședințe zilnice de curățare și pansare a rănii, la sala de tratament ambulatoriu. În tot acest timp, ar tre­bui folosită o folie de plastic (o pungă curată) pen­tru a proteja pansamentul și rana, când se merge la toaletă. După vindecare, circa 45 de zile, când rana este închisă, toată zona anală se spală cu apă căldu­ță și săpun, apoi se șterge cu un prosop moale, utili­zat numai în acest scop și spălat separat. Nu folosiți apă fierbinte, oricum stafilococul rezistă la peste 100 de grade. Spălarea zonei nu este așa dificilă, se folosește de 2 ori hâr­tie igienică plată, nu boțită, apoi pa­cientul se așază lateral pe vasul de toaletă, săpunește o mână și spală cu ea locul turnând apă călduță în palma aceleiași mâini, dintr-un ibric.
Abcesul perianal este o boală trau­matizantă, cu riscuri mari de recidi­vă, dacă nu a fost făcut tratamentul chirurgical și cel cu antibiotic. Ca precauție perma­nentă, se spală locul după fiecare scaun, timp de ani de zile. Trebuie verificat și nivelul de imunitate al pacientului și dacă este cumva diabetic. Aceștia sunt factori favorizanți. Multă sănătate,
P.M. - e-mail: mirceapnt@yahoo.com

"Caut un leac pentru eliminarea lichidului de la genunchi"
(Răspuns pentru d-l ȘERBAN V., F. AS nr. 1335)


1. Se toacă "peștișori" 2 cepe po­trivite și se prăjesc puțin (să se în­moaie bine) în 3 linguri untură curată de porc, peste care se pune "o mână" de tărâțe de grâu. Se amestecă bine, se ia de pe foc și se lasă la răcit 10-15 minute. Când temperatura pastei devine suporta­bilă, se pune pe o pânză și se aplică pe genunchiul cu lichid. Peste pânză se pune o bucată de naylon pentru a se menține cald locul mai mult timp și apoi se va pune un prosop subțire, cu care se învelește genunchiul astfel îm­pachetat. Se ține piciorul întins (pre­ferabil peste noapte). Dimineața se repetă trata­mentul până dispare um­flătura care conține lichi­dul. O pastă preparată astfel se folosește de 3-4 ori. Practic, se încălzește la fiecare utili­zare. Să nu se ardă. Eu am scăpat de operație cu acest tratament. Mare grijă la temperatura pastei în mo­mentul apli­cării!
DANA D. - Suceava

2. Puneți peste zi, pe genunchiul bolnav, înfă­șurându-l de jur-împrejur, comprese cu bitter sue­dez, care tre­buie lăsat patru ore. Seara, înfășu­rați genunchiul cu frunze de varză călcate cu fierul fier­binte. Legați-le cu un bandaj și lă­sați-le toată noaptea. În perioada dintre comprese, ungeți-vă locul bolnav cu alifie obișnuită, ames­tecată cu gaz. Să auzim numai de bine.
IONEL DUMITRAȘCU - Buzău

"Prietena mea are cancer pulmonar"
(Răspuns pentru N.M. - Sinaia, F. AS nr. 1342)


Dragă N.M.,
Necazul prin care prietena ta trece acum, eu l-am trecut în urmă cu foarte mulți ani, când am fost diag­nosticat cu tumoră neopera­bilă la plămâni. Până când mi s-a depistat, am luat cu căruța medi­camente, antibiotice și sulfamide, pentru diag­nos­ticele care mi-au fost puse în acel an de zile, adică: viroză pulmo­nară, suspect de TBC, pneumonie și, în ultimă instanță, un doctor deștept mi-a găsit tumora pul­mo­nară, neoperabilă, datorită locului unde era. După două rânduri chinuitoare de ședințe de radio­terapie și chimioterapie, cu corpul meu slăbit de antibioticele luate înainte, la care s-au adă­ugat și aceste tratamente, eram aproape de a trece în altă dimensiune. Dar cum Dumnezeu, chiar dacă îți în­chide ușa, îți deschide întotdeauna fereastra, făcând minuni, așa s-a întâmplat și cu mine, când iubita mea soție a cumpărat "Formula AS" pentru a o citi, cât eu făceam radioterapia și, ca un făcut, a găsit în paginile revistei mărturia unuia lovit de soartă, ca și mine. Era vorba despre medicamentele doamnei doctor Himovith, care, vă spun cu frica lui Dumne­zeu, m-au ajutat să trăiesc până astăzi, iar pe doctori să-i mai văd doar pentru analizele anuale pe care le mai fac de frică. "Formula AS" și această doamnă doctor Himovith se regăsesc în toate po­melnicile pe care le-am dat la zeci de mânăstiri din România.
Dacă ai să suni la numărul de telefon 0748/11.24.22 și ai să urmezi indicațiile primite de la capătul firului, cu ajutorul lui Dumnezeu o să ajungă și prietena ta să rămână în mijlocul familiei și să scape de palma pe care viața i-a dat-o.
Îi doresc succes și însănătoșire grabnică.
IORDACHE M. - Timișoara

"Am amețeli și stări de vomă tot timpul, nu pot sta în picioare"
(Răspuns pentru IRINA - Iași, F. AS nr. 1343)


Sunt o persoană care a trecut prin tulburări asemănătoare cu cele ale Irinei din Iași. Pentru jo­cul imaginii din ochiul stâng îi recomand să meargă la un cabinet de oftalmologie, să-și facă un control la ochi și fundul de ochi, deoarece sunt semnele unui atac de glaucom. În legătură cu amețelile, eu am fost la un medic neurolog, care mi-a recoman­dat să fac o tomografie la cap. Tratamentul reco­mandat a fost MgB6, 20 de zile pe lună, 1 tabletă pe zi, cu pauză de o lună și control. După control, am mai urmat încă 2 luni tratament. După prima lună de tratament, amețelile au dispărut și nu au mai reapărut de atunci. Multă sănătate!
AURELIA U. - Târgu Mureș