PAVEL BARTOȘ - "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit bucuria"

Ines Hristea
"Ne mirăm întruna, de unde atâtea talente?"

- Pavel, ne reîntâlnim la debutul unui nou sezon al emisiunii "Românii au talent", pe care o prezinți împreună cu Smiley, de nouă ani. Nu te-ai plictisit? Chiar și marile iubiri dau rateuri după atât timp...

- Doamne, așa mi-e de drag proiectul ăsta! Ne minunăm întruna de unde atâtea talente! Poporul nostru pare inepuizabil la capitolul ăsta! Ceea ce mie îmi dă o mare speranță pentru țară, pentru noi, ca nație. Creativitatea asta uriașă trebuie să dea, cândva, în pârg. E incredibil ce oameni fantastici am descoperit de-a lungul acestor ani! Îi admir enorm pe concurenții care ne-au demonstrat cât de important e să nu renunți niciodată la visul tău. Când vezi, de pildă, un om trecut de 80 de ani, care vine pe scenă să se arate cu ce are mai bun în el și care-ți spune "Domnule, toată viața am muncit pen­tru familie, am fost constrâns de nevoi să fac aia sau ailaltă, da' acum vreau să-mi împlinesc și eu visul, să-mi urmez pasiunea!", nu poți să nu fii impre­sionat! Pe astfel de oameni eu îi consider adevărate lecții de viață. Și să știi că sezonul ăsta o să fie unul cu totul deosebit, deși pe mine e greu să mă mai im­presioneze ceva și nici nu sunt genul care să aibă mari așteptări - indi­ferent despre ce ar fi vor­ba. Sezonul ăsta mi se pare însă apar­te, deoarece concu­ren­ții au talente ex­traordinar de diverse! Atâta diversitate par­că n-am mai avut ni­ciodată. Nu mai con­tează atât de mult po­veștile oamenilor, ci în prim-plan e talen­tul propriu-zis. Și sunt persoane care, multe dintre ele, au deja experiență la ni­vel mondial: au susți­nut show-uri în China, în Las Vegas, în Australia... Dacă există o expresie care să mă descrie pe mine, în raport cu acest nou sezon, atunci expresia e "am rămas bouche-bée"! (cu gura căscată)

- În general, la emisiunile de genul acesta, după scurtă vreme, concurenții dispar în neant. Ți se întâmplă să mai ții legătura cu unii dintre ei?

- Bineînțeles! Uite, de exemplu, întrețin o relație pe rețelele sociale cu Narcis Iustin Ianău, care, pen­tru mine, a fost adevăratul câștigător al primului sezon. A fost clasat al doilea, în urma votu­rilor publicului, dar eu mi-am dorit mult ca el să iasă învingător. Ei bine, azi, Narcis cântă pe cele mai mari scene ale lumii! Și e parte­nerul oficial de scenă al lui Sarah Brightman! Asta, după ce multă lume râsese de talentul lui, fiindcă Narcis e contratenor. Emisiunea i-a schimbat însă viața, în sensul că l-a pus în lumină și l-a făcut cunoscut și apreciat. Sigur că, după aceea, Narcis a mai avut încă mult de muncit, ca să ajungă unde e în prezent. Pen­tru că mulți oameni se așteaptă ca, în urma acestei emisiuni, viața să li se schimbe într-un ase­menea mod, încât să nu mai trebuiască să ridice un deget. Nu e așa! "Românii au talent" e doar o etapă pe drumul unei cariere împlinite, ea nu poate să facă minuni, dacă ei, concurenții, nu continuă să mun­cească. Și eu m-am dus cândva la "Gala Tânărului Ac­tor" și am câștigat-o, dar după aceea mi-am dat sea­ma că trebuia să muncesc în continuare, ca să con­­firm, mereu și mereu. Dacă stai, nu ți se în­tâm­plă nimic!

"Salt în amintiri și troiene"

- Iar tu nu stai deloc! Succesul emisiunii "Ro­mânii au talent" ți se datorează, în mare măsură, și ție. Cum se împarte gloria ta între farmecul per­sonal și știința actoriei?

- Eu am un principiu: cât timp faci ceea ce-ți place, nu simți oboseala și ești natural. În schimb, dacă te simți nesigur, atunci vrei să te demons­trezi, iar asta dă fals. Poți să înșeli vigilența publicului poate vreo 5-10 minute, dar după aceea crisparea, ne­firescul devin evidente. Deci este ceva important: dacă eu par efervescent și optimist, asta se întâmplă pentru că așa și sunt în realitate - și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit bucuria! Eu mă bucur din cele mai mărunte motive - aparent "mărunte": că mă trezesc dimineața și văd un răsărit de soare, că pot să-mi beau ca­fea­ua în aer liber... Îmi place enorm să ies dimineața, să-mi cumpăr o cafea și să merg cu ea în mână, pe stradă, chiar și atunci când e foarte frig. Chiar când a fost zăpadă și ger, eu tot am ieșit cu cafea­ua pe stradă și m-am bucurat. Am luat în consi­derare doar partea normală și frumoasă a lucrurilor. Am zis: "E iarnă! Bine că e zăpadă și că e ger!". Îmi amintesc, când eram mic și mă prindeau zăpezile la bunicii mei, în sat, cât de fericit eram! Că zăpada creștea până la 2-3 metri și satul rămânea izolat. Nimeni nu mai putea să plece, iar pentru noi, copiii, vacanța se prelungea și-o țineam tot într-o joacă. Să ne fi văzut cum săream de pe casă direct în troiene! Și-apoi, nici de altele nu ne era frică: ca tot țăranul chibzuit, bunicu' avea întotdeauna lemne tăiate încă din iulie, în beci avea rezerve de făină, de mălai, de slănină... Nimic ieșit din comun, doar că bunicu', și de altfel și restul sătenilor, cu toții aveau grijă să se gospodărească și nimeni nu se plângea că "ne-a luat iarna prin sur­prin­dere". Eu cred că unul dintre secretele vieții e să fii mulțumit tu cu tine. Dacă trăiești într-o con­tinuă nemulțumire, nu mai ești capabil să apreciezi nici lucrurile bune care ți se întâmplă. Păcat că noi, românii, în general, ne trăim viețile într-o perpetuă nemulțumire. Ne dăm seama că am fost fericiți doar când ne trezim cu o pro­ble­mă de sănătate. Mi-ar plăcea mult ca românii să în­vețe să se bucure și din lucruri simple, nu doar din mari reușite. Eu și familia mea am trecut prin mo­mente grele, mai ales după moartea tatei. Ce ne-a sal­vat a fost faptul c-am fost uniți: nu mâncam de­cât cartofi, dar eram împreună, unii cu alții, și asta ne-a dat puterea să îndurăm. Povestea asta cu uni­tatea... iar e un capitol la care românii sunt mai de­ficitari. Ne-am dezbinat foarte tare ca nație. Ne gă­sim bucuria mai curând în "să moară capra ve­cinului". Mare păcat! Eu, când văd un om că face ce­va bun, mă bucur și reușita lui mă stimulează. Dacă văd, de pildă, un alt actor care face un rol excelent, mă gândesc că trebuie să pot și eu. A, și mai am o chestie: nu pot să mă bucur singur. Eu mă bucur împreună cu echipa, cu prietenii, cu fa­milia... Dacă nu-mi împăr­tă­șesc bucuria cu cineva, aia nu mai e bucurie.

- Și găsești amatori? Lumea în care trăim sea­mănă tot mai mult cu o barcă gata să se răs­toar­ne.

- Exact! Foarte ușor poți să-ți pierzi echili­brul. Eu nu sunt genul de om care să pună mereu răul înainte, dar e clar că trebuie să ținem aproape unii cu alții și că trebuie să învățăm să ne și ferim. Mai ales când ai copii, asta e obligatoriu. Că te gândești la ei, la ce-ar putea să li se întâmple, nu te mai gân­dești la tine, vrei doar să-i știi pe ei trăind ocrotiți, în pace. Îți aduci aminte, în urmă cu 15-20 de ani, cum râdeam de domnișoarele alea care participau la "Miss Univers" și care, întrebate fiind: "Tu ce-ți do­rești?", răspun­deau: "Eu îmi doresc pace în lu­me!"? Ei, jur că așa am ajuns și eu: îmi doresc pace și liniște în lume.

- Tu se pare că le-ai găsit măcar în tine, din mo­ment ce zâmbetul nu-ți piere de pe obraz. Erai la fel de vesel și-n anii copilăriei, la fel de caris­matic și de magnetic ca azi?

- Da, dar fără să vreau. Eu, în mod evident, n-am fost niciodată vreun Brad Pitt. (râde) În schimb, întotdeauna am fost un tip simpatic, cu sim­țul umorului. Din motivul ăsta, la toate vârstele, în ju­rul meu s-au adunat oameni care voiau să se simtă bine. Și la școală eram mereu înconjurat de colegi, iar eu, la rândul meu, mă duceam pe lângă colegii ca­re aveau aceeași fire ca mine și-atunci, din in­terac­­țiu­nea asta, atmosfera devenea încă și mai plăcută...

"Eu cu Smiley ne completăm fantastic"

- Un om cu o fire asemănătoare cu a ta este Smiley, cu care faci un "cuplu vestit" la "Românii au talent". Cum vă mai aveți în 2019?

- Prietenul tre­bu­ie să-ți fie alături și la bine, dar și la rău. Iar eu cu Smi­ley așa suntem: unul pentru celălalt. Plus că prietenia noastră a căpătat un firesc dincolo de cuvinte: nu trebuie să ne au­zim la telefon din oră-n oră, ca să ne re­confirmăm amici­ția, iar la emisiune nu trebuie să ne pu­nem de acord ce și cum să facem, că ne știm de-acum atât de bine, încât eu zic sau fac ceva și știu că Smiley o să-mi preia replica sau ges­tul și-o să le du­că mai departe na­tural. Ne comple­tăm fantastic unul pe celălalt! Eu, cu această emisiune, mi-am câștigat un prieten! Că, după pă­rerea mea, nu e­xis­tă prieten mai bun sau prieten mai rău: există prieten sau nu există. Atât...

"Aș fi ipocrit să spun că popularitatea pe care o am nu-mi încălzește inima"

- Ți-a dat multe emisiunea asta, Pavel! Prie­te­nia cu Smiley, experiență în comuni­carea cu oa­menii și un plus de notorietate care s-a transferat și în teatru...

- Un plus care mi-e benefic. Că poate dacă n-aș fi făcut și televiziune și aș fi stat numai în teatru, de popularitatea asta aș fi ajuns să mă bucur abia la 50-60 de ani. Și aș fi ipocrit să spun că popularitatea pe care o am nu-mi încălzește inima. Pe de altă par­te, popularitatea de la TV îți aduce mai mulți oa­meni la teatru, dar, după aceea, tu trebuie să le și de­monstrezi acelor oameni că bine au făcut venind, că tu chiar ești și un actor de teatru. Eu asta mă străduiesc mereu să dovedesc și - slavă Domnului! - de ani de zile fac săli pline constant și am fi­delizat, în teatru, mulți oameni care au venit inițial pentru că mă văzuseră la TV. Uite, acum am nouă spectacole, dintre care unele au o longevitate ex­traordinară. De pildă, "Gaițele", de la Odeon, îl joc de 15 ani! Chiar glumeam c-am intrat în el tânăr burlac și-o să ies tată-socru. (râde) Tot la Odeon am început repetițiile pentru "Slugă la doi stăpâni", da' eu, de fapt, sunt slugă la mai multe stăpâne, că stă­pânii au devenit femei: Rodica Mandache, Do­rina Lazăr, Elvira Deatcu... Câteodată e raiul pe pă­mânt, altă dată se dezlănțuie opusul raiului. Da' eu sunt obișnuit: am 4 femei acasă, 9 la tea­tru... (râde)

- Legat de profesie: am aflat că te-a cuprins și febra filmului.

- Da, la sfârșit de martie îmi termin primul scurt­metraj, "Romanian Tradition", pe care l-am regizat, l-am produs și căruia i-am scris și sce­nariul - un scenariu la care mă gândesc de vreo 20 de ani, o poveste de ficțiune, dar cu un sâm­bure de adevăr: o pățanie de la o nuntă de țară, petrecută prin anii 90 și ceva. Lucrul la "Ro­manian Tradition" e o experiență fan­tas­tică, e un alt tip de energie, îmi place la nebu­nie! Din fe­ricire, am pornit la drum cu o echipă alcătuită nu doar din profesioniști, ci și din oameni cu care mă cunosc de mult și care sunt și foarte îngă­duitori și mi-au înțeles stângăciile de regizor și de producător. Mai ales că, în loc să încep cu un film în două personaje, eu m-am înhămat din prima la un film pentru care, în­tr-o sin­gură zi, am avut la cadru cam 100 de oa­meni! Să-ți mai zic că, de pildă, în ziua aia, am aflat că tot eu, în calitate de pro­ducător, trebuia să mă îngrijesc să le dau tuturor să și mănân­ce?! Mă rog, până la urmă am rezolvat-o, ca să nu mi se e­ner­veze oamenii la ca­dru. (râde) Sper ca rezultatul să fie pe măsura en­tu­zias­mu­lui nos­tru și, mai ales, al meu. A, și-am mai în­cer­cat ma­rea cu degetul în­că într-un do­me­niu nou pentru mi­ne: am devenit și vlogger! Am un canal de YouTube, unde caut să aduc lu­cruri care mă re­rezintă, care au valoare pentru mi­­ne. Evident, nu mă aștept să aibă viralitate de 70 de milioane, dar vreau să fiu prezent și pe tă­râmul ăsta.

"Principala mea calitate e soția mea"

- Nu pot să închei interviul fără să te întreb ce mai fac fetele tale de acasă?

- Cel mai important e că toate sunt sănătoase, inclusiv pisica și cățelușa. Soția mea ne-a imu­nizat la timp. (râde) În rest, mergem înainte: a­cum suntem la liceu, la școală și la grădiniță, deci e de treabă.

- E greu să fii tată de fete, Pavel?

- Măi, e greu să fii tată. Punct. Dar, în orice situație, condiția principală e să-ți iubești copilul. Și, iarăși, foarte important este să ai grijă să-ți educi copilul, în spiritul celor șapte ani de acasă, să-i inocu­lezi bunul simț, res­pec­tul, cinstea... În ceea ce privește faptul că sunt tată de fete... Cred că sunt un alintat al sorții. Cu atât mai mult cu cât e clar că uneori lu­crurile ajung să mă depă­șeas­­­că și salvarea îmi vine de la soția mea, care în­tot­deauna găsește rezolvarea pentru orice pro­blemă. Cred că re­lația dintre soț și soție e cru­cia­lă într-o familie: dacă relația dintre soți e bună, e solidă, dacă exis­tă iubire, înțe­le­gere, co­muni­care și susți­nere între ei, atunci și ma­și­năria familiei mer­­­ge ca un­să. De-asta și zic: prin­ci­pa­la mea cali­tate e soția mea!

Foto: PRO TV